Pentru istoricii japonezi, cel de-al Doilea Război Mondial și deznodământul său nu există. Când vorbesc despre conflictul care a început cu invadarea Manciuriei în 1931 și care s-a terminat cu explozia bombei atomice în 1945, ei îl numesc "războiul de cincisprezece ani". O perioadă compusă numai și numai din eroismul trupelor japoneze, care și-au sacrificat viața pentru patrie. În Japonia, cultul eroilor e intens. Mii de monumente glorifică memoria patrioților morți pe câmpul de luptă, așa cum se cuvine și cum este frumos. Mai puțin frumos e faptul că istoria e pieptănată cu grijă (în stil marxist) de tot ce ar putea întina gloria. De pildă: povestea urâtă și dureroasă a "sclavelor sexuale", acele biete adolescente japoneze și coreene, obligate să se înroleze în veritabile bordeluri mobile, fiind brutalizate și umilite de aceiași eroi. Povestea lor, pe care o prezentăm în paginile de față, nu a fost recunoscută oficial decât la începutul anilor '90, când în Japonia a fost declanșat procesul sclavelor sexuale. Istoria uitată a acestor 150.000 de femei (80% de origine coreeană), dintre care 30.000 au murit din cauza tratamentelor la care au fost supuse, este, în sfârșit, recunoscută. Supraviețuitoarele cer dreptate.
Bordeluri ambulante
De fapt, povestea sinistră a "femeilor de agrement" începuse cu mult înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, încă din 1904, când Japonia a invadat Coreea. Una dintre primele acțiuni ale autorităților japoneze a fost instalarea unui cartier al prostituatelor, după moda japoneză, în Seul, capitala coreeană. Cu toate că prostituția forțată a fost ilegală, multe familii japoneze și coreene își trimiteau fetele în bordeluri, în schimbul banilor cu care erau plătite. După anexarea Manciuriei, în 1931, a început războiul cu China. În mijlocul haosului, comandantul japonez din Shanghai a aflat că trupele sale violaseră 223 de femei din populația locală. Pentru a rezolva această problemă, a adus un contingent de prostituate din Nagasaki. Aceasta a fost originea primei "baze de agrement", unde soldații stresați puteau să se relaxeze și să mai uite de nenorocirile războiului.
După câțiva ani de pace dificilă, războiul dintre China și Japonia a început din nou, în 1937, când avioanele japoneze au bombardat Nankinul. Trupele terestre care le-au urmat nu s-au mulțumit numai să masacreze orașul, ci au violat toate femeile pe care le-au găsit. Încă o dată, autoritățile militare japoneze au rezolvat problema disciplinei aducând "femei de agrement". Dar "profesionistele" nu erau de ajuns pentru a umple "bazele de agrement". Cererea sexuală era așa de mare, încât multe femei erau încorporate pentru "muncă de război obligatorie". Doar târziu, când erau departe de casă, aceste femei realizau care era natura obligațiilor lor. Alte fete erau pur și simplu răpite, violate și obligate să se prostitueze. Chiar și cele foarte tinere erau forțate să se transforme în sclave sexuale. Practica a continuat. De-a lungul celei de-a doua conflagrații mondiale, autoritățile japoneze au forțat tinere fete sud-asiatice să se prostitueze. Majoritatea lor veneau din Coreea ocupată, altele din Manciuria, China, Filipine, Singapore sau din Extremul Orient. Armata Imperială furniza o femeie la 40 sau 50 de bărbați. Aceste femei erau botezate cu litera "P", precedată de naționalitatea lor. "Chan-P" însemna că era vorba despre o "femeie de agrement" din China, "Chom-P" desemna o coreeancă etc. Litera "P" se pare că provine din chinezescul p'l, care înseamnă vagin. Prostituatele japoneze o duceau mai bine decât celelalte. Deseori, ele erau rezervate ofițerilor, cărora le ofereau rafinamentele sexuale pe care le învățaseră în formarea lor de gheișe. Ofițerii preferau, însă, compania tinerelor coreence, care nu erau susceptibile de maladii.
În 1938, i s-a cerut doctorului Aso Tetsuo, un ginecolog japonez, să pună la punct un nou "centru recreativ" în Shanghai. El trebuia să recruteze o sută de femei descrise drept "cadou pentru Forțele Imperiale". Personalul era compus din 20 de femei adulte și 80 de fete coreene. Tetsuo și-a dat seama că japonezele contractaseră sifilis, pe când coreencele erau sănătoase. A concluzionat că nu se prostituaseră înainte, că erau fecioare concentrate cu forța pentru a-i satisface pe soldații japonezi. Înrolate în corpul serviciului patriotic coreean, ele erau dezvirginate de ofițerii superiori din unitatea unde erau trimise. Odată ajunse acolo, erau date pe mâna unui "naș" și a unei "nașe", care le învățau arta servitudinii sexuale.
Fetele erau învățate să nu se surmeneze și să nu participe la actul sexual, ca să nu obosească. Erau, de asemenea, învățate să-și gireze performanțele sexuale în funcție de clienți; trebuiau să fie calme cu bărbații în vârstă, să laude performanțele ofițerilor și să fie tandre cu soldații tineri. Era inutil să se opună. După ce erau răpite, li se puneau lanțuri. Soldații le violau. Femeia care se opunea vreunui bărbat sau nu îl satisfăcea era bătută cu cruzime. Multe s-au sinucis, alegând să nu mai îndure atâtea umilințe. Cele foarte puține care au avut curajul să li se opună soldaților au fost mutilate sau omorâte.
O mărturie cumplită
Yi Okpun, fostă "femeie de agrement", a relatat de curând unui reporter american prin ce a trecut în timpul războiului. În 1937, pe când avea doar 12 ani, a fost luată din Coreea. A fost dusă în Taiwan să lucreze într-o "bază de agrement". "Fiecare bărbat avea voie să stea 30 de minute în cameră. Încercam să prelungesc totul, ca să am de satisfăcut cât mai puțini bărbați. Dar la un moment dat nu mai puteam, eram așa de epuizată, încât rămâneam pe jos, parcă murisem, cu fața întoarsă spre perete. Trebuia să satisfac între 20 și 30 de bărbați pe zi. Mă simțeam ca un animal."
Către sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, japonezii au camuflat acest sistem, făcându-le pe femei să pară "infirmiere auxiliare". Când războiul s-a terminat, femeile au intrat în contingentul uriaș al persoanelor mutate în Extremul Orient. Unele au rămas acolo, amestecându-se cu populația locală. Cele care s-au întors acasă nu au spus nimic despre ce pățiseră, de teamă să nu se facă de rușine. Au trebuit să treacă aproape 20 de ani pentru ca povestea lor să înceapă să fie cunoscută. În 1962, japonezul Sanda Kako, ziarist la "Mainichi Shimbun", a descoperit o serie de poze cu "femei de agrement" și a început să facă investigații în legătură cu trecutul lor. Mai târziu, în anii '70-'80, grupuri de femei din Japonia și Coreea au făcut tot posibilul pentru a sensibiliza lumea politică în legătură cu povestea sclavelor sexuale.
La începutul anilor '90, Kim Hak Sun, o fostă prostituată coreeană, a fost prima care a mărturisit. Ea a intentat proces guvernului japonez, în speranța că va obține o indemnizație. Alte foste femei de agrement i-au urmat exemplul. La început, guvernul a dat o dezmințire formală. A susținut chiar că aceste femei făceau parte din grupuri private, care îi însoțeau pe soldați pe front, practicându-și meseria. Mai târziu, autoritățile și-au schimbat afirmațiile, spunând că problema indemnizațiilor fusese rezolvată odată cu plata despăgubirilor de război. Autoritățile au propus o măsură globală pentru toate fostele "femei de agrement", dar nu au furnizat niciodată sumele de bani necesare. Victimele așteaptă în continuare reparații materiale și morale.
Prostituția militară
De-a lungul istoriei, războiul și prostituția au făcut mereu casă bună. În Antichitate, armata romană pusese la punct un sistem de prostituție foarte asemănător cu acela organizat de japonezi în secolul al XX-lea. Femeilor li se cerea, pe lângă spălatul hainelor și gătit, să-și ofere farmecele soldaților. Astfel, legiunile romane care staționau în țările ocupate erau satisfăcute pe plan sexual, devenind mai docile. Acest sistem reducea riscurile violurilor în masă asupra populației civile, lucru care ar fi putut duce la răscoale.
În secolul al XVI-lea, când spaniolii au invadat Țările de Jos, armata Ducelui de Alba era urmată de "patru sute de prostituate care mergeau pe cai și opt sute care mergeau pe jos". În secolul al XIX-lea, armata britanică instalase stabilimente speciale în India pentru a putea stăvili bolile venerice. În timpul Primului Război Mondial, armata germană a contabilizat două milioane de cazuri de boli venerice. Ei au creat bordeluri umplute cu femei venite din Europa de Est, care au fost înrolate cu forța pentru muncă "obligatorie". Francezii și britanicii organizaseră și ei "bordelurile de campanie". În 1945, americanii au capturat "bazele de agrement" japoneze. Multe femei au rămas în continuare acolo, pentru că nu aveau unde să meargă.
MĂRTURIE
Maria Rosa Henson
În aprilie 1943, Maria Rosa Henson, în vârstă de doar 15 ani, a fost capturată de soldații japonezi în Filipine. A fost violată de mai multe ori și sechestrată, fiind folosită drept "femeie de agrement" la Cartierul General al Armatei Japoneze, în cei doi ani care au urmat. Iată povestea sa:
"La început, pregăteam micul dejun pentru soldați. Apoi, trebuia să facem curat în cameră. După aceea, coboram la spălătorie ca să ne spălăm singura rochie pe care o aveam. Spălătoria nu avea ușă... Soldații ne priveau. Eram dezbrăcate. Își băteau joc de noi, mai ales de mine și de o altă fată, pentru că nu aveam sâni. Eram doar niște fetițe. La ora două, se întorceau de pe front. Supliciul meu începea: stăteam întinsă pe pat, în timp ce ei mă violau pe rând. În fiecare zi, erau între doisprezece și douăzeci, uneori chiar treizeci de soldați. Dacă nu erau satisfăcuți, eram bătută și umilită".
Superstițiile sexuale
Războiul are superstițiile lui, iar japonezii nu au făcut excepție de la ele. Ei aveau o mulțime de credințe ciudate în ceea ce privește sexualitatea. Conform uneia dintre ele, să ai relații sexuale înainte de a intra pe câmpul de luptă elimina orice risc de a fi rănit grav. Unii soldați își fabricau chiar amulete protectoare cu păr pubian, pe care le purtau în timpul luptei.
Cea mai puternică superstiție prevedea că orice bărbat trebuia să facă dragoste măcar o dată înainte să moară. De aceea, tinerii încă virgini erau încurajați să meargă la "femeile de agrement". Soldații se temeau de noii recruți, care nu avuseseră niciodată relații sexuale, pentru că puteau să le strice moralul.
În cartea "Sclavele sexuale ale Armatei Japoneze", autorul american George Hicks citează cazul unuia dintre acești recruți, pe care camarazii săi l-au dus cu forța într-un bordel. Soldatul făcuse tot posibilul pentru a evita relațiile sexuale. Sub privirea camarazilor săi, a fost urmărit prin toată camera de o tânără fată îngrozită, care încerca să-l convingă... pentru a scăpa de pedeapsa cu moartea pe care ar fi primit-o dacă nu ar fi reușit să-l dezvirgineze. Negativele eroismului sunt lugubre.
SERGIU DELVIG