O dimineață cu... AYLIN CADÎR - "Văd limpede ce e cu viața mea!"

Unii și-o amintesc abia sosită în Capitală, când, în urma concursului "Alege ASIA", difuzat pe PRO TV, s-a format trupa POPS. Alții o știu de pe scenele teatrelor sau de pe micul ecran, din serialele în care a apărut ca actriță. Pentru cei care-i admiră vocea, talentul și gropițele din obraz, avem și o veste bună: Aylin Cadîr pregătește un nou album. Ca să aflăm mai multe, i-am bătut la ușă. Ne-a primit cu jazz, bossa nova și miros de cafea...

- Bună dimineața, Aylin!

- Eee, dimineață a fost când m-am trezit eu. Adică la 6 și 11 minute. De când sunt mamă, împart di­mi­nețile cu Pavel, băiețelul meu, în vârstă de un an. Tre­buie să-l schimb, să-l hrănesc, uneori nici cafeaua n-apuc s-o beau.

- Nu-i nimic, o faci acum, cu mine.

- Știu de la tata cum să faci să ai foooarte mult caimac în ceașcă. Caimacul înseamnă bani. Așa spun turcii din Dobrogea.

- Cât de turcoaică ești tu, de fapt, Aylin? Ambii părinți sunt turci?

- Da, doar că sunt născuți în Dobrogea, din familii care sunt aici de multe generații, de sute de ani. Ce e frumos e că au știut să-și păstreze limba, re­ligia, tradițiile, fără agresivitate, fără să creeze con­flicte în zonă. E și o istorioară drăguță, de la sfârșitul secolului XIX, când pri­marul din Medgidia, care era turc, era foarte fericit că reușise să ridice moschee acolo, să-și ducă credincioșii la rugăciune. Dar creș­tinii nu reușeau să-și ridice biserică, așa că bietul pri­mar a plecat în audiență la București, la Mi­nistrul Culturii, la Take Ionescu, să ceară fi­nanțare de lăcaș de cult. Și Take Ionescu l-a fli­tuit, să nu rămână vis­tieria fără cash. Dar primarul a zis: "Halal, bre, că la mine musul­man și turc este, la tine creștin și român este, eu vreau construim biserică și tu nu, aman!" și-a plecat. Și Take Ionescu a trimis om după el și până la urmă i-a dat bani.

- Dar când vezi ce se întâmplă astăzi în Turcia, cum te simți?

- Privesc fix ca voi. Nu am rude acolo, doar pri­eteni, dar ca cetățean al lumii, mi se pare îngrozitor ce face Erdogan. Prietenii mei se simt neajutorați, umiliți și speriați.

- Știu că ai plecat de-acasă la 16 ani, selec­țio­nată la concursul "Alege ASIA", din care s-a năs­cut și prima trupă în care ai cântat. Cam devreme 16 ani, nu?

- Dacă aș fi fost în locul alor mei, nu mi-aș fi lăsat copilul să plece în lume. (râde) Dar eu îmi doream mult să cânt, îmi doream de mică. Țin minte că ne-am gândit mult și, în cele din urmă, ai mei au simțit că merită să mă încu­rajeze să plec. Era o șansă care nu trebuia ratată. Din fericire, n-am fost chiar sin­gură. Am venit cu fetele cu care eram în tru­pă, Diana era tot din Constanța, Tina de la Chi­și­nău și Mi­nola de la Ti­mișoara. Eram cam de aceeași vârstă și lo­cu­iam împreună în același apartament.

- Cam ca adolescentele cool din serialele ame­ricane. Viața voastră mediatizată avea un aer foarte strălucitor...

- Dar nu era deloc așa. Mi-era foarte dor de casă, am și plâns de dor, mi s-a rupt inima când ne-am suit în autocarele MediaPro și l-am văzut pe tata cum ră­mâne jos, singur și emoționat. Mi-era dor de Cons­tanța, mi se părea foarte ciudat să stau într-un oraș fără faleză, parcă mă sufocam. Dar eram și entu­zias­mată că sunt pe cont propriu...

- Și nu era asta destul?

- Lucrurile nu-s niciodată cum par, asta am în­vățat atunci. Oamenii ne recunoșteau pe stradă, fi­indcă show-ul avusese mare succes, dar noi eram niște fete de provincie. Trebuia să apărem la TV și să dăm interviuri, dar uneori n-aveam cu ce să ne îmbrăcăm așa frumos cum s-ar fi așteptat unii. Eram niște fete normale, luate de-acasă pe nepregătite și făcute ve­dete peste noapte. Și fiindcă ești mică, ți se pare că așa stau lucrurile, chiar începi să crezi că ți se cuvine.

- Vrei să spui că după ce s-a încheiat totul ai avut o deziluzie?

- Din fericire, când s-a spart trupa POPS, eu eram la facultate deja, hotărâsem să mă înscriu la Ac­torie, așa că am picat pe moale. Doar în pro­iectele mele muzicale eram confuză, arsesem niște etape și nu știam ce voi face.

- Fuseseși o rotiță într-o mare mașinărie de business și acum erai brusc singură.

- Da, dar n-aș vrea să mă plâng, fiindcă m-a ajutat enorm tot ce am făcut atunci.

- Ți s-au deschis uși mai ușor?

- Nu neapărat. Profesorii mei habar n-aveau de POPS. Dar experiența a contat, câștigasem o oare­care obișnuință de a fi în fața camerelor. Și eu sunt o fire timidă, oricum...

- Tu, timidă?

- Da, da, închisă. Mi-ar fi plăcut să fiu clown, îmi place să fac fețe, fețe, nu prea știu să pozez, e mai comod să te ascunzi după o strâmbătură. (râde)

- Și-atunci, cum de ai ales să te faci actriță?

- Actoria mi-a intrat pe sub piele încet. Mi s-a părut cea mai bună cale de cunoaștere a firii ome­nești, a propriei mele firi, înainte de toate, vocația care-ți dă cel mai bine prilejul să te accepți pe tine așa cum ești și să-i accepți și pe ceilalți, să nu-i mai judeci. Și-apoi, îmi plac la nebunie costumele. (râde)

- Unde să mergem să te vedem, Aylin?

- La Teatrul Național, unde joc în 4 sau 5 spec­tacole. Vă recomand "Lecția", în regia lui Mălăele. Sau, dacă sunteți mai curajoși, "Medeea, mama mea" - un spectacol de văzut, fiindcă așa ceva nu s-a mai făcut pe la noi. Regizorii sunt doi bulgari care lu­crează mereu împreună, Ivan Dobcev și Margarita Mla­denova. Au la Sofia o mică companie indepen­dentă de teatru, care montează numai piese în stil postbrechtian. Călătoresc cu ele peste tot prin lume și s-au umplut de premii. Muzica e absolut superbă, com­pozitorul e Assen Avramov, dar nu vă așteptați la un spec­tacol la care să vă delectați. E dur, in­confortabil pe alocuri, cu puternic mesaj social. O piesă care-și propune să schimbe mentalități și să ridice probleme.

- Ți-a schimbat maternitatea felul în care joci?

- Da, mi-a adus o adâncime în plus. În "Medeea" joc o femeie care și-a omorât doi copii, fiindcă nu și-a dat seama că e gravidă. Eu născusem de cinci luni când am început repetițiile, și peste scena omorului nu pu­team trece fără să izbucnesc în plâns. M-a făcut mai empatică și mai responsabilă. Văd limpede ce e cu viața mea, văd mai ușor falsele probleme și iluziile care-mi stau în cale.

- ...între timp ai lansat și un videoclip, în care ești înconjurată de prieteni, pe o terasă superbă.

- E chiar terasa casei mele, și cu piesa asta, "My Favourite Melody", vreau, într-un fel, să pregătesc apariția următorului album "Aylin & The Lucky Charms". Mai am doar câteva melodii de terminat. Cred că a ieșit ceva ce-mi seamănă: e luminos, solar, jazzy, bossa nova se împletește pe alocuri cu elec­tro-popul. Abia aștept să fie totul gata, să dau play și să văd dacă albumul se leagă.

- Cum e dimineața pe terasa aia a ta, Aylin?

- Dimineața e foarte mult soare. Încă mai am tran­dafirii înfloriți, deși e septembrie. Salvia și men­ta sunt și ele verzi, doar lavanda mi s-a uscat. E bine aici, sus, mă simt deasupra lumii. Uneori e aproape ca în clip, prietenii de acolo sunt chiar pri­etenii mei. Cred că am o stea foarte norocoasă. Când sunt cu moralul la pământ și simt că mă îngroapă fricile, îmi amintesc ce oameni am în jurul meu, cât îi admir că sunt buni, frumoși și talentați. Și mă gân­desc că, dacă lor le place de mine, trebuie să mă plac și eu!

Fotografiile autorului

Make up: Ayfer Cadîr, Hair styling: George Negrișan
Foto: ANDRA SEMCIUC (1)