Când viitorul e scris în stele

Redactia
- Subconștientul ascunde scenarii exacte ale destinului omenesc. Există persoane care pot să vizualizeze viitorul, asemenea unui film. Visele se transformă, adeseori, în clarviziune -

Textele sacre spun că zeii le vorbesc oame­nilor prin intermediul viselor. Exprimat prin sim­bo­luri, mesajul lor era descifrat de niște ini­țiați. Dar nu toate visele necesită interpreți. Unele din­tre ele se de­rulează asemenea unui film și nu fac decât să anticipeze eve­nimente care se vor petrece când­va, în viitor.

Premoniții celebre

Pelleport, unul dintre generalii lui Na­poleon, scrie în "Amintirile" sale: "Poate că o să se râdă de mine, dar nu mă inte­re­sează! Înaintea bătăliei de la Eylau, pe 2 februarie 1807, am fost tre­zit de un zgomot ușor. O femeie îm­bră­cată cu haine scumpe a apărut în fața mea. «Vei fi rănit grav», mi-a spus ea. «Dar nu te teme, vei scăpa». Foar­te im­pre­sionat de acea apariție, am vrut să-i răspund, când, dintr-odată, a dispărut. A doua zi, în timpul luptei, am primit trei­zeci de lovi­turi de sabie, iar apoi cinci tăieturi de baionetă, dar am scăpat ca prin mi­nune. Această poveste este pe cât de stranie, pe atât de adevărată". Vi­tea­zul general avusese un vis "exact".
În anul 1865, în luna martie, pre­șe­dintele ame­rican Abraham Lincoln a avut un vis așa de îns­păi­mântător, încât l-a tul­bu­rat și l-a obsedat mul­tă vreme. Prin somn, auzea suspine înăbușite, ca și cum mai mulți oameni ar fi plâns. Apoi s-a văzut plim­bându-se prin camerele Casei Albe și, în­tr-una din­tre ele, a văzut un cadavru înconjurat de oameni. "Cine este omul care a murit?", a întrebat el. "Pre­ședintele", i s-a răs­puns. "A fost asa­si­nat." Lincoln a vorbit îndelung des­pre acest vis cu soția lui și i-a spus că îl tulbură foar­te tare. Peste două zile, a invitat mai mulți prieteni la Casa Albă. Cum era în permanență foarte gânditor, in­vi­tații săi l-au în­trebat ce îl fră­mân­ta. Atunci, Lincoln le-a povestit visul acela atât de ciudat. Prietenii au în­cercat degeaba să-l liniș­tească, dar ni­meni și nimic nu a putut să-l destindă pe pre­ședinte. Luna martie s-a ter­minat însă fără niciun in­­ci­dent, și Lincoln era aproape convins că visul său nu avusese niciun sens, mai ales că pe 3 aprilie, după înfrângerea armatei sudiste, fusese primit triumfal la Richmond. Pe 14 aprilie, Lin­coln și soția sa au mers la Teatrul Ford din Washing­­­ton, pentru a asista la pre­miera piesei "Vărul din Ame­­rica". Cuplul pre­zi­den­țial s-a așezat în loja de onoa­­re. Imediat ce lumina s-a stins, a fost tras un foc de pistol asupra preșe­din­telui de către un apărător fana­tic al statelor din sud, John Wilkes Booth. Lin­coln a fost ucis pe loc. A doua zi, sicriul pre­ședintelui a fost așezat în­tr-unul din saloa­nele Casei Albe. Exact ca în vis, o mulțime de oa­meni au tre­cut prin fața sa, plân­gând.

Un final amânat

În timpul unui duel cu săbii, un celebru ziarist fran­cez, Catulle Mendes, directorul ziarului "Le Jour­nal", a fost rănit grav la abdomen, dar a scăpat de moarte. În timp ce își revenea, prietenii săi au venit să-l felicite pentru curaj. "Știam că nu voi muri", le-a spus el. "Moartea mea se va petrece altfel. M-am vă­zut agonizând, timp de ore în­tregi, în plină noapte. Eram întins pe jos, într-un tunel, cul­cat pe calea ferată, pierzând sânge din abun­dență. Nu puteam să mă ridic. Dintr-odată, am avut senzația că unul dintre pi­cioarele mele dispăruse. Am strigat după ajutor, dar degeaba. Epuizat de o hemoragie pe care nu puteam să o opresc, mă zbăteam între viață și moar­te. În același timp, o voce îmi spunea: «Vei muri, vei muri»." "Visele nu se adeveresc", l-au liniștit prie­tenii. Dar nimeni nu a reușit să-l convingă pe Catulle Mendes de faptul că nu-și visase propria moarte. Însă timpul a trecut și îngri­jo­rarea a dispărut. După vreo zece ani de la acel coșmar, într-o seară de toamnă, după ce cinase la niște prieteni din Paris, ziaristul a luat ultimul tren de noap­te pentru a ajunge acasă, în­tr-o suburbie din apro­­pie­rea capitalei franceze. Era obo­sit. S-a urcat în ulti­­mul vagon, care era gol. A ador­mit. La intrarea în tu­­­nelul Saint-Germain, trenul s-a oprit brusc. Tre­zin­du-se și crezând că a ajuns la des­tinație, Mendes a des­chis ușa vagonului, a alu­necat pe scară și a căzut pe calea ferată. Pornit brusc, exact în momentul acela, tre­nul i-a prins piciorul de­de­subt, secționându-l. Sângele a în­ceput să-i curgă din abun­dență și, ca în vis, victima a strigat degeaba du­pă ajutor. Neputând să se ridice, a agonizat în tunelul întunecat. Luptându-se cu moartea, ca în vis, este foarte posibil să fi auzit și acea voce sinistră care îi anunța sfârșitul. A doua zi dimi­neață i s-a des­co­pe­rit cadavrul, golit de sânge. Piciorul sec­ționat fusese arun­cat de tren departe de corp.

Clarvăzători ocazionali

De multe ori, visele premonitorii au un caracter dramatic și anunță catastrofe în care sunt implicați mulți oameni. Pe 20 decembrie 1933, Réné Pel­tier, pen­sionar, s-a așezat în fo­toliu într-o du­pă-amia­ză și a ador­mit. A avut un vis oribil. La Thorigny (Fran­­ța) se producea un accident cum­plit. Două tre­nuri se cioc­­niseră în cea­ță. Pasagerii erau striviți, omo­râți. Mu­riseră, după cât a văzut Réné Peltier în vis, mai mult de 200 de inși. Răniții urlau, plini de sân­ge. Vi­ziu­nea era așa de îngrozitoare, încât s-a tre­zit țipând. Soția sa a venit alarmată, încercând să-și li­niștească bărbatul, pentru că nu fusese decât un sim­plu vis. Cu toate aces­tea, Peltier nu putea să uite acele imagini și le-a po­vestit tuturor, prieteni și ve­cini. Trei zile mai târ­ziu, pe 23 decembrie, două tre­nuri s-au ciocnit în gara de la Lagny-Thorigny, din ca­uza ceții. Două sute trei­zeci de persoane au murit în acel cumplit accident.
Pe 27 noiembrie 1937, profesorul Ten­haeff de la Universitatea din Utrecht a primit o scrisoare de la o prie­tenă care îi povestea un vis pe care îl avusese cu o noapte înainte. În el îl văzuse pe prințul Bernhard al Țărilor de Jos, la volanul mașinii sale, intrând în plin într-un camion. Scena se petrecea sub un pod de cale ferată. Profesorul a fost cu atât mai marcat de ea cu cât, cu o lună înainte, studiind fenomenele de pre­­moniție ale unui clarvăzător, acesta a declarat că prin­­țul Țărilor de Jos va fi spitalizat într-o clinică din Ams­terdam, în urma unui accident și că familia re­gală va sta alături de el. Exact peste două zile, prințul Bernhard a avut un accident grav de mașină, în cir­cumstanțele de­scri­se în scrisoarea pe care profe­sorul o primise. Familia regală a stat zi și noapte în clinica unde prințul a fost tratat.
În "Hotes de passage", lucrare în care citează și co­­mentează mai multe întâmplări paranormale, An­dré Malraux povestește un vis care l-a marcat profund. În iarna anului 1944, fiind ofițer în armată, a văzut-o, în timpul somnului, pe cumnata sa apă­rând și spu­nân­du-i: "Iat-o pe cea de-a treia ta ne­vastă". Pe atunci, Malraux era căsătorit cu cea de-a doua soție, Josette. În dimineața următoare, el a pri­mit o te­le­gra­mă care îl anunța despre moartea ei, în urma unui ac­cident. Fra­tele său a murit la scurt timp și Malraux s-a căsătorit cu cumnata lui, exact ca în acel vis ciu­dat.

LIVIU ȘUTEU