Sclavele sexuale

Redactia
DOSARE SECRETE

Pentru istoricii japonezi, cel de-al Doilea Răz­boi Mondial și deznodământul său nu există. Când vorbesc despre conflictul care a început cu in­va­darea Manciuriei în 1931 și care s-a ter­minat cu ex­plozia bombei atomice în 1945, ei îl numesc "războiul de cincisprezece ani". O perioadă compusă numai și numai din ero­ismul trupelor japoneze, care și-au sacrificat via­ța pentru pa­trie. În Japonia, cultul eroilor e in­tens. Mii de monumente glo­rifică memoria patrio­ților morți pe câmpul de luptă, așa cum se cuvine și cum este frumos. Mai puțin frumos e faptul că istoria e piep­tănată cu grijă (în stil mar­xist) de tot ce ar putea întina glo­ria. De pildă: povestea urâtă și dureroasă a "sclavelor se­xuale", acele biete adolescente japoneze și coreene, obli­gate să se înroleze în veritabile bordeluri mobile, fiind brutalizate și umilite de aceiași eroi. Povestea lor, pe care o prezentăm în pagi­nile de față, nu a fost recunoscută oficial de­cât la înce­putul anilor '90, când în Japonia a fost declanșat pro­cesul sclavelor sexuale. Istoria uitată a acestor 150.000 de femei (80% de origine coreeană), dintre care 30.000 au mu­rit din cauza tratamentelor la care au fost supu­se, este, în sfârșit, recunoscută. Supraviețuitoarele cer dreptate.

Bordeluri ambulante

De fapt, povestea sinistră a "femeilor de agrement" începuse cu mult înaintea celui de-al Doilea Război Mon­dial, încă din 1904, când Japonia a invadat Co­reea. Una dintre primele acțiuni ale autorităților ja­poneze a fost instalarea unui cartier al prostituatelor, după moda japoneză, în Seul, capitala coreeană. Cu toate că pros­ti­tuția forțată a fost ilegală, multe familii japoneze și co­reene își trimiteau fetele în bordeluri, în schimbul ba­ni­lor cu care erau plătite. După ane­xa­rea Man­ciu­riei, în 1931, a început războiul cu Chi­na. În mijlocul hao­sului, comandantul ja­ponez din Shanghai a aflat că tru­pele sale violaseră 223 de femei din populația locală. Pentru a rezolva această problemă, a adus un contin­gent de pros­tituate din Nagasaki. Aceas­ta a fost ori­gi­nea primei "baze de agre­ment", unde soldații stresați puteau să se re­laxeze și să mai uite de nenorocirile războiului.
După câțiva ani de pace dificilă, răz­boiul dintre Chi­na și Japonia a început din nou, în 1937, când avioanele japo­neze au bombardat Nankinul. Trupele terestre care le-au urmat nu s-au mul­țumit numai să masacreze ora­șul, ci au vio­lat toate femeile pe care le-au găsit. Încă o da­tă, autoritățile militare japo­neze au rezolvat pro­­ble­ma disciplinei adu­când "femei de agrement". Dar "pro­fe­­sionistele" nu erau de ajuns pentru a umple "ba­zele de agre­­ment". Cererea sexuală era așa de mare, încât mul­te femei erau încor­porate pentru "muncă de război obli­­ga­torie". Doar târ­ziu, când erau departe de casă, aceste femei realizau care era natura obligațiilor lor. Alte fete erau pur și simplu răpite, violate și obli­gate să se pros­ti­tueze. Chiar și cele foarte tinere erau forțate să se transforme în sclave sexuale. Practica a conti­nuat. De-a lun­gul ce­lei de-a doua con­fla­grații mon­diale, auto­rită­țile japo­neze au forțat tinere fete sud-asiatice să se pros­titueze. Majo­ri­tatea lor ve­neau din Coreea ocupată, altele din Man­ciuria, Chi­na, Filipine, Sin­ga­po­re sau din Extre­mul Ori­ent. Armata Imperială furniza o fe­me­ie la 40 sau 50 de bărbați. Aceste femei erau bo­te­za­te cu litera "P", precedată de națio­na­litatea lor. "Chan-P" în­semna că era vor­ba des­pre o "femeie de agrement" din Chi­na, "Chom-P" de­semna o coreeancă etc. Li­tera "P" se pare că pro­vine din chinezescul p'l, care înseamnă va­gin. Pros­tituatele ja­poneze o duceau mai bine decât ce­le­lalte. Deseori, ele erau rezer­vate ofițerilor, cărora le ofereau rafina­men­tele sexuale pe care le în­vățaseră în for­marea lor de gheișe. Ofi­țerii preferau, însă, compa­nia tinerelor co­reence, care nu erau susceptibile de maladii.
În 1938, i s-a cerut doctorului Aso Tetsuo, un gine­co­log japonez, să pună la punct un nou "centru recrea­tiv" în Shan­ghai. El trebuia să recruteze o sută de fe­mei descrise drept "cadou pentru For­țele Imperiale". Per­sonalul era compus din 20 de femei adulte și 80 de fete co­reene. Tetsuo și-a dat seama că japo­ne­zele con­tractaseră si­filis, pe când co­reencele erau sănătoase. A conclu­zio­nat că nu se prostituaseră înainte, că erau fecioare concentrate cu forța pen­tru a-i satisface pe solda­ții japonezi. În­rolate în corpul serviciului pa­triotic co­reean, ele erau dezvirginate de ofițerii su­pe­riori din unitatea unde erau trimise. Odată ajunse aco­lo, erau date pe mâna unui "naș" și a unei "nașe", ca­re le în­vă­țau arta servitudinii se­xuale.
Fetele erau învățate să nu se sur­me­neze și să nu participe la actul sexual, ca să nu obo­seas­că. Erau, de asemenea, învățate să-și gireze perfor­man­țele se­xuale în funcție de clienți; tre­buiau să fie calme cu bărbații în vârstă, să laude per­formanțele ofițerilor și să fie tandre cu soldații tineri. Era inutil să se opună. După ce erau răpite, li se pu­neau lanțuri. Soldații le vio­­­lau. Femeia care se opunea vreunui bărbat sau nu îl sa­tis­făcea era bătută cu cru­zime. Multe s-au sinucis, ale­gând să nu mai îndure atâtea umi­lințe. Cele foarte pu­ține care au avut curajul să li se opună soldaților au fost muti­late sau omorâte.

O mărturie cumplită

Yi Okpun, fostă "femeie de agrement", a relatat de curând unui reporter american prin ce a trecut în tim­pul războiului. În 1937, pe când avea doar 12 ani, a fost luată din Coreea. A fost dusă în Taiwan să lucreze în­tr-o "bază de agre­ment". "Fiecare bărbat avea voie să stea 30 de minute în cameră. Încercam să pre­lun­gesc totul, ca să am de satis­făcut cât mai puțini băr­bați. Dar la un moment dat nu mai puteam, eram așa de epui­zată, încât rămâneam pe jos, parcă murisem, cu fața întoarsă spre perete. Trebuia să satisfac între 20 și 30 de bărbați pe zi. Mă simțeam ca un animal."
Către sfârșitul celui de-al Doilea Război Mon­dial, japonezii au camuflat acest sistem, făcân­du-le pe femei să pară "infirmiere auxiliare". Când războiul s-a ter­minat, femeile au intrat în con­tingentul uriaș al per­soa­nelor mutate în Ex­tremul Orient. Unele au rămas acolo, ameste­cân­du-se cu populația locală. Cele care s-au întors acasă nu au spus nimic despre ce pățiseră, de teamă să nu se facă de rușine. Au trebuit să treacă aproape 20 de ani pentru ca povestea lor să în­ceapă să fie cu­noscută. În 1962, japonezul San­da Kako, ziarist la "Mainichi Shimbun", a des­co­perit o serie de poze cu "femei de agrement" și a în­ceput să facă in­vestigații în legătură cu trecutul lor. Mai târziu, în anii '70-'80, gru­puri de femei din Japonia și Co­reea au făcut tot posi­bi­lul pentru a sensibiliza lumea politică în legătură cu poves­tea sclavelor sexuale.
La începutul anilor '90, Kim Hak Sun, o fostă pros­ti­tuată coreeană, a fost prima care a măr­turisit. Ea a in­tentat proces guvernului japonez, în speranța că va obține o indemnizație. Alte foste fe­mei de agrement i-au ur­mat exemplul. La în­ceput, guvernul a dat o dez­min­ți­re formală. A susținut chiar că aceste femei făceau par­­te din gru­puri private, care îi însoțeau pe soldați pe front, practicându-și meseria. Mai târziu, auto­ritățile și-au schimbat afirmațiile, spunând că pro­blema in­dem­­nizațiilor fusese rezolvată odată cu plata des­păgu­bi­rilor de război. Autoritățile au pro­pus o măsură glo­bală pentru toate fostele "femei de agrement", dar nu au fur­nizat niciodată su­­mele de bani necesare. Victi­mele aș­teap­tă în con­tinuare reparații materiale și mo­rale.

Prostituția militară

De-a lungul istoriei, războiul și prostituția au fă­cut mereu casă bună. În Antichitate, armata romană pu­sese la punct un sistem de prostituție foarte ase­mă­nă­tor cu acela organizat de japonezi în secolul al XX-lea. Femeilor li se cerea, pe lân­gă spălatul haine­lor și gătit, să-și ofere farmecele soldaților. Astfel, legiunile romane care staționau în țările ocupate erau satisfăcute pe plan sexual, devenind mai docile. Acest sistem re­du­cea riscu­rile violurilor în masă asupra populației civile, lucru care ar fi putut duce la răscoale.
În secolul al XVI-lea, când spaniolii au invadat Ță­rile de Jos, armata Ducelui de Alba era urmată de "pa­tru sute de prostituate care mergeau pe cai și opt sute care mergeau pe jos". În secolul al XIX-lea, ar­mata bri­tanică instalase stabili­men­te spe­ciale în In­dia pentru a putea stăvili bolile venerice. În timpul Pri­mului Război Mondial, armata germană a conta­bilizat două milioane de cazuri de boli venerice. Ei au creat bordeluri um­plu­te cu femei venite din Europa de Est, care au fost înro­late cu forța pentru muncă "obligatorie". Fran­cezii și britanicii organizaseră și ei "bor­de­lurile de cam­panie". În 1945, ame­ri­canii au cap­turat "bazele de agrement" ja­poneze. Multe femei au rămas în continuare acolo, pentru că nu aveau unde să meargă.

MĂRTURIE

Maria Rosa Henson
În aprilie 1943, Maria Rosa Henson, în vârstă de doar 15 ani, a fost capturată de soldații ja­ponezi în Filipine. A fost violată de mai multe ori și se­ches­trată, fiind folosită drept "femeie de agre­ment" la Car­tierul General al Armatei Ja­po­ne­ze, în cei doi ani care au urmat. Iată povestea sa:
"La început, pregă­team micul dejun pentru soldați. Apoi, trebuia să fa­cem curat în cameră. După aceea, coboram la spă­lătorie ca să ne spă­lăm singura rochie pe care o aveam. Spălă­toria nu avea ușă... Soldații ne pri­veau. Eram dez­bră­cate. Își băteau joc de noi, mai ales de mine și de o altă fată, pentru că nu aveam sâni. Eram doar niște fetițe. La ora două, se întorceau de pe front. Supliciul meu începea: stăteam în­tinsă pe pat, în timp ce ei mă violau pe rând. În fie­care zi, erau în­tre doi­spre­zece și douăzeci, une­ori chiar trei­zeci de sol­dați. Dacă nu erau satis­făcuți, eram bătută și umi­lită".

Superstițiile sexuale

Războiul are superstițiile lui, iar japonezii nu au făcut excepție de la ele. Ei aveau o mulțime de cre­dințe ciudate în ceea ce privește sexua­li­tatea. Con­form uneia dintre ele, să ai relații se­xua­le înainte de a intra pe câmpul de luptă eli­mina orice risc de a fi rănit grav. Unii soldați își fabricau chiar amulete protectoare cu păr pubian, pe care le purtau în tim­pul luptei.
Cea mai puternică superstiție prevedea că orice bărbat trebuia să facă dragoste măcar o dată înainte să moară. De aceea, tinerii încă virgini erau încu­rajați să meargă la "femeile de agre­ment". Soldații se temeau de noii recruți, care nu avuseseră niciodată relații se­xuale, pentru că pu­teau să le strice moralul.
În cartea "Sclavele sexuale ale Armatei Japo­neze", autorul american George Hicks citează cazul unuia din­tre acești recruți, pe care ca­ma­razii săi l-au dus cu forța într-un bordel. Soldatul fă­cuse tot posibilul pentru a evita relațiile se­xuale. Sub privirea camarazilor săi, a fost urmărit prin toată camera de o tânără fată îngro­zită, care încerca să-l convingă... pentru a scăpa de pe­deapsa cu moartea pe care ar fi primit-o dacă nu ar fi reu­șit să-l dezvirgineze. Negativele erois­mului sunt lugubre.

SERGIU DELVIG