Selecția "Formula AS"

Adriana Bittel
* Bogdan Munteanu, "Ai uitat să râzi", povestiri, Editura Nemira (tel. 0721/74.74.64), 144 p.

Cărțile pe care le-am citit în ultimul timp la recomandarea unor tineri prieteni mi-au anulat senzația de "decalaj orar" față de noua generație de scriitori, din care face parte și Bogdan Mun­teanu, timișorean născut în 1979 și aflat la al trei­lea volum de proză scurtă. Făcând legătura peste decenii cu optzeciștii, dar fără farafas­tâcurile lor "tex­tualiste", povestitorul reușește să populeze un spațiu literar propriu, cu o autenticitate pe care doar ta­lentul o poate trans­mite. Interesat de oa­meni obișnuiți din ba­na­litatea cotidiană a ani­lor noștri, de "umi­liți și obidiți" mai ales, el folosește tehnica scurt-metrajului realist pentru a decupa clipe de viață cu celule vii, semnificative cate­go­rial. Ca și înaintașii săi, Bogdan Munteanu are o foarte bună ureche muzicală ce înre­gis­trează oralitatea cu specific dialectal (bănățean) și argotic, ochi cine­matografic pentru natura­lețea comporta­mentului și umor pe muchia dintre comedie și dramă. Ceea ce admir mai mult la acest prozator e că dezin­voltura, im­presia de ușurință și plă­cere cu care scrie camu­flea­ză o tehnică de vir­tuoz, în­de­lung exersată spre a provoca empatie. El nu face ciné-vérité ci com­poziție fic­țională cu efec­te scontate. Chiar dacă în povestiri re­cu­noaș­tem so­cie­tatea româ­neas­că de azi, veș­nicele subiecte de știri (copii ne­glijați, bru­ta­litate do­mes­tică, amo­ruri și pri­e­te­nii trădate, să­răcie, violență etc.), așa cum sunt puse în pagină ele de­vin, prin al­chi­mia ta­lentului, literatură. Nu e deloc ușor să dozezi perfect monologul, di­a­logul și sti­lul indirect li­ber, să gă­sești tăietura cea mai bună a fi­na­lurilor, să dai pe spațiu mic suflet unor per­sonaje pe care citi­torul să le vadă, să le audă, să le înțeleagă. Și mai e ceva specific lui Bogdan Munteanu: lumea pro­ze­lor lui e îm­bră­țișată cu o privire îmblânzită de tandrețe bărbă­tească (sau, mai curând, băiețească), niciodată sarcastică. E perspectiva unui om bun care ia viața așa cum e, cu urâțeniile și frumusețile ei ce se potențează reciproc, fără deriziune dar și fără sentimen­talism. De aceea volumul "Ai uitat să râzi" e atât de emoționant.