Răspuns pentru LIVIA, F. AS nr. 1247 - "Caut tratament naturist pentru mastodinie"

Redactia
Dr. MIRCEA PEIA - specialist medicină complementară și reflexoterapie - Timișoara, tel. 0256/43.18.91, 0747/22.20.24, e-mail: mirceapeia@yahoo.com

În primul rând, trebuie înțeles că mastodinia este o condiție frecvent întâlnită la femeile de vârstă reproductivă, dar și în cazul celor aflate în pre și post menopauză. În mod tipic, mastodinia reprezintă orice durere, sensibilitate sau disconfort la nivelul sânului sau în zona axilară. Asociată frecvent cu modificările fibrochistice ale sânului sau cu ectazia ductală (largirea cana­lelor galactofore), mastodinia este, cel mai proba­bil, rezultatul unei anomalii de dinamică hormo­nală. În special, mastodinia ciclică este o formă de mastalgie (durere a sânului) normală în timpul ciclului menstrual, fiind deopotrivă asociată cu sindromul premenstrual. 
Cred că este important pentru dvs. să cunoașteți mijloacele terapeutice prin care puteți combate mastalgia, ținând cont și de faptul că mastodinia poa­te fi o afecțiune chinuitoare, care se poate întinde pe o perioadă lun­gă de timp.
Terapia alopată utilizează pen­tru mastodinie, în principal, danazo­lul, bromcriptina și tamoxifenul. Da­nazolul este un testosteron sin­tetic, care se leagă de receptorii de progesteron și cei androgenici, cu efect terapeutic favorabil, în 70% din cazurile de mastodinie ciclică, și 31%, în cele de mastodinie non­ciclică. Bromcriptina este un ago­nist dopaminergic, care inhibă eli­be­rarea de prolactină din hipofiza ante­rioară. Deși poate determina efecte adverse, precum cefaleea și amețeala, trata­mentul cu brom­criptină este eficient în cazurile de mastodinie, putând fi folosit și în cazurile în care danazolul este contraindicat pentru femeile cu isto­ric de boală trombo-embolică.
Tamoxifenul, în doze mici, determină un răs­puns favorabil la femeile cu mastodinie severă. Efectele adverse în cazul administrării tamoxife­nului sunt minore și, de aceea, este recomandat ca tratament farmacologic de primă linie. Alte opțiuni farmacologice includ administrarea de Lisuride maleat (agonist dopaminic care induce scăderea nivelului prolactinei, corelată cu rezoluția masto­diniei). Antiinflamatoarele nesteroidiene topice (ex. diclofenac gel) scad, la rândul lor, severitatea dure­rii mamare.
Abordarea neconvențională a mastodiniei se poate realiza prin remedii naturiste deosebit de efi­ci­ente în combaterea durerii, inflamației și resta­bi­lirea echilibrului hormonal care stă la baza mastal­­giei, după cum urmează:
* Mastodynon - preparat fitoterapeutic cu efi­ca­citate similară medicamentelor de substituție hor­monală, acționează prin legarea de receptorii dopa­mi­nergici din hipofiză, reducerea sintezei crescute de prolactină și reglarea dezechilibrului hormonal (estrogen/progesteron). Se administrează 30 de pi­că­turi, de două ori pe zi, dimineața și seara, cu puțin lichid.
* Mameldin (crema) - produs recomandat în mastodinie, mastoză, sindrom premenstrual etc., cu acțiune la nivelul receptorilor celulari din țesutul mamar și din alte țesuturi hormonodependente. Doza zilnică recomandată este de 3-4 grame, apli­cată prin masaj ușor pe suprafața sânului. Se mai pot utiliza remedii precum Hormon-Balance 45, Vitex (favorizează secreția de progesteron prin stimularea corpului luteal, inhibă secreția hipofi­zară de prolactină, reduce inflamația), extractul de muguri de zmeur, uleiul de germeni de soia (iso­flavonele din soia au un impact important în inhi­barea estrogenilor și reglarea valorilor hormonale), Kamaiany etc. Să auzim numai de bine!


Centrul de Medicină Integrativă "SECOM(R)"
București, str. Știrbei Vodă nr. 150, bl. 26C, tel. 021/316.43.92, 0733/35.40.00, e-mail: consultanta@secom.ro, www.secom.ro


"Sindromul picioarelor neliniștite e insuportabil"
(Răspuns pentru GH. BĂEȘU - Focșani, F. AS nr. 1247)


Sindromul picioarelor neliniștite (SPN) este o tulburare a sistemului nervos ca­rac­terizată prin crampe musculare dureroase, senzație de arsură, mân­­cărime, furnicături, înțepă­turi, senzația de "in­secte care se cațără", durere la nivelul picioa­re­lor. Manifestările se accentuează în perioadele de relaxare sau după o perioadă îndelungată de timp fără mișcarea picioarelor, de unde și nevoia imperi­oasă de a le mișca, pentru ameliorarea manifes­tărilor neplăcute. Manifestările SNP se pot produce și în alte părți ale corpului, ca de exemplu la nivelul brațelor. Intensitatea manifestărilor diferă de la foarte ușoară, până la severă, care impune trata­ment. Sindromul deteriorează somnul și calitatea vieții în general, prin obo­seală în timpul zilei, de­presie, anxietate și reducerea performan­țelor profe­sionale.
Sindromul poate fi primar (fără cauză cunos­cută) sau secundar (le­gat de o altă afecțiune medi­cală). Sindromul primar debutează lent, înaintea vârstei de 40-45 de ani, este progresiv, se agravează cu vâr­sta și este, în general, o moș­tenire genetică (afecțiunea este pre­zentă și la alți membri ai familiei).
Un număr mare dintre persoa­nele cu SPN manifestă și sindro­mul mișcărilor periodice ale mem­brelor inferioare în timpul somnu­lui, caracterizat prin mișcări spas­tice involuntare, care apar la 15-40 secunde. Acest sin­drom nu trezește pacientul și are același tratament ca și SPN. Aproximativ un sfert dintre copiii diag­nosticați cu tulburare de deficit de atenție - hiper­activitate (ADHD) pot avea SPN și sindromul mișcărilor periodice ale mem­brelor inferioare în timpul somnului. Cerce­tările demonstrează că cei mai importanți factori în apariția SPN sunt: tulbu­rări ale nivelului și acțiunii unor neurotransmițători, în special dopamina, ex­cesul de glutamat, concen­tra­țiile scăzute de fier, de magneziu, de vitamine din grupul B-urilor, boala renală cronică, diabetul, afecțiunile vasculare cro­nice, hipotiroidita, poliar­tri­ta reumatoidă, con­su­mul excesiv de alcool, tabagismul.
În prezent există o gamă largă de medicamente pentru tratarea SPN, fără să existe însă un consens în privința celei mai bune opțiuni terapeutice. Ale­gerea și dozarea medicației trebuie făcută numai de medicul specialist, pentru a mini­miza efectele se­cun­dare neplăcute, cum ar fi fenomenul numit "aug­­mentare" (creștere) care se manifestă prin simptome ale SPN mai severe, prezente și în alte părți ale corpului de­cât picioarele.
În Centrul de Medicină In­te­grativă SECOM(R), tra­tamentele naturale sunt elaborate pe baza anali­zei holistice a fiecărei persoane și sunt asociate be­nefic tratamentelor alopate urmate de fiecare per­soană. Astfel, putem ajuta la îmbunătățirea calității vieții bolnavului prin: * îmbunătățirea și echilibra­rea nive­lului unor neurotransmițători; * reducerea fac­torilor favorizanți ai sindromului (restabilirea ni­velurilor de fier și magneziu din organism în cazul unor deficite evidențiate prin analize medi­cale, menți­nerea metabolismului normal al gluco­zei, sus­ținerea funcției venoase, renale, tiroidiene etc.).
Pentru evaluarea stării globale de sănătate a pa­cientului, în Centrul de Medicină Integrativă SE­COM(R) folosim și informațiile furnizate de testarea EIS (electroscanare interstițială) care permite și urmărirea evoluției stării de sănătate și a rezulta­telor obținute prin administrarea tratamentului complementar adecvat.
Produsele folosite în Centrul de Medicină Inte­grativă SECOM(R) sunt extrem de bine verificate, decontaminate, purificate și realizate pe baza unor tehnologii avansate și cu standarde calitative foarte înalte, ceea ce le conferă eficiență și siguranță ma­ximă. Efectele benefice ale acestora au fost confir­mate prin studii, analize și observații clinice efec­tuate pe plan internațional asupra produsului res­pectiv. Firmele producătoare aplică în activitatea lor cele mai noi cunoștințe în domeniul bioteh­nologiilor, medicinei și nutriției.
Abordarea holistică și integrativă a pacientului, calitatea excepțională a produselor SECOM(R) (peste 300 tipuri) sunt factorii esențiali pentru obținerea unor rezultate favorabile și în cazul dvs. dar și al altor bolnavi care solicită în paginile acestei pres­tigioase reviste programe de tratamente naturale pentru diferite afecțiuni.


Dr. Li LuoXi - specialist în medicină tradițională chineză - București, str. Vasile Lascăr 169, tel. 021/210.41.64, 0766/56.46.69

"Doresc un leac eficient pentru tratarea colonului iritabil"
(Răspuns pentru D. VOITINEANU, F. AS nr. 1146)


Colonul iritabil are o gamă largă de simptome care includ, pe lângă balonare, diaree și constipație, și dureri abdominale, provocate de iritarea intesti­nului gros. Încă nu a fost determinată cauza exactă a colitei, dar este legată adesea de stres, anxietate sau depresie.
Ce nu trebuie să faceți: Nu consumați con­di­­mente sau prăjeli. Acestea sunt greu de digerat și pot îngreuna funcționarea sistemului digestiv. Nu consumați alimente reci, deoarece pentru încălzirea lor este nevoie de un supliment de energie din partea organismului în timpul digestiei, lucru care îngreunează funcționarea sistemului digestiv. Nu beți cafea sau alcool, deoarece stimulează pereții deja sensibili ai intestinelor. Seara, să nu mâncați la ore târzii, nu va culcati târziu, încercați să nu vă agitați sau să vă supărați foarte ușor.
Terapii tradiționale. Seara, cu două ore îna­inte de culcare, puneți pe abdomen un prosop în­muiat în apă fierbinte, pe care îl acoperiți cu o fo­lie de plastic.  Folosiți o pernă elec­trică peste pro­sop și fo­lia de plastic. Mențineți așa timp de 20 minute și repetați tratamen­tul în fiecare seară.
Folosiți zilnic plasturi pe bază de plante sau cen­turi cu pernițe din plante chinezești. Acestea trebuie menținute în zona buricului, deoarece acolo se găsește un punct foarte important atri­buit diges­tiei.
Remedii alimentare. Mâncați zilnic o porție de iaurt, care ajută la refacerea florei intestinale nece­sară pentru digestia alimentelor.
Încercați rețeta oului cu oțet!
Ingrediente: un ou, 15 g ghim­bir, 15 ml oțet de orez.
Preparare: puneți ghim­birul și oțetul într-un stor­cător și ob­țineți sucul. Bateți un ou și ames­tecați-l bine cu sucul, apoi țineți-l pe foc cinci se­cunde. Beți ames­tecul o dată pe zi, timp de trei zile. Beți-l încet, cu înghițituri mici.
Masaj chinezesc, preso­punc­tură și acu­punc­tură. Le puteți prac­tica la cabinete de specia­litate.
Alte tratamente din medicina chinezească
* Dacă simțiți în stomac o durere care radiază spre coaste și vă lipsește pofta de mâncare, luați produsele SI NI SAN și WEI KANG și urmați instrucțiunile medicului specialist.
* Dacă aveți în abdomen o durere surdă și continuă, care se intensifică dacă stomacul este gol și se ameliorează la căldură, ori dacă vomitați, luați produsul WEI KANG și urmați instrucțiunile medicului specialist.
* Dacă vă doare stomacul și aveți senzație de căldură care se agravează când mâncați, simțiți că vă este sete și sunteți iritat, atunci luați produsul YI GUAN JIAN sau ZUO JIN WAN și urmați in­strucțiunile medicului specialist.