Inamicul nr. 1 al toamnei - ASTMUL BRONȘIC

Redactia
(Răspuns pentru ANA, F. AS nr. 1236: "Am astm bronșic, stări de rău și tensiune foarte mică")

Psihicul, o cauză prea puțin cunoscută

Astmul este o afecțiune inflamatorie cronică a plămânilor, respectiv a bronhiilor mici și a bronhiole­lor. Nu întâmplător, mecanismele, la nivel fizic, prin care apare astmul, țin de o reacție exa­gerată a siste­mului imunitar, care duce la îngreunarea expulzării aerului din plămâni. Aceasta este de fapt o reflec­tare în planul fizic a cauzei profunde, psihoemoționale, care duce la apariția bolii. Cauza psihoemoțională a astmu­lui ține de anxietate. Este o anxietate de mani­fes­tare plenară a propriei per­sonalități, a propriului eu. Pacienții cu astm trăiesc o frică de a nu se întâmpla ceva rău, ceva ce ei nu pot controla, ceva ce ține de o forță externă mult mai puternică decât ei. Este, de fapt, o frică de necunoscut, de ceea ce iese din afara anumitor tipare. Din această cauză, persoanele predis­puse la astm se ascund în spatele unor reguli stricte, în spatele unor persona­lități puternice sau în spatele unor per­soane foarte autoritare. Aceasta duce la SUFOCAREA propriei personalități, a eului interior. Frica de a trăi pe cont propriu, prin propriile puteri, prin pro­pria personalitate, frica de viață, duce, de fapt la apariția astmului. În cazul copiilor, se întâl­nesc două situații. În primul caz, se poate ca această anxietate a părinților să se transmită copiilor, chiar inconștient. În acest caz, copilul caută să se refugieze în spatele unei personalități mai puternice, cineva care să-l protejeze, și se poate ajunge la SUFO­CAREA propriei personalități. Această situație se întâlnește în cazul familiilor în care astmul "se moștenește". În a doua situație părinții exercită o presiune puternică asupra copilului fie pentru a-l proteja excesiv - la nivel fizic, emoțional sau mental, fie pentru a-l forța să obțină performanțe din ce în ce mai mari. Acesta este cazul părinților care au anumite frustrări legate de propria reușită în viață și care caută să compenseze acest lucru prin copii. Constrângerile asupra copilului duc, și în acest caz, la o lipsă de dezvoltare, la o SUFO­CARE a propriului eu, a pro­priei personalități, sufo­care care se manifestă la nivel fizic prin probleme respi­ratorii de tipul astmului.

Simptome și manifestări

Din punct de vedere strict medical, există două mari categorii de astm, în funcție de cauză: astmul alergic - extrinsec și astmul non-alergic - intrinsec. În cazul astmului alergic se produce o reacție de apă­rare exagerată a organismului față de anumiți agre­sori din exterior - alergeni. Există mai multe tipuri de alergeni: praf de casă, mucegai, peri de animale - aler­geni pereni, care sunt prezenți pe tot parcursul anu­lui, sau diferite tipuri de polenuri - alergeni sezo­nieri, care acționează doar în anumite perioade ale anu­lui. În cazul astmului non-alergic factorii declan­șatori țin chiar de organismul pacientului. De multe ori, crizele de astm sunt declanșate de infecții respira­torii, mecanismele imunologice prin care organismul luptă cu infecția fiind dereglate duc la apariția unei inflamații puternice la nivelul căilor respiratorii mici, ceea ce face dificilă expulzarea aerului din plămâni.
În mod tipic astmul se manifestă prin crize a căror durată și frecvență dau gravitatea bolii. Crizele se caracterizează prin trei manifestări principale: senza­ție de lipsă de aer (dispnee), tuse și respirație șuieră­toare (wheezing). Aceste manifestări nu trebuie să fie prezente toate, câteodată este prezentă una singură sau doar două. De obicei crizele sunt declanșate de expunerea la alergeni - în cazul astmului alergic, sau de infecții respiratorii - în cazul astmului intrinsec. Există și factori declanșatori nespecifici, care pot declanșa crizele în cazul ambelor tipuri de astm. Din această categorie fac parte mirosurile puternice de chimicale, fumul de țigară, ceața, umezeala excesivă, frigul sau chiar un stres puternic. În anumite situații, când crizele sunt foarte frecvente, se poate ajunge la starea de rău astmatic, care reprezintă o situație gravă, care poate pune în pericol viața pacientului.
În cazul astmului alergic, atunci când pa­cien­tul suferă de alergii puternice, expunerea la aler­gen se poate manifesta, pe lângă criza de astm, și prin simptome generale, de afectare a întregului organism. În situații extreme se poate ajunge până la șoc ana­filactic cu scăderea marcată a tensiunii arte­riale și chiar comă. În toate cazurile de astm evoluția, dacă aces­ta nu este corect tratat, merge cu afectarea irever­sibilă a plămânilor, ceea ce duce la per­manen­tizarea dificultăților de respi­rație. Se ajunge în această situație la instalarea unei afecțiuni grave a plă­mâ­nilor: bronhopneumopatia obstruc­tivă cronică-BPOC. Din cauza afectă­rii cronice a plămânilor, se poate ajun­ge apoi la afectarea inimii, care este suprasolicitată. Acesta este stadiul cel mai grav și final al evoluției astmului (cordul pulmonar cronic). Desigur că atunci când astmul este corect tratat, toată această evoluție nefavorabilă poa­te fi stopată și chiar se poate ajunge la remisia astmului ca atare.
Diagnosticarea astmului se face cli­nic cel mai ușor atunci când pa­cientul se prezintă în criză. În afara crizelor, diagnosticarea se face prin investi­ga­rea funcției pulmonare, prin teste de respirație - teste venti­latorii sau spirometria. Aceasta este investigația standard prin care se pune diagnosticul de astm. Atunci când nu este suficient, se pot face și alte teste, tot de respirație: test bronhomotor, ple­tismografie, tes­te de provocare. Pen­tru a stabili tipul de astm - aler­gic sau intrinsec - este ne­voie de teste alergologice, pentru a stabili dacă pacien­tul este alergic și la ce. Acestea se pot face din sânge sau direct la nivelul te­gu­mentului, în funcție de indicația medi­cului.

Tratamentul corect al astmului

Pentru a trata corect astmul trebuie ținut cont de aspectele prezentate mai sus. În pri­mul rând, toate tratamentele trebuie însoțite de o schimbare a stilului de viață și chiar de psiho­terapie. Pacienții trebuie să găseas­că resursele interioare pentru a ieși din ca­ra­pacea în care s-au refugiat. Trebuie să în­ceapă să trăiască pe cont propriu, prin pro­priile puteri, să capete încredere în propria persoană, să-și dezvăluie ade­vărata perso­na­litate, să nu se mai ascundă în spa­te­le anumitor personalități puternice, în spatele anu­mitor reguli sau șabloane foarte stricte. Cu alte cu­vinte, trebuie să renunțe la frică și lipsa de încredere în propria persoană.
În astmul bronșic sunt dezechilibrate mecanismele de apărare ale organismului. Astfel, apare o reacție exagerată la anumiți stimuli. Acest dezechilibru apare fie datorită intoxi­cării organismului prin alimentație incorectă, fie datorită unui mediu poluat (fum de țigară, gaze de eșapament etc.), fie datorită unui stres puternic sau repetat. Prin urmare, este foarte impor­tant să fie identificată și îndepărtată cauza care a dus la acest dezechilibru. De asemenea, un efect benefic îl au curele de dezintoxicare (regimul Oshawa, cura cu argilă, cura cu aloe, cura cu ouă de prepeliță).

Cel mai important tratament: desensibilizarea

Principalul tratament care trebuie avut în vedere în astm, atunci când se identifică un alergen, este tra­tamentul de desensibilizare. Acesta constă în expu­nerea controlată a organismului chiar la alergenul la care reacționează. În acest fel, organismul este învățat cum să tolereze acel alergen, blocându-se reacția care duce la apariția și dezvoltarea astmului. Cu cât acest tratament se începe mai repede, poate chiar înainte de declanșarea astmului (atunci când se descoperă tere­nul alergic), cu atât evoluția ulterioară este mai bună, chiar cu remisia totala a astmului.
Există două tipuri de tratament de desensibilizare: tratamentul homeopat și trata­metul clasic alopat. Ambele sunt extrem de eficiente, dar trebuie avut în vedere că durata unui astfel de tratament este pe parcursul câtorva ani.
Pentru tratamentul fitote­ra­­peutic al astmului se folo­sesc plante cu efecte antiinfla­ma­toare, imunomodulatoare și antialergice. Efecte foarte bu­ne se obțin cu coacăz negru, lemn-dulce, urzică, trei-frați pătați, extract de ardei iute, yucca, măceșe, călin, ulei de chimen negru, ulei de ore­gano, vitamina C.
Pentru tratamentul ho­meo­­patic sunt folosite, în princi­pal, următoarele remedii: Ipecachuana - în special pentru crizele de astm; când bolnavul prezintă accese de tuse cu senzația că pieptul este plin de secreții pe care nu le poate expectora, însoțite de greață și chiar vărsături; simptomele se agravează dacă bolnavul stă culcat. Nux vomica: este indicat în cazul în care cri­zele se însoțesc de dureri de cap, tuse care este agra­vată la rece, în special dimineața, între orele 4 și 5; de asemenea, pot apărea tulburări digesti­ve cu sen­zație de balonare, după ce mănâncă. Aconi­tum: în special în crize care sunt însoțite de neliniște fără motiv, frică de moarte; bolnavul este roșu la față, simte că pieptul îi este strâns ca de o bandă, poate vorbi doar câte puțin, cele mai mici eforturi îi agra­vează starea. Kali carbonicum: bolnavul se trezește noaptea, pe la orele 3-4, cu dificultăți de respirație, speriat, trebuie să stea aplecat înainte, cu coatele pe genunchi, cu capul sprijinit; simte nevoia să doarmă cu capul ridicat. Lachesis: bolnavul se trezește în criză, tușește cu o mare cantitate de expectorație se­roasă (apoasă), care îl ușurează; nu suportă nici cea mai mică presiune în jurul gâtului sau pe piept, simte că inima se oprește și nu mai bate o scurtă perioadă, după care are brusc pulsul accelerat; simptomele se agravează în încăperi calde, neaerisite.
Presopunctura ajută în tratamentul crizelor: se masează pulpa degetului mare de la mână, timp de 10-15 minute.
Tratamentul clasic (cu medica­mente) al ast­mului presupune, de asemenea, două compo­nente: terapia crizelor și terapia de fond. Este im­por­tant de știut că cea de-a doua tre­buie făcută fără întreruperi, pentru că aceste medi­camente clasice nu vinde­că afecțiu­nea, ci doar o țin sub con­trol. De aceea, chiar dacă pacien­tul nu mai prezintă crize de astm perioade lungi de timp, tratamentul nu se între­rupe decât strict la indicația medi­cu­lui. Pentru criză se folosesc spray-uri bronhodilatatoare cu acțiune rapidă (Salbutamol), iar în cazul în care criza nu cedează, se folosesc preparate cortizonice injec­tabile, aersoli cu bron­hodilatatoare, mucolitice, bron­ho­dilatatoare in­jectabile, oxigenoterapie. Medicația de fond se pre­scrie în funcție de gradul de gravitate al bolii. Dacă pacientul prezintă crize la intervale mari, nu este necesară. Altfel se utilizează, în principal, medicație inhalatorie (spray-uri) antiin­flamatoare (Beclometa­zona, Budesonid, Flutica­zo­na), bronho­di­la­tatoare (Salmete­rol), la care se pot adăuga prepa­rate orale în cazurile mai rare. Este de reți­nut că, de multe ori, ast­mul bronșic nu este recunoscut, în spe­cial din cauză că bolnavii nu se pre­zintă la medic și se tratează în mod greșit cu antibiotice, conside­rând că au o "ră­ceală care nu mai trece". Altă greșeală frecventă care apare este tratamentul cu cortizonice tip Diprophos sau abuzul de Prednison, care au efecte adverse foarte severe.

Dr. RAREȘ SIMU

- Centrul de Sănătate și Viață "Armonia", București, Strada Italiană nr. 13, parter, ap. 3, tel. 0766/29.84.58 -