Întrebări electorale

Toma Roman
Pentru un observator extern, opțiunile electoratului român sunt, cel puțin, paradoxale.

Cum să-i explici că, în ciuda condamnărilor penale, a punerilor sub urmărire judiciară, a suspiciunilor de implicare în acte oneroase, alegătorii continuă să îi voteze pe politicienii corupți, să susțină partidele populiste, al căror scop este, în fapt, confiscarea puterii în interes propriu? De ce vor vota gorjenii, de exemplu, într-o veselie, lista PSD, deschisă de un hoț dovedit (furtul intelectual fiind doar una din fraudele individului), iresponsabilul miștocar Victor Ponta, sau bucureștenii, aceeași listă, condusă (la Senat) de "abramburica", Ecaterina Andronescu, cea care a dis­­trus, în numele clientelei politice, învățământul ro­mâ­nesc? Ce să priceapă un străin din orientarea vo­turilor spre liste de corupți cunoscuți, spre găști de pe­nali nominalizați de media și "încadrați" de DNA, precum ALDE, când, rațional, un asemenea act în­seam­nă acceptul de a fi furați și mințiți? Argumentul resem­nării istorice a românilor față de ticăloșia clasei politice do­minante nu este suficient. "Toate partidele sunt aceeași mizerie" nu sună convingător, după un sfert de veac de exprimare liberă a preferințelor politice. Tot așa cum constatarea "știm că fură, dar ne lasă și nouă ceva" nu este decât concluzia perversă a derutei provocate de miș­cările contradictorii ale "actorilor" ce afirmă că "re­prezintă poporul". În cei peste douăzeci și cinci de ani de la prăbușirea comunismului, dezamăgirile electo­ra­tului conștient au fost atât de numeroase, încât deta­șarea, dezinteresul pentru ierarhiile propuse în fruntea statului devin, aproape, inteligibile. Speranțele puse în guvernarea CDR+PD, voturile date PNL și candidatului Băsescu la "prezidențiale" au fost împinse în derizoriu de "realizările" acestora sau de evoluția lor ulterioară. Nu doar un observator străin, ci chiar și un alegător ro­mân nu mai poate să-și explice de ce reformistul Băses­cu se situează acum, după ce și-a încheiat mandatele prezidențiale, pe poziții asemănătoare cu opozanții săi, cu dușmanii săi declarați de atunci. După toate apa­ren­țele, așadar, PSD, ALDE și alte grupări de politicieni do­­vediți corupți au cele mai mari șanse de a câștiga și ale­gerile actuale, menținând astfel România în "băl­tirea" care o plasează la coada Europei.
O primă constatare ar fi aceea că electoratul PSD-ist (și al formațiunilor satelitare) este un electorat cap­tiv, alcătuit din cetățeni asistați (pensionari, șomeri, lumpeni), ancorați în prezent, trăind - practic - de pe o zi pe alta. Mentalitatea lor a fost deformată sub co­mu­nism și, pentru ei, nu contează abuzurile celor "de dea­supra", dacă aceștia le asigură minimul cotidian. PSD-ul, depozitarul strategiilor politice de tip comunist, a știut întotdeauna să satisfacă speranțele limitate ale unui asemenea electorat, de la gălețile de plastic, micii și berea dăruite la alegeri, la promisiunile deșănțate de măriri ale salariilor, pensiilor și ajutoarelor sociale, fără legătură cu posibilitățile reale ale bugetului de stat. Ponderea acestui electorat a scăzut însă, în sfertul de veac scurs, în mod natural, chiar dacă și alte valuri de pensionari ori șomeri s-au alăturat asistaților. Votul lor a fost (și este) totuși unitar, spre deosebire de cel al electoratului-critic, conștient de faptul că viitorul nu poate fi clădit pe minciună, perpetuarea hoției de sistem ori menținerea ierarhiei clientelare. Tocmai pentru că este informat, conștient de capcanele populismului, acest electorat votează selectiv sau nu votează, amen­dând astfel partidele care s-au declarat reformiste. "Că­derile" PNL-ului se datorează inconstanței sale în con­cre­tizarea programelor anunțate, politicianismului și corupției unor lideri ai săi, deschiderilor spre com­pro­misuri puțin onorabile în administrația centrală și locală. Defuncta USL (alianța PNL-PSD), care a câști­gat triumfal alegerile din 2012 - pe fondul crizei eco­nomice și al măsurilor drastice de stopare a ei, luate de guvernul PDL-ist condus de Emil Boc - a fost cel mai derutant exemplu de "trădare" a opțiunilor electoratului și de confirmare a echivalenței mincinoase "PNL-PSD, aceeași mizerie". Trădările PNL-ului, dar și speranța de a demola "sistemul ticăloșit", în care acesta s-a înscris vrând-nevrând, au împins o parte a electoratului să re­acționeze "la cald", afectiv, votând atunci un iluzoriu "par­tid-justițiar", PPDD-ul, partid-oportunist, achizi­țio­nat ulterior "la bucată" de grupările dornice să for­meze conjunctural o majoritate parlamentară. Cele 14-15 procente pentru PPDD indică faptul că destui votanți au fost și sunt în căutare de "altceva", atunci când se decid să-și exprime opțiunea. Noua grupare politică de acum, USR-ul, nu are însă "profilul" PPDD-ului, fiind, dimpotrivă, expresia programatică a celei mai cultivate părți a electoratului-critic. USR-ul va rupe voturi din opțiunile liberale, mai ales pentru că PNL-ul continuă "să spună una și alta să fumeze", votând în Parlament inițiativele populiste ale PSD-ului. USR-ul a apărut, totuși, relativ târziu și nu mai poate realiza o "masă critică" a votanților antisistem, decât dacă se produce vreo gafă PSD-istă monumentală, precum cea de la "prezidențiale".
Din păcate, PSD-ul, secondat de partidul corupților pe față, ALDE, are, așadar, pers­pectiva unei reveniri triumfătoare la guvernare, re­venire ce-i va costa pe români alți patru ani de deza­măgire, revoltă tăcută sau resemnare, pentru că, pentru oricine privește în viitor, este clar că acesta va fi, astfel, închis. Vor confirma oare ei, pe 11 decembrie, legenda meșterului Manole sau, în sfârșit, vor înțelege că se poate și altfel?