PETRE PAPACOSTEA - Biolog, specialist în biologia solului - "În lumea noastră suntem înconjurați de ființe invizibile, legate de natură"

Despre zâne, pitici și gnomi

Zâne, pitici, spiriduși

- În primul dvs. interviu acordat revistei "For­mu­la AS", printre alte afirmații surprinzătoare, ați spus un lucru pe care v-aș ruga să îl detaliați: că lu­mea în care trăim e înconjurată de alte lumi, popu­late de ființe pe care nu le vedem.

- Da, în această lume a noas­tră, despre care se crede greșit că e unică, suntem înconjurați de pre­zențe spirituale, de ființe in­vizibile, legate de anumite aspecte din natură. Există chiar un cerce­tă­tor român care a intrat de mic în legătură cu aceste ființe, pre­zen­­țe spirituale, care sunt res­pon­sabile de anumite fe­no­mene sau elemente din natură. Sebastian Stăn­cu­lescu îl cheamă și el a scris o carte despre aceste în­tâmplări. Prin tradiție, ființele invizibile sunt numite zâne, gnomi, pitici, elfi, spiriduși, satiri, driade (nu­mele diferă de la o cultură la alta) și ele sunt legate de elementele pământ, aer, apă și foc din lumea încon­jurătoare. Făpturilor legate de pământ și de roci, care in­fluențează și plantele, noi le spunem gnomi sau pi­tici. Altele sunt legate de apă, de partea lichidă a lu­mii, de elementele de vegetație - acestea sunt sire­ne­le, cărora rușii le zic rusalce. Ființele legate de aer sunt ielele, "Frumoasele" din mitologia româ­neas­că. Oricum, e bine de știut că suntem în­con­jurați de astfel de ființe, fiecare dintre ele având un rol foarte clar în univers.

- Sunteți biolog, specialist în biologia solului, ați propus chiar o agricultură dezvoltată pe prin­cipiile ho­meopatiei, agricultura biodinamică, cu alte cu­vin­te un reprezentant avizat al științei des­pre natură. Cum pot influența aceste prezențe, aceste ființe spirituale, de care ați vorbit până acum, lumea din jur, plantele?

- Să luăm ca exemplu orice plantă. Ea are un corp tri­partit. Ansamblul rădăcinii o fixează de pă­mânt, apoi, la polul opus, planta se deschide spre cosmos, prin floare și fructe. Între ele, între ră­dă­cină și floare sau fruct, există un nivel ritmic, sis­temul foliar, al frun­zelor, care fac fotosinteza, ceea ce ține planta în viață. Omul e un fel de plantă in­versată. Se vede clar că metabolismul realizat de flori, partea unde se trans­formă substanțele organice re­zul­tate prin fotosinteză, corespunde organelor me­ta­bo­lice din abdomen și organele de reproducere ome­nești, organelor cu rol ritmic și de respirație, plă­mâ­nilor și inimii. Plantele se modifică în funcție de ano­timpuri. În natură există fi­ințe care au în grijă părțile vegetative ale unei plante, frunzele și tulpina. Există apoi alte ființe care se preo­cupă de părțile aeriene, flori, inflorescență, după cum mai există o categorie de ființe care răspund de fructe, de rod. Nimic nu este la întâmplare în univers. Sunt cer­cetători care au studiat și legăturile dintre planete, cons­telații, Lu­nă și plante. Se știe că zodiacul e al­că­tuit din 12 constelații. Aceste constelații răspund fie­care la câte un element. Sunt trei constelații de pă­mânt: Taur, Fecioară, Capricorn, trei constelații de aer: Gemeni, Balanță, Vărsător, trei constelații de apă: Pești, Rac, Scorpion și trei de foc: Berbec, Leu și Să­ge­tător. Prin studii serioase s-a demonstrat că nu e totuna dacă însămânțezi o plantă când Luna se află în semn de foc, în semn de pământ sau de aer. Nu e totu­na. Luna trebuie să fie în același element cu al plantei, pentru a obține recolte bune. De exem­­plu, Luna în semn de pământ influențează rădăcina, așa că în zilele în care Luna e în semn de pă­mânt, este bine să se semene morcovii, rădă­ci­noa­sele, cartofii, adică acele plante de la care ne inte­re­sează părțile subterane. Când Luna e în semn de aer, sunt influențate tul­pina și frunzele, deci este o pe­­rioa­dă bună de semănat sau răsădit varza, salata, spa­­­nacul. Dacă ne interesează florile unei plante, este bi­ne să o plantăm când Luna e în semn de aer, iar dacă ne inte­re­sează fructele, semințele, planta trebuie se­mă­­nată când Luna e în semn de foc. Primii care au făcut observații și demonstrații despre plante și rit­murile lunare au fost cercetătorii germani Maria Thun și Hans Heinze. Ei au experimentat in­fluența prezen­ței Lunii în cons­telații corespunzând unui anumit element asupra părților din plante. Heinze a fost foar­te generos cu mine. Mi-a trimis multe publicații și re­viste, deși nici măcar nu ne-am cunoscut, am co­res­pon­dat doar. Prin ceea ce mi-a trimis, dar și prin căr­țile pe care instituții din Elveția mi le-au trimis cu împrumut prin poștă, am reușit să fiu la zi cu aceste cercetări și studii. Ce vă spun este, deci, dovedit.

Despre morcovi și lună

- Știind aceste lucruri, s-ar putea face un calen­dar al semănăturilor care ar fi foarte folositor pen­tru grădinari.

- Există deja asemenea calendare. În Germania se tipăresc lunar niște carnețele în care se spune clar: cine vrea să semene varză s-o facă în zilele cutare și cutare, cine vrea recoltă bună la morcovi trebuie să se­mene atunci și atunci.

- Din când în când, țineți conferințe cu public numeros. Vorbiți și acolo despre zâne și spiriduși, despre legătura dintre astre și plante?

- Conferința pe care o țin mai frecvent se cheamă "Să cunoaștem mai bine lumea în care trăim". Încep prin a le spune ascultătorilor că dacă adunăm la un loc tot ceea ce este pe pământul acesta, pietre, roci, flori, tot ce există în lumea vizibilă, le putem împărți în patru regnuri: regnul mineral, regnul vegetal, reg­nul animal și omul. Mine­ralul este reprezentat în mo­dul cel mai elaborat și du­rabil, prin forma de cris­tal, care poate fi de mai multe feluri - cubic, he­xa­gonal etc. Dacă trecem la vegetal, știm că în plan­te conținutul de apă poate ajunge până la 90 la sută, un curent de apă care pătrunde prin rădăcini și ajunge până la nivelul superior al plantei. Or, planta are niște forțe speciale chiar în apa asta, cărora li se spune, în concepțiile esoterice, forțe eterice, forțe de creștere. Planta e vie tocmai pentru că are forțe eterice. Trecem acum la regnul animal. Considerăm că el are tot ceea ce are regnul mineral, dar are și forțele eterice pe care le-am întâlnit la regnul vegetal, în plus, se adaugă sufletul. Animalul are toate stările și sentimentele pe care le cunoaște și omul. Animalul te poate urî, te poate iubi, poți să-l ener­vezi, poți să-l liniștești cu o mângâiere sau cu o vorbă bună, deci are și suflet. Se cunosc cazuri când animalele și-au salvat stăpânii aflați în pericol. Dacă trecem la om, el deține toate aceste lucruri prezente la regnurile enumerate înainte, dar are în plus scânteia divină, eul spiritual. Omul se înrudește cu mineralul prin corpul fizic, cu regnul vegetal prin forțele de creștere, de viață, cu regnul animal prin suflet, și cu divinitatea, prin eul spiritual. Și dacă regnurile mineral, vegetal și animal sunt ajutate, protejate de ființele despre care vorbeam mai înainte, omul este însoțit în permanență de îngerul lui păzitor. Eu vorbesc adesea cu îngerul meu păzitor, îi cer sfatul, am dialog cu el atunci când trebuie să iau o hotărâre importantă.

Despre îngerul păzitor

- Chiar credeți că există îngerul păzitor, așa cum ni-l reprezentam în copilărie?

- Nu numai plantele și animalele sunt ajutate de ființele spirituale prezente în natură. Și oamenii sunt aju­tați de îngerii lor păzitori. Există nenumărate exem­­ple în acest sens. De altfel, frații, prietenii, cu­plu­rile care se înțeleg extraordinar se întâmplă să ai­bă, uneori, același înger păzitor. Fiecare om primește un înger la naștere, dar când intervin legături karmice, care fac ca doi oameni să se întâlnească neapărat, este posibil ca același înger să-i păzească pe amândoi. Poate că aceasta este și explicația înțelegerii foarte bune, perfecte, dintre doi oameni. Soția mea a fost un astfel de înger. Am cunoscut-o stând la coadă la pâine, la cantina unde mâncam. La un moment dat, aștep­tând, ea a început să fredoneze un lied de Schubert, ceea ce m-a impresionat imediat, pentru că la fetele de București ar fi fost imposibil să aud așa ceva. Soția mea venise de la Cluj, făcuse o parte din facultate la Si­biu, și acolo se făcea multă mu­zi­că. Când ea a fre­donat melodia, eu am început să cânt cuvintele, ver­su­rile, pentru că le știam. Așa ne-am apropiat, prin muzică. Da, muzica a avut un mare rol în viața mea. La Cluj, de curând, am avut o con­fe­rință pe care am ilustrat-o interpretând la pian câ­teva piese de Bach, Chopin, Beethoven. Am cântat tot recitalul și când s-a terminat, publicul m-a rugat să mai cânt o dată toate bucățile, nu numai un bis.

- Să ne întoarcem la îngerul păzitor. În con­vor­birile cu el îi cereți și altceva, în afară de protecție?

- Da, îl întreb dacă e bine sau nu să fac un lucru sau altul.

- Țineți cont întotdeauna de ceea ce vă spune?

- Da, pentru că mi s-a întâmplat să nu țin, și a avut el dreptate.

- Cum vi-l imaginați?

- Poate că știți că biserica noastră vorbește de ie­rarhii spirituale, omul e menit să devină a zecea ierarhie. Spre deosebire de celelalte ierarhii, omu­lui i se dă libertatea. Îngerii nu au libertate, ei per­cep în sinea lor revelațiile divine, ei fac doar ceea ce le spune Dumnezeu să facă. Nu pot să mi-l ima­ginez pe îngerul meu păzitor. Știu doar că este invizibil, așa ca multe alte ființe pe care nu le ve­dem, nu le percepem, dar sunt peste tot în natură. Așa ca gnomii, ființe legate de solid, de materie, de pământ, care acționează în jurul rădăcinii plantelor, sau elfii, care sunt legați de flori. Și ca multe alte ființe spirituale invizibile. Oricum, e bine să ținem minte că tot ce facem rămâne înregistrat undeva, în­tr-o memorie cosmică. Omul se descărnează, tre­ce în lumea spirituală, dar el în timpul vieții a făcut niște lucruri, poate un bine sau poate un rău, și asta rămâne ca o datorie de plătit pentru el. El tre­buie să repare ceea ce a greșit. Fiecare lucru ma­terial traduce ceva spiritual în forma lui sau chiar în activitatea lui. Oamenii de acum două mii de ani și mai bine, chiar mai vechi, posedau o clarvedere instinctivă. Ei, dacă se uitau la o plantă, vedeau și ființa care a făcut planta și de ce anume a fost făcută planta aceea. Asta-i dife­ren­ța dintre acei oameni și noi, cei de acum, care bâj­bâim în încercarea de a cunoaște lumea în care trăim.