DIRECȚIA 5 - "Am făcut doar ce am simțit!"

Sunt 25 de ani de când formația Direcția 5 se află în primele rânduri ale vieții muzicale din România. Cu toate acestea, sunt uimitor de puține interviurile pe care membrii trupei sau liderul acesteia, Marian Io­nes­cu, să le fi acordat presei românești. "For­mula AS" face, se pare, excepție, dovadă, adevărata "masă rotundă" la care Marian Ionescu i-a adunat pe toți co­­legii săi - Cristi Enache, Toni Șeică­res­cu, Nicu Da­malan, Marius Keseri, Car­­min Ionescu - acceptând cu amabilitate să ne vorbească despre muzica lor, despre suflet și poezie, despre România.

Un cântec trebuie spus cu o poveste

- Într-un interviu acordat revistei noastre cu ani în urmă, spuneați că pentru următorii zece ani, v-ați dori să aveți alături un public la fel de nu­meros, dacă nu chiar mai numeros. Au trecut zece ani de-atunci. Vi s-a îndeplinit a­ceas­tă do­rință?

Marian Ionescu: Da, din fericire, ni s-au cam îndeplinit așteptările, suntem într-o situație bună, și din punct de vedere artistic, și ca poziție pe piața muzicală din România. A se remarca și rezistența noas­tră, și pașii pe care i-am făcut în ex­pri­ma­rea artistică. Am schimbat cumva și felul în care ne adresăm publicului. Mu­zica noas­tră s-a modificat stilistic, atât cât se poate modifica un culoar muzical bine de­finit, cum este cel al unui grup. Am făcut pa­șii pe care ne-am propus să-i facem în acest răstimp, am ajuns exact în punctul în care, acum zece ani, ne doream să ajun­gem.

- Aveți un public fidel, pe care vi l-ați format în tot acest răstimp de 25 de ani?

Marian Ionescu: Probabil că o parte din public l-am menținut de acum 25 de ani, o parte și-au luat la revedere de la noi, n-au mai fost mul­țumiți de ce facem și poate că, în ultimii 15-20 de ani, am câștigat niște oameni care n-au fost inte­resați mai de mult de Direcția 5. Și cumva, una peste alta, ne bucurăm de atenție pe piața din România și ne declarăm, în acest an, spre sfâr­șit, mulțumiți.

- Au existat, în cei 25 de ani de activitate, compromisuri majore pe care să fi fost nevoiți să le faceți, din punct de vedere artistic?

Marian Ionescu: În mare viteză, aș răs­punde că nu, nu am făcut. Tocmai ce vă spu­neam că am lăsat să vorbească conștiința noas­tră artistică și uma­nă, dar lucruri pe care să le fi făcut în formula "așa ar trebui să facem ca să mergem înainte", nu prea. Probabil că la acest fel de compromis vă referiți, unul co­mer­cial, să-i spunem. Nu ne-au prea ieșit socotelile, atunci când am încercat să fim într-un fel de "pas cu moda". Nu ne-a ieșit! Nu e greșit să ai abilitatea de a fi în pas cu moda, dar trebuie să fii construit în așa fel încât să poți renunța la ce simți tu, sau mă­car la o parte din ce simți, și să te agăți de acest tramvai numit trend, modă. Cred că puțini artiști, și naționali, și internaționali, au această abilitate de a se tot reinventa. Pentru că atunci când te tot re­in­ventezi, o parte din tine, poate cea mai con­știincioasă, e cea la care tre­buie să renunți. E com­plicat!
Pentru noi, acesta a fost drumul. Avem un culoar muzical și încercăm să dezvoltăm muzica noastră pe acest culoar, să umblăm la ceva la care n-am fost atenți cu ani în urmă, respectiv, puterea versurilor. Abia în ultimii ani am descoperit că versurile pot avea o putere formidabilă asupra oamenilor, că poți face mai mult decât să pui rima să funcționeze, poți crea un mesaj, poți spune o poveste cu un cântec, poți transmite multe, foarte multe stări sufletești prin puterea versurilor. Și, evident, corelate cu o muzică de un anume fel. Să nu sune la ureche ca ciripitul unei privighetori, ci să fie așa, mai profundă, să-ți creeze o stare sufletească.

"Publicul român e ținta noastră!"

- Ați rămas fideli unui anume stil muzical sau v-ați pliat, fie și ocazional, pe așteptările, pe ce­rin­țele publicului?

Marian Ionescu: Răspunsul corect ar fi că am făcut în fiecare an doar ce am simțit. E dificil să apreciezi dacă ai făcut sau nu toate mișcările im­puse de piața muzicală, pentru că în acest moment nu ne dăm seama. Dar principalele puncte cardinale ale existenței noastre, ca grup, sunt cele care țin de simțirea noastră, de cum ne taie pe noi capul.
Din fiecare muzică pe care o auzi culegi câte ceva. Nu e greșit să-ți placă un anume gen de mu­zică! Dacă te regăsești în acel mesaj, e perfect! Nici o muzică nu pleacă de la compozitor ca fiind spe­cială, elevată, profundă și punct. Asta descoperi tu, dacă ai chef să descoperi sau să intri în acea muzică. Până la urmă, muzica e o formă a divertismentului.

- Direcția cinci cântă în limba ro­mâ­nă. Tren­dul general este limba en­gle­ză...

Toni Șeicărescu: Primele noastre trei albume sunt în limba engleză.

- De ce ați renunțat?

Toni Șeicărescu: Pentru că e mult mai bine să comunici cu oamenii în limba lor. Pentru că te înțelegi mult mai bine cu românii în limba română. Trăirile și senti­mentele se transmit mult mai bine, din punc­tul nostru de vedere, în limba ro­mâ­nă. Și mult mai larg.
Cristi Enache: Direcția 5 s-a înfiin­țat într-un moment în care artiștii români au avut o deschidere spre Occident. Cu timpul, când devii art­ist național și te situezi pe o poziție foarte clară și foarte bine sta­bilită, începi să înțelegi care îți este targetul, țin­ta. Or, publicul român este ținta noastră. Evident, atunci, că tre­bu­ie să i ne adresăm în limba română. Așa și reușim să transmitem foarte multe.

- Se poate trăi din muzică, în România de azi?

Marian Ionescu: Se poate. Și aici, răspunsul se corelează cu cât îți dorești, ce-ți dorești să ai, cât de zdravăn ești la cap. Dacă înțelegi care-i realita­tea, cât însemni și cât poți câștiga stând pe scenă și ce ți-ai dori în viața de zi cu zi. Da, poți corela câș­tigul cu o viață rezonabilă. Sunt artiști, și naționali, și mondiali, care câștigă extrem de mulți bani, sunt doriți de o pătură extrem de mare de oameni. Ve­niturile unui artist sunt tot timpul co­relate cu câți oameni îl vor, câți sunt în fața sce­nei. E o meserie care te face repede să înțelegi cât poți obține din ceea ce faci. Da, se poate trăi din muzică, dar obiec­tivul economic este secundar; în studioul de în­re­gistrări, când imprimi un cântec, creierul nu se îm­parte. El e fixat pe "trebuie să fie foarte frumos ce fac, trebuie să placă oamenilor!", dar asta nu e regu­la cu care intri în studio. trebuie să-i aduci pe oa­meni în situația să le placă ce faci tu, să simtă ce ai vrut tu să le transmiți.
Toni Șeicărescu: Cere timp!
Marian Ionescu: Zece ani, 25, uite... E mult, de-adevăratelea, fie și numai biologic. Dar abia acum, în formula asta în care suntem de 16-17 ani, ieșim cu un cântec din studio și zicem: "Așa ar fi trebuit să cântăm, asta e atmosfera!". Și încă și acum avem discuții și ne învârtim în jurul cozii cum să facem ca, intrând în studio și înregistrând, muzica să sune cum sună pe scenă. Și credibil, da sau nu, nici acum nu reușim asta. Ne întâlnim în studio cu un cântec pe care-l cântăm un an pe scenă și vrem ca în studio să redăm exact acea stare de spirit. Dar nu se poate, și asta e o suferință a noas­tră.

- Pentru că lipsește pu­blicul?

Marian Ionescu: Nu știu. Marius spunea că lip­sește starea de spirit ce se creează între noi și pu­blic, chimia aceea, sună alt­fel acordurile, se în­tâm­plă ce­va, e o vrajă.
Toni Șeicărescu: Fe­nomenul e mai com­plex... E un magnetism.
Marian Ionescu: Am vrea să luăm sunetul aces­ta de pe scenă și să-l du­cem în studio și așa, de dragul și amorul artei, să ne iasă și nouă odată un cântec în studio cum sună pe scenă. Că poate într-o zi fericită, cântecul acela ajunge la radio, și oamenii care nu au ajuns la con­cert sau au fost, dar n-au avut parte de un sunet bun, vor avea ocazia să descopere și ei ce vrem noi să spunem. Pentru că riscăm să trecem prin viața asta artistică și să nu fi fost clar ce-am vrut.

Foarte bine, în echipă

- În ce măsură problemele, frământările din viața de zi cu zi trec în viața artistică, în ceea ce fa­ceți voi pe scenă?

Marian Ionescu: În timpul unui interviu, în fața noastră e publicul, iar măsura în care aș dez­bate un astfel de subiect cu publicul nu o găsesc po­tri­vită. Ei trebuie să culeagă de la noi muzica, partea asta frumoasă a ei, și să înțeleagă, dacă vor, stră­du­ința, neliniștea prin care trecem noi. Cam pe aici se oprește... Greutățile pe care le întâmpină un artist sunt nerelevante pentru public.
Cristi Enache: Nu ne putem dedubla, suntem tot noi, și acasă, și pe scenă. Dacă ești artist, ești în toa­te formele vieții pe care o ai. Nu poți fi di­fe­rit. Îna­inte de orice, fiecare dintre noi e un tip punctual, disciplinat, care a înțeles foarte bine, în urmă cu mult timp, rigoarea unui program, și cred că fiecare nu poate lucra de capul lui. Lucrăm foarte bine doar în echipă.

- Ca artiști, sunteți foarte mult timp pe dru­muri, de la un concert la altul, dar există întot­deauna acele momente de întoarcere acasă. Cât de importantă e iubirea, susținerea familiei în ceea ce faceți?

Cristi Enache: Iubirea este motorul vieții! Nu cred că este un motor mai bun care ne poate motiva. Te mână înainte dragostea față de familia ta, față de prietenii tăi, față de oamenii cărora le cânți. Acesta e motorul, nu e altul. Nu banii, nu mâncarea, nu religia, nu politicul, nu avuția, nu! Dragostea! Atât.
Toni Șeicărescu: Eu aș spune că armonia spirituală...

- Asta mă duce la o altă întrebare: există un loc al cre­dinței în arta pe care o faceți?

Toni Șeică­res­cu: Da, și e cel mai important. De la credință plea­că și faptul că ne-am apucat de cântat, e o energie care vine de un­de­va și tre­buie să faci schimb cu oamenii care te ascultă. A­ces­ta e cel mai fru­mos lucru de pe fa­ța pământului. În ori­ce context și-n orice faci în viață.

- Vi s-a în­tâm­plat să aveți parte și de un pu­blic mai rece, vreun spec­ta­col în care acest schimb de energie să nu existe?

Toni Șeicărescu: Nu. Schimbul acesta a func­­ționat mereu. Poate n-a fost atât de puternic mereu, dar a existat.

Partea frumoasă a României

- Cum se vede România, străbătându-i dru­mu­rile?

Cristi Enache: Cunoaștem România mai bine chiar decât politicienii și luăm pulsul oa­me­nilor mult mai realist decât multe alte ramuri ale sis­temului. Românii sunt oameni buni, înainte de toate, și sunt o națiune care încearcă și se stră­du­iește să progreseze. Și-și dorește foarte mult s-o ducă cât mai bine. România, ca țară, e foarte fru­moasă, o iu­besc foarte mult, n-aș pleca de aici pen­tru nimic în lume, niciodată. Îmi doresc să cântăm până la final.

- Pe ecranele televizoarelor noastre, imaginea României nu e chiar așa de frumoasă...

Cristi Enache: Depinde de perspectivă. Dacă îți dorești să prezinți o Românie urâtă, poți s-o faci. Dar eu văd partea frumoasă a țării și nu mă inte­resează să văd România altfel.

- Ați avut și concerte în afara țării. România arată la fel și văzută din afara granițelor sale?

Toni Șeicărescu: Ca orice om care pleacă și e legat de locul în care s-a născut, e normal să vrei să fii mai aproape de România și-ți dorești să ajungi cât mai repede acasă, cu toate că ai ce să vezi ori­unde te-ai duce. Și, ca orice artist, tot fru­mo­sul îl cauți. Sau ceea ce în istorie se cheamă su­blim sau ope­ră. România frumoasă... acesta e un aspect mai com­plex. Ceea ce trebuie să scoți la su­pra­față, să vezi în orice, e întotdeauna frumosul. Frumosul tre­buie scos din orice. Și în­totdeauna îți vi­ne să spui, să vor­bești, să spui, să cânți despre ceva fru­mos. Așa ve­dem și noi Ro­mâ­nia frumoasă.

Cer deschis

- Ce înseamnă va­canță pentru Di­recția 5?

Nicu Da­ma­lan: Pe real, nu prea a­vem vacanță. Ne mai ducem cu familia la munte, la mare, dar și acolo unde mergem, tot cu gândul la ce fa­cem ajun­gem. De multe ori am plecat cu chi­tara după mine în vacanță. Dar trebuie să ne mai rupem din când în când de cotidian. Face bine sufletului și să ieșim în natură, în vacanță, să stăm cu copiii...

- Unde vă vor afla sărbătorile acestui sfârșit de an?

Nicu Damalan: Bucurăm oamenii! Le pu­nem muzica noastră sub brad. Asta încer­căm de ani de zile.

- Familia resimte faptul că nu sunteți împre­ună de sărbători?

Nicu Damalan: Probabil că da. Dar cei de lângă noi ne sunt alături de foarte mult timp și știu la ce s-au înhămat.
Cristi Enache: Trebuie să găsim timp și pen­tru astfel de momente. Ești mai relaxat. Îmi place să merg în fiecare an în locuri în care n-am mai fost. E foarte interesant să călătorești. Fiecare loc are farmecul lui.

- Ce anume vă doriți, acum, la 25 de ani de exis­tență a grupului Direcția 5?

Marian Ionescu: Încă 20 de ani să avem buni. Eu am acum aproape 60, pe la 80, mă las. Pen­tru formație: să rămână unită. În plus, mă bucur foarte mult că-l am pe Carmin, fiul meu, lângă mine, și că s-a integrat de-adevăratelea. Doresc continuitate și rezistență, fizică și psihică.
Cristi Enache: Sănătate, în primul rând! Să ajung, de sărbători, pe la toți membrii familiei să le duc cadouri, cum fac în fiecare an. În raport cu gru­­pul, să rămânem în armonia pe care am creat-o în timp. Sper să facem muzică din ce în ce mai bună și mai elevată, în conformitate cu publicul care ne ur­­mărește de ani de zile.
Marius Keseri: Continuitate, viață lungă, noroc și inspirație!
Carmin Ionescu: La fel cu ceilalți, pentru că simțim la fel. Sănătate!
Nicu Damalan: Încă 25 de ani împreună, pe scenă! Îmi doresc ca toate părțile acestui organism numit Direcția 5 să funcționeze și să reușim să mer­gem încotro ne dorim. Cerul e foarte deschis, în toa­te zările, și pentru noi!

Foto: AGERPRES (2), DANIEL DĂBĂCAN