A existat aievea, până luni, 1 august 2016. Nu este un personaj de basm, deși viața Ei a avut ceva din măreția unei piese shakespeariene: dramatism, decizii extreme luate în contrast cu firea blândă, sfințită de credința în Hristos.
Strănepoată de regi și a unei împărătese, se căsătorise în 10 iunie 1948, la Atena, cu un rege român, Majestatea Sa Regele Mihai I, înrudit cu familiile cele mai nobile ale Europei, un tânăr rege ce fusese izgonit nu de români, ci de agenții Armatei Roșii, chiar în ziua sărbătoririi unui sfert de secol de la fondarea Uniunii Sovietice: 30 decembrie, cea mai neagră zi din istoria României și a țărilor cedate lui Stalin.
Nu cred că se poate vorbi de predestinare, ci de alegerea Ei. Până atunci lucrase ca vânzătoare, într-un magazin din New York, ca infirmieră și șofer pe ambulanțe, în campaniile antinaziste comandate de generalul De Gaulle, primind, pentru actele ei de curaj, Crucea de Război, cea mai înaltă distincție franceză. Bătăliile neîncetate cu soarta o căliseră. Prin căsătorie se confrunta, însă, cu două probleme noi: era regina legitimă a unei țări în care Stalin impusese republica (pentru prima dată în istoria țării) și religia copiilor ei. Dacă a reușit să se înfrângă și să-și boteze micile principese în religia ortodoxă (decizie grea pentru o credincioasă catolică), urcarea pe Tron s-a dovedit a fi fost un vis amânat. Încă din 25 decembrie 1990, când l-a însoțit pe Majestatea Sa Regele Mihai în prima revenire în România, a remarcat că Moscova Roșie avea o imensă legiune de cerberi care veghea la păstrarea sistemului de guvernământ republican hotărât de "Tătuc". Căzuse doar Ceaușescu, dar comunismul era încă viu în noua pleiadă de conducători ai țării. Exista o singură speranță pentru regalitate: care era opinia poporului despre Familia Regală? Răspunsul aveau să-l afle regina și regele în vizita lor din 1992, de Paști, când 1.000.000 de oameni au ieșit în stradă să-și ovaționeze Suveranul. Visul amânat s-a împlinit chiar dacă revenirea definitivă în țară s-a petrecut abia în 1997, când în locul lui Iliescu a venit în fruntea republicii nelegitime profesorul Emil Constantinescu. Atunci, Familiei Regale i s-a permis accesul necondiționat în România și i s-a reactivat cetățenia retrasă de sovietici. De atunci, Regina Ana a vizitat, neobosită, toate regiunile țării, până de curând interzise, bucurându-se de mulțimile ieșite în cale, de privirile înlăcrimate ale oamenilor, pe care, la rândul Ei, le bucura cu liniștea și bunătatea angelică pe care le răspândea. S-a îndrăgostit definitiv de acești oameni, cărora le era regină, dar pe care nu-i cunoscuse decât din povești. În definitiv, ei, oamenii, erau Tronul moștenit din negura vremurilor, și nu scaunul aurit din palat. Și poate că tot cu gândul la ei a și adormit, până la marea Judecată de-apoi. Dumnezeu să o ierte și să o odihnească!