Montefiore e foarte cunoscut ca realizator al unor documentare istorice TV (ce au putut fi văzute și la noi), ca romancier, dar mai ales ca autor al unor monumentale biografii. V-am recomandat aici "Tânărul Stalin" și "Stalin: Curtea Țarului Roșu", traduse la Polirom și abia aștept versiunea românească a noii sale cărți, "Romanovii: 1613-1918", publicată în original de curând, căci istoricul britanic înzestrat cu talent literar știe să dea viață unor figuri fascinante și unor evenimente ce au schimbat fața lumii. Profesor la Cambridge, el s-a specializat (între altele) în evoluția Rusiei de la un obscur principat moscovit la un imperiu pravoslavnic și apoi la superputerea comunistă care a fost URSS, documentându-și laborios interesul. "Povestea" adevărată pe care vi-o semnalez azi este "filmul" extinderii Imperiului Rus în sec. 18, actorii principali fiind împărăteasa Ecaterina a II-a și amantul, soțul secret și sfătuitorul ei, prințul Grigori Potemkin, un aventurier de geniu, într-o epocă ce nu ducea lipsă de asemenea personaje. Într-o formă romanescă atractivă prin detalii, Montefiore urmărește relația celor doi din momentul loviturii de stat prin care Ecaterina și-a înlăturat soțul, țarul Petru al III-lea, până la sfârșitul primului ei sfetnic pe câmpurile de luptă din Basarabia. Autorul pune în pagină convingător personalitatea flamboaiantă a "partenerului imperial", traseul primejdios al acestuia la curtea "Semiramidei Nordului", cu jocurile ei pline de viclenie, cinism, splendoare și mizerie, în care mizele depind de satisfacția sexuală a Ecaterinei dar și de ambiția ei de a-și marca locul în Istorie. Relația lor pasională și năbădăioasă nu se limitează însă la amor, amantul Potemkin, care i-a înlocuit în patul împărătesei pe frații Orlov, știind să se dea la o parte atunci când atracția s-a stins, pentru a-și controla succesorii și a-și continua "misiunea politică". Montefiore-istoricul nu se oprește doar la eroii titulari și la intimitatea lor, ci realizează și o panoramă a Rusiei, ca țară în același timp asiatică și europeană, cu o elită cultivată și o populație primitivă îmbibată cu credințe ancestrale, aparent supusă și manevrabilă, dar gata oricând să răstoarne o ordine socială fragilă. Cititorul va putea să afle și adevărul despre potemkiniade - iluzii de realitate de care s-au folosit și comuniștii -, dar și marca sufletului rus, paradoxal în milă și cruzime, grandoare și micime. Potemkin se vădește pentru Imperiu un vizionar dar și un politician pragmatic, un om avid de putere și bogăție, dar și "milostiv" cu cei care-i susțin aspirațiile. Cartea lui Montefiore vorbește de fapt despre rolul personalității în Istorie.