Gheo e unul dintre acei (puțini) autori români contemporani ale căror nume, pe cărți sau în revistele culturale, îmi dau garanția că voi avea ceva substanțial de citit. În ce-l privește, o garanție niciodată dezmințită în ultimul deceniu, fie că e vorba de eseu, roman sau publicistică. În urmă cu șase ani vă recomandam aici cu admirație romanul lui, "Noapte bună, copii". Țin să vă spun că "Disco Titanic" e și mai și, atât ca tematică preocupantă pentru lumea de azi, cât și ca arhitectură narativă. E un roman realist, cu piloni ușor recognoscibili, între care se petrec povești suculente, lipicioase (din care iese când nu te aștepți și câte un pumn ce te lovește în plex), asamblate treptat într-un puzzle al anilor 1989-2011. În această ramă temporală prind (înșfacă) viață, în scene și dialoguri (dialogul firesc, cu voci diferențiate, mi se pare piatra de încercare a bunului romancier), Timișoara din preajma și de după decembrie 1989, dar și Iugoslavia din vecinătate, cu sârbii, bosniacii, croații, macedonenii, slovenii, albanezii ațâțați unii împotriva altora, cu o culminație atroce în războiul civil din 1993-94. Copilăria și adolescența personajului principal, Vlad Jivan, reconstituită pe parcurs de cititor prin îmbinarea de piese fragmentate, se petrec într-o Timișoară ahtiată de tot ce venea ilegal dinspre vecina mai liberă și occidentalizată - programe TV prinse cu antene speciale, muzică pop-rock iugoslavă și americană, idoli sportivi, blugi și adidași, obiecte și alimente traficate. Fosta lor apartenență la civilizația imperială, felul de a fi gospodăresc-așezat al bănățenilor, le-a creat în timp un complex de superioritate față de olteni, moldoveni și "miticii" de la București. Diferențele sesizabile îi fac pe unii timișoreni să-și dorească autonomie locală, o Republică Banat. Această secesiune ipotetică are în roman ca pandant una concretă: cea a regiunilor fostei Iugoslavii, în special Croația, după războiul fratricid, cu zeci de mii de morți. Parcursul lui Vlad - de la adolescentul năzbâtios la studentul dornic de amor și distracții, determinat prin șantaj să semneze un contract de informator, apoi la revoluționarul rănit în decembrie 1989 și până la omul de afaceri proprietar de tipografie, editură, vilă și BMW, a cărui prosperitate se datorează mafiei foștilor securiști - nu e urmărit cronologic, ci înjghebat din secvențe ce lasă între ele loc de suspans narativ, fire legate la distanță, taine ce-și găsesc (sau nu) dezlegarea peste multe pagini, ținându-ți trează curiozitatea până la sfârșit. Mi se pare uimitor cât de bine e în stare să povestească R.P. Gheo orice: idile și prietenii adolescentine, beții, bătăi între găști de cartier, relații între părinți și copii, în comunism și în tranziție, și până la bestialitatea ce iese din oamenii ațâțați la ură și consecințele tragice ale unor "credințe" exacerbate, deformate prin manipulare politică. Fără pic de tezism, încatenând cu naturalețe povești despre obsesiile, idealismele și frustrările exploatate cinic ale unor oameni obișnuiți din zona noastră balcanică, Disco Titanic mi se pare, și prin temă și prin arta narativă, o realizare majoră.