PINUL ROȘU și PINUL NEGRU

Ilie Tudor
LEACURILE PĂDURII

Puține peisaje se pot compara ca frumusețe cu cel al pădurii de pin, iarna. Priviți un pâlc de pini în­tr-o dimineață de iarnă se­ni­nă. Verdele acelor, ză­pada așternută pe ramuri și albastrul profund al ce­rului dau un contrast de o fru­­musețe care vă va tăia res­pi­rația. Pe drept cu­vânt, pinul este considerat unul din­tre cei mai fru­moși și mai generoși copaci din lume. Da, ați citit bine: cei mai generoși. Cum poate fi un copac ge­neros? În primul rând, prin puterea curativă a frun­ze­lor, scoar­ței, rășinii, mugurilor și fructelor sale. În al doi­lea rând, prin energia pe care o ema­­nă, pen­tru că dincolo de apa­ren­ța fizică, fie­care ființă are și o tai­nică energie pe care o iradiază în jur. Or, pinul este un adevărat ge­ne­rator de ener­gie. Sanato­riile cele mai bune din Franța, din Elveția ori din Anglia sunt plasate în ve­ci­nă­tatea unor vaste pă­duri de pin. S-a constatat că pa­cienții care se plim­­bă zil­nic prin­tre pâlcurile de ar­bori de­vin mai optimiști, au un to­nus fizic mult mai ridicat, iar vi­te­za de vin­de­ca­re le crește sim­ți­tor. În rân­dul ra­diesteziștilor (ra­­diestezia este dis­ci­pli­na care se ocupă cu mă­su­ra­­rea bio­energiei), pinul este co­tat cu cea mai puter­nică ema­na­ție de energie vitală, din­tre toate plantele din flora europeană.
La noi cresc multe specii de pin, dar cel mai frec­­­vent în­tâlnite sunt două: pinul roșu și pi­nul negru. Pinul roșu (numit și silvestru - Pinus sylves­tris) este un "văr" de-al bradului, remarcându-se prin scoarța sa cu nuanțe ro­șia­tice și prin acele sale grupate câte două într-o teacă, mult mai lungi decât cele ale bradului și extrem de în­țe­pă­toare. Pinul negru (Pinus nigra) a fost adus în Transil­va­nia din Austria și Germania și este foarte ase­mă­nător cu cel silvestru autohton, doar că are scoarța nea­gră și acele ceva mai lungi și la fel de înțepătoare. Ambii pini au ace­leași proprietăți terapeutice, dintre care vi le pre­zentăm pe cele mai valoroase.

Preparate pe bază de pin

Rășina și plămădeala de rășină în alcool
Rășina de pin se recoltează prin desprinderea cu cu­ți­tul de pe arbore, ea fiind întâlnită în toate tăie­turile scoarței (pentru arbore, rășina joacă rolul de antiseptic și ci­catrizant). Ea poate fi consumată ca atare sau, pentru a proteja dantura (substanțele din rășină atacă smalțul din­ților), poate fi preparată cu alcool. Plămădeala de rășină se obține foar­te sim­plu: într-un pahar cu alcool ali­mentar de mini­mum 80° (altfel rășina nu se dizolvă), se ada­ugă 3-4 lin­guri de rășină de pin, ames­te­când foarte bine, așa în­­cât să se dizolve per­fect. După ce s-a di­zol­vat foar­­­te bine, se mai lasă 24 de ore ca să se de­­can­te­ze, după care se filtrează și se trage în sti­clu­țe mici, închise la culoare.

Siropul de pin
De pe ramurile de pin proas­păt culese (de câ­teva ore, pentru a nu avea timp uleiul aro­matic să se evapore), se rup numai ace­le, care se zdrobesc apoi pe o planșetă de lemn cât mai bine, cu ajutorul unui tocător. Apoi, într-un bor­can de sticlă cu capac și cu gura largă, se pu­ne un strat gros de un deget de miere, după care se adau­gă un strat subțire și uni­form de ace de pin apoi un nou strat de miere ș.a.m.d. În final, dea­­su­pra ultimului strat de ace de pin se pune un strat gros de 2-3 degete de mie­re, după care se închide bor­ca­nul er­me­tic, cu capacul. Se la­să acest amestec în că­mară 2-4 săp­tă­mâni, apoi se fil­trea­ză, rezul­tând un sirop par­fu­mat și cu efecte tă­mă­dui­toa­re deosebite. Siropul se face și pri­mă­vara, din muguri, dar cel din ace culese în luna ia­­nua­rie este cel mai bogat în uleiuri volatile și, ca atare, are efec­tele tă­măduitoare cele mai pu­ternice în bolile res­piratorii și în unele boli en­docrine.

Băile cu cetini de pin
Se pun 2-3 mâini de ramuri tinere de pin cu tot cu ace, tocate bine, în jumătate de căldare de apă și se lasă să macereze de seara până dimineața, când se filtrează. După filtrare, maceratul se lasă deo­parte, iar cetinile sunt puse să dea în clocot în încă 3-4 litri de apă, după care se lasă la răcit și se fil­trează. În final, se amestecă de­coctul astfel obținut cu maceratul la rece filtrat an­te­rior. Pre­pa­ra­tul obținut se toarnă în apa de baie. O baie cu extract de cetini de pin durează 15-20 de minute, iar apa trebuie în­călzită progresiv, așa încât prin porii pielii să fie ab­sor­bite cât mai multe substanțe active.

Alifia de rășină de pin
Alifia de rășină de pin se obține în casă, cu unt și cu ceară de albine. Se pune un pachet de unt (tre­buie să fie cât mai gras) într-o oală și se fierbe pe foc de intensitate medie, înlăturându-se spuma din când în când. După 15-20 de minute, niște sedi­mente închise la cu­loare se depun pe fundul cratiței, iar untul rămâne limpede. Atunci se ia de pe foc și se trece untul încins, limpede (fără vreun se­di­ment de pe fund) într-o altă oală curată, în care se ada­­ugă și un bob de ceară de albine, de mărimea unei alu­­ne (se găsește în piață la apicultori), și se ames­tecă bine. Atunci când amestecul de unt limpezit și cea­­ră este omo­gen, se adaugă 2-3 linguri de rășină de pin. În Ardeal și Bu­covina, fe­meile meștere mai puneau în com­poziție și pu­țină tămâie cu­ra­tă (vreo 2-3 bobițe), care-i dă­deau un­sorii o aromă și o pu­tere tămăduitoare aparte. După ce se amestecă bine componentele, ali­fia se pune într-un borcan să se răcească și se va păstra la rece.

Boli care se vindecă prin tratament cu pin

* Tuse, tuse iritativă, broșnită, astm, pneu­monii (ca adju­vant) - se iau zilnic 3-4 linguri de sirop de ace de pin. Pre­pa­ratul se înghite nediluat, încet, lăsându-l să alunece pe gât. Supli­mentar, se fac băi cu cetini de pin sau masaj cu un unguent (poate fi luat din comerț) în care s-au adă­ugat câ­teva picături de ulei de pin și aceeași cantitate de mentă (ambele uleiuri se găsesc la Plafar).
* Traheită, traheobronșită, tuse uscată, iri­tativă - se face gargară cu o linguriță de plămă­deală de rășină în alcool, diluată în jumătate de pa­har de apă. La 10 minute după gargară, este foarte bine să se înghită lent o linguriță de miere lichidă sau, și mai bine, o linguriță de sirop de ace obținut în miere.
* Infecții reno-urinare grave, care nu răs­pund la alte forme de tratament, cistită cu sân­gerări, hematurie (urină în sânge) - o jumătate sau o lingură de plămădeală de rășină de pin în alcool se dizolvă într-o jumătate de cană de apă și se bea imediat, pe stomacul gol. Acest reme­diu lim­pe­zeș­te urina, cicatrizează traiectul reno-urinar și alină du­re­rea. Plămădeala de rășină de pin în alcool, combinată cu tinctură de ienupăr și admi­nistrată după aceeași metodă, este un elixir infai­libil în toate cazurile de nefrită, cistită și uretrită. Se iau trei doze pe zi, în cazul bolilor cronice, și până la șase doze, în cazul celor acute.
* Hipofuncție a glandelor cortico-su­pra­re­nale, impotență și sterilitate masculină - se con­sumă 4-8 linguri de sirop de pin pe zi, pe sto­macul gol. Efectele apar în timp (mi­ni­mum 2 luni), dar sunt foarte stabile. După bolile care pro­voacă steri­li­tate secundară este foarte important să se facă o cură cu acest sirop cu efecte foarte pu­ter­­nice asu­­pra gonadelor. De asemenea, proble­me­le care pot apă­­­­rea din cauza disfuncțiilor glandelor suprare­nale: ec­ze­me și boli de piele, boli auto­imu­ne, uscări ale mu­coa­selor, este recoman­dată cura cu sirop de ace de pin.
* Bulimie (tendința de a mânca ne­con­tro­lat) - atunci când apare refle­xul necontrolat de a mânca, se mestecă 3-4 ace de pin verzi. De aseme­nea, îna­in­te de masă, este in­di­cat să se mestece ace de pin, pentru a reduce astfel spon­tan cantitatea de hrană consumată. Seva acelor de pin are efecte miraculoase în reglarea apetitului.
* Răceli frecvente, cistite recidivante, sistem imunitar slăbit - se consumă de trei ori pe zi câte 2 lingurițe de sirop de ace de pin, preparat cu miere.

Utilizări externe

* Răni, răni infectate - se aplică plă­mă­deala de pin în al­cool cu un tampon de vată. Pre­paratul se pune din abun­dență, astfel încât să formeze o crustă pe locul afectat. Ci­catrizarea și vindecarea sunt ra­pide și nu lasă urme. În cazul rănilor adânci sau făcute cu obiecte foarte mur­dare, se face o cu­ră­țare foarte bună cu un tam­pon de vată în­muiat în tinc­tură, înainte de a lăsa rana să se ci­ca­tri­zeze, sub ac­țiu­nea rășinii de pin.
* Astenie, convalescență, dureri mus­cu­lare - se fac băi ge­ne­rale cu extract de cetini de pin, du­pă care se fac și fric­țio­nări ușoare cu alifie de rășină de pin pe tălpi, pe ge­nunchi (în scobitura aflată la două degete și jumătate sub ro­tulă), pe umeri.
* Reumatism - se fac băi fierbinți cu cetini lo­curilor du­reroase (baia durează 20 de minute), după care se ung cu rășină. Atunci când este frig afară sau când vremea este umedă, se fac două apli­cații cu alifie de rășină pe zi, pe articulațiile dureroase.
* Hemoroizi - se aplică pe locul afectat, de două ori pe zi, ali­fia de rășină, al cărei mod de pre­parare a fost des­cris mai sus. Cu alifia ceva mai tare (se pune mai multă cea­ră) se fac mici supozitoare cu rol cicatrizant și an­ti­in­fla­­ma­tor.
* Paraziți ai pielii (scabie) - se pune o mână de scoarță de pin to­cată mărunt într-un litru de apă și se fier­be la foc mic, adăugând apă din când în când, vreme de 3-4 ore, până când ră­mâne pe fun­dul vasului o pastă uni­formă, ușor lipicioasă. Cu această pas­tă se ung zonele afectate. În pre­a­la­­bil, este bine să se facă o pen­su­la­re cu plă­mă­deală de rășină de pin în al­cool.
* Psoriazis - se ung zonele afectate, alternativ, cu alifie de rășină de pin și cu pastă din scoarță de pin, al cărei mod de preparare a fost descris ante­rior.