"Este doar o chestiune de timp până când vom cunoaște adevăratul trecut al strămoșilor noștri comuni"
Mă aflu pe holurile Muzeului de Istorie din Copenhaga, alături de un mare specialist, bucuros să îmi arate vestigii lăsate în Danemarca de strămoșii românilor. Cu un aer rebel, de căutător de comori, profesorul Flemming mă conduce printre vitrine pline de minuni descoperite de arheologii danezi. Prima oprire este în fața unui vas din argint aurit, decorat minunat cu figuri ce par regi, preoți și zeități, înconjurate de ființe și animale fantastice. Întinde mâna spre el și mă privește zâmbind.
- Vas dacic!
- Dacic?, repet uluit.
- Da, acesta este un vas dacic sau tracic. Se numește Cazanul Gundestrup, după locul mlăștinos unde a fost descoperit în Danemarca, în nordul Jutlandei. Făcut din argint aurit, este una dintre cele mai frumoase și importante descoperiri de pe teritoriul danez. Așa ceva numai pe malurile Dunării, în Dacia, se putea face. Cu siguranță că vi pare familiar: tehnica de lucru și chiar și unele reprezentări, războinici sau animale fantastice, sunt foarte asemănătoare cu cele de pe coifurile descoperite în România, la Agighiol, Peretu, Coțofenești sau Cucuteni. Vasul are o tehnică de realizare unică și câteva detalii strict dacice, pe care nu le găsim în altă parte. Dacă vă uitați la colierul acestei zeități, de exemplu, el are anumite particularități care ne spun clar că sunt tracice sau dacice. Este o discuție foarte tehnică, dar eu cu asta mă ocup, cu astfel de obiecte. Colierul acesta are un sistem particular de prindere în capete, o altă piesă... Am urmărit semnalarea unor astfel de coliere și în alte părți ale Europei și este destul de curios ce am descoperit. Ele apar în Danemarca - în nordul Jutlandei, în Suedia - pe insula Gotland, în Ucraina și la Marea Neagră, de parcă o mână uriașă le-a presărat pe toată această întindere. Un alt obiect interesant de pe acest vas este coiful ce poartă pe creștet o pasăre, care amintește de superbul coif descoperit în România la Ciumești. Probabil cel mai convingător argument rămâne însă stilul și tehnica de realizare a acestui vas, întâlnite numai în sud-estul Europei, în zona Dunării. Numai în acea zonă întâlnim blana animalelor realizată din puncte sau linii bătute în argint sau argint aurit. Combinația de stil și tehnica folosită pe vasul Gundestrup ne trimit clar la partea de mijloc sau de jos a Dunării, pe ambele maluri ale fluviului, fie în sud, fie în nord, la Peretu sau Agighiol, în România. Asemănare izbitoare este și cu pandantivul găsit la Surcea, tot din România. Istoricul Drexel a fost unul dintre primii cercetători care a studiat acest vas ritualic și l-a pus de la început în legătură directă cu descoperirile de la Săliștea, din România, unde apare reprezentată și o femeie înveșmântată în haine tradiționale, cum se întâlnesc și astăzi în satele românești. Mai sunt și alți cercetători de aceeași părere - Berciu, Horedt, Powell sau Marazov. Ce înseamnă, efectiv, aceste reprezentări, cine sunt aceste personaje, dacă sunt zeități sau doar preoți, este greu de spus. Acest vas este înconjurat de mister și, din păcate, multe lucruri deocamdată nu știm să le explicăm.
"Între Dacia și Danemarca au existat legături clare"
- Așa cum v-am spus, noi suntem în Danemarca pe urmele dacilor. Există dovezi care să susțină ideea, de necrezut, că ei au ajuns până aici?
- Veniți, să mergem în sala următoare. Aici avem două cupe de argint, care sunt cu siguranță dacice! Felul în care sunt decorate și apoi forma lor vorbește de la sine pentru un specialist. Sunt două cupe identice, din argint, nu mai mari de 10 cm fiecare. Cupele stau pe un picior ce are la jumătate un nod proeminent. Aceste pocaluri au sus o parte îngustă, aurită, și sunt decorate cu semicercuri ce reprezintă cel mai probabil flori de lotus și frunze. Datorită altor descoperiri din România, acum știm că aceste pocaluri provin din zona central-vestică a Daciei. Modelele încrustate sunt o copie a artei grecești, însă într-un stil regional dacic. Cea mai mare asemănare există între aceste vase și cele descoperite în tezaurul de la Sâncrăieni, în Transilvania și, cel mai probabil, au ajuns în Danemarca cu 100 de ani î.e.n.
- Pentru istoria noastră, ce spuneți este cu adevărat extraordinar. Cum credeți că au ajuns dacii în Danemarca? Este vorba de o migrație, de vizite la rudele îndepărtate?
- Se știe că au existat contacte între lumea aceea și cea de aici, mai ales prin partea sud-estică. Mărturii ale acestor contacte au fost descoperite încă din epoca bronzului, așa că o vizită la rudele din nord nu este exclusă! E clar că dacii mai fuseseră aici cândva, cunoșteau drumurile și aveau contacte. Dacă ne referim strict la legătura dintre Dacia și zona scandinavică, aceste cupe cred că sunt unul dintre cele mai elocvente exemple ale legăturilor. Nu știu dacă putem vorbi de o migrație, dar cu siguranță ele atestă niște relații clare între Dacia și Danemarca. Cam în aceeași perioadă avem multe similitudini și în ceramica descoperită la noi, foarte asemănătoare cu cea din cultura Poienești. Este greu de spus dacă a fost o migrație masivă, pentru că nu avem evidențe clare. Se pare că dacii au venit fie prin Polonia și au mers mai departe către Skatiski, peste Marea Baltică, fie au venit pe la granița Serbiei de astăzi cu România, prin Timișoara. Au fost poate războinici sau comercianți. Ce este important, însă, este că aceste urme există, deci, cu siguranță au trecut pe aici.
- Mai există obiecte ce atestă prezența dacilor în Scandinavia?
- Dacă tehnica vasului Gundestrup ne trimite către sudul Daciei, către Dunăre, există o serie de alte descoperiri ce ne trimit către nordul Daciei, Moldova de astăzi din România, și anume, colierele în formă de coroană. Datorită formei lor speciale, aceste coliere au atras atenția încă de la început. Cu mici diferențe de fabricație, prezența lor a fost semnalată în multe locuri, și nimeni nu avea o explicație clară de unde provin. În timp, datorită descoperirilor arheologice, s-a ajuns la concluzia că prezența acestui colier indică faptul că oamenii plecați din zona vechii culturi Cucuteni au traversat Europa, ajungând până în nord. S-a mai descoperit la Hjortspring, o sabie ciudată, datată pe la 350 î.e.n. care are doar un tăiș și o formă curbată. Seamănă cu "machaira", o sabie grecească devenită populară în Tracia, așa numitul "cuțit tracic". O sabie asemănătoare găsită la Silivaș, în Transilvania, este un reper foarte bun. Astfel de vestigii din epoca de fier pre-romană sunt destul de multe, dacă ar fi să le enumerăm. Printre ele sunt și câteva pandantive de aur, găsite pe insula Gotland, în Suedia, un altul a fost găsit în Danemarca, la Bredballe Mark, în estul Jutlandei, și este similar celui găsit la Peretu, într-un mormânt, unde și mărgelele aflate par identice. Dar cred că cele mai importante descoperiri care vorbesc despre legătura cu Dacia sunt cele două cupe de argint dacice, descoperite la Mollerup, tot în estul Jutlandei.
- După decenii întregi în care prezența dacilor în nordul Europei a fost contestată sau pusă la îndoială, ce schimbă descoperirile despre care vorbiți, prezente și în muzeele Scandinaviei?
- Ele demonstrează, în primul rând, legături clare între Scandinavia și Dacia, încă din epoca de fier pre-romană. Ies în evidență niște coridoare clare prin care se comunica, fie prin partea de nord, prin Polonia de azi și Germania de nord, fie prin sud, pe cursul Dunării. Dar aceste legături, confirmate în mod evident pentru acea perioadă, sunt, de fapt, mult mai vechi, încă din epoca bronzului, când nordul Europei și Transilvania erau cu siguranță legate prin adevărate rețele de comunicare. Ceramica din acea perioadă, prea puțin studiată, ar putea să aducă noi răspunsuri în acest sens. Descoperirile despre care vorbim nu sunt neapărat noi. Nouă este însă posibilitatea de a le pune în relație foarte rapid cu alte descoperiri și alte studii, ceea ce dă o precizie și o acuratețe mult mai mare în interpretarea lor corectă. În funcție de săpăturile arheologice și pe baza noilor tehnologii, cred că este doar o chestiune de timp, până când vom avea în față, adevăratul trecut al strămoșilor noștri comuni.