Nu pentru că n-ar fi înțeles mersul vremii, ci pentru că viața lor împărțea anu' în două: răstimpul când oile erau la păscut, în pajiștile înverzite, și răstimpul zăpezii, când coborau în sat, în țarcurile păzite de câini.
În tradițiile vechi, populare, străjeri ai acestor două anotimpuri sunt Sumedru, adică Sfântul Dumitru, și Sângeorzu, sau Sfântul Gheorghe. Ca să treci anul cu bine e musai să fii prieten cu amândoi, fiindcă merg mână în mână și trebuie îmbunați egal. Legendele spun că tot ce pornește Sângiorzul la început de an, pe 23 aprilie, culege și încheie Sumedru, pe 26 octombrie. Frați buni, care în icoanele țărănești sunt pictați împreună.
O legendă din Maramureș spune că Dumnezeu a văzut că oamenilor le e drag de amândoi, așa că le-a spus sfinților - "Iaca, de acu' vă încredințez vouă cheile vremii și, la porunca mea, aveți să închideți mai devreme ori mai târziu vremile, după cum voi vedea purtarea oamenilor". De atunci, spune povestea, cei doi sfinți stau cu cheile anotimpurilor la brâu, păzindu-le cu strășnicie și trecându-și-le unul altuia, la timpul cuvenit. Legământul lor este de nezdruncinat. Sângeorzul trebuie să înfrunzească pădurea până pe 23 aprilie, iar Sumedru trebuie să o desfrunzească, până la 26 octombrie. De aceea, când se apropie ceasul, Sângeorzul îi dă cheia lui Sumedru, iar acesta încuie cu ea cerul, sfârșind astfel căldura soarelui și zilele senine, descuind vânturile iernii și asprimea gerului. De acum, norii vor fi mereu acoperiș între lume și soare, prevestind nopțile lungi, în care stelele licăresc ca opaițele pe cer.
Legenda lui Sumedru
Istoria lui Sumedru, adică a Sfântului Dimitrie, o aflăm din viețile sfinților, dar poporul spune despre el altceva. Cum că ar fi fost al patrulea sfânt făcut de Dumnezeu, un cioban cuminte și tare credincios, aflat la capăt de lume, fără să știe de oameni și relele lor. Doar că de la o vreme, a tot avut un vis, din care a aflat că pământul e plin de oameni la fel ca și el, așa că s-a hotărât să-i caute. A plecat dis de dimineață din stâna lui și a tot mers, până când a dat de un sat. Era duminică și toți oamenii, cu mic cu mare, se grăbeau către o casă mică, de lemn, din care se auzeau cântări. Și fiecare din ei ducea în spinare un sac. Sumedru a luat și el un sac, l-a umplut cu paie și a intrat în casa de lemn. Nu știa că pășise într-o biserică și nici nu înțelegea de ce oamenii i-au spus să-și lase sacul afară, câtă vreme ei și-l purtau pe al lor. A tăcut, dar Dumnezeu i-a descoperit că fiecare avea în spate propriile păcate, de care el fusese ferit. Dornic să-i tragă pe oamenii curați în iad, diavolul, prezent și el în biserică, s-a scălâmbăiat la Sumedru, până când acesta a izbucnit în râs. Fericit, Sarsailă l-a însemnat pe un catastif. De-acum, avea și Sumedru un păcat. Supărat, ciobanul s-a-ntors după liturghie la stâna lui și, de atunci, nici c-a mai călcat în lumea cea rea. A lăsat-o să fiarbă în păcatele ei, iar el și-a văzut de mioare și rugăciuni, trăind așa tot restul vieții sale, până când a murit în iarba din fața stânii, neprohodit. Peste un timp, niște oameni au ajuns până la stâna lui Sumedru și i-au găsit trupul neîngropat și neputrezit. Înțelegând că au în față un sfânt, au ridicat pe locul stânii o biserică. De atunci, Sumedru este pomenit în ziua de 26 octombrie.
"Hai la Focul lui Sumedru, c-a mâncat lupu' iedu'"
Datina străbună spune că sărbătoarea de Sumedru începe la biserică, în sâmbăta de dinaintea praznicului, prin Moșii de Sumedru. Se spune că în răstimpul acesta, hotarul dintre lumea de pe pământ și lumea din cer e mai subțire. Unii spun că acum ies sufletele morților din morminte și trebuie să le îmbunezi, dându-le de mâncare, omenindu-i, ca să nu te supere. Alții spun ceea ce spune și biserica - că acum e vremea potrivită să te rogi pentru strămoși, căci trecerea spre iarnă deschide porțile dintre lumi, acum fiind clipa prielnică să le faci pomeni și să aduci la parastas din roadele cu care Dumnezeu te-a binecuvântat după truda de peste an.
Apoi vine vremea luptei cu negurile. Iarna se apropie, pentru că Sumedru a încuiat cu cheile vremii cerul, așa că de-acum, trebuie să lupți cu toate duhurile întunericului, duhuri rele, care înghit lumina. În seara de dinaintea sărbătorii Sumedrului, în locuri anume știute din preajma satului, cât mai sus pe înălțimi, se aprind Focurile de Sumedru. Ele sunt anunțate de roți împletite din paie, cărora li se dă foc și sunt rostogolite de pe dealuri, de flăcăii care strigă - "Hai la Focul lui Sumedru/C-a mâncat lupu' iedu'". Apoi se dă foc lemnelor pregătite anume, în sat. Sunt șire înalte, iar flăcările lor depășesc vârful brazilor din împrejurimi. Când vâlvătaia lor se mai domolește, peste foc sar flăcăi, fete și copii. Flăcăii și fetele sar pentru ca Sumedru să le ajute să-și afle perechea și să-și pună cununiile pe cap, iar copiii pentru ca să fie sănătoși pe tot timpul iernii. La sfârșit, când jarul abia mai mocnește, se iau din el tăciuni aprinși și se aruncă prin livezi și gospodării, ca pomii să facă rod bogat în primăvară, când Sângeorzul va lua cheile vremii de la Sumedru și va deschide iarăși cerul, dând drumul soarelui pe pământ.
Vremea cimiliturilor
O zicală din popor spune că "La Sângiorz se încaieră câinii/ iar la Sâmedru se bat stăpânii!". Într-adevăr, primăvara câinii se bat pe turmele care urcă în munți, iar toamna, vine vremea "socotelilor" brânzei, când fiecare cioban își ia partea lui.
Și tot acum, pentru că Sumedru este stăpânul iernii, răstimp greu pentru cioban și mioarele sale, poți afla cum va fi vremea. Ciobanii întind în stână o haină, iar dacă pe ea se va așeza o oaie neagră, atunci va fi cald și vânturi blânde, iar dacă se va așeza o oaie albă, atunci iarna va fi aspră și geroasă. Alții sunt cu mare băgare de seamă la chipul în care dorm oile în noaptea aceasta - dacă se strâng una în alta, iarna va fi grea, iar dacă se culcă răsfirate, atunci iarna va fi blândă. Alții spun că dacă dimineața se va scula întâi o oaie albă și va pleca în jos, spre sud, iarna va fi grea, iar dacă se va scula o oaie neagră și va pleca în sus, adică spre nord, iarna va fi ușoară. Iar bătrânii se uită pe cer și știu că, dacă la Sâmedru e lună nouă, iarna va să înceapă în curând și se va găta iute, iar dacă e lună plină, iarna va să înceapă curând, dar are să se gate târziu și va fi grea, cu ger și viscol.
Sigur că în lumea noastră, plină de avertismente meteo și coduri roșii, verzi și portocalii, calendarele vechi, ciobănești, par apuse și depășite. Cu toate astea, eu o cred mult mai mult pe bunica, care ține și astăzi o oaie în curtea casei, în amintirea vremilor de demult, ca să afle cum va fi iarna ce va să vie. Până acum nu s-a înșelat niciodată, deși bate spre o sută de ani.