Câteva tratamente vechi și foarte eficiente
Din întâmplare, am intrat în posesia unei cărți foarte vechi, în care, printre altele, am găsit și câteva rețete de leacuri, pe care le-am încercat în familie, cu rezultate deosebite. În calitate de veche cititoare a revistei "Formula AS", mă grăbesc să vi le împărtășesc.
* Suc pentru sufocări - se prepară o infuzie dintr-o linguriță de spin alb, opărită cu 250 ml apă. Se lasă să stea 10 minute, se strecoară, apoi se adaugă 3 cuburi de gheață și se bea lichidul după ce ele s-au dizolvat.
* Leac pentru picioare obosite - într-un lighean cu apă caldă se dizolvă trei aspirine. Se țin picioarele înăuntru, până ce apa se răcește. Este foarte reconfortant.
* Senzație de leșin - se umple un pahar cu apă și se înclină în sens invers, ca și cum ai vrea să dai altcuiva să bea, dar bei tu. L-am încercat pe mine și are efect fulgerător.
* Contra otitei - se încălzește o felie de slănină de porc, neafumată și nesărată, într-o tigaie, atât cât să suporte bolnavul. Apoi se pune într-o pânză curată și se așază pe urechea bolnavă. Se ține capul aplecat în partea cealaltă.
Vă doresc multă sănătate.
AURELIA OANĂ - Salonta, jud. Bihor
Rețetă pentru vindecarea vaginitelor cu Candida
Se pune pe foc un litru de apă. Când dă în clocot, se dă la o parte și se pune o lingură de bicarbonat de sodiu, să se stingă în apa clocotită. Se lasă să se răcească până apa devine călduță, apoi se fac spălături vaginale cu irigatorul. Imediat ungeți interiorul vaginului cu glicerină boraxată (mericică - popular). La început, se fac 2-3 spălături pe zi, pentru a grăbi vindecarea. La debutul tratamentului, trebuie să se evite contactul sexual, iar mai târziu, el trebuie să fie protejat, până la vindecarea completă.
DOINA BIZARAN - Giurgiu
Leac contra insomniei
Mă numesc Procopiuc Varsanufie, sunt viețuitor al sfintei Mânăstiri Sihăstria - Rarău, jud. Suceava și doresc să informez pe toți suferinzii de insomnie că această boală se poate vindeca miraculos, cu următoarea rețetă: se iau părți egale din următoarele plante - mușețel, coada-șoricelului, sunătoare, busuioc și se amestecă omogen. Se face o infuzie cu un pumn de plante la un litru de apă. Se beau 3-4 căni pe zi. Dar foarte importantă este, de asemenea, o mărturisire la preot și participarea la sfântul maslu.
Multă sănătate de la Dumnezeu!
PROCOPIUC VARSANUFIE - Mânăstirea Sihăstria-Rarău, Câmpulung Moldovenesc
Cum se vindecă adenocarcinomul de prostată
Din paginile revistei, am aflat că petrolul dublu rafinat, folosit cu mult succes în vindecarea acestei boli, nu mai poate fi procurat de la rafinăria VEGA din Ploiești. De aceea, redau mai jos un tratament pe cât de simplu, pe atât de eficient, care a fost experimentat cu rezultate de-a dreptul miraculoase chiar în familia mea și a unor apropiați.
* Pe nemâncate, se iau 3-5 lingurițe de polen, ținându-se în gură până la completa dizolvare a granulelor.
* Se va consuma zilnic o lingură cu vârf de semințe decojite de dovleac (semințele să fie bine uscate, nu prăjite).
* Se vor face zilnic băi de șezut cu tărâțe de grâu (durata băii: 20-30 de minute). Se toarnă apă clocotită peste 1/2 kg tărâțe de grâu. După 10-15 minute, se adaugă apă caldă.
Tatălui meu i s-a pus diagnosticul de mai sus, fiind programat pentru operație, dar, urmând acest tratament, n-a mai fost nevoie de intervenția chirurgicală.
ECATERINA APOSTOL - Iași
Ceaiul de soc - medicament natural împotriva obezității
Le recomand persoanelor care doresc să slăbească și, mai ales, doamnelor care vor să-și mențină silueta, banalul ceai din flori de soc, ale cărui mirifice efecte puțini le cunosc. Florile se culeg în perioada de maximă înflorire și se usucă direct sub razele puternice ale soarelui. În acest fel, florile vor rămâne albe și se vor usca foarte bine (florile uscate la umbră au tendința de înnegrire și chiar mucegăiesc, din cauza conținutului sporit de apă). Ceaiul din flori de soc are un efect ușor laxativ, ajută la eliminarea toxinelor, ajută, de asemenea, la eliminarea apei din țesuturi și, din acest motiv, se folosește ca medicament natural în obezitate, contribuind la pierderea kilogramelor. Ceaiul se prepară prin infuzie, dintr-o lingură de flori la o cană de apă. Se beau 3-4 ceaiuri calde pe zi. Prima cană se bea la prima oră a dimineții, după care o jumătate de oră nu se mai consumă nimic. Personal, folosesc ceaiul de soc pentru a mă feri de depunerea de grăsimi, asociat cu o dietă mai săracă în calorii, mult mers pe jos și mult optimism. Sunt foarte mulțumită de rezultate.
Vă doresc tot binele din lume!
ELENA MOCANU - Iași
Pentru eliminarea pietrelor de la fiere
Sunt în posesia unei rețete foarte eficiente pentru eliminarea pietrelor de la fiere, pe care v-o încredințez spre publicare, în speranța că va alina suferințele multor bolnavi. Este ușor de realizat și necostisitoare. Iată despre ce este vorba: se usucă bine semințe de pepene roșu (lubeniță) și se macină în râșnița de cafea. Timp de 10 zile, în fiecare dimineață, pe nemâncate, se ia o linguriță din pulberea obținută, împreună cu o lingură de ulei de măsline și se stă culcat pe partea dreaptă circa 10 minute. Tratamentul durează 3 luni, câte 10 zile pe lună, la intervale regulate (dacă tratamentul a fost început pe 1 ale primei luni, atunci și în lunile următoare se va respecta aceeași dată). Vă doresc tuturor sănătate și bucurii!
GEORGETA BÂRSAN - Iași
Dacă vreți să renunțați la cafea
Vă trimit o rețetă foarte eficientă pentru cei care vor să se lase de băut cafea. În fiecare zi, se consumă 3 căni de ceai concentrat de măceșe și 3 morcovi cruzi, câte unul la fiecare cană de ceai (rași sau ca atare). Rețeta e garantată. Persoanele în cauză să se ferească de mirosul de cafea în perioada dezintoxicării (să nu stea alături de cei care beau cafea). Pentru mine, cafeaua a fost pur și simplu un drog. Cu rețeta pe care v-am recomandat-o, am scăpat de necaz.
V. FILIP - com. Scoarța, jud. Gorj
Rețetă de curățire a rinichilor
Rinichii trebuie, și ei, curățați uneori. Iată una din cele mai bune rețete, pe care mi-a recomandat-o un coleg care s-a simțit minunat după ce a încercat-o.
Se iau 6 crenguțe de mur de pădure, fiecare din ele având cam 60 cm lungime. Se taie crenguțele mărunt (ca ceapa) și se pun la fiert într-o cratiță, cu 6 litri de apă. Se fierb circa 3 ore, la foc mic, fără capac, până când fiertura ajunge la jumătate (3 litri). În timp de două zile, se bea toată cantitatea. Pentru a se verifica efectul rețetei, toată urina din aceste zile se adună într-un borcan mare. Pe fundul lui, se vor vedea cu ochiul liber nisipul și celelalte substanțe eliminate.
Sirop de rostopască pentru purificarea sângelui
Se poate purifica sângele omului? Da, se poate! Iată un tratament care merită să fie încercat de cine dorește. Se procură 100 g rostopască, se pune într-o cratiță smălțuită, peste care se toarnă un litru de apă clocotită, se acoperă și se lasă la macerat circa 12 ore. După macerare, întreaga compoziție se strecoară printr-un tifon. În infuzie se pune miere de albine polifloră, până se obține un sirop de consistența smântânii. Se pune într-o sticlă la frigider. În fiecare zi, se umple un pahar cu 150 g din mierea cu rostopască, din care se iau 6 lingurițe, din oră în oră. Tratamentul se ține până ce se consumă toată rezerva din frigider. Se urmează o singură dată pe an și numai primăvara.
NICOLAE ZĂVOIAN - Deva, jud. Hunedoara
Leac pentru vindecarea bolilor de plămâni și a anemiei
Vă recomand o rețetă cu care trei persoane bolnave grav de plămâni au reușit să se vindece.
Ingrediente: 400 g unt de casă (făcut de țărani), 400 g untură de porc de casă (osânză), 4 ouă proaspete (de țară, de la găini hrănite cu porumb), 400 g zahăr pudră, 400 g miere de albine de salcâm, 1 lămâie, 50 g cacao, 1/2 sticluță rom, 3 batoane de vanilie.
Mod de preparare: Se amestecă zahărul cu ouăle și mierea și se freacă până se obține o pastă omogenă, apoi se pune o linguriță de unt și se freacă bine, apoi una de untură, amestecându-se în continuare, și așa, alternativ, până se termină untul și untura. Se amestecă fără grabă. Spre sfârșit, se pun praful de cacao, vanilia - se taie batonul și se scoate miezul, romul, coaja de lămâie rasă și jumătate din zeama lămâii. Se ia din două în două ore câte o linguriță, în prima săptămână, apoi se mărește doza - o lingură din două în două ore (de pildă, de la ora 6 dimineața, până la orele 22.00). Noaptea se face pauză. Tratamentul trebuie continuat până la vindecare, cu răbdare și perseverență.
Sanda Tudora - București