- Pe urmele sașilor, cu aparatul foto pe umăr. Cum s-a născut acest proiect, Barna Nemethi?
- Aveam de mult ideea de a pleca prin țară să fotografiez diverse etnii și culturi. Dar gândul ăsta s-a suprapus pe un proiect al editurii Curtea Veche și al Fundației Michael Schmidt, care s-a ocupat de restaurarea bisericii și a curții parohiale din Criț. Adunându-ne cu toții la un loc s-a născut o întrebare firească: dacă am pleca acum pe urmele sașilor, ca niște oameni obișnuiți, ce am mai găsi? Ce a mai rămas din istoria lor? Caseta aceasta cu imagini e o mărturie a ceea ce am găsit la fața locului. De altfel, e doar o primă etapă dintr-o muncă de intervievare care se va finaliza și cu un album și cu un documentar.
- Te-ai pus ușor în pielea jurnalistului fotograf?
- M-am bucurat foarte mult să cunosc oameni, să-i las să-mi povestească istoria lor. Dar atmosfera a fost adesea destul de tristă. De fiecare dată când îmi arătam intenția de a-i fotografia, îmi spuneau cu tristețe "E mult prea târziu". Sașii își consideră istoria apusă. Sentimentul care mi-a rămas e că aveam ultima șansă de a-i mai cunoaște.
- Există o zonă anume pe care v-ați concentrat sau ați mers la întâmplare?
- Am călătorit prin mai multe sate din ceea ce se numește "Haferland", Țara Ovăzului, care se întinde între Sighișoara și Rupea. Am avut deci în vedere acea zonă a sașilor de la sate, care făceau negoț cu animale. Ne-am pus tabăra la Criț, pentru vreo două săptămâni, iar traseul zilnic l-am făcut mereu după bisericile fortificate, care sunt cheia oricărei comunități - începând cu numărul de turnuri, mereu egal cu numărul de vecinătăți administrative, până la documentele și caietele pe care le păstrează.
- Cum îi vezi acum pe sași, după ce ai trăit printre ei timp de două săptămâni?
- E o diferență foarte mare între ce am învățat noi la școală și cum își descriu sașii propria lor istorie. Una dintre preconcepții e că sașii sunt germani. Și e fals, cel puțin din punct de vedere al limbii. Când au venit ei pe teritoriile astea, limba germană nici nu se formase. În schimb, orice sas se înțelege perfect cu un flamand. Lucru de care au fost și ei mirați când, după 89, au început să migreze spre Vest. Apoi, cred că a doua imagine greșită vine din faptul că despre ei s-a vorbit mereu ca despre niște minorități, aduse aici și ulterior asimilate. Or, când au venit ei aici, după cruciade, chemați de cavalerii teutoni să apere granița carpatică, Transilvania era o imensă pădure. Generații întregi de sași au defrișat, au creat drumuri, au ridicat cetăți, turnuri, au construit comunități. Sașii au fost inițiatori, deschizători de drumuri, oameni care au luat-o de la zero, creând o civilizație unică.
- Poate din conștiința faptului că au fost primii în acele zone vin și demnitatea și mândria lor proverbiale...
- Poate și din asta, poate și din faptul că au avut dintotdeauna o poziție privilegiată. Ei au venit să apere zona asta în schimbul pământurilor și al unor privilegii considerabile. Când cavalerii teutoni au fost izgoniți de regele Ungariei, sașii n-au plecat cu ei, au decis să rămână, pentru că aveau motive. Construiseră aici de generații și, mai ales, nu erau aserviți feudal în niciun fel, nu plăteau nicio formă de tribut. Erau independenți, într-o vreme în care în Europa puține locuri beneficiau de un asemenea statut. Și mai cred că demnitatea lor vine de la un respect de sine în primul rând. Se respectau pe ei și își respectau aproapele, vecinul, venerau ideea de comunitate. N-am întâlnit nicio altă etnie atât de atașată de această valoare.
- Barna, ce pot găsi cumpărătorii dacă deschid caseta voastră?
- Pot găsi 45 de cartoline cu portrete, peisaje, detalii arhitecturale sau de costum popular din viața sașilor. N-a fost ușor să facem selecția, am pornit de la mii de imagini. Dar intenția finală a fost să păstrăm procesul documentar în atenție, să alegem acele fotografii care reflectă ideea unei călătorii pe urmele lor, încât cei care îi descoperă pe sași în felul acesta să prindă gustul de a merge să afle mai mult.
- Ați avut deja ecouri? Simți că mesajul tău a ajuns la cumpărător?
- Suntem abia la început. Dar sunt destui oameni care au apucat să vadă proiectul, ale căror reacții sunt entuziaste. Mesajul pe care încercăm noi să-l transmitem e chiar ăsta: că dispariția sașilor lasă în urmă această uriașă moștenire pe care trebuie să o preluăm, de care trebuie să avem grijă în lipsa lor. În definitiv, e vorba de patrimoniul țării noastre și e de datoria noastră. "Pe urmele sașilor" e și o călătorie concretă, pe care oricare din noi ar putea s-o facă într-o vacanță, pentru a descoperi o zonă care mustește de tradiții, dar e și o invitație de a ne asuma această parte a istoriei, pe care ne-am obișnuit s-o ignorăm.
- În încheiere, o întrebare despre tine: ești fotograf, regizor, antreprenor, director de creație. Cum îmbini toate aceste laturi ale tale?
- Chiar genul ăsta de proiect exemplifică bine abilitățile mele. Când fotografiezi ești fotograf, când intervievezi ești regizor, dar pentru mine se leagă toate în acest proces vizual de descoperire a vieții din jurul meu. Partea mea creativă de aici își ia seva. Trebuie doar să ies din zona de confort, să încerc să surprind ceva autentic, ceva frumos din ceea ce mi-e oferit. Poate fi o fotografie, un design de carte, un concept de revistă, până la urmă, ceea ce contează e demersul, povestea pe care o spui. Căutarea e importantă, restul sunt doar unelte.