La șapte luni de la plecarea doamnei Antoaneta Ralian, cea care până în ultima ei săptămână și-a onorat profesia de traducătoare lucrând câte 8-10 ore pe zi, Marius Chivu îi resuscită numele pe o carte, într-un gest de tandră reverență, rar la tinerii de azi. Apreciindu-i talentul de povestitoare, el a adunat între noile coperți contribuțiile din volumele colective apărute la ART și Humanitas, prefețe, articole și răspunsuri la anchetele din "Dilema", precum și câteva dintre interviurile ce i-au fost solicitate d-nei Ralian între 2002 și 2015. Pe lângă volumul de convorbiri cu Radu Paraschivescu, "Toamna decanei" (2013) și cel de memorialistică, "Amintirile unei nonagenare" (2014), textele reunite acum o readuc plină de vervă printre noi pe cea care a dat cititorilor români un acces privilegiat la 125 de cărți din literatura anglo-saxonă. Această ocupație subsumată performanței intelectuale, acrobațiilor mentale, adesea spectaculoase, între engleză și română, dar și empatia cu mari autori i-au menținut traducătoarei mintea ageră și pofta de viață până la aproape 91 de ani. A păstrat până la sfârșit "controlul volanului" și un câmp vizual vast în care încăpeau toate evenimentele politice și culturale la zi, ba chiar și îngrijorări pentru un viitor mai îndepărtat. Când o auzeam comentând cu pasiune scandaluri politice, polemici literare, când se indigna de stupiditatea unor personaje publice, de degradarea învățământului, când evalua avantajele și primejdiile noilor tehnologii, nu puteam să nu mă întreb ce-i mai pasă, dacă tot nu avea urmași. Ei bine, îi păsa, o preocupa lumea în care vor trăi mult mai tinerii ei prieteni, a căror atenție îi infuza energie și îi hrănea orgoliul: orice semn de considerație și afecțiune o încânta și orice neglijare o făcea să sufere disproporțional (chiar și când nu se mai putea deplasa, lipsa invitației la un eveniment de breaslă sau monden o amăra). Se bucura din tot sufletul de succesele altora și ținea să le comunice bucuria, dar nu se abținea nici de la comentarii malițioase când depista false valori. Era melomană, cu gust exersat, mare amatoare de teatru (a și tradus piese care se joacă și azi), pofticioasă la bunătăți culinare și la produse de lux, cochetă, sentimentală și cu mult umor, inclusiv autoironie. Întrebată, pe la 83 de ani, în ce ar vrea să se transforme peste noapte, răspundea că ar vrea să fie o femeie tânără, cu tot timpul în față. Probabil că, dacă miracolul s-ar fi produs, ar fi făcut tot ce o pasiona în primul rând: ar fi tradus mari scriitori, moderni și contemporani, dificil de echivalat, cum a făcut-o până la ultima suflare (pe patul de la reanimare, conștientă că vine sfârșitul, o preocupa traducerea lăsată la jumătate a unei ficțiuni despre iubita ei Virginia Woolf). Avea cultul lucrului bine făcut, o putere de muncă și o disciplină ieșite din comun și harul de a-și apropria lumi literare și stiluri variate, pentru a le recompune cât mai fidel-creator în românește. Rafturile de bibliotecă pe care s-a adunat munca ei de peste șase decenii, strălucind de capodopere, îi alcătuiesc adevărata bio-grafie, cea cu lungă posteritate. Altfel, drumul ei prin viață seamănă în rău și în bine, în șanse și neșanse, în adaptare și revoltă mută, cu al altor intelectuali valoroși din România secolului XX, care au mai apucat să se bucure și de libertate. Cu o inepuizabilă plăcere de "a trăi și a-și povesti viața", rațională și emotivă, cu o sinceritate fermecătoare, nonagenara iubea nuanțat lumea în care și-a găsit locul și rostul de la 24.V.1924 la 26.XI.2015. Cititorul comun ignoră de obicei numele traducătorului. Numele Antoaneta Ralian este însă faimos la noi, ca o garanție de calitate, iar numeroasele reeditări postume îl perpetuează.