Pr. FLAVIU GABRIEL FLEȘER - "Biserica are nevoie de tineri, și tinerii de biserică!"

Biserica e mică, foarte mică, de fapt. Stă înfiptă în coasta unuia dintre dealurile ce țin, ca-ntr-o îmbrățișare, Mediașul. Pare a delimita viața de moarte, pentru că, dincolo de ea, se întinde cimitirul ortodox al orașului. Peste Ardeal, ca și peste țară, a căzut deja prima zăpadă. Înăuntru e cald și părintele Flaviu Gabriel Fleșer și-a luat răgaz să vorbească despre poves­tea frumoasă țesută în jurul lui: chemarea tinerilor către biserică. Întâmplarea asta, atât de minunată în ziua de azi, că a izbutit să atragă spre credință și rugăciune zeci de adolescenți.

Crăciun cu copii

- Părinte Fleșer, aplecarea sfinției voastre spre tineri vine din faptul că sunteți aproape de aceeași vârstă cu ei, sau pentru că, așa cum se spune, în ultima vreme, ei s-ar cam îndepărta de biserică?

- Pe vremea când eram elev la Se­minarul Teologic din Cluj-Na­poca, am avut o relație foarte adâncă, cu un părinte din urbea de pe Someș, care avea activi­tăți extra­ordinare cu copiii și tinerii. M-a impresionat ce făcea. Asta m-a de­termi­nat ca, la sfârșitul seminarului, să alcă­tuiesc o lucrare de atestat, "Misiunea bi­sericii în lumea de astăzi", în care m-am străduit să dedic un capitol pastorației bisericii în legătură cu tinerii, misiunea bisericii spre această parte foarte vulne­rabilă a societății actuale. Atunci, citind articole, cărți, studii, mi s-a luminat gân­dul, mi-a apărut în minte ideea că, dacă Dumnezeu va îngădui să devin slujitor al Sfântului Altar, trebuie să mă aplec mai mult asupra acestui aspect, pentru că e mare nevoie. Biserica are nevoie de ti­neri, dar și tinerii de biserică. Cu acest adevăr în minte, am căutat preoți care desfășoară activități cu tineri și copii, am descoperit oameni minunați, am desco­perit că se înfăptuiesc lucruri minunate, am căutat articole, studii, am căutat cărți, informații, și despre alte biserici. Am găsit, de pildă, exemple ale unor misiuni în bisericile ortodoxe din Grecia, din Cipru și din Rusia. Am avut parte de câteva expe­riențe trăite în direct, în diaspora românească din Spania și Franța, unde preoți ortodocși români desfășoară activități cu tineri și copii, la un nivel foarte înalt. Iar în mo­mentul când Dumnezeu a îngăduit să devin sluji­tor al său, am constatat că biserica în care am fost rânduit să slujesc este un pământ bun, un loc priel­nic pentru a desfășura activități cu tinerii și copiii.

- În luna octombrie a acestui an, în prezența ÎPS Dr. Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardea­lului, a avut loc sfințirea și inaugurarea oficială a Centrului Bisericesc "Sf. Nectarie" din Me­diaș, lăcaș amplasat în imediata apropiere a bisericii în care slujiți. Cum s-a născut acest centru și cu ce scop?

- Ideea a existat în sufletul meu încă din anii studenției, când mă gândeam că, în momentul în care voi ajunge slujitor al lui Hristos, va trebui să fac și altceva pe lângă slujbă, pe lângă Sfânta Litur­ghie, vecernie, utrenie și celelalte rânduieli bise­ri­cești. M-am gândit că, în vremurile pe care le trăim, e nevoie să ne aplecăm mai mult înspre cei tineri, spre copii, iar aplecarea se poate desăvârși în pri­mul rând prin rugăciune, apoi prin activități co­mune. Această activitate împreună se poate des­fășura și sub omoforul lăcașurilor de închinare, dar și în alte spații, ce pot fi construite, dacă nu există deja. Am început demersul de a construi acest cen­tru bisericesc, pe care l-am închinat Sfântului Nec­ta­rie, în mai, 2014, iar lucrările au fost finalizate în luna octombrie 2016, când a și fost sfințit. Clădirea în care funcționează a fost ridicată de la zero, pe locul unde era, odinioară, o grădină de flori.

- Când v-ați început activitatea ca preot la această biserică, exista un nucleu de tineri, de copii pe care l-ați preluat?

- Nu, n-a existat. Dar, încă din prima duminică în care am slujit singur, pe 18 decembrie 2011, am transmis o invitație cre­dincioșilor prezenți în bise­rică, spunându-le: "Vreau ca, începând cu duminica viitoare, să veniți cu copiii și ne­poții! Vrem să ne preocupăm de viața lor, de buna lor creștere, în sânul bisericii or­to­doxe!". De fapt, a fost o invitație de su­flet, pe care m-am străduit să o sădesc și în sufletele credincioșilor. Ei au trans­mis-o mai departe, iar în duminica viitoa­re, pe 25 de­cem­brie, ziua de sărbătoare a Naște­rii Mântui­torului, la biserică au venit peste 20 copilași și vreo 20 de tineri, peste 18 ani. M-am bucurat, am căutat să stau de vorbă cu cei mai mari la ieșirea din biseri­că și așa am făcut primul pas spre apropie­rea de ei. După praznicul Bote­zului Dom­nului din 2012, am programat întâlniri concrete, clare, cu copiii și cu tinerii.

Colindele aducătoare de liniște

- A crescut, în timp, grupul tinerilor cu care desfășurați activități?

- S-au mai și risipit din ei, unii au cres­cut, și-au luat zborul spre alte meleaguri, astăzi există un nucleu solid, al tinerilor de peste 18 ani, sunt peste 30 de persoane cu care ne întâlnim constant și desfășurăm activități împreună. Cu timpul, gheața s-a spart. Și-au înfrânt timiditatea și s-au des­chis sufletește. Am reușit să ne apro­piem, să ne cu­noaștem. Am început să cântăm pri­cesne împreună, am citit și am comen­tat fragmente din Sf. Scriptură, am dezvol­tat primul atelier de confecționare a mărți­șoa­relor în 2012. Nici copiii n-au fost uitați. Îm­pre­ună cu ei am pornit spre azilele și centrele sociale din oraș, iar după ce s-a construit și s-a utilat cen­trul bisericesc, ne-am transferat activitatea în acest loc.

- Ce fel de activități se desfășoară aici?

- Avem activități diverse. De exem­plu, în aceas­tă perioadă premergătoare Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, încercăm să colindăm, să con­fecționăm diferite obiecte pe care le vom pune în valoare la un bazar orga­nizat într-una din dumini­cile postului. Cu bănuții obținuți ne vom apleca asupra nevoilor celor aflați în lipsuri materiale. În centrele sociale din urbe, în spital, colindele vor fi aducătoare de liniște, de mângâiere, vestitoare ale Nașterii Mântuitorului. Dar ne vom strădui să ajun­gem și pe la casele credincioșilor, pe care nu-i mai prea caută nimeni: oameni bolnavi, în lipsuri, oameni singuri, care au nevoie de mângâiere.
De la începutul lunii noiembrie, la centrul nos­tru bisericesc funcționează și o cantină socială. Ne-am străduit să oferim zece prânzuri săptămâ­nale și am încercat să ne aplecăm mai ales spre copiii din familii cu un singur părinte, care merg la școală, dar n-au, săracii, măcar o bucată de pâine în ghiozdan. În parteneriat cu Biblioteca Munici­pală, am organizat și o mică bibliotecă, cu câteva zeci de volume de literatură română și universală, la care am adăugat titluri din literatura bisericească. Această bibliotecă este deschisă tuturor credin­cioșilor, tuturor celor care au drag de citit.

Promovând dumnezeirea

- Părinte Flaviu Fleșer, felul în care vă îm­pliniți mi­siunea arată o imagine a bisericii orto­doxe diferită de "răceala" care i se impută ade­seori, de "încremenirea" ei în rolul de biserică oficială în stat.

- Nimic adevărat din ce spu­neți! Cum frumos zicea părintele Ra­fail Noica, "Ortodoxia este firea omului". Ortodoxia este normalitate, iar normalita­tea defi­nește și rugăciunea pe care omul o spune în biserică sau acasă, dar și aplecarea spre semenii în suferință, spre tineri, spre copii, spre binele pe care simt că trebuie să îl facă. Ortodoxia este, în primul rând, o celebrare fierbinte a lui Dumnezeu, bucuria unui Dum­nezeu minunat, pe care tinerii îl acceptă ime­diat.

- Atât biserica în care slujiți, cât și Centrul bisericesc "Sf. Nectarie" sunt amplasate în cimiti­rul ortodox al municipiului Mediaș. Are și o va­loare simbolică faptul că vă întâlniți cu tinerii într-un spațiu al tristeții de după moarte?

- O legătură există, incontestabil, între viața de aici și cea de dincolo, între cei care mai călătorim pe marea acestei vieți și cei care au părăsit-o. Pe de o parte, tinerii arată respingere față de moarte, pentru că nu conștientizează că, la un moment dat, va veni și acest pas, va exista și acest moment în viața lor. Au fost părinți care și-au adus copiii la activități și, la început, au fost reticenți, întrebând de ce n-am construit centrul în altă parte, că e în­con­jurat de multe morminte. Cu timpul, această idee a dispărut, n-a prins rădăcini în sufletul nimă­nui, nici măcar al tinerilor. Vin și sunt dezinvolți, nu au nicio problemă, nu sunt stingheriți de faptul că în jur sunt morminte. Dimpotrivă, se întâmplă, de multe ori, să ne intersectăm cu convoaie mortua­re. Dar asta ne oferă posibilitatea să înțelegem că moartea este o realitate care nu trebuie să ne sperie, ci să ne responsabilizeze, astfel încât, încă din anii tinereții, să trăim cât mai frumos, cât mai aproape de Dumnezeu, împărtășind iubire, prețuire și ajutor față de semenii aflați în suferință.

Aplecare în taina inimii

- Am observat că foarte mulți dintre credin­cioșii care vin la această biserică sunt îmbrăcați fie în costum popular, pe de-a-ntregul, fie poartă măcar câte o ie frumoasă, câte o "cămeșă", atât femeile, cât și bărbații. Și asta se întâmplă dumi­nică de duminică în toate bisericile din Me­diaș. E ceva ce nu am prea văzut în alte orașe din țară!

- Portul tradițional românesc specific zonei e purtat, în general, la marile praz­nice. Le-am sugerat de multe ori credin­cio­șilor că ar fi bine să începem să promovăm legătura între ortodo­xie și românism, fără a face din asta patriotism afișat, extremist. De altfel, eu cred că ia populară, portul popular au mare legătură cu viața bisericii și este o vestimen­tație care aduce, prin sim­plitate și puritate, o frumusețe în plus trăirii bisericești.

- Slujbele de seară pe care le oficiați în bise­rică se desfășoară doar la lumina lumânărilor. Un gest care conferă o căl­du­ră aparte, o intimi­tate extraordinară acelor momente...

- Slujbele de seară au un specific me­ditativ, de aceea am recurs la această me­todă. Biserica e micuță, iar la lumina lumâ­nărilor descoperim mai ușor taina sufletu­lui nostru. În momentul în care lu­crurile artificiale sunt eliminate, tu, ca și credin­cios, ca preot slujitor, reușești să te concentrezi mult mai ușor și să rămâi în acea stare de con­centrare, de aten­ție doar înspre Dumnezeu. Pen­tru că, în mo­men­tul în care nu-l vezi pe cel de lângă tine, ci-ți ațintești privirea doar spre Sfântul Altar iar, în fața iconostasului, zărești, în reflecție, chi­purile Mântui­torului și al Maicii Preacurate, luminate de două lumânări, interiorizarea ta se desăvârșește. Reușești să te apleci în taina inimii, cum spun Sfinții Părinți, să cobori mintea în ini­mă și astfel, să par­curgi în taină și în gând de rugăciune pro­fundă ceea ce se rostește, se cântă, se vrea așezat în inima ta.
Pentru acest de­mers am avut consim­țământul credincio­și­lor, nu a fost un de­mers al meu personal, am încercat să le arăt oamenilor că se poate și altfel, să-i îndemn să-și descopere fru­mu­sețea sufletului și să descopere rugăciu­nea din inima lor, să reușeas­că să treacă de la etapa raționalului, a mentalului, spre cea care zidește întru totul ființa umană. Am avut parte de reacții foarte interesante, de la oa­meni în vârstă (cu toate că îmi place să folosesc expresia Pa­triarhului Daniel, care spunea că "În biserică nu există oameni vârstnici, ci doar oameni tineri, de toate vârstele!"). Oamenii aceștia, care nu trăiseră niciodată o slujbă de seară doar la lumina lumânării, mi-au spus: "Părinte, e minunat, reușesc să fiu mai atent decât eram înainte la ce se întâmplă în bise­rică!". Iar copiii au devenit de la început colabora­torii mei. În momentul când începea slujba vecer­niei și dădeam binecuvântarea mică, dacă mai era aprins vreun beculeț, mergeau și-l stingeau, ca ast­fel să se desăvârșească gândul nostru în taina bise­ricii.

"Post binecuvântat"

- Postul Nașterii Domnului abia a început. Discutând cu câțiva dintre părinții din parohia dvs., am constatat cu surprindere că mulți dintre copii țin, la rândul lor, posturile de peste an. E lăudabil, deși nu e simplu deloc!

- Celor care se vor strădui să țină acest post le spun: "Post binecuvântat!". Îmi place să definesc postul ca fiind o stare. O stare firească a omului, o adaptare la un nou demers care privește integritatea ființei umane. Suntem chemați să avem un alt regim alimentar, dar suntem chemați să avem și un alt regim sufletesc. Suntem chemați, în această vreme a postului, să înmulțim rugăciunea, să ne schimbăm mintea, gândurile... Îmi place să folosesc expresia sta­rețului Tadei, ca­re nu de puține ori repeta înaintea uce­nicilor această sin­tag­mă: "Cum îți sunt gândurile, așa îți este și viața!". Și tocmai de aceea sun­tem chemați să avem grijă mare, mare grijă la ceea ce gândim. Prin în­mulțirea rugăciunii, postul ne oferă pri­lejul unei stări mai profunde de medi­ta­ție, ne oferă pri­vilegiul unei relații continue cu Dum­ne­zeu, ne oferă posibilitatea săvâr­șirii faptelor bune. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că "mi­lostenia este bră­țara sufletului". Ei, bine, în vremea postului, suntem chemați să între­prin­dem acest de­mers al milosteniei, atât al celei materiale, cât și al celei spirituale. Și dacă în această perioadă de 40 de zile vom învăța mai multe decât în restul anului, din punct de ve­de­re spiritual, dea bunul Dumnezeu ca și după 25 de­cembrie, starea de postire să se continue! Adică să nu renunțăm la meditație, la rugăciune, la miloste­nie, la tot ceea ce am înfăptuit frumos în aceste zile binecuvântate de Dumnezeu. Regimul sufletesc tre­buie să devină o constantă a existenței noastre pă­mântești.