Genialul și nonconformistul violonist și, uneori, dirijor Nigel Kennedy, revine în toamna aceasta pe două scene mari ale țării, pentru a susține concerte de excepție: primul, la Sala Palatului din București, iar cel de-al doilea, la Sala Polivalentă din Cluj. După o vară isterizată de ritmuri rock, toamna le propune românilor muzici mai suave și elevate.
Nici picanteriile nu vor fi lepădate de tot... "Anotimpurile" lui Vivaldi, de pildă, vor fi ușor ajustate de artistul britanic într-o tentativă de apropiere de tineri. "Am adus în orchestră o serie de instrumente electronice. Până acum am interpretat Anotimpurile, cred, de mii de ori. Chiar iubesc muzica lui Vivaldi și am încercat să dau mereu pe scenă ce-am avut mai bun. Sper ca această nouă abordare să aducă o viziune diferită, mai profundă, asupra capodoperei marelui compozitor", declara artistul. Instrumentele electronice nu sunt însă singura inovație a lui Nigel Kennedy în ceea ce privește opera lui Vivaldi. El a introdus în noua variantă a "Anotimpurilor" și fragmente de poezie, dar și un cvartet vocal. Concertul face parte dintr-un turneu de promovare a ultimului său album, "The New Four Seasons" (Noile Anotimpuri). A fost lansat anul trecut și se bucură deja de mare apreciere, atât din partea criticilor, cât și a publicului.
O familie muzicală
Nigel Kennedy s-a născut în Brighton, Marea Britanie, pe 28 decembrie 1956, și provine dintr-o familie de artiști. Bunicii lui paterni au fost muzicieni apreciați. Lauri Kennedy (bunicul) a fost violoncelist și a cântat alături de mari muzicieni ai vremii, precum Fritz Kreisler, Jascha Heifetz sau Arthur Rubinstein, în timp ce bunica, pianista Dorothy Kennedy, le-a fost profesoară copiilor marelui tenor Enrico Caruso. Și părinții lui Nigel au fost muzicieni. Tatăl lui, John, a fost violoncelist principal al Orchestrei Filarmonicii Regale, în timp ce mama, Scylla Stoner, a fost o pianistă cunoscută prin anii '50. Povestea de amor dintre Scylla și John a luat sfârșit atunci când acesta a părăsit Anglia, stabilindu-se în Australia. John a plecat fără a ști că Scylla era însărcinată și își va întâlni fiul abia când acesta va împlini 11 ani. O vârstă la care era deja considerat un geniu al viorii.
Născut într-un veritabil clan de muzicieni, n-a trecut prea mult timp până ce puștiul s-a îndrăgostit de vioară, deși mama lui l-a vrut pianist. Dar tot ea aproape că l-a împins pe treptele școlii de muzică ale marelui Yehudi Menuhin. Nigel avea șapte ani. Marele Menuhin l-a îndrăgit pe loc (dându-și seama de talentul ieșit din comun al copilului), însă, ca orice profesor ce se respectă, nu l-a favorizat deloc, deși, adeseori, achita chiar el, pe ascuns, contravaloarea cursurilor băiatului. Tot Menuhin l-a încurajat să țină drumul cel drept, chiar și atunci când Nigel și-a descoperit un real interes pentru jazz. Ulterior, Nigel a dobândit o bursă care l-a propulsat la prestigioasa școală de muzică "Juilliard", din New York.
Un răzvrătit
La numai 16 ani, Nigel Kennedy este invitat de violonistul francez de jazz Stéphane Grappelli să concerteze împreună, pe renumita scenă Carnegie Hall, din New York, cu riscul de a-i supăra pe profesorii de la "Juilliard". Maestrul Menuhin îi făcuse cunoștință cu Grappelli, și Nigel nu rezistă tentației de-a cânta jazz împreună cu acesta. Au avut parte de un succes nebun, însă după această "scăpare", tânărul violonist revine la muzica clasică. Debutează în 1984, când înregistrează, alături de Orchestra Filarmonică Londoneză, primul lui Concert pentru vioară. Este bine primit de public și de critici, care îl consideraseră până atunci doar o "tânără speranță". În scurtă vreme, Nigel avea să devină unul dintre cei mai mari violoniști ai lumii. Un nonconformist total. Un mare talent. Volubil, simpatic, vioi, fără morga și prețiozitatea marilor maeștri. Doar mama lui, Scylla, nu era mulțumită de el. "Nu m-a lăudat niciodată, nu mi-a arătat deloc că se mândrește cu mine. Venea la concertele mele doar ca să mă critice. Când i-am trimis primul meu Disc de Aur, l-a aruncat în pod, ca să nu-l vadă nimeni, de parcă îi era rușine cu mine", mărturisea într-un interviu. Nigel a încercat să ignore problemele de acasă și s-a aruncat cu și mai mare frenezie în muncă. Și-a impus un regim draconic de viață, pe care îl practică și astăzi. "Mă trezesc pe la 10.30, iau vioara în mână și încep să studiez două-trei ore, fără telefoane, fără nimic!", spune el.
Geniul în tricou
În 1989, violonistul înregistrează alături de Orchestra de cameră Britanică un nou disc - "Anotimpurile" lui Vivaldi. A fost o revelație. S-au vândut mai bine de două milioane de exemplare în primul an, un adevărat record pentru un CD cu muzică clasică. Cu această reușită, Nigel Kennedy confirma, practic, toate speranțele pe care profesorii lui și le puseseră vreodată în el. De aici înainte, a ținut-o din succes în succes. A fost admirat și apreciat, chiar și atunci când s-a abătut de la normele cunoscute, căci ce nu-i poate fi iertat unui om înzestrat cu un asemenea talent? "Prima dată am apărut pe scenă «îmbrăcat șui» numai dintr-o eroare. Locuiam în New York și aveam concert la Londra. Din grabă, am uitat să-mi iau și bagajele cu haine, astfel că m-am trezit în metropola britanică doar cu hainele de pe mine. M-am repezit să-mi cumpăr ceva curat de îmbrăcat, dar era duminică seară și mai toate magazinele - închise. Printr-o minune, am găsit unul deschis, și anume, unul cu haine punk. Mie, sincer, mi-a părut bine că s-a întâmplat așa, căci era un stil care mă definea... Spectatorii au fost extrem de uimiți, unii chiar intrigați, dar s-au gândit că vreau să demonstrez ceva și prin vestimentație, că sunt la fel de nonconformist precum muzica pe care o cânt. După această întâmplare, m-am îmbrăcat mereu așa, căci am văzut că mi se permite", povestea el, plin de haz, într-un interviu, explicând cum a lepădat fracul și papionul pentru șosete în două culori, tricouri și păr zburlit.
Chiar și acum, la 60 de ani, este fidel imaginii pe care și-a creat-o în tinerețe. Dar răzvrătirile genialului violonist nu s-au limitat doar la acest aspect de băiat rebel. Pentru că era tânăr și celebru, iar femeile i se aruncau la picioare, și-a zis că n-ar fi rău să profite nițel. "Nu am avut chiar o iubită pe noapte, sunt însă multe femei al căror nume nu mi-l mai amintesc...", spunea el spășit. Odată cu vârsta, se pare, Nigel s-a mai domolit, o contribuție mare în această privință având-o și cea de-a doua soție a lui - o poloneză frumoasă, pe nume Agnieszka. Din prima căsătorie are un fiu, pe care l-a numit Shark (acum are 18 ani).
În cei peste 30 de ani de carieră, Nigel Kennedy a cântat nu doar muzică clasică și jazz, ci și klezmer (muzica tradițională a evreilor ashkenazi din Europa de Est), sau rock, interpretând, în stilul său propriu, chiar și melodii de-ale lui Jimi Hendrix.
(Pentru cele două evenimente - pe 16 octombrie la București și pe 19 octombrie la Cluj -, mai puteți găsi bilete în rețeaua Eventim. Au prețul cuprins între 100 și 350 lei pentru concertul din București și între 98 și 298 lei pentru concertul de la Cluj.)