Spre noroc, opozanții au primit un sprijin consistent din partea societății civile românești și internaționale, iar astăzi proiectul minier nu mai are șanse de reușită. La începutul lui 2016, Ministerul Culturii a început demersurile pentru includerea Roșiei Montane în patrimoniul universal UNESCO. După mulți ani în care zona a fost declarată mono-industrială, astăzi ea este deschisă, legal, demarării de proiecte turistice. Zilele trecute, în prezența câtorva zeci de localnici și studenți aflați la restaurarea unor clădiri istorice, s-a desfășurat o întâlnire de lucru, moderată de muzicianul și scriitorul Mihnea Blidariu, membru al formației muzicale clujene "Luna Amară". În acest mod s-a stabilit că inițiativa localnicilor din Roșia și Corna, precum și a studenților restauratori, numită simbolic "Trai cu Rost", scoate în relief modele alternative de dezvoltare pentru întreaga zonă. Se vor crea trasee turistice de ciclism, drumeții, schi și alpinism, și se vor centraliza toate informațiile referitoare la serviciile și atracțiile turistice. Aceste informații se vor găsi pe site-ul proiectului (www.traicurost.ro sau pe facebook: www.facebook.com/TraiCuRost). Este remarcabil că, pe termen lung, platforma turistică va fi utilizată și administrată de localnici. Acesta este, spun organizatorii, un adevărat... "Trai cu Rost". Echipa proiectului a atras chiar și grupuri internaționale: "Forumul Internațional Împotriva Megaproiectelor Inutile Impuse". Mihnea Blidariu este încântat că, printre participanți, sunt și localnici care au fost angajați ai RMGC. Nu întâmplător, una din intențiile inițiativei "Trai cu Rost" este de a ajuta comunitatea să vindece ruptura socială provocată de proiectul goldist. În acest sens, oricine este binevenit să se implice în proiect, indiferent că a fost angajat al companiei sau opozant al ei. De notat că primăria, condusă de goldistul Eugen Furdui ("blocat în discursul RMGC"), nu și-a manifestat nicio opoziție față de proiectul tinerilor, nu că n-ar fi dorit, dar marcarea, cartarea, omologarea de trasee montane se desfășoară în colaborare cu Salvamontul, nu implică primăriile locale. De altfel, compania are probleme mult mai mari (cu ANAF - circa 8,6 milioane de dolari datorii la stat, cu Ministerele Culturii și Mediului) decât o inițiativă de turism integrat. Convingerea artistului de la "Luna Amară" este clară: "Nu credem că mai există vreo șansă reală ca proiectul RMGC să prindă viață și observăm că, în Roșia Montană, opiniile favorabile companiei încep, încet, dar sigur, să se schimbe...".
* * *
În perioada 8-15 august, va avea loc Săptămâna Patrimoniului la Roșia Montană, organizată de voluntarii programului "Adoptă o Casă". Aceștia îi invită pe turiști să învețe cum se face șindrila, cum se lucrează lemnul sau cum se zidește un "maur" (zid din piatră). Mai multe detalii la www. vizitatirosiamontana.ro. În fine, arhitecta Cristina Cândea din Corna continuă restaurările. După căminul cultural, transformat în cinema modern, a început renovarea grădiniței și a școlii vechi, fost centru de informare al RMGC. În curând, Corna și Roșia vor fi legate, turistic, prin benzi de vopsea fosforescentă - metodă unică în România. Alături de Cristina activează o echipă de entuziaști. Acesta este noul început al Roșiei Montane!