Depresia este o boală gravă, care afectează întregul organism (gândirea, somnul, alimentația, relațiile umane, starea fizică etc.). Aproximativ o treime din populația planetei suferă în timpul vieții de o tulburare depresivă minoră.
Cauzele depresiei sunt predispoziția genetică, modificările în structura cerebrală, nivelul neurotransmițătorilor și dezechilibrele hormonale.
Factorii favorizanți ai bolii pot fi: traume psihice (ex.: pierderea unui membru al familiei, abuzul sexual, divorț), personalitatea fiecăruia, relațiile sociale, bolile grave, stresul cronic, procesele inflamatorii, efectele secundare ale unor medicamente, condițiile meteorologice, consumul cronic de alcool, deficiențe în alimentație. Femeile au un risc de depresie de două ori mai mare decât bărbații, din cauza modificărilor hormonale din adolescență și din timpul menstruației, menopauzei și sarcinii.
Cele mai frecvente forme ale depresiei sunt:
* Depresia majoră, care poate avea ca simptome: anxietatea (neliniște, teamă de întâmplări periculoase, neprevăzute, pierderea controlului asupra evenimentelor, atacuri de panică, insomnie, palpitații; psihoza (deliruri, halucinații auditive și vizuale, retragere din realitate, frustrări, agresivitate); mania (impulsivitate, exuberanță exagerată, debit verbal crescut, lipsa somnului); melancolia (tristețe, pesimism, neliniște, iritabilitate, frustrare, singurătate, subaprecierea propriei persoane, vinovăție fără motive, plâns ușor, interes redus pentru activități care în trecut erau plăcute, dificultăți de concentrare, greutate în luarea deciziilor, modificarea poftei de mâncare, tulburări de somn); catatonia (retragere din viața socială, gândire, vorbire și mișcări foarte reduse, incontrolabile, rigiditate, imobilitate, repetarea frazelor sau cuvintelor sau a gesturilor altei persoane, mișcări ciudate, negativism); probleme fizice (energie scăzută, oboseală, pierdere sau creștere în greutate, dureri de cap); gânduri și încercări de sinucidere.
* Distimia/depresia minoră (depresia cronică cu manifestări mai ușoare decât cele ale depresiei majore și care durează mai mult de doi ani).
* Depresia post-partum (depresia post-natală, cu insomnie, labilitate, oboseală, idei delirante).
* Depresia sezonieră (apare toamna, iarna, primăvara, în perioade cu lumină solară redusă sau în perioada sărbătorilor, caracterizată prin oboseală, somnolență, poftă exagerată de dulciuri).
* Depresia/tulburarea bipolară (boala maniaco-depresivă, cu manifestări extreme, de la mânie la depresie și invers).
* Depresia/tulburare ciclotimică (cu aceleași manifestări, dar mai reduse decât în tulburarea bipolară).
* Tulburare disforică premenstruală (simptome de depresie cauzate de modificările hormonale premenstruale).
* Depresia cauzată de utilizarea alcoolului, drogurilor, a unor medicamente sau de o afecțiune (ex.: cancer, boala Parkinson, ateroscleroză, accident vascular cerebral, alergii).
În cazul copiilor și adolescenților, depresia se manifestă prin iritabilitate, tristețe, crize de furie, dependență exagerată de părinți, dureri cu diferite localizări, rezultate școlare slabe, tulburări de somn, izolare, lipsă de interes pentru activitățile obișnuite, și poate evolua spre tulburări depresive anxioase la adolescență sau maturitate. Copiii cu ADHD pot manifesta, și ei, tulburări depresive.
Diagnosticarea bolii nu se poate face prin analize medicale, ci doar pe baza manifestărilor clinice. Multe persoane afirmă, cu multă ușurință, că sunt depresive, confundând tristețile și grijile inerente vieții cu această tulburare. Dimpotrivă, multe persoane nu se tratează din rușine, din cauza unor prejudecăți sau pentru că nu sunt susținute și încurajate să-și recunoască problema de sănătate și să solicite ajutorul unui specialist, singurul care poate pune un diagnostic corect, pe baza unor criterii stabilite științific. Depresia este o boală fără un tratament standard și chiar dacă la tratamentul optim se poate ajunge după mai multe variante de asociere a medicamentelor antidepresive, poate fi tratată și vindecată. Tratamentele naturale, complementare celor alopate, pot contribui la revenirea la o viață normală.
Fiecare pacient este unic și de aceea, în Centrul de Medicină Integrativă Secom(R), aplicăm principiul medicinei integrative, conform căreia pacientul este analizat holistic, iar tratamentele naturale sunt personalizate și asociate, eficient și sigur, tratamentelor convenționale.
În Centrul de Consultanță Naturopată SECOM(R), pentru realizarea profilului medical al pacientului, utilizăm, pe lângă documentele medicale, și sistemul de testare EIS (electroscanare interstițială), care furnizează informații privind starea funcțională a diferitelor organe (esofag, stomac, duoden, colon, intestin subțire, ficat, vezica biliară, splină, pancreas, rinichi, organe genitale, vertebre, trahee, bronhii, plămâni, glande suprarenale, hipotalamus, hipofiză, creier, ganglioni limfatici), compoziția corporală, activitatea hormonală, neuro-hormonală și a neurotransmițătorilor, nivelul pH-ului, nivelul stresului oxidativ și riscurile de apariție a unor tulburări respiratorii, cardiovasculare, endocrine, imunologice, genito-urinare, metabolice, digestive, neurologice, psihice. Testarea permite atât elaborarea unui tratament natural personalizat, cât și urmărirea evoluției stării de sănătate și a rezultatelor obținute în urma administrării tratamentului natural adecvat.
Având la dispoziție peste 300 de tipuri de produse naturale cu calitate superioară, importate de firma noastră de la producători internaționali de prestigiu, putem întocmi programe de tratament strict adecvate problemelor descrise.
Atragem atenția că, în orice afecțiune, dar mai ales în cele psihice, folosirea produselor naturale la întâmplare, fără cunoașterea situației bolnavului, poate fi ineficientă sau, prin interacțiune cu tratamentele alopate, poate produce efecte secundare nedorite.
ADRIAN UDREA - fitoterapeut, nutriționist - Timișoara, tel. 0766/75.02.01, e-mail: plantevindecatoare@gmail.com
"Mai am vreo șansă să mă vindec de spasmofilie?"
(Răspuns pentru CLAUDIU - București, F. AS nr. 1228)
Din descrierea simptomelor (stări de agitație, nervozitate, labilitate emoțională, lipsă de chef de viață, oboseală accentuată și lipsă de energie) pare a fi vorba de o stare depresivă, care ar fi putut să vă declanșeze și să vă mențină această condiție de sănătate. Ceea ce vă trebuie să faceți în perioada următoare este să identificați acele șocuri emoționale sau perioade de mari confruntări sufletești (tristețe accentuată) care întrețin starea de sănătate actuală. Acest lucru îl puteți face individual sau apelând la sprijinul unui psihoterapeut cu experiență, care să vă ajute să scoateți la lumină acele emoții care vă sabotează și vă împiedică de a avea o stare vibrațională ridicată, care să vă scoată din nivelul de rezonanță al bolii.
În paralel cu acest pas extrem de important, este recomandat să petreceți cât mai mult timp în natură, expunându-vă la soare, pentru a produce vitamina D, un important antidepresiv natural. Înotul, mersul desculț pe iarbă, nisip sau pământ, este deosebit de important, prin faptul că ajută la împământare, fenomen benefic în întremarea oricărei condiții de sănătate. Ionii negativi care se găsesc în păduri, parcuri, mai ales acolo unde există specii de conifere, sunt niște vitamine ale aerului, extrem de tonifiante.
În paralel cu aceste recomandări, activitatea fizică regulată, mai ales în natură, crește oxigenarea la nivel celular. De asemenea, se impune adoptarea unei diete sănătoase în care să includeți alimente bogate în vitamina B (polenul, lăptișorul de matcă, drojdia de bere, fulgii de drojdie de bere, pâinea integrală), in, magneziu (nucile, migdalele, vegetalele cu frunze verzi) și triptofan (carnea de curcă, de pui, fasolea boabe, mazărea, lintea, soia și năutul). Medicina naturistă dispune și ea de o multitudine de remedii care dau rezultate atunci când sunt adaptate la caracteristicile de sănătate ale fiecărei persoane în parte.
Ca tratament natural, cu rol general, se indică următoarele produse pe bază de plante:
* Calciu cu absorbție ridicată: calciu citrat, calciu chelat, calciu gluconat.
* Magneziu cu absorbție ridicată: citrat de magneziu. Este important ca magneziul să fie administrat atât intern, sub formă de comprimate, cât și extern, sub formă de ulei de magneziu pentru masaj.
* Plante bogate în siliciu și alte elemente de natură a facilita absorbția de calciu: coada-calului, urzica, pirul.
* Plante bogate în vitamina C: măceșele, acerola, cătina, pătrunjelul, citricele, coacăzele și în general fructele și legumele proaspete de sezon.
* Plante cu rol reglator psihoemoțional: rodiola rhosea, noni, ashwaganda, sunătoarea, lavanda, passiflora, păducelul.
Pentru rețete personalizate îmi puteți scrie pe adresa de e-mail.
Ing. dipl. OVIDIU MIRCEA POCANSCHI - Cluj-Napoca, tel. 0264/58.11.36, 0744/91.02.93, e-mail: mirceapocanschi@yahoo.com
"Am diagnosticul dermatită atopică dureroasă"
(Răspuns pentru CORNEL BACIU - Brăila, F. AS nr. 1232)
Vă recomand să utilizați unguentul POCO. Dacă aveți păt în creștetul capului, este bine să-l tundeți cât mai scurt. Apoi să aplicați pe locul dureros puțin unguent POCO, cu un ușor masaj, pentru a favoriza pătrunderea în piele. În scurt timp, durerea va dispărea. În continuare, vă veți unge de două ori pe zi, dimineața și seara. În cel mult 20 de zile, veți scăpa de această afecțiune.
POCO este un medicament cu utilizări universale, brevetat ca invenție, care a dat rezultate spectaculoase în numeroase cazuri în care alte tratamente au dat greș. POCO poate fi procurat la tel. 0264/58.11.36, 0744/91.02.93 sau prin e-mail: mirceapocanschi@ yahoo.com