Semnele cardinale:
BERBECII își concentrează mai toate energiile în atingerea unor țeluri profesionale sau sociale. Pentru că stresul este enorm, aveți nevoie de o destindere, care poate veni sub forma unei aventuri pasionale în weekend. De marți încolo, puteți să vă puneți în valoare cunoștințele.
RACILOR le merge destul de greu la sfârșitul săptămânii, deoarece sunt două domenii care le solicită urgent atenția. De exemplu, șefii vă pot convoca pe neașteptate la serviciu în weekend, în timp ce partenerul de cuplu poate reacționa intens dacă se simte neglijat.
BALANȚELE au de profitat dacă dau curs unor propuneri excentrice din partea partenerului de cuplu, pe final de săptămână. Puteți descoperi noi dimensiuni de comunicare sau noi modalități de afaceri, alături de asociat. Relațiile de familie pot fi însă tot mai tensionate.
CAPRICORNII care s-au simțit frustrați în nevoia lor de afirmare personală se concentrează asupra dezvoltării propriei puteri. Aveți grijă să nu exagerați. Luna nouă de duminică poate aduce un eveniment surprinzător în familie. Nu comentați acțiunile șefilor.
Semnele fixe:
TAURII care își propun să se odihnească în weekend ar trebui să aibă la îndemână un sedativ, pentru că energia Lunii pline în combinație cu Uranus acționează ca un energizant. Dacă nu puteți dormi, e bine să vă faceți ordine în ideile de afaceri.
LEII se pot face remarcați în urma unor circumstanțe imprevizibile, mai ales dacă sunt în străinătate sau urmează niște cursuri. Pentru a vă menține statutul de vedetă, trebuie să munciți ulterior. Sfaturile amicior dvs. sunt excelente, dar nu cele pe care le primiți duminică.
SCORPIONII se simt ca și când ar fi Capricorni, pentru că în această zodie se află ambele planete care îi guvernează. Vă faceți planurile cu un simț strategic deosebit și le executați cu o voință de fier. Atenție, însă, nu călcați pe cadavre, căci altfel succesul dvs. va fi vremelnic.
VĂRSĂTORII pun la cale năstrușnicii împreună cu cei din anturaj, deci sfârșitul de săptămână poate fi cu totul aparte. Ideile care rezultă în urma conversațiilor pot fi inspirate - notați-le. Mare atenție, duminică și miercuri, să nu cădeți în capcane urzite de inamici din umbră.
Semnele mutabile:
GEMENII nu trebuie să rateze sub nicio formă ocaziile sociale la care sunt invitați la finele săptămânii. Viața dvs. emoțională câștigă mult în calitate sub influența lui Venus. În afaceri, e nevoie de atenție și cumpătare.
FECIOARELE au de gestionat, mai ales duminică și luni, fie o poveste de amor explozivă, fie raporturi de putere față de copii. Discuțiile despre bani pot fi un motiv pentru aceste tensiuni.
SĂGETĂTORII se pot îndrăgosti fulgerător de o persoană ieșită din comun. Sau dvs. înșivă puteți trezi o pasiune nebună. Eforturile dvs. de a vă spori veniturile pot reuși, dar rămâneți modești. Venus vă înveselește, de miercuri, existența.
PEȘTII fac bine dacă dau curs ideii năstrușnice a unui prieten, legată de un mod original de câștig, mai ales dacă ideea apare la final de săptămână. Punerea în practică ar trebui să mai aștepte puțin.