Duminică, 13 noiembrie a.c., Republica Moldova își va alege președintele, pentru prima dată prin vot direct. Cetățenii moldoveni sunt chemați să dea un vot geopolitic, care va decide direcția de mers a celui de-al doilea stat românesc, pentru o bună bucată de vreme de acum încolo: cu Estul sau cu Vestul. Totodată, au de ales dacă păstrează pe poziții de conducere politicieni corupți ori optează pentru curățarea clasei politice.
După rezultatele primului tur al alegerilor din R. Moldova, pare fie că miza, fie că încrederea în politicieni nu e suficient de mare pentru a-i aduce la urne pe moldoveni. Nici pe cei rămași în țară, nici pe cei din diaspora. Înaintea celui de-al doilea tur, am vrut să aflăm cum văd situația de la Chișinău trei observatori atenți ai evoluției Republicii Moldova: Teodor Baconschi, fost ministru de Externe al României, Vlad Cubreacov, fost parlamentar al R. Moldova și Corneliu Vlad, un vechi analist de politică externă.
1. În campania electorală pentru președinția Republicii Moldova, candidații au fost diabolizați sau considerați salvatori ai neamului, după caz. Care sunt calitățile și defectele care îi diferențiază în mod net pe finaliștii acestei curse electorale: Igor Dodon și Maia Sandu?
2. Președintele Republicii Moldova are atribuții atât de mari încât poate hotărî de unul singur soarta statului, sau de ce este atât de important cine va câștiga această funcție?
3. În fața unor alegeri, despre care se afirmă că ar fi cruciale, electoratul dovedește un interes scăzut. Care este cauza acestei apatii?
Teodor Baconschi,
Scriitor, fost ministru de Externe
"Rezultatul votului va modela tipul de societate spre care va tinde Republica Moldova în următorii ani"
1. Acest scrutin nu e între doi candidați banali, care sunt unul mai deștept, mai frumos sau mai competent decât celălalt, ci între un eșafodaj politic uzat moral, chiar compromis în ochii alegătorilor, și un nucleu politic emergent, cu largă bază civică. Atât partidul candidatei Maia Sandu (PAS), cât și Platforma "Demnitate și Adevăr", condusă de Andrei Năstase, vizează cu prioritate scoaterea marii corupții din guvern, justiție și media, pentru a recupla corpul societății civile la o dezbatere liberă, nedistorsionată de circuite financiare mafiote. Pentru prima dată, temele clasice - unionism versus moldovenism, UE versus CSI, Acordul de Asociere versus Uniunea Vamală - au fost estompate de această agendă cetățenească transpartinică și trans-etnică. Evident, Maia Sandu reprezintă în această ecuație tocmai "puterea celor fără de putere", vocea societății civile, nu interesele cartelizate și populiste ale sistemului partinic "tradițional". E important și sprijinul pe care Maia Sandu l-a primit, fără echivoc, din partea Partidului Popular European și a puterilor occidentale, în general. Rezultatul votului va modela tipul de societate spre care va tinde Republica Moldova în următorii ani. Dacă tineretul urban și diaspora moldoveană se mobilizează la vot, vor putea face diferența împotriva lui Igor Dodon, care exprimă interesele impopulare ale vechii clase politice de peste Prut. Se înțelege că, în ipoteza unei victorii, care se anunță foarte strânsă și va fi greu de obținut, Maia Sandu va trebui să joace flexibil, să negocieze, să-și impună programul gradual. Dar va merge, cu siguranță, pe drumul cel mai scurt către o societate mai deschisă, mai onestă și mai prosperă. Republica Moldova nu-și mai permite jaful altor miliarde din băncile sale. Are nevoie de UE, de sprijinul fratern al Bucureștiului, de FMI, dar mai ales de luciditatea cetățenilor săi. Personal, îi urez succes!
2. Turul secund al scrutinului prezidențial din Republica Moldova comportă câteva semnificații speciale: funcția prezidențială este încărcată cu maximum de legitimitate, dar nu neapărat de forță semi-executivă. Majoritatea parlamentară nu se va putea schimba automat. În plus, pentru prima dată, miza acestor alegeri nu e atât "orientarea" geopolitică a țării spre Est sau Vest, cât o coaliție anti-sistem, care își propune eliberarea statului de sub puterea oligarhică a partidelor vechi.
3. Știu că oamenii sunt epuizați de speranțe neconfirmate, de populism și de corupție. Au sărăcit, au obosit să mai lupte. Însă turul doi poate retrezi toată Republica Moldova la o viață politică orientată spre viitorul legitim al societății, care pare astăzi blocat. Nu există candidați ideali, dar forța votului rămâne singura ocazie a cetățenilor pentru a se face auziți.
Vlad Cubreacov,
Publicist, fost parlamentar, timp de 15 ani, în Republica Moldova
"Absenteismul comportă riscul fatal al alunecării Republicii Moldova în orbita de influență a Rusiei"
1. Igor Dodon este exponentul intereselor Moscovei în regiune, a recunoscut apartenența Crimeii la Rusia, susține federalizarea Republicii Moldova cu Transnistria, legalizarea prezenței militare ruse, denunțarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană, aderarea la Uniunea Vamală Eurasiatică, se declară etnic "moldovean" vorbitor de "limbă moldovenească" și adept al îndepărtării de România și blocul euroatlantic. Maia Sandu este exponentul intereselor legitime ale Republicii Moldova, de stabilitate și dezvoltare în parteneriat special și privilegiat cu România și Uniunea Europeană, declară că, etnic, este româncă și vorbitoare de limbă română, pronunțându-se pentru reforme structurale, eradicarea corupției și combaterea oligarhiei locale, conectate pe zona de răsărit. Și cu asta, cred că am spus tot.
2. Atribuțiile președintelui Republicii Moldova sunt mai mari decât cele ale președintelui României, bunăoară. Acesta dispune de drept de inițiativă legislativă și poate semna acorduri și tratate internaționale. Există precedentul nefast al semnării de către președintele Mircea Snegur a documentelor de aderare a Republicii Moldova la CSI și cel al semnării Memorandumului de la Odesa, de către președintele Petru Lucinschi, despre "statul comun" federalizat cu Transnistria. Președintele Republicii Moldova dispune și de prerogativa numirii prin decret a șefilor unor instituții importante în stat.
3. Aritmetica democrației ține cont doar de sufragiile exprimate, nu și de cele neexprimate. Pentru acest motiv, în cazul Republicii Moldova, unde nimeni nu face politică pură, ci toți fac geopolitică, absenteismul, ca expresie a indiferenței sau a protestului social, comportă riscul fatal al alunecării statului pe orbita Moscovei.
Corneliu Vlad,
Analist de politică externă, director editorial la revista "Lumea"
"Elita politică este vinovată de apatia electoratului"
1. Amândoi candidații sunt sub așeptările opiniei publice naționale și internaționale. Și în Republica Moldova există o criză de lideri, cum și în alte state, începând cu SUA, unde ni s-a dat exemplul cel mai frapant prin ultimele alegeri prezidențiale.
Dodon și Sandu sunt exponenții unor tabere mai degrabă ambigue în privința orientării politicii externe a țării. Fapt subliniat de ultimele declarații ale primului, care a devenit, peste noapte, dintr-un adversar ireductibil, un iubitor de România și UE. Înțelegem că unioniștii și euro-atlantiștii sunt o categorie de electorat care trebuie câștigată și ea. Una peste alta, eu unul sunt pesimist asupra viitorului Republicii Moldova, pentru că acesta nu depinde de propriii cetățeni. Așa încât gesticulația liderilor de la Chișinău e mai puțin importantă, iar inițiativele venite din afară au fost sortite eșecului până acum. Parteneriatul Estic, inițiat de UE, a avut rezultate dramatice, ba chiar sângeroase pentru Ucraina, și cel puțin dezamăgitoare în Republica Moldova, unde a primit lovituri năpraznice - de tipul furtului unui miliard de dolari de către cei care trebuiau să-l pună în aplicare.
2. Președintele Republicii Moldova nu cred că poate face mai mult decât a făcut fostul președinte al Ucrainei. Un președinte de stat ex-sovietic nu se poate desprinde, prin simpla sa voință, de sub forța magnetică a Moscovei. În orice caz, nu poate decide de unul singur politica externă a respectivei țări. Dar, ca în orice regim semi-prezidențial, opinia sa contează. Nu cred însă că bătălia are într-adevăr o miză geopolitică. E mai degrabă o banală luptă pentru putere. Căci, așa cum spunea Henry Kissinger, "puterea este cel mai intens afrodisiac".
3. Țara profundă nu se lasă antrenată de discursuri; este motivată doar de fapte, iar faptele nu au fost de natură să îi crească încrederea. Altfel spus, elita politică este vinovată de apatia electoratului. Totuși, ar fi de așteptat ca măcar tineretul plecat în căutarea unei vieți mai bune, în Occident sau în România, să nu îngroașe rândurile absenteiștilor, să mai dea o șansă speranței. E descurajant că și ei refuză să meargă la vot.