- Bună, Hanno! A trecut ceva vreme de când n-am mai vorbit. Ce faci? Cum îți merge? Ești bine? Sănătos? Bucuros?
- Da, sunt bine, mulțumesc de întrebare. Bucuros? Nu mi-am pus problema dacă sunt. Cred că toți avem momente când ne simțim bine, când avem o stare bună sau dimpotrivă, nu vrem să vedem pe nimeni și să auzim de nimic. Asta e problema la mine, că fiind freelancer, fără program fix de lucru și având, uneori, foarte mult timp liber, am răgaz să-mi observ stările. Bune sau proaste. (Râde.) Câteodată, sunt morocănos când n-am nimic de făcut, dar, la fel de bine, se poate ca un moment din ăsta să-l folosesc ca să "ascult cum crește iarba". Am zile întregi în care nu am altceva de făcut. Și atunci mă urc bucuros pe bicicletă și ies în afara orașului, să iau o porție de natură. Chiar de curând am mers cu bicicleta până la Mârșa, la nea Vasile lăutarul, cu care ați făcut și voi un text. Iulian Ignat, mai precis, cu care mă întâlnesc peste tot și care mi-e prieten. Am mers, deci, 70 de km. Un drum de 3-4 ore, prin câmp, te scoate din multe. Și da, pot să mă așez pe marginea drumului pe o piatră și să mă uit în gol. Și chiar o fac.
- În afară de bicicletă, mai faci vreun sport?
- Nu prea îmi place să alerg, deși văd că e la modă. Foarte mulți dintre cunoscuții mei aleargă. Eu nu pot. Dar fac sport constant. Merg cu bicicleta, joc fotbal, baschet, ping-pong. Mie îmi place să alerg după o minge sau să fac ceva. Să aibă un scop alergarea...
- Și cum arată o zi reușită pentru tine?
- La modul ideal, o zi reușită e una în care am treabă. Sunt destul de activ și îmi place mai mult să am ceva de făcut decât să nu am. Și nu mă plâng. Ambele lucruri pe care le fac, adică să cânt și să realizez filme și documentare pentru televiziuni sau pentru diverse organizații, implică multe călătorii. Ceea ce îmi place. Asta e partea mișto, că mă mișc mult prin țară și pe afară și m-am obișnuit cu asta.
- Poți să-mi povestești despre o călătorie reușită cu trupa ta de muzicieni?
- Am avut concert în India, într-un stat din sud, lângă Sri Lanka, unde nu se mănâncă carne. Tamil Nadu se cheamă, iar bucătăria lor tradițională nu conține carne. Așa că pentru o săptămână, cât am fost acolo, am fost vegetarieni. Iar noi avem în trupă niște ardeleni care sunt nebuni după carne, după porc și cârnați. Dar până și ei au declarat la final că nu s-au plictisit o săptămână de meniul fără carne. Nu i-am simțit chiar deloc lipsa. Doar unul, un secui, a avut probleme. După trei zile, a zis că nu mai rezistă, dar noi, ceilalți, ne-am simțit foarte bine. E o ofertă așa de variată, de fructe, de legume și condimente, că nu-ți mai trebuie nimic. Foarte mult mi-a plăcut!
- Poți să-mi dai un exemplu de fel de mâncare?
- Tot felul de pâinici, chifteluțe din legume, din aluat, cu diverse sosuri. Sau, de exemplu, acolo există un tip de banană-legumă, pe care am întâlnit-o și în Africa și care, prăjită sau pane, sărată și cu sos picant, e senzațională. Jurai că e carne. Până n-am întrebat chelnerul, nu mi-am dat seama.
- Pe unde au mai cântat "Nightlosers" în ultima vreme?
- Chiar acum două săptămâni, am mers la Belgrad cu trupa, și am cântat la "Ziua Europeană a Limbilor", organizat printre altele de ICR, care ne-a și invitat. În weekend-ul trecut (15-17 octombrie) am cântat în București, "La Barfly", la Muzeul Țăranului Român, sâmbătă, pe 16, la "Ziua bastonului alb" - ziua internațională a nevăzătorilor, organizată de Asociația Nevăzătorilor și Asociația "Tandem", a unui prieten de-al meu nevăzător, cu care colaborez pe proiecte de mobilitate. Voi filma un spot pentru el, care să vorbească despre proiectul lor, ce vine în ajutorul nevăzătorilor.Vor pune un fel de antene prin București - unele fixe, pe clădiri importante, instituții, și altele mobile, în autobuze, de exemplu - care anunță nevăzătorul prin telefonul mobil (smartphone), că acum vine autobuzul cu numărul cutare, sau acum treci pe lângă cutare instituție, pe cutare stradă ș.a.m.d. Informații din București care o să le facă viața mai ușoară. E mai greu de explicat pe scurt. Poate îl întrebi chiar pe el într-un interviu. Are nevoie de promovare.
- Te felicit că te implici în astfel de proiecte!
- Mulțumesc, și nu e singurul. Chiar acum lucrez la un film scurt, despre risipa de hrană. Următoarele cinci zile, în afară de concertele pe care le avem deja contractate, voi avea de filmat, apoi de montat... Filmul va fi parte dintr-un proiect de prevenire a risipei de hrană, inițiat de ONG-ul "Mai mult verde". La ora actuală este o mare problemă în lume - aproape o treime din alimente se aruncă, se pierd... În România, acest fenomen nu a fost încă prea bine documentat, nu există studii prea multe. Acum, abia s-a depus în Parlament un proiect de lege pentru prevenirea risipei de hrană în țara noastră. Cred că săptămâna viitoare se și votează. Cumva, mă preocupă domeniile sociale, chiar dacă sunt filme cu buget mic. Îmi amintesc că am mai făcut acum vreo trei ani un film despre reciclare.
- Se zvonește prin târg că scrii și versuri...
- Nu! Rar de tot am scris, dar la mișto. Sau am aruncat a doua zi ce-am scris. Muzică da, scriu muzică împreună cu trupa, când ne întâlnim să repetăm. Dar versuri mai puțin. A, ba da, mint! Am pe penultimul album ("Rythm and bulz") vreo trei piese compuse de mine, dar pe ultimul album "Cinste lor" nu am, pentru că sunt standarduri de blues reorchestrate în stil propriu. Practic, albumul nu are nume, dar așa e cunoscut și supranumit, pentru că pe copertă e un avizier vechi de tip C.F.R. din '70, pe care scrie "Cinste lor", și acolo sunt pozele noastre.
- Abia ne-am despărțit de vacanță. Te-ai bucurat de ea?
- Am avut tot felul de plimbări. Am fost în Delta Dunării de vreo trei ori, la prieteni, mergem cu caiacul, cu barca... Am fost și la mare... La munte nu am ajuns decât strict pentru cântări, împreună cu trupa. Îmi plac mai mult căldura, soarele, apa... Sunt și cumva meteo dependent. Dacă e frig și urât, nu funcționez prea bine. În schimb, poate să fie oricât de cald, arșiță, eu rezist și la 45 de grade, numai să fie soare. Sunt prieten cu vara.
- Și cu fiul tău ești prieten? Ce mai face?
- Ce să facă?! Thomas a crescut. Anul ăsta dă bacalaureatul. E elev în clasa a XII-a la "Tonitza", la arte plastice. Cântă într-o trupă, cântă la chitară, la clape, face muzică și acasă... E interesant ce face. Îmi place de el! Îl las să-și vadă de drumul lui, nu mă bag peste el, să-i zic fă așa sau altfel. Deloc. Are cu totul alt gen decât mine. Cam așa se întâmplă. Copiii sunt cel mai adesea foarte diferiți de părinți. Dar nu asta contează, ci apropierea. Și eu am fost apropiat de tatăl meu. Se spune că a fost un fotograf foarte bun, Edmund Höfer. A lucrat mult în presă. Îi simt foarte tare absența. Era un om diferit.
Foto: IULIAN IGNAT (2), CIPRIAN VLĂDUȚ