- Stimată doamnă, a venit toamna și, vorba poetului, inimile noastre parcă vor să fie învelite și puse la adăpost. Dvs. cu ce vă acoperiți inima, când pe lume coboară ceața și ploile?
- Frumoasă întrebare și grea. Doar că eu sunt genul de om care nu așteaptă să vină toamna, pentru a-și acoperi inima! Sentimentală fiind, caut permanent ceva sub care să-mi ascund inima. O mască, de pildă, șansa celor sentimentali, așa cum am scris și în cartea mea "Căutând iubirea", care s-a retipărit la editura "Orizonturi". O mască poate fi una de carnaval venețian, de carnaval brazilian sau de Halloween. Una elegantă, una excentrică sau una înfiorătoare... Gluga aceea din basme care te face invizibil față de toți, și față de dușmani, și față de prieteni... Să arătăm cine suntem pe altă cale. Să nu ne arătăm pe față sentimentele adevărate, să nu recunoaștem că iubim. Ceea ce nu înseamnă că atunci când mă aflu pe scenă, nu-mi las inima să se bucure, să respire, să ofere din plin.
Minunea de pe bolovan
- De la citate din cărți, la proverbe: "toamna se numără bobocii". Octombrie nu este doar luna melancoliilor, ci și a roadelor adunate în hambar. Sacii dvs. sunt plini?
- Da, cu adevărat! Anul acesta cu atât mai mult, pentru că peste vară am lucrat la o premieră în activitatea mea: un videoclip cuprinzând o rugăciune, Rugăciunea Sfintei Cruci. Am dedicat-o sărbătorii de pe 14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci, și mă bucur mult că deja a depăși cincisprezece mii de vizualizări pe You Tube. Pe lângă aceasta, în ediția emisiunii Opriți Timpul, dedicată zilei mele de naștere, voi lansa un CD de autor, care cuprinde paisprezece compoziții proprii, adunate prima oară pe același suport muzical! CD-ul se va numi, desigur, "Ne cunoaștem din vedere" - cea mai cunoscută dintre compozițiile mele. Așadar, chiar că toamna e pentru mine vremea răsplății pentru un an de muncă. Mai avem de filmat câteva ediții ale emisiunii mele și apoi vine o binemeritată vacanță.
- O rugăciune pe You Tube, în locul unui videoclip muzical? De ce?
- De ce? Din dorința de a oferi oamenilor o rugăciune aparte, pe care eu o am de foarte mulți ani de la o prietenă a mamei mele și pe care puțină lume o știe. E în casa mea de când eram studentă și e talismanul meu norocos. Aș vrea enorm să le facă bine tuturor. Este un gest de mulțumire al meu către Dumnezeu, pentru cât succes și daruri mi-a dat în viață. Ca fundal pentru recitarea acestei rugăciuni, eu mi-am imaginat mereu un râu. Așadar, mai bine de o lună din această vară mi-am petrecut-o căutând acest râu. Unul nici pre iute, nici prea domol, un râu de munte, fără locuri de grătare, o apă curată. Ei bine, l-am aflat, între două dealuri, într-un sat. Nu divulg locul. Vreau să mă bucur de el doar eu. Evident, în acest clip, e prezentă doar vocea mea. Nici trimiterea către religie nu e evidentă. Există un singur fragment, culmea minunii Lui Dumnezeu: niște cruci găsite scrijelite pe un bolovan din acel râu. Găsite, pur și simplu, acolo. Nimic regizat. O bucurie nemărginită a fost acest clip, filmarea, mesajul, o bucurie și mai mare a fost primirea grozavă de care a avut parte pe Internet. Sunt foarte mulțumită.
O miză maximă: profesia
- În ultimul interviu acordat revistei noastre, spuneați că sunteți un optimist incurabil. Ce rețetă miraculoasă dețineți?
- Nu știu exact... Am multe preocupări intelectuale care nu țin de muzică, televiziune sau scenă. Și, din fericire, azi Internetul îți oferă toată informația de care ai nevoie. De exemplu, sunt pasionată de misterul care învăluie civilizațiile pierdute ale lumii antice și urmăresc scriitori ca Eric von Däniken sau Graham Hancock. Avem mari autori în domeniu, și în România, precum Dan Apostol, Ion Hobana, Florin Gheorghiță sau Doru Davidovici. Având aceste preocupări, am privilegiul să nu mă plictisesc niciodată și să privesc întâlnirea cu vârsta a treia dintr-o perspectivă... cosmică.
- Emisiunea dumneavoastră "Opriți timpul" merge... ceas! Aveți ani buni de când o realizați, de parcă ați fi descoperit alchimia veșniciei. Și, privindu-vă, am impresia uneori că opriți timpul cu adevărat... Cum reușiți să fiți atât de proaspătă și în carieră, și în simpla dvs. apariție?
- Probabil, convingerea că am o utilitate, că nu-mi trăiesc viața degeaba. Oricum, am fost mereu un om activ. Și-apoi, eu nu mai am părinți, eu nu am soț, nu am copii, nu am nepoți, nu am câine. Am numai meseria mea. Să nu uităm acest detaliu. Dacă aveam o familie, sigur că altfel ar fi stat lucrurile, sigur nu mai puteam avea această dedicație pentru meserie sau această libertate de mișcare. Dar eu mi-am ales felul acesta de viață încă din facultate. Sunt un om care a ales să nu aibă o familie, ca să nu fiu nevoită să am constrângeri și astfel să-mi rănesc familia, să o părăsesc plecând în turnee sau călătorii. Amintiți-vă, am locuit pe trei continente!... Nu am vrut să dezamăgesc oameni, chiar dacă la rândul meu am fost și rănită. Dar cariera nu m-a dezamăgit niciodată. În plus, nu mai am vârsta nebuniilor, a amorurilor, nu mai am dispoziția pe care o aveam la 20, 30, 40 de ani. În locul lor, îmi inventez preocupări frumoase, care nu țin numai de scenă, ci și de iscodirile minții, de curiozitate, de dorința de a ști. Ele îmi dau optimismul și aripile de care mă întrebi.
- Păreți mereu pe fugă, aveți concerte, apăreți pe micul ecran, nu simțiți nevoia și de răgaz?
- Sunt flatată că oamenii încă vor să mă revadă și să reasculte cântecele mele vechi și noi! Este un "bis" oferit mie cu generozitate de către Bunul Dumnezeu, pentru care fac multă osteneală fizică, dar bucuria spirituală este cea mai mare răsplată! În plus, călătorind de cele mai multe ori singură, cu mașina, am ocazia să mă pot opri unde vreau. Chiar și o oprire de câteva ore poate cântări uneori cât un mic concediu...
- Nu mai este mult până la ziua dvs. de naștere, pe 24 octombrie. Ce vă doriți, doamnă dragă?
- Am fost de curând la Baia Mare, și una din doamnele care au organizat Festivalul Castanelor mi-a prilejuit o nouă întâlnire de excepție cu IPS Iustinian, mitropolitul Maramureșului. Are 96 de ani și arată precum unul dintre Sfinții zugrăviți în Icoane. Am intrat, i-am sărutat dreapta și l-am întrebat: "Ce mai faceți, Sfinția Voastră?" "Îmi duc Crucea, asta fac.", mi-a răspuns... De ziua mea, îmi doresc să fiu sănătoasă și mai deșteaptă decât am fost până acum, să nu cad în ridicol, să «simt» când va veni vremea să mă retrag, și să-mi ajute Dumnezeu să-mi duc și eu Crucea, câtă vreme îmi va mai da aici, pe pământ! Iar vouă, dragii mei, vă mulțumesc pentru că nu mă uitați!
- La mulți ani, stimată doamnă!
- Vă mulțumesc enorm.
Foto: Agerpres (1)