Unii au jubilat, alții au plâns. Puțini se gândesc să analizeze și altceva, în afară de victoria PSD și înfrângerea PNL. Cu excepția colegilor de la "Vice", nu am văzut niciun articol în presa quality (că așa îi place să se numească, deși nu mai are calitate de mult), despre motivul absenteismului tinerilor. Desigur, s-au găsit câțiva băgători de seamă, că specialiști găsești, dacă e vorba să dai cu o piatră. Așa am aflat că tinerii sunt debusolați și fără repere, placă veche, deja găurită, sau că, vezi Doamne, fie o duc bine pe banii părinților, fie prea rău și se gândesc să plece afară, caz în care nu au de ce să se intereseze de țară. Ei bine, colegii de la "Vice", revistă dedicată puștimii, au mers după tineri prin cămine și au încercat să stea de vorbă cu ei, ca să afle ce e în capul lor. Ei bine, deși poate nu vă vine să credeți, să știți că ei au surprinzător de multe în cap. Iar absenteismul lor de la vot s-a datorat, în primul rând, unei prevederi administrative bizare, care i-a împiedicat să își exercite acest drept: noul regulament electoral ne-a cerut să mergem să votăm doar în județul de reședință. Atât! Listele suplimentare, care în trecut permiteau celor care călătoreau sau nu aveau viză de flotant să voteze oriunde, au fost desființate. Nu știu de ce, de vreme ce traseismul electoral, așa numitul vot multiplu, nu a mai fost posibil, pentru că verificarea CNP-ului s-a făcut, de data aceasta, electronic (Slavă Domnului, un mare pas înainte!). Așa că studenții ar fi trebuit, ca să pună ștampila, să meargă acasă. Câteva ore dus, câteva ore întors, chiar înainte de vacanța de sărbători când, oricum, ar fi trebuit să facă acest drum. Puneți-vă în pielea lor. Ați fi bătut căile ferate române, chiar și cu bilet gratuit, pentru așa ceva? Încă un amănunt: jurnaliștii cu pricina i-au întrebat pe tineri cu cine ar fi votat? Majoritatea au spus că ar fi mers pe mâna USR. Dar, țeapă, USR nu a organizat alegerile, așa că mai au de așteptat.
La final, un pont: soția unui amic, elvețiancă get-beget și mutată în România, votează mereu din România la alegerile din Țara Cantoanelor, pe internet. Da, e chiar atât de simplu! și, dacă tot s-au stors politicienii noștri de câteva mii de tablete, ca să verifice CNP-urile în sistem electronic, poate că, cine știe, peste patru ani, se trezesc și ei și implementează sistemul elvețian. În felul acesta, nu vor vota foarte ușor doar tinerii din România, ci și tot poporul din diaspora. Dar poate că nu se vrea asta?
P.S. Nici eu nu am putut vota. Fiind cu familia în deplasare în Harghita, ne-am trezit că ar fi trebuit să conduc, o oră și jumătate eu, și patru ore soția, ca să ne exercităm dreptul cu pricina, în onor județele de reședință. Așa că am ridicat amărâți din umeri și... am sărit aceste alegeri. La viitoarele, ne vom pregăti din timp de călătorii.