2000 de ani de istorie
În timp ce străbatem culoarele Centrului de Tratament, printre zecile de pensionari care au venit aici la cură, d-na Minodora Racoviță, asistent șef la Policlinica Balneară din Geoagiu Băi, îmi vorbește cu însuflețire despre istoria locului.
- Stațiunea Geoagiu Băi are rădăcini adânc înfipte în timp. Prima atestare a localității o avem de pe vremea dacilor, din mileniul I î.Hr., conform studiilor arheologice făcute în zonă. Istoricii spun că numele castrului roman, Germisara, ar fi tot de origine dacă, acesta fiind construit după cucerire, pe locul unei vechi cetăți. De altfel, Germisara este menționată și în "Tabula Pentingeriana", fiind localizată pe drumul dintre Ulpia Traiana și capitala Sarmizegetusa. Sursa de ape termale folosită de geto-daci a fost descoperită de arheologi în centrul unui mamelon de travertin și tuf calcaros, în mijlocul căruia se află o cavitate naturală de circa 90 de metri, formată de apele termale din subteran. Când legiunile romane pornite în cucerirea Daciei au dat peste izvoarele cu apă termală, au amenajat o rețea de canale pentru dirijarea apei de la sursă spre câteva bazine săpate în apropiere și căptușite cu scândură, realizând un complex de therme, numit Thermae Dodonae, unde soldații își tratau rănile ori se refăceau după nesfârșitele marșuri pe teritoriile cucerite. Arheologii au găsit o rețea de tuburi din teracotă, folosite pentru direcționarea apelor termale, pe care încă mai erau vizibile însemnele lui Lucretius Aquila, conducătorul Legiunii a XIII-a din Gemina. Pe fundul cavității de travertin s-au descoperit monede de bronz și argint, dar și opt plăcuțe votive din aur, dedicate zeităților tămăduitoare și protectoare ale apelor termale, iar în jurul ei s-au găsit numeroase altare votive și o statuie a zeiței Diana, de unde tragem concluzia că romanii aveau un adevărat cult pentru apele cu proprietăți curative.
Însă după plecarea romanilor, totul a căzut în ruină. Abia sub ocupația habsburgică, stațiunea a fost readusă la viață și izvoarele cu ape termale au fost puse din nou în valoare, fiind folosite pentru tratarea afecțiunilor reumatice. Italianul Andrea Gromo semnala în jurnalul său de călătorie, pe la mijlocul secolului al XVI-lea, că regina Isabella, soția regelui Ioan Sigismund Zapolya al Ungariei, îndrăgostită de farmecul locului, a reconstruit de la temelii băile, pentru a fi folosite de supușii Imperiului.
Apele termale au început să fie utilizate sistematic în scop terapeutic abia pe la începutul secolului XX, atunci când au fost amenajate primele unități balneare: bazine, băi în spații acoperite, băi de nămol și spații pentru cazare. După Revoluție, stațiunea a trecut printr-o altă perioadă neagră, ca mai toate centrele balneoclimaterice din țară. Însă a reușit să supraviețuiască și de această dată. După atâtea perioade de "mărire și decădere", Geoagiu Băi și-a câștigat un loc important pe harta turismului medical românesc. Apele minerale și termale, indicate în numeroase afecțiuni, au vindecat până acum mii de oameni și au făcut din stațiunea hunedoreană o destinație turistică și de tratament de excepție!
"Perla" coroanei: afecțiunile reumatice și nevrozele
- Nu credeam că Geoagiu Băi e o stațiune atât de aglomerată. Am văzut zeci de oameni la plimbare pe aleile umbroase, alte câteva sute în apele termale ale Băilor Daco-Romane... Care sunt factorii naturali de cură pe care-i caută atâta lume?
- Stațiunea noastră dispune de mai mulți factori naturali de cură, foarte eficienți în tratarea sau ameliorarea unor afecțiuni. O să vi le spun ca "la carte", pentru o cât mai completă înțelegere a cititorilor dvs.
Apele termominerale. La Geoagiu Băi există două mari surse de apă termominerală. Izvoarele termale (cu o temperatură de 33°C) oferă o apă calcaroasă, feruginoasă, hipotonă și slab radioactivă - proprietăți extrem de importante în tratamentul balnear. Studiile realizate de Ministerul Sănătății au atestat faptul că apele din zăcământul principal, localizat în calcarele cristaline, au o puritate deosebită, dată de faptul că parcurg un traseu subteran de circa 15 km! Temperatura, încărcătura minerală și gazoasă a apelor este realizată de contactul cu un strat magmatic în curs de răcire, aflat la o adâncime de circa 3.000 de metri, după opinia geologilor. Proprietățile terapeutice ale apelor le recomandă atât în cura internă, cât și sub formă de băi, pentru diverse afecțiuni.
Cura externă este foarte eficientă în afecțiuni reumatismale degenerative (spondiloze cervicale, dorsale și lombare, artroze, poliartroze); afecțiuni reumatismale abarticulare (tendinoze, tendomioze, tendoperiartroze, periartrite), afecțiuni post-traumatice (redori articulare, recuperare după fracturi, entorse sau luxații ori după operații pe articulații), afecțiuni neurologice periferice (pareze ușoare, sechele după polineuropatii), afecțiuni ginecologice (tulburări de pubertate și de menopauză), afecțiuni asociate (boli endocrine, dermatologice, metabolice, de nutriție, cardiovasculare, nevroze astenice, boli profesionale).
În cura internă, apele de la Izvorul 1 sunt foarte bune pentru tratarea afecțiunilor renale (litiază renală), iar cele de la Izvorul 6 sunt recomandate în afecțiunile digestive (ulcer, colite), hepatice (afecțiuni ale căilor biliare) și pentru unele boli asociate - endocrine, de nutriție, metabolice. Folosim apa de la Izvorul 6 și pentru aerosoli, deoarece are proprietăți antialergice de excepție.
După o cură de 10 zile se observă ameliorarea simptomelor în toate aceste afecțiuni, dar se recomandă repetarea periodică a tratamentului. Precizez că noi, la Policlinica Balneară din incinta Hotelului Ceres, oferim tratament doar pentru afecțiuni reumatice și nevroze. Celelalte afecțiuni despre care v-am vorbit se pot trata în alte centre de tratament din stațiune.
Nămolul terapeutic de turbă
Un alt factor natural de cură al stațiunii este nămolul feruginos de turbă, utilizat în tratarea reumatismului degenerativ (artroze ale coloanei vertebrale și ale articulațiilor periferice, reumatism abarticular, periartrite), a sechelelor musculo-articulare, nervoase sau periferice, după traumatisme, a afecțiunilor dermatologice (eczeme cronice, psoriazis etc.) și a unor afecțiuni ginecologice. Tratamentul cu nămol de turbă a fost întrerupt în 1989 și a fost nevoie de 26 de ani pentru reintroducerea acestei metode terapeutice. De curând s-a reînceput exploatarea în zona omologată, unde grosimea stratului este de 13 metri. Încă nu putem face împachetări cu nămol în centrul nostru de tratament, pentru că nu dispunem de instalațiile necesare. Momentan, aceste proceduri sunt disponibile publicului doar în baza de tratament din incinta Băilor Daco-Romane, unde sunt și trei bazine cu apă termală.
Tratamentul ideal: 16 zile
Stațiunea dispune de un climat temperat continental și este situată la o altitudine de 350 de metri, într-o găleată depresionară formată de colinele care-o înconjoară, fiind adăpostită de vânturile puternice. Aici, variațiile termice sunt foarte reduse, precipitațiile sunt destul de rare, iar soarele are o durată mare de strălucire. Nivelul de ionizare al aerului este moderat, cu un raport optim între ionii pozitivi și cei negativi. Vedeți, așadar, de ce suntem atât de căutați - și nu numai de pensionarii care vin la tratament cu trimitere de la medicul de familie, prin Casa de Pensii, ci și de cele peste 24.000 de persoane care ne vizitează anual stațiunea, pe cont propriu. Aceștia se pot caza în hotelurile de două, trei sau patru stele, ori în cele șapte pensiuni și vile din stațiune, care împreună au o capacitate de 1.200 de locuri, dar pot beneficia de acces la cele patru baze de tratament pentru diverse proceduri, sau la cele trei spa-uri moderne, contra cost.
- Care este durata optimă de cură la Geoagiu Băi, pentru rezultate durabile?
- Practic, o serie de tratament durează 16 zile: 10 zile de tratament și șase de relaxare. Chiar dacă bolnavii se simt mai bine după o singură cură balneară, au nevoie de câte o cură pe an, timp de trei ani consecutiv, pentru rezultate de durată. Lumea este foarte mulțumită, avem bolnavi care vin de ani de zile pentru că se simt foarte bine după tratament - scapă de durerile reumatice sau de manifestările neplăcute ale altor probleme de sănătate.
- Ce alte obiective turistice se găsesc în apropierea stațiunii?
- Pe lângă proprietățile curative ale apelor termale și liniștea perfectă pentru o vacanță relaxantă, stațiunea Geoagiu Băi le oferă turiștilor și câteva atracții istorice sau naturale. Se pot vizita ruinele termelor romane, pe locul numit "Dâmbul Romanilor". Vara, se poate face plajă pe marginea piscinelor de la Băile Daco-Romane. La numai un kilometru de mers pe jos este Cascada Clocota, formată din cumulul apelor termale de la 16 izvoare cu apele pârâului Clocota. Cascada este cu adevărat impresionantă, trebuie neapărat s-o vedeți! Apele se revarsă de la circa 40 de metri înălțime, pe o lățime de 20 de metri, oferind un spectacol natural fabulos. În plus, la câțiva kilometri de mers cu mașina, se pot vizita și alte obiective turistice din frumoasa zonă de la poalele Munților Metaliferi.