Pentru ca pielea dvs. să n-o pățească atunci când termometrul coboară sub zero grade, e cazul să luați de urgență măsuri. Și cine să vă ajute, dacă nu expertele în frumusețe din țările vecine cu Cercul Polar, specialiste în lupta cu frigul și gerul? Sfaturi de folos din Finlanda, Canada, Rusia și Islanda.
Finlanda
Saună și mușețel
Pentru frumoasele blonde cu ochi albaștri de pe malul golfului Finic, iarna înseamnă saună. Finlandezele practică în masă baia de aburi, care elimină toate toxinele depozitate în piele, redându-i acesteia rezistența la frig și elasticitatea. Un alt pariu câștigat de ele e mușețelul, pe care îl consideră un aliat.
Iată o mască nordică recomandată pentru tenul ciupit de frig: 2 linguri de ulei aromat de mușețel (îl puteți obține și acasă, turnând untdelemn de floarea-soarelui sau măsline peste flori uscate, vârâte într-o sticlă până la gât) se amestecă bine cu un gălbenuș crud și câteva picături de suc de lămâie. Se aplică pe față, se lasă 20 de minute, apoi se spală.
Pentru pielea gâtului, vătămată de gulerele paltoanelor și fulare: 100 g flori uscate de mușețel se amestecă cu 100 g untură de porc (osânză) topită (să nu fie prea fierbinte), se aplică pe gât și se pune deasupra o compresă cât mai caldă (un prosop înmuiat în apă fierbinte și apoi stors).
Islanda
Ulei de pește și mușchi de piatră
Când e vorba de îngrijirea pielii, islandezele recurg la untura de pește, pe care o folosesc atât pe cale internă, cât și externă. Prezentă și în farmaciile românești (sub formă de gelule sau ca atare), nu aveți decât să aplicați uleiul de pește pe față (cu excepția persoanelor cu tenul gras), pe gât, pe decolteu și pe mâini. Dacă mirosul vă supără, încorporați uleiul într-o cremă ușor parfumată, adăugând și 2-3 picături de lămâie. Efectul e garantat.
Mușchiul de piatră (de Islanda), recomandat și în paginile revistei noastre pentru virtuțile sale în afecțiunile respiratorii, face parte, de asemenea, din panoplia cosmeticii islandeze. Compresele cu infuzie obținută dintr-o linguriță de plantă opărită cu doar jumătate de cană de apă au darul să protejeze pielea de uscăciune, iritații și cuperoză.
Rusia
Minunea cu fructe roșii: păducelul
Rusoaicele se apără de ger cu... păducel. Fructele lui sunt bogate în vitaminele A, C și E, în substanțe minerale și săruri. Știința confirmă: păducelul facilitează închiderea rănilor, înmoaie pielea uscată, o protejează de îmbătrânirea timpurie. Uleiul de păducel este o binefacere naturală pentru pielea uscată și iritată, vătămată de frig. Tinctura de păducel (se găsește și în farmacii, și la magazinele naturiste) amestecată cu o cremă de față face și ea minuni. De asemenea, dacă în loc să vă clătiți dimineața și seara cu apă veți folosi o infuzie de flori și frunze de păducel, pielea va căpăta o protecție naturală împotriva agenților agresivi din exterior: frig, dar și poluare.