- Faci parte din grupul vedetelor dispărute de pe micul ecran. În cazul tău, o dispariție însoțită și de regrete. În televiziunile noastre, frumusețea nu se prea întâlnește cu firescul și bunul simț, care, în cazul tău, nu lipseau niciodată. Pe unde mai ești, Laura?
- În viața mea, lucrurile au venit totdeauna spre mine natural. Faptul că am apărut la televizor, niște ani buni de zile, a fost o întâmplare, nu o dorință a mea. Niciodată n-am fost avidă de publicitate, niciodată nu mi-am dorit să devin o persoană publică. N-am suferit de boala "mirajul televiziunii", așa că după vreo zece ani de prezență pe micul ecran, încet, încet, a început să-mi dispară "chemarea". M-a ajutat și contextul. PRO TV-ul tocmai intrase în mari schimbări, după care, eu nu mi-am mai găsit locul în noul peisaj. Propuneri aveam - ca invitată sau prezentatoare de emisiuni - dar, pur și simplu, simțeam că proiectele respective nu erau pe sufletul meu și le-am refuzat. O singură dată am zis "Bine, hai!", și-am regretat. Proiectul păruse curat. Era vorba de prezentarea unei emisiuni de vară, cu tineri. Am negociat niște termeni, cu privire la conceptul emisiunii, dar, spre marea mea dezamăgire, după doar o săptămână de când am ieșit "pe sticlă", totul s-a răsturnat și m-am trezit că prezint un program monden, cu scandaluri și tot felul de aspecte dezagreabile. N-am mai avut ce să fac și a trebuit să-l duc până la capăt, însă, în urma acestei experiențe, am rămas cu un gust foarte amar. Așa că, de atunci, n-am mai acceptat nicio ofertă pe micul ecran. Nu aș mai consimți la o colaborare în domeniul ăsta, decât dacă ar fi vorba de un proiect care să mă reprezinte și pe care să pot să-l și controlez. Ceea ce, realist vorbind, e cam greu.
- Bănuiesc, totuși, că nu e așa de ușor să dispari de pe micul ecran. Faptul că te vede o lume întreagă nu e tocmai de lepădat...
- Să știi că dispariția asta de pe TV nu a fost și nu e o tragedie. Oamenii care m-au îndrăgit, de când am apărut în spațiul public, sunt în continuare alături de mine. Blogul meu (lauracosoi.ro) îmi demonstrează asta și îmi dă și posibilitatea să comunic cu ei în mod direct. E poarta mea deschisă către ei. În plus, de curând mi-am lansat și un canal de YouTube - "Vertical Tube" se numește, care e un soi de micro-televiziune. Sau am avut un serial online, "Vertical Taste", un serial pe teme culinare, care a avut foarte mult succes. În 2014, am publicat și o carte de bucate, "Rămâi la masă?", cu care am fost la o sumedenie de târguri și care a și câștigat Marele Premiu, la "Gourmand World Cookbook Awards" 2014. Anul trecut, când am fost la Târgul de Carte de la Frankfurt, a trebuit, pentru prima dată în viață, să fac o demonstrație de gătit în direct, de o oră, pentru editori din întreaga lume și sute de oameni din public. Atunci am prins mult curaj. Dovadă: acum pregătesc sezonul de vară al "Vertical Taste", care se va numi "Summer Taste" și care va conține rețete culinare în acord cu anotimpul: sorbetto, înghețată de casă, lapte de orez, lapte de migdale etc. Am de gând să dezvolt în continuare și alte proiecte pe YouTube, pentru că acolo pot să controlez deplin conținutul, direcția și forma "emisiunilor" mele, iar rezultatele sunt mai mult decât optimiste. Cum majoritatea programelor video le-am și tradus, am un număr foarte mare de vizionări și din străinătate, nu doar din România.
"Îmi place să mă joc cu aromele"
- De unde ți s-a iscat pasiunea asta pentru bucătăreală?
- Bazele gătitului le-am prins de acasă. Bunicile mele gătesc foarte bine. La fel și mama, care, de-altfel, ne-a și format gustul, mie și surorii mele. Mama gătește ușor, dietetic - la noi în casă niciodată nu găsești tocănițe, soteuri cu ulei ori unt, rântașuri sau cărnuri cu grăsime. Și nici dulciuri. Așa că azi, și eu și sora mea ne îndreptăm către același fel de bucătărie - ușoară și dietetică. Și nici după dulciuri nu ne dăm în vânt. Însă adevărata mea școală de gătit a fost de tip autodidact: când m-am mutat în București, nu-mi permiteam să mănânc zi de zi la restaurant. Așa m-am apucat de bucătărit: testând singură tot felul de rețete și modificându-le în funcție de preferințele mele. Apoi, în toți anii care au urmat, am gătit și pentru prietenii care veneau la mine în vizită. Îmi place mult să mă joc cu aromele, am o imaginație destul de bogată în materie. Mereu, când mănânc ceva, mă gândesc ce și cum aș schimba în rețeta respectivă. Asta cred că le-a și plăcut celor care mi-au cumpărat cartea sau/și mi-au urmărit serialul: că rețetele, deși nu sunt inventate de mine, ci doar reinterpretate, au o anume personalitate, un "ceva" ieșit din comun. Și că sunt simplu de "pus în operă". (râde) A nu se înțelege că am pretenția a fi un bucătar la nivel profesionist, că sunt un "chef". În niciun caz! N-am nici un dubiu că fac o grămadă de greșeli în bucătărie, însă, așa stângaci, cum e stilul meu, până la urmă, "produc" ceva bun și care se bucură de succes.
"Rămâi la masă", un succes internațional
- Nu te-ai temut de gurile rele, care vor spune că, nefiind capabilă de altceva, ai ajuns, literalmente, la cratiță?
- Problema asta mi-a pus-o și Cosmin, soțul meu, când i-am zis că vreau să scot o carte de bucate. El e un tip foarte rațional și a vrut să mă avertizeze. Eu, în schimb, fire de artist, cred foarte mult în instinct și, mai presus de argumente, pe asta m-am și bazat: pe ceea ce-mi spunea sufletul. I-am explicat lui Cosmin de ce consideram că era utilă cartea și l-am convins. În toate interviurile pe care le acordam eram întrebată ce mănânc de arăt așa de bine. Pentru că nu era spațiu decât de răspunsuri "frugale", mi-am zis să public o carte, în care să răspund pe larg și în detaliu la întrebări, fără pretenția de a fi, totuși, un bucătar profesionist. "Rămâi la masă" e doar un jurnal culinar, 100% personal. Adică, nu am publicat nicio rețetă care să nu fi fost încercată de mine și să nu-mi fi plăcut. Toate rețetele mă reprezintă. Iar vânzările mi-au dovedit că am avut dreptate să scot cartea. Ca și premiul pe care l-am câștigat cu ea, un premiu la nivel mondial, pe care nu l-a mai luat nimeni din România, deși concurenți de la noi au mai fost, sau ca invitația pe care urmează s-o onorez chiar acum, la sfârșitul lui august: voi reprezenta Europa de Est, pe domeniul meu, la cel mai mare târg de carte din China. Voi susține o conferință, voi găti live... Am intrat într-o lume în care mulți își doresc să ajungă. Deci, dacă mai există totuși cârcotași, să fie sănătoși! Mai mult, am de gând să scot și o a doua carte. Pe de o parte, pentru că eu continui să gătesc cu o plăcere frenetică și pentru că nu vreau ca oamenii să considere că "Rămâi la masă" a fost o întâmplare, că n-am avut ce face cu timpul și - uite! - am publicat și eu o carte de bucate!
- Spre zona artistică nu te mai atrage nimic?
- Am deschis ușa larg către teatru. După debutul cu "Portret la minut", un text scris și regizat de Dragoș Moștenescu, cu care am fost și în turneu prin țară și am avut mare succes, au apărut oportunități nesperate. Am continuat cu "Hamlet", în regia lui Marcel Țop, în care am jucat pe scena Teatrului Nottara alături de Maia Morgenstern, Marius Bodochi și Tudor Istodor. Să ajungi ca, la a doua experiență în teatru, să dai replica unor actori de asemenea calibru și să lucrezi sub bagheta unui regizor ca Marcel Țop nu cred că e puțin lucru! Am fost extrem de norocoasă! După aceea am jucat în "Nunta perfectă", în regia lui Eugen Gyemant, care e un regizor tânăr, dar extraordinar de talentat, dovadă că spectacolul lui a suscitat reacții laudative. Iar acum joc în "Vine barza", o comedie savuroasă, în regia lui Lucian Iancu, care face mereu săli pline. De data asta apar pe scenă în compania extrem de onorantă a Adrianei Trandafir. În plus, am avut o colaborare și în zona filmului: am jucat în "Cel ales", un lungmetraj în regia lui Cristian Comeagă, care a avut premiera în România în aprilie 2015, dar a avut și cinstea ca, în augustul trecut, în Los Angeles, să deschidă campania de vizionări pentru "Globurile de Aur". Filmul ăsta a fost foarte, foarte bine primit în străinătate. Unde a și luat foarte multe premii. Din păcate, spre dezamăgirea noastră, a tuturor celor care am lucrat la acest proiect, în România am întâmpinat dificultăți, mă refer la faptul că aici nu a rulat prea mult în cinematografe. Totuși, cine a apucat să-l vadă l-a apreciat.
Mireasa cu două nunți
- Și din punct de vedere sentimental, lucrurile s-au schimbat radical în viața ta și tot în bine: te-ai măritat!
- Da, da, m-am măritat anul trecut și am făcut nu o nuntă, ci două! Și ambele mari! (râde) Inițial, eu și Cosmin am vrut să facem o nuntă foarte mică, dar ne-am dat seama că avem mulți prieteni și că nu am putea să nu invităm pe toată lumea. Așa că ne-am schimbat strategia. Prima nuntă am făcut-o în Iași. Am mers la biserica romano-catolică, acolo unde s-au căsătorit părinții mei, unde eu am fost botezată, dar și cerută în căsătorie. Pentru petrecerea propriu-zisă, voiam ceva în aer liber, și locul perfect l-am găsit în apropierea Iașiului, la conacul Polizu. Acolo am mers după slujba religioasă și totul a decurs exact ca-n visele mele și ale lui Cosmin. După care, am mai făcut o nuntă, de astă dată tradițională, în Ardeal, lângă Târgu Mureș. Și soțul meu și eu suntem ardeleni. Părinții mei sunt din Ardeal, eu acolo am copilărit și azi, când zic că "mă duc la țară", asta înseamnă că mă duc în Ardeal, nu în Moldova.
- Nu te-ai temut să faci pasul ăsta? Majoritatea femeilor aflate "pe val" preferă iubirile "fiecare în casa lui", sperând să evite compromisurile și obișnuința cea omorâtoare de dragoste...
- Sincer, nu. Și să-ți explic de ce: eu și Cosmin ne știm de treisprezece ani. Eram amici. Ne felicitam de zilele de naștere, o dată sau de două ori pe an ne mai sunam și ne mai povesteam așa, ce-am mai făcut. Dar atât! Acum patru ani însă, ne-am pomenit pregătiți unul pentru celălalt. Și amiciția noastră s-a transformat într-o legătură romantică. După regăsire, eu am știut din prima clipă că el e jumătatea mea. Iar siguranța asta din inimă a anulat orice temeri. Inclusiv în ultimele zile "de libertate", cele de dinainte de nuntă, când am auzit că multe femei sunt cuprinse de diverse frici, eu am avut o liniște absolută! O liniște mai mare n-am simțit niciodată în viața mea! Și o bucurie... nemărginită! Am știut că, abia făcând pasul ăsta, totul în viața mea capătă sens și se așează pe făgașul cel bun. Am fost convinsă că asta e cea mai bună alegere și că e o alegere pentru toată viața!
- Ce fel de om e alesul tău?
- În primul rând, mi se pare că e foarte deștept. (râde) Zău, chiar ieri mă gândeam: "Doamne, câte a făcut omul ăsta în viață!". Cosmin e un tip într-adevăr complex: la bază, e economist, dar a făcut afaceri în foarte multe domenii, se pricepe la foarte multe lucruri - gătește excelent, e un ghid turistic perfect, orice problemă electronică îi cedează fără drept de apel, orice chichiță mecanică la fel -, poate să poarte discuții pe o mie și unul de subiecte, are o dorință fantastică de a evolua, în fiecare zi își dă singur teme, astfel încât să mai învețe câte ceva, și e un excelent psiholog. "Simte" oamenii foarte bine! Și-i și iubește. De-asta și ajută foarte multe persoane, în fel și chip. E un om tare, tare bun, de pus la rană! Și e afectuos și sentimental... Ce mai, e făcut pentru mine!
- Pari liniștită și fericită, Laura. În afară de profesie, pe ce valori îți întemeiezi viața?
- Pe familie și credința în Dumnezeu. Pe familia mea, aceea în care m-am născut, și pe familia nouă, pe care mi-a adus-o Cosmin. Pentru mine, familia, momentele petrecute cu cei dragi și credința în Dumnezeu sunt cele mai prețioase "lucruri" de pe pământ! Nimic altceva nu îți poate umple pe deplin sufletul cu bucurie și cu lumină! Mă aflu acolo unde mi-am dorit dintotdeauna: mă simt ocrotită, iubită și iubesc. În plus, mă simt bine eu cu mine, și pentru că mă bucur de un confort pe care nu l-am mai avut niciodată până acum: confortul de a alege. Simt că am ajuns la o maturitate personală și profesională care nu mă mai obligă să demonstrez nimic, așa că azi îmi permit să fac numai lucruri în care cred 100% și care-mi fac plăcere, îmi permit să muncesc când și cum vreau, dar îmi permit să am și zile în care "să stau degeaba", adică să stau doar să citesc sau să ascult muzică sau să mă plimb cu cățelușii mei, îmi permit să refuz contracte, îmi permit să pun condiții... Pot să fiu eu însămi cu-adevărat! Nu mai trebuie să strig, ci doar să fiu.
Foto de studio: Fotograf - Marta Popescu, Make-up - Ioana Cristea, Hairstyle - Iulian Urlan