- Dragă Șerban, ani și ani ai strâns succesul la piept cu trupa ta, Animal X. Muzica ta a cucerit publicul și a umplut sălile de concerte și uite că tocmai acum, la vârsta maturității, când se dau marile lovituri, tu te-ai făcut nevăzut. Ce s-a întâmplat?
- Am luat, pur și simplu, o pauză de muzică, dar asta nu înseamnă că s-ar fi întâmplat ceva. Sunt în continuare prieten cu colegii mei, nu există nici o despărțire care să facă subiect de presă, doar că am pus o vreme muzica la hibernare. În prezent, mă ocup exclusiv de televiziune, o nouă provocare, ba chiar o nouă posibilă carieră pentru mine. Prezint emisiuni, particip la emisiuni, cânt la emisiuni. Șaptesprezece ani din viața mea au fost dedicați muzicii, acum a venit rândul ei să-mi îngăduie și mie timp pentru altceva și, înainte de toate, timp pentru familie. Familia este azi viața mea, cariera mea, dedicația mea, inima mea, viitorul meu. Copiii mi se par mai importanți decât orice fel de carieră. Televiziunea mă ajută din acest punct de vedere, pentru că îmi oferă mai mult timp liber, asta înseamnă că mă pot ocupa de copii mult mai bine. Nu aș mai suporta deloc să fiu plecat, week-end de week-end, în turnee. Tedi are cinci ani, Alex are zece luni, vreau să înaintez în viață în aceeași cadență cu ei, să nu ratez nimic. Tedi, Alex și soția mea, Roxana, sunt universul meu.
- Așadar, ești familist înainte de toate și o declari public. Rari bărbații care se mândresc cu familia. Mai ales în lumea vedetelor, majoritatea lor vor să pară eterni disponibili, cuceritori...
- Eu sunt tată, înainte de toate. Să fii tată, părinte, mi se pare cel mai frumos lucru care ți se poate întâmpla în viață și, credeți-mă, am făcut o mulțime de lucruri până la vârsta asta, am o experiență vastă și colorată de viață. Iar dacă există tați care consideră că pruncii nu necesită maximum de atenție, treaba lor! Cea mai mare investiție pe care o poți face în viață este să acorzi dragoste și timp copiilor tăi. Sunt sigur că și peste douăzeci de ani, peste patruzeci de ani voi spune același lucru. Iar acum, când sunt mici, curioși, când ne caută permanent cu privirea, sunt grozavi. Lui Alex, acum i se aprind luminițele acelea în ochi, când începe cu adevărat să perceapă mediul din jurul lui, când pune mâna pe tot ce vede. Mă topesc după acest moment, îl țin minte de la Tedi, și nu l-aș rata pentru nimic în lume. Mi se pare extrem de important ca mama și tata să fie alături de copii când ei descoperă viața. Nu există un manual pentru asta, copiii nu vin cu instrucțiune de folosire. Eu le iau pe toate așa cum vin, acționez numai după ce-mi dictează inima, rațiunea și bunul simț. Mai ales în prezent - când suntem bombardați de atâta informație inutilă, de atâtea lucruri, unele mai triviale decât altele -, dacă nu îți creezi universul tău, bula ta de fericire, ești pierdut. Copiii mă ajută total. Dacă înainte mă enervam de dimineață, dând drumul la știri la televizor, acum el este deschis foarte rar și setat numai pe programe de desene animate. Citesc presa online, tot dimineața, dar sunt mult mai detașat, pentru că-mi aleg subiectele care mă interesează, nu mă supun acelei poluări fonice continue. Îmi place să fiu informat, să fiu la zi cu toate evenimentele, dar nu mă mai implic ca înainte.
"Suntem frumoși pentru că suntem fericiți"
- Se spune că apariția copiilor schimbă întrucâtva viața de cuplu. Timpul în doi e mai scurt. Ai trecut și tu, împreună cu Roxana, soția ta, prin asemenea clipe?
- Întrebarea ta presupune o discuție lungă și complicată. Îți spun ce cred eu și ce fac eu. Zic răspicat și asumat: bărbatul are rolul cel mai important în dinamica unui cuplu, când femeia este însărcinată și după naștere! Dacă un bărbat se așteaptă ca femeia să-și manifeste iubirea față de el sau să se comporte la fel ca înainte, se înșeală amarnic. O viitoare mamă și apoi o proaspătă mamă trece prin schimbări majore: hormonale, chimice..., nu are aproape niciun control asupra psihicului ei o bună bucată de vreme. Și nu e deloc vina ei. Este, în schimb, vina bărbatului, dacă nu înțelege asta, și de aceea nu am nicio îndoială că singurul capabil să păstreze armonia în această perioadă este el. Dacă până la apariția copiilor, femeia era constanța din familie, ei bine, puterea ei de a conduce o căsnicie este spulberată o vreme de sarcină și apoi de prichindei. Acum, mai mult decât oricând, e rândul nostru, al bărbaților, să le oferim siguranță femeilor, să le asigurăm o atmosferă în care ele să se simtă în continuare frumoase (pentru că sunt!), sexy, să aibă atenția noastră 200%. Eu am făcut tot posibilul să o asigur pe Roxana că e atrăgătoare, atunci când ea nu se simțea așa. Mai important, am făcut-o să se simtă dorită. Dacă femeia are siguranța asta, își revine mult mai ușor din "trauma" nașterii, va veni în întâmpinarea bărbatului, cei doi se vor reîntâlni la jumătatea drumului și totul va fi bine. Bărbații sunt de fapt mult mai speriați când apare un copil în familie, dar ei, pur și simplu, sunt obligați să treacă peste asta foarte repede. Dacă vor să-și păstreze familia, trebuie să ia frâiele relației și să facă femeia să se simtă în deplină siguranță. Dacă nu facem asta, cuplurile sunt, așa cum spuneai, supuse unei foarte grele încercări. Să fim noi, bărbații, chiar atât de naivi și să credem că o femeie cu un prunc în brațe va avea aceeași atenție față de noi ca și înainte?! Ha! Ha! O bucată de vreme, vă spun eu, nici nu contăm, nici nu ne văd prin casă. Să venim cu pretenții de "macho", să avem fițe și sentimente rănite în aceste momente este o mare prostie. Eu așa văd lucrurile și la mine această abordare a dat rezultate. Soția mea e fericită, eu sunt fericit. Lumea zice că suntem frumoși. Suntem, pentru că suntem fericiți.
"Fericirea nu se caută cu lanterna"
- De unde atâta înțelepciune pe tine, doar nu te-ai născut însurat...
- Mi-a venit în mod natural să reacționez așa. Cred că așa am fost format. Educației părinților i s-a adăugat școala militară, apoi sportul de performanță și faptul că am fost lider de trupă. Am fost constrâns mereu să iau decizii: fie capitale, fie mai mici. Nu prea ezit. Cred că acest lucru a atras-o în primul rând pe Roxana la mine. Iar acum, că e muncă prin casă, că e joacă, că sunt reparații, că e spital, tata-Șerban rezolvă tot. Cred că sunt un norocos, pentru că mie îmi vine în mod natural să fiu așa, fără efort, exact cum și familia mea e fericită fără efort. Fericirea nu se caută cu lanterna, ea vine de la sine, oriunde găsește starea care îi permite să se instaleze, să-și găsească un acasă. Trebuie să realizezi clipele în care ești fericit, să le savurezi, pentru că ele nu sunt momente banale, ca oricare altele, sunt daruri dumnezeiești. Eu sunt convins că îmi merge bine profesional, financiar, că sunt sănătos, tocmai pentru că sunt cu adevărat fericit.
- Ai un echilibru demn de invidiat. Ai fost mereu așa?
- Oh, nu. Am avut și eu anii mei de aroganță, dar întâmplările vieții m-au învățat că sunt pe pământ lucruri mult mai importante decât persoana mea. Am învățat că echilibrul e o haină care-i șade bine unui om. Viața e plină de neprevăzut, iar dacă nu ai o atitudine cumpănită față de ea, te va lovi când ești mai puțin pregătit. După ani de zgomot, agitație, de suișuri și coborâșuri, am ajuns, în sfârșit, să apreciez cumpătarea, bunătatea și inocența. Este o binecuvântare pentru mine să-mi retrăiesc copilăria alături de copiii mei. De la jucării la povești, de la jocuri prin casă, la drumeții prin natură. Abia aștept să crească și cel mic, ca să mărim gașca, dar deocamdată Tedi e camaradul meu de călătorii pe munte, de pescuit și năzdrăvănii. Fac eforturi constante să-i insuflu dragostea pentru natură și animale, așa cum au făcut-o părinții mei cu mine. Anii aceștia șapte, de care se tot vorbește, cred că sunt foarte importanți; temelia vieții aici este, ea trebuie așezată în familie, să fie solidă, bazată pe armonie, pe frumos, pe respect pentru tot ce ne înconjoară. În momentele critice din viață, lucrurile acestea ne ajută mai mult decât orice altceva. Pe mine m-au ajutat enorm.
"Planul meu de viață? Familia!"
- Șerban, ești un mare iubitor de natură și un cunoscut activist ecologist, chiar observ că preferi să colinzi mai degrabă România decât lumea. Ce viitor întrevezi pentru țara noastră? Va rămâne ea la fel de frumoasă și pentru copiii tăi, când vor crește?
- Da, așa e, cutreier mai degrabă România, pentru că sunt o mulțime de lucruri de descoperit aici. Îmi place să văd și lumea, îmi place Mediterana, abia aștept să le-o arăt și copiilor. Dar am ales să rămân în România, pentru că este atât de frumoasă! Uite, am venit ieri cu trenul din Harghita spre București. Familia a rămas acolo, la bunici, iar eu am venit câteva zile cu treburi în București. De pe fereastra trenului, am văzut douăzeci de căprioare pe câmp, lângă un sat. M-am bucurat ca un copil, și primul lucru care mi-a venit în minte a fost: "Of, ce păcat că nu e Tedi cu mine să le vadă și el". Apoi, involuntar, m-am gândit ce privilegiați suntem în țara asta, să mai vedem așa ceva. Unde mai există animale sălbatice, plimbându-se în libertate? Mai apoi, m-a luat panica, gândindu-mă că s-ar putea să nu mai dureze mult, iar copiii mei să nu le mai poată arăta copiilor lor asemenea minuni. Sper din toată inima să nu fie așa. De aceea militez pentru fiecare petic de natură care trebuie protejat, pentru fiecare vietate. Dar România nu e numai natură. În România sunt orașe, sunt oameni și, din păcate, sunt și politicieni. Mă frământă gândul la ce fel de educație vor avea copiii mei, ce studii, ce va fi peste douăzeci de ani, iar "aleșii" neamului se gândesc numai la ziua de azi, cum să facă să le fie lor bine acum, în clipa asta. Nu vreau să intru în polemici. Eu mi-am făcut mereu datoria civică, am votat tot timpul și cred că românii care nu au făcut-o nu au dreptul să vorbească. Restul, da, au dreptul acesta, și cred că ar trebui să o facă mai des, să se apere, să-și susțină punctul de vedere. Eu am ales să trăiesc aici, îmi place țara mea foarte mult, dar dacă voi vedea că oamenii din ea și conducătorii lor nu se vor schimba, dacă societatea românească nu se va maturiza, nu voi ezita nicio secundă să-mi trimit copiii la studii în străinătate. Îi voi ține cu burta pe carte, pentru ca lumea să fie a lor. Granițele sunt deschise, eu cred în ideea granițelor deschise, nu mă aliniez absolut deloc la noua modă de a blama occidentul că ne fură identitatea. E o prostie. Mă rog, ideea e că datoria mea de părinte este să le asigur copiilor stabilitate, să fiu ancora lor, să-i protejez și să le asigur un viitor. Extrapolând, aceasta ar trebui să fie și datoria conducătorilor față de poporul lor. Dacă însă ei nu și-o vor îndeplini, eu nu mă voi conforma, pentru că nu voi abandona niciodată statutul de părinte bun. Ca să fac un rezumat al răspunsului meu la întrebarea ta: nu știu cum va fi viitorul țării, dar știu sigur că voi face totul pentru ca viitorul copiilor mei să fie senin.
- Să încheiem cu viitorul apropiat. Ce așteptări ai de la 2017? Ce planuri?
- Voi continua munca în televiziune, la emisiunile de la Antena 1, pe care le prezint sau la care particip. Ca proiect personal, sunt în plin lucru la a doua carte pentru copii. Ilustrațiile, pe care le desenez singur, sunt aproape gata. Am scris și înregistrat deja muzica pentru CD-ul de cântece care însoțește cartea, iar întâmplările prin care va trece motanul Mao, personaj principal, sunt toate conturate. Așadar, anul acesta va fi sigur gata și lansată. Altfel, nu mi-am făcut mari planuri. Nu am rezoluții de început de an. Familia e planul meu de viață.