Psihicul, o cauză prea puțin cunoscută
Astmul este o afecțiune inflamatorie cronică a plămânilor, respectiv a bronhiilor mici și a bronhiolelor. Nu întâmplător, mecanismele, la nivel fizic, prin care apare astmul, țin de o reacție exagerată a sistemului imunitar, care duce la îngreunarea expulzării aerului din plămâni. Aceasta este de fapt o reflectare în planul fizic a cauzei profunde, psihoemoționale, care duce la apariția bolii. Cauza psihoemoțională a astmului ține de anxietate. Este o anxietate de manifestare plenară a propriei personalități, a propriului eu. Pacienții cu astm trăiesc o frică de a nu se întâmpla ceva rău, ceva ce ei nu pot controla, ceva ce ține de o forță externă mult mai puternică decât ei. Este, de fapt, o frică de necunoscut, de ceea ce iese din afara anumitor tipare. Din această cauză, persoanele predispuse la astm se ascund în spatele unor reguli stricte, în spatele unor personalități puternice sau în spatele unor persoane foarte autoritare. Aceasta duce la SUFOCAREA propriei personalități, a eului interior. Frica de a trăi pe cont propriu, prin propriile puteri, prin propria personalitate, frica de viață, duce, de fapt la apariția astmului. În cazul copiilor, se întâlnesc două situații. În primul caz, se poate ca această anxietate a părinților să se transmită copiilor, chiar inconștient. În acest caz, copilul caută să se refugieze în spatele unei personalități mai puternice, cineva care să-l protejeze, și se poate ajunge la SUFOCAREA propriei personalități. Această situație se întâlnește în cazul familiilor în care astmul "se moștenește". În a doua situație părinții exercită o presiune puternică asupra copilului fie pentru a-l proteja excesiv - la nivel fizic, emoțional sau mental, fie pentru a-l forța să obțină performanțe din ce în ce mai mari. Acesta este cazul părinților care au anumite frustrări legate de propria reușită în viață și care caută să compenseze acest lucru prin copii. Constrângerile asupra copilului duc, și în acest caz, la o lipsă de dezvoltare, la o SUFOCARE a propriului eu, a propriei personalități, sufocare care se manifestă la nivel fizic prin probleme respiratorii de tipul astmului.
Simptome și manifestări
Din punct de vedere strict medical, există două mari categorii de astm, în funcție de cauză: astmul alergic - extrinsec și astmul non-alergic - intrinsec. În cazul astmului alergic se produce o reacție de apărare exagerată a organismului față de anumiți agresori din exterior - alergeni. Există mai multe tipuri de alergeni: praf de casă, mucegai, peri de animale - alergeni pereni, care sunt prezenți pe tot parcursul anului, sau diferite tipuri de polenuri - alergeni sezonieri, care acționează doar în anumite perioade ale anului. În cazul astmului non-alergic factorii declanșatori țin chiar de organismul pacientului. De multe ori, crizele de astm sunt declanșate de infecții respiratorii, mecanismele imunologice prin care organismul luptă cu infecția fiind dereglate duc la apariția unei inflamații puternice la nivelul căilor respiratorii mici, ceea ce face dificilă expulzarea aerului din plămâni.
În mod tipic astmul se manifestă prin crize a căror durată și frecvență dau gravitatea bolii. Crizele se caracterizează prin trei manifestări principale: senzație de lipsă de aer (dispnee), tuse și respirație șuierătoare (wheezing). Aceste manifestări nu trebuie să fie prezente toate, câteodată este prezentă una singură sau doar două. De obicei crizele sunt declanșate de expunerea la alergeni - în cazul astmului alergic, sau de infecții respiratorii - în cazul astmului intrinsec. Există și factori declanșatori nespecifici, care pot declanșa crizele în cazul ambelor tipuri de astm. Din această categorie fac parte mirosurile puternice de chimicale, fumul de țigară, ceața, umezeala excesivă, frigul sau chiar un stres puternic. În anumite situații, când crizele sunt foarte frecvente, se poate ajunge la starea de rău astmatic, care reprezintă o situație gravă, care poate pune în pericol viața pacientului.
În cazul astmului alergic, atunci când pacientul suferă de alergii puternice, expunerea la alergen se poate manifesta, pe lângă criza de astm, și prin simptome generale, de afectare a întregului organism. În situații extreme se poate ajunge până la șoc anafilactic cu scăderea marcată a tensiunii arteriale și chiar comă. În toate cazurile de astm evoluția, dacă acesta nu este corect tratat, merge cu afectarea ireversibilă a plămânilor, ceea ce duce la permanentizarea dificultăților de respirație. Se ajunge în această situație la instalarea unei afecțiuni grave a plămânilor: bronhopneumopatia obstructivă cronică-BPOC. Din cauza afectării cronice a plămânilor, se poate ajunge apoi la afectarea inimii, care este suprasolicitată. Acesta este stadiul cel mai grav și final al evoluției astmului (cordul pulmonar cronic). Desigur că atunci când astmul este corect tratat, toată această evoluție nefavorabilă poate fi stopată și chiar se poate ajunge la remisia astmului ca atare.
Diagnosticarea astmului se face clinic cel mai ușor atunci când pacientul se prezintă în criză. În afara crizelor, diagnosticarea se face prin investigarea funcției pulmonare, prin teste de respirație - teste ventilatorii sau spirometria. Aceasta este investigația standard prin care se pune diagnosticul de astm. Atunci când nu este suficient, se pot face și alte teste, tot de respirație: test bronhomotor, pletismografie, teste de provocare. Pentru a stabili tipul de astm - alergic sau intrinsec - este nevoie de teste alergologice, pentru a stabili dacă pacientul este alergic și la ce. Acestea se pot face din sânge sau direct la nivelul tegumentului, în funcție de indicația medicului.
Tratamentul corect al astmului
Pentru a trata corect astmul trebuie ținut cont de aspectele prezentate mai sus. În primul rând, toate tratamentele trebuie însoțite de o schimbare a stilului de viață și chiar de psihoterapie. Pacienții trebuie să găsească resursele interioare pentru a ieși din carapacea în care s-au refugiat. Trebuie să înceapă să trăiască pe cont propriu, prin propriile puteri, să capete încredere în propria persoană, să-și dezvăluie adevărata personalitate, să nu se mai ascundă în spatele anumitor personalități puternice, în spatele anumitor reguli sau șabloane foarte stricte. Cu alte cuvinte, trebuie să renunțe la frică și lipsa de încredere în propria persoană.
În astmul bronșic sunt dezechilibrate mecanismele de apărare ale organismului. Astfel, apare o reacție exagerată la anumiți stimuli. Acest dezechilibru apare fie datorită intoxicării organismului prin alimentație incorectă, fie datorită unui mediu poluat (fum de țigară, gaze de eșapament etc.), fie datorită unui stres puternic sau repetat. Prin urmare, este foarte important să fie identificată și îndepărtată cauza care a dus la acest dezechilibru. De asemenea, un efect benefic îl au curele de dezintoxicare (regimul Oshawa, cura cu argilă, cura cu aloe, cura cu ouă de prepeliță).
Cel mai important tratament: desensibilizarea
Principalul tratament care trebuie avut în vedere în astm, atunci când se identifică un alergen, este tratamentul de desensibilizare. Acesta constă în expunerea controlată a organismului chiar la alergenul la care reacționează. În acest fel, organismul este învățat cum să tolereze acel alergen, blocându-se reacția care duce la apariția și dezvoltarea astmului. Cu cât acest tratament se începe mai repede, poate chiar înainte de declanșarea astmului (atunci când se descoperă terenul alergic), cu atât evoluția ulterioară este mai bună, chiar cu remisia totala a astmului.
Există două tipuri de tratament de desensibilizare: tratamentul homeopat și tratametul clasic alopat. Ambele sunt extrem de eficiente, dar trebuie avut în vedere că durata unui astfel de tratament este pe parcursul câtorva ani.
Pentru tratamentul fitoterapeutic al astmului se folosesc plante cu efecte antiinflamatoare, imunomodulatoare și antialergice. Efecte foarte bune se obțin cu coacăz negru, lemn-dulce, urzică, trei-frați pătați, extract de ardei iute, yucca, măceșe, călin, ulei de chimen negru, ulei de oregano, vitamina C.
Pentru tratamentul homeopatic sunt folosite, în principal, următoarele remedii: Ipecachuana - în special pentru crizele de astm; când bolnavul prezintă accese de tuse cu senzația că pieptul este plin de secreții pe care nu le poate expectora, însoțite de greață și chiar vărsături; simptomele se agravează dacă bolnavul stă culcat. Nux vomica: este indicat în cazul în care crizele se însoțesc de dureri de cap, tuse care este agravată la rece, în special dimineața, între orele 4 și 5; de asemenea, pot apărea tulburări digestive cu senzație de balonare, după ce mănâncă. Aconitum: în special în crize care sunt însoțite de neliniște fără motiv, frică de moarte; bolnavul este roșu la față, simte că pieptul îi este strâns ca de o bandă, poate vorbi doar câte puțin, cele mai mici eforturi îi agravează starea. Kali carbonicum: bolnavul se trezește noaptea, pe la orele 3-4, cu dificultăți de respirație, speriat, trebuie să stea aplecat înainte, cu coatele pe genunchi, cu capul sprijinit; simte nevoia să doarmă cu capul ridicat. Lachesis: bolnavul se trezește în criză, tușește cu o mare cantitate de expectorație seroasă (apoasă), care îl ușurează; nu suportă nici cea mai mică presiune în jurul gâtului sau pe piept, simte că inima se oprește și nu mai bate o scurtă perioadă, după care are brusc pulsul accelerat; simptomele se agravează în încăperi calde, neaerisite.
Presopunctura ajută în tratamentul crizelor: se masează pulpa degetului mare de la mână, timp de 10-15 minute.
Tratamentul clasic (cu medicamente) al astmului presupune, de asemenea, două componente: terapia crizelor și terapia de fond. Este important de știut că cea de-a doua trebuie făcută fără întreruperi, pentru că aceste medicamente clasice nu vindecă afecțiunea, ci doar o țin sub control. De aceea, chiar dacă pacientul nu mai prezintă crize de astm perioade lungi de timp, tratamentul nu se întrerupe decât strict la indicația medicului. Pentru criză se folosesc spray-uri bronhodilatatoare cu acțiune rapidă (Salbutamol), iar în cazul în care criza nu cedează, se folosesc preparate cortizonice injectabile, aersoli cu bronhodilatatoare, mucolitice, bronhodilatatoare injectabile, oxigenoterapie. Medicația de fond se prescrie în funcție de gradul de gravitate al bolii. Dacă pacientul prezintă crize la intervale mari, nu este necesară. Altfel se utilizează, în principal, medicație inhalatorie (spray-uri) antiinflamatoare (Beclometazona, Budesonid, Fluticazona), bronhodilatatoare (Salmeterol), la care se pot adăuga preparate orale în cazurile mai rare. Este de reținut că, de multe ori, astmul bronșic nu este recunoscut, în special din cauză că bolnavii nu se prezintă la medic și se tratează în mod greșit cu antibiotice, considerând că au o "răceală care nu mai trece". Altă greșeală frecventă care apare este tratamentul cu cortizonice tip Diprophos sau abuzul de Prednison, care au efecte adverse foarte severe.
Dr. RAREȘ SIMU
- Centrul de Sănătate și Viață "Armonia", București, Strada Italiană nr. 13, parter, ap. 3, tel. 0766/29.84.58 -