Dacii din Polonia și Germania

"Formula AS" pe urme românești

- Drumul dacilor către nord începe, obligatoriu, cu Polonia și Germania. În mo­mentul de față, specialiștii care dovedesc prezența dacilor în bazinul Vistulei (așa cum afirma și marele Vasile Pârvan) nu sunt arheologii români, ci cei polonezi, care răstoarnă prin descoperirile lor, începuturile istoriei României. Puțin mai spre vest, în Germania, faima brățărilor din Carpați de­vine, și ea, o realitate, tezaurizată în po­­veș­tile unor martori care au asistat la descoperiri. De necrezut și totuși ade­vă­rat: "urmele dacice" pe care le cău­tăm de peste un deceniu nu sunt metafore de ade­menit cititorii, ci adevăruri istorice. Dă-ne, Doamne, puterea, să le celebrăm pe cât merită! -

GERMANIA
Prințesa din Lalendorf

Lalendorf: un sătuc amorțit în nostalgia unei veri lungi, cum n-a mai fost de zeci de ani, și care nu se mai dă dusă din nordul Germaniei. Briza suflă îngă­dui­tor dinspre Baltica, iar adierile sale, în loc să abată nori ursuzi peste sat, nu fac decât să vânture frunzele de pe caldarâm, aidoma unui gospodar neamț tipicar. Sobru și curat, parcă tocmai scos din cutie, Lalen­dorf-ul e la doi pași de malul Mării Baltice, iar de acolo, la două vâsle, pe apă, de Danemarca. E dumini­că, trecut de prânz, și ne aflăm într-o intersecție largă, între case vechi, îmbrăcate în cărămidă roșie. În jur, țipe­­nie de om. Un câine nu latră, o pasăre nu cântă, pic de mișcare îndărătul gardurilor de tuia, tunse la boloboc...
Țineam neapărat să ajung aici, de mai bine de un an, de când aflasem că este unul dintre locurile cele mai îndepărtate de casă în care s-au găsit urme incon­testabile ale vechii civilizații dacice. Aici, la 2.000 de kilometri de București, într-un loc mai apropiat de Copenhaga, de Oslo și Stockholm, capitalele țărilor nordice, decât de Sarmizegetusa, centrul lumii dacice, s-a găsit, în anii '70, într-un mormânt devenit apoi celebru în literatura de specialitate, o superbă brățară dacică de bronz, absolut identică și în dimensiuni, și ca aspect, cu un exemplar descoperit la Grădiș­tea de Munte, în fosta capitală a Daciei. O brățară arătoasă, mare cât să cuprindă partea de sus a mâinii sau glezna piciorului, o împletitură dichisită, sub forma unui șnur aspru, turnat în bronz. În trei locuri, șnurul e întrerupt, ca "țifrășag", cum ar zice arde­lenii, de trei inele, trei mici feres­truici, de unde și descrierea lor drept "brățări cu ferestre". Vor fi fost niște podoabe la mare modă în lumea dacică, pentru că este plin Ardealul de astfel de brățări - Ardeu, Blaj, Costești, Cuciulata, Grădiștea de Mun­te, Pecica, Șim­leu Silvaniei, Tilișca... Ba chiar și prin sud s-au găsit, la Ocnița, în jude­țul Vâlcea, și la Popești, în Argedava lui Bu­re­bista, din județul Giur­giu. Brățări care se gă­sesc din belșug și în Polonia, după cum avea să constate arheologul polonez Marcin Rudnicki, după ce le-a descoperit el însuși, acum câți­va ani, pe un șantier de lângă Cra­covia. 28 de exem­plare de brățări "tip 3 Șim­leu Silvaniei" a inventariat Marcin, care, în timpul cercetărilor sale, a mai remar­cat ana­lo­gii apropiate de perfecțiune, între brățările dacice și des­coperiri făcute la Gdansk, în nordul extrem al Poloniei, respectiv la Kreis și Lalendorf, în Germania. În lucrările sale științifice, Marcin Rud­nicki a ilustrat tipul acesta special de brățări dacice tocmai cu cea de la Lalendorf, cea mai frumoasă și mai bine păstrată dintre toate!
Pe urmele acestei superbe brățări de bronz ne-am pornit, alături de colegii de la "Formula AS", în prima etapă a deplasării noastre de anul acesta, pe urmele dacice din nordul continentului. Aveam agendele pline de idei, de întâlniri, de promisiuni, de sugestii și de direcții prin Danemarca și Suedia, dar marea certitu­dine cu care porniserăm la drum aceasta era: povestea brățării de la Lalendorf și a "suratelor" sale, găsite pe lângă Cracovia, Varșovia și Gdansk.

Brățara cu ferestre

Povestea brățării de la Lalendorf o știam de la re­pu­tatul arheolog clujean Aurel Rustoiu, cel care a des­coperit primele brățări de acest tip de la Șimleu Sil­va­niei. De altfel, în semn de respect pentru cerce­tătorul clujean, colegii din străinătate obișnuiesc să spună bră­­țărilor de la Șimleu "brățări tip Rustoiu". "Intere­sant cu aceste brățări e faptul că ele lipsesc din mor­min­­tele cu arme descoperite pe teritoriul Daciei. Pu­tem presupune, astfel, că ele sunt podoabe feminine, și nu masculine. Majoritatea exemplarelor descoperite în Dacia provin din așezări sau cetăți dacice din Tran­silvania. Brățări de tip «Șimleu Silvaniei», mai mult sau mai puțin apropiate de forma exemplarelor din Dacia, au fost atestate și pe teritoriul Poloniei, în Mo­ra­via ori chiar în nordul Germaniei, în regiunea Meck­lenburg, la Lalen­dorf", îmi explicase ar­heologul clu­jean. Dato­ri­tă frumuseții lor, ele au fost preluate și de alte populații și integrate în costume caracteristice unei regiuni sau alteia. "De exemplu, brățara de la La­lendorf a fost gă­sită într-un mormânt ger­manic, într-un cos­tum tipic pentru femeile germane din seco­lul I du­pă Hristos". Dar pen­tru ca o astfel de brățară să ajun­gă parte a costu­mului femeiesc, trebuie să fi exis­tat solide relații între triburile dacice și cele germa­ni­ce: fie bră­țările au fost duse spre nord de familii de păs­tori daci, care practicau transhumanța, fie vor­bim des­pre femei care, urmare a unor alianțe matrimo­niale, ca­re a­veau darul de a întări înțelegeri economice și so­ciale între grupuri diferite, au ajuns până în nordul con­tinentului și au dus cu ele moda din arealul tran­silvan.

Descoperirea din mijlocul satului

Ne plimbăm deja de minute bune pe stră­duțele din Lalendorf. E duminică, și porțile ca­se­lor sunt închise. În­tr-un final, dăm peste doi liceeni. Ea, tânără nemțoaică, blondă, fru­moasă, cu ochi albaștri, el, cel mai probabil, un adolescent imigrant, creț, tuciuriu și emoțio­nat de întâl­nirea cu fata. Stau pe ban­ca unei stații de au­to­buz și ascultă ui­miți întrebările noastre, le­ga­te de descoperirea unor brățări. Oare de unde venim? Habar nu au, dar când îi rugăm să ne îndrume către un bătrân din localitate, în­vățător sau preot, even­tual, ne arată, cu mâna, o casă veche, îngropată între câțiva arbori mă­reți: cea a d-nei Eliza­beth Zals­toff, cea mai vârstnică femeie din Lalendorf. Tabloul este de-a drep­tul idilic, într-o curte plină de flori, la umbra unui nuc uriaș, o doamnă în vârstă îm­pletește, atentă la ochiurile de pe andrele. Strigăm discret, temători să nu-i stricăm liniștea. Ne aude cu greu și la fel de greu începe să pășească spre poartă, sprijinindu-se într-un baston. Nu ne primește în curte, dar ascultă cu bună­voință ce vrem, privindu-ne cu ochii ei spălă­ciți și albaștri, aproape orbi. Îi spunem povestea brăță­rii pe care o căutăm. Îi spunem că am venit tocmai din Ro­mânia, pe urmele unor săpături arheologice care s-au desfășurat aici pe la sfârșitul ani­lor '60. O campa­nie importantă, când printre alte des­co­periri s-a găsit și un schelet de femeie, probabil prin­țesă, purtând o brățară fără de preț pentru noi: o podoabă ajunsă, în urmă cu două milenii, din Carpați, în Germania de azi. Fața d-nei Liza se luminează ime­diat. "Cum să nu știu de săpături? S-au făcut chiar aici, peste drum de noi. Dacă m-ar ține mai bine pi­cioa­rele, v-aș arăta chiar locul unde au găsit mormân­tul fetei, acolo, între hol­dele acelea de ierburi sălba­tice", spune, arătând cu cârja în direcția unui luminiș, plin de pietre ciudate de pe marginea drumului. "Era în mormântul unei fete?", o chestionez pe "tante" Liza, ale cărei amintiri par decupate direct din rapoartele de săpătură arheologică. Da, nu încape nici o îndoială. Era educatoare în anii aceia, iar săpăturile de la Lalendorf au fost un eveni­ment prea important pentru comunitate, ca să treacă nebăgat în seamă! "Într-o zi a fost agitație mare! Atunci au dat peste mor­mân­tul despre care vorbiți. Ziceau că este o femeie, au găsit lângă ea multe po­doabe, printre care și o bră­­țară frumoasă. Dar și o diademă de pus pe cap", povestește cu însuflețire doamna Liza, bucuroasă să-și reamintească o în­tâm­­plare așa de veche și de însemnată. "Oh, e foar­te mult de atunci, dar țin minte cum era strânsă lu­mea în jurul gropii. Văd ca acum. A venit a doua zi o mașină de la Schwerin și au luat de aici tot ce s-a gă­sit. Au umplut doi saci cu tot ce se afla în mor­mânt". "Ați văzut mor­mân­­tul? Ați văzut brăța­ra?", îndrăznesc să o în­treb pe bătrâna Liza. Stă o clipă pe gânduri apoi pri­virea ei aproape pierdută se umple de toată lumina cerului. Îi arăt într-o foto­grafie "brățara cu feres­truici" de la Lalendorf, iar Liza zâmbește și dă din cap. Îmi vine să sar peste gard și să pun genunchiul în fața ei. Brusc, mi se pare tânără și frumoasă, așa cum arăta în dimineața deschiderii mormântului. Zâmbetul femeii acesteia e cel mai frumos argument pe care îl puteam găsi aici, la 2.000 de kilometri de­părtare de casă! Aflasem "în direct" despre desco­perirea brățării. Dădusem de urma unui obiect care avea doar poveste, fără să fi fost expus în muzee, des­­pre care se știa că exis­tă, dar fără localizarea în informațiile la care avu­se­sem acces. Norocul repor­terului. O verigă lipsă a is­toriei, relevate de o bă­trână de 86 de ani.

POLONIA
Dreptatea lui Marcin

Drumul nostru spre Nord a început cu Polonia. Încă de anul trecut, când o porniserăm spre Țările Bal­tice, dovezile dacice cele mai limpezi și argumentele cel mai greu de pus sub semnul întrebării veneau din Polonia. Dacă în reportajele noastre putem proba im­pre­sionantul areal de expansiune și de influență al lumii dacice, până inclusiv în Danemarca și Suedia, e pentru că ne bazăm pe probe strânse, vreme de dece­nii, de pasionați arheologi și profesori universitari polonezi, pe teoriile lor pe care le-au apărat în lucrări științifice și în conferințe publice, la cel mai înalt nivel. În anii '70, când profesorii Tadeusz Sulimirski și Tadeusz Makiewicz vorbeau despre influența și despre prezența dacilor pe teritoriul Poloniei de azi, mulți cercetători vor fi considerat aiuri­toare și avân­tate din cale-afară argumen­tele lor. Numai că timpul și, mai mult decât el, realitatea arheologică de netăgă­duit a ultimilor ani, le-a dat dreptate celor două somi­tăți ale istoriografiei poloneze.
"Acum 10 ani, discuțiile despre daci nici nu exis­tau în lumea științifică din Polonia, iar acum, găsești urme dacice pe tot locul. Să te aștepți să afli și alte noi și spectaculoase urme dacice în zona aceasta a Europei, cât de curând. Acesta este doar începutul!". Cu vor­bele acestea mă despărțisem, în urmă cu un an, de tânărul arheolog polonez Marcin Rudnicki. Îl vizita­sem chiar la el la birou, în mansarda modernă a "In­stitutului de Arheologie" al Universității din Varșo­via. Pornind de la descoperiri făcute de el însuși în faimo­sul sit arheologic de la Pelczyska, Marcin Rud­nicki și-a pus problema contextului acestor desco­periri. Astfel a ajuns să afle că fragmentele de brățară pe care le găsise sunt similare cu unele produse în Transil­vania sau că, întregite, cioburile ceramice pe care le avea în biroul său formau o superbă "ceașcă dacică", un tip de veselă "marcă înregistrată" a stră­moșilor noștri. "Prezența ceștilor dacice e un argu­ment sufi­cient ca să putem susține prezența fizică a dacilor în zona dintre Cracovia și Varșo­via, în bazinul Vistulei", îmi spunea atunci Marcin Rudnicki. Vasile Pâr­van, marele istoric ro­mân care afimase același lucru, era confirmat! Și cum literatura de spe­cialitate, oricât de frumos ar fi transpusă sau explicată de istorici, rămâne tot pagină de car­te, am vrut să vedem cu ochii noștri dovezile, obiectele, nu­me­roasele artefacte dacice des­pre care vorbesc în lucrările lor arheo­logii po­lonezi. Ce urma să desco­perim avea să-i dea mare dreptate lui Marcin. Adevăratele des­coperiri dacice abia acum încep să apară...

Dacii din subsolul Muzeului din Cracovia

Am început periplul nostru de trei mii de ki­lometri spre Țările Nor­dice, la Cracovia, primul punct important pe harta lumii dacice, la nord de Transilvania. Deși plasat într-o zonă cu mare trecere turistică și într-un decor de vis, Muzeul de Arheologie părea să fi intrat în vacanță, lăsat pe mâna unor ghizi de de­cor, lipsiți de informații de specialitate. Ce ve­deam în vitrine era, însă, uluitor: ceramică, arme, podoabe, vase funerare din lut, care aduceau izbi­tor cu ce avem și noi în muzeele noastre, doar că nu exista nicăieri o explicație a provenienței lor. Într-un colț, o sculptură în piatră cu cavalerul trac... identic cu cel pe care îl gă­sisem în Lituania. Am solicitat să vorbim cu un specialist. Demersul a durat câtva timp, dar rezultatul a fost peste așteptări. Un lucrător al muzeului ne-a pus la dispo­zițiile lucrări extraordinare realizate... împre­ună cu istorici români, facilitându-ne, ulterior, accesul spre per­sonalul specializat în pe­ri­oada dacică. Astfel, arheo­loaga Malgorzata Wa­wer a petre­cut două zile în depo­zitele Muzeului de Ar­heolo­gie de la Cracovia, pen­tru a scoate la iveală re­lic­vele dacice care sunt ți­nute sub cheie. "Păcat că nu am avut mai multă vre­me să caut, pentru că avem foarte multe ele­mente de origine dacică la noi în muzeu. Ma­joritatea sunt fragmente ceramice ale unor vase ti­pice pentru area­lul dacic, cum e ceaș­ca daci­că, dar și bi­ne­cunoscutele fructiere cu picior înalt sau di­verse ca­pace ceramice or­na­mentate. S-au găsit obiec­te de acest fel în cel puțin șase situri arheo­logice im­por­tante din ju­rul Cracoviei. Avem însă și vase foarte bine păstrate, pe care le-am moștenit dintr-o exca­vație de la Lipica Gorna, și care țin de cultura Lipița, asociată tribului dacic al costobocilor", afirmă Malgor­zata Wawer. De altfel, după cum dovedesc și foto­grafiile din arhi­va muzeului, ast­fel de artefacte dacice sunt pre­zente, din timp în timp, în expo­zițiile organizate de muzeul din Cracovia.

Când cauți o brățară și descoperi trei!

Dar adevăratele descoperi da­cice aveam să le gă­sim, la mo­dul propriu, la Gdansk. Muzeul de Arheo­logie de la Marea Baltică e o adevărată bijuterie. Si­tuat în cen­trul vechi al orașului, el este găzduit într-o clădire-simbol, una dintre puținele care au rezistat după bombardamentele criminale ale armatei sovie­tice din Al Doilea Război Mondial. Un muzeu uriaș, înălțat pe mai multe nivele, cu săli în­tregi dedicate perioadei antice. Urne dacice mortuare și săbii îndoite (sice), depuse ca ofrandă (exact cum am găsit în primăvară, la cea mai nordică cetate da­cică, cea din Ucraina, de la Malaya Kopanya), co­lane, brățări, fibule care seamănă cu inventarul multor descoperiri de la noi, dar, din nou, nicio explicație relevantă sub obiectele afișate și, din păcate, niciun specia­list în epoca romană prezent la fața locului. "Atât șefa departamentului, doamna Malgor­zata Tus­zynska, cât și asistenta dânsei, doam­na Ewa Adamska, sunt plecate. "Ewa este pe un șantier, la mai bine de 100 de kilo­metri de aici", s-a scuzat arheoloaga Olga Kru­kow­ska, străduindu-se să ne ofere informații și să ne fie ghid. Ne preia și ne con­duce prin întreg muzeul, în vreme ce încearcă să afle unde au dispărut brăță­rile de tip "Șimleu Sil­va­niei". "Nu sunt expuse", constatăm împreună, în fața vitrinei în care ele s-au găsit până acum trei săptămâni. "S-a făcut o mare expoziție și am luat unele dintre exponatele de valoare. Mai e doar această brățară, cu cap de șarpe, care pare să fie și ea tot dacică, deși e clar că nu e cea pe care o căutați". La finalul ghida­jului, Olga stabilise deja toate detaliile pentru întâlnirea mea de a doua zi cu Ewa Adamska, chiar pe șantierul de la Pudlowiec, unde se afla la săpat. "Ewa vă poate da toate detaliile pentru ceea ce căutați", ne-a asigurat, la plecarea de la Mu­zeul de Arheologie din Gdansk, Olga Krukowska.
Ne-am pornit cu noaptea în cap spre Pudlowiec și bine am făcut. GPS-ul ne-a scos în cu totul altă parte, iar de acolo, de-abia cu ajutorul unor instalatori polo­nezi, cu practica făcută în Marea Britanie și cu engleza bine învățată, am ajuns pe drumul cel bun. Numai că Pudlowiec-ul e un sătuc mut. Cu greu găsim pe cineva la un mic atelier auto. "Nu e aici șeful", era singura replică într-o limbă străină a femeii de serviciu care pă­­­zea birourile. Dar înțelege ce căutăm, "Aaa, ar­cheo­­logiczne!!!" și, în lipsă de cuvinte, ne trage după ea în mansarda atelierului, de unde se văd frumos câm­purile agricole, impecabil cultivate, ale Poloniei. Ne arată cu degetul spre niște baloți de paie, iar de acolo, nu mai e mult până la șantierul arheologic. Ajun­­gem în 5 minute în mijlocul unui loc ce aduce mai degrabă a deșert decât a șantier. Bate un vânt as­pru, care ridică colbul făcut de muncitorii ce trudesc cot la cot, lângă cercetătoarea noastră. Ewa Adamska ne întâmpină, ca o veritabilă arheoloagă, cu hârlețul în mână și cu fața bătută de praf și de soare. Vorbește greu engleză, iar gesturile de care se ajută ca să se facă înțeleasă o obosesc mai rău ca datul la lopată. Dar are încăpățâ­narea specifică meseriei pe care și-a ales-o și nu ne lasă să plecăm de aco­lo nelă­muriți. Nu îi e foarte clar ce cău­tăm de fapt, cu ce ne poate ajuta, dacă sun­tem arheologi sau jurna­liști. O con­vingem că nu facem spionaj știin­țific și că, pur și sim­plu, căutăm să aducem noi in­for­mații pentru cititorii noștri, des­pre cele mai noi descoperiri legate de civi­li­zația da­cică. Îi explicăm faptul că încer­căm să găsim o bră­țară anume, iar Ewa îmi cere pixul și îmi desenează pe agendă capul de șarpe al brățării pe care o vă­zusem cu o zi înainte la Gdansk. Extra­ordinar! Căutam o brățară dacică și gă­sim o alta! Apoi îi arăt imaginea cu brăța­ra de tip "Șimleu Silvaniei". Pufnește în râs. "Nu pot să cred că asta căutați voi! Căutați «brățări cu feres­tre»? Tocmai am găsit două astfel de brățări pe șan­tierul de la Skars­zewy, acum câteva luni", spune Ewa. E o informație exclusivă, avea să îmi confirme șefa ei. Nimeni în afară de cele două arheoloage nu știe despre această descoperire. Ewa Adamska urmează să publice în cu­rând cercetarea legată de cele două brățări cu ferestre. "Sunt niște exemplare foarte spe­ciale și foarte impor­tante pentru noi, așa că ținem totul la secret, dar vă promitem că vă vom pune la dispo­ziție imagini cu ele, în momentul când studiul nostru va fi gata", îmi ex­plică la telefon Malgorzata Tus­zyn­ska, superioara Ewei la Muzeul de Arheo­logie din Gdansk.
Informația legată de cele două noi brățări dacice cu ferestre este extraordinară: pe harta lui Marcin Rudnicki, în nordul Poloniei, pe lân­gă Gdansk, erau cunoscute până acum trei exem­plare. Din start, acum avem cinci brățări la Gdansk, plus cele 11 din Româ­nia! Dacă le pu­nem la socoteală și pe cele două din nordul Ger­maniei, avem la Bal­tica aproape la fel de multe bră­țări "tip Șimleu Silvaniei", câte au fost găsite la noi în țară! Și, la cât de cu spor și de serios se face arheologie în Polonia, n-ar fi exclus ca în doi ani să avem mai multe brățări dacice la Ma­rea Baltică decât în Ardeal! Mar­cin Rudnicki avea mare dreptate: "Acesta este abia înce­pu­tul!". N-a trebuit decât să ne punem la drum, ca să găsim trei noi dovezi fabuloase ale influen­ței lumii dacice la Marea Balti­că. Iar Gdansk-ul și Lalendorf-ul erau, la fel ca în promisiunea lui Marcin, doar începutul aventurii noastre pe urme dacice în nordul continentului...

Foto: Ciprian Rus, Florentin Popa (2)