Doctor în istorie la celebra "Oxford University", profesor asociat al Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj și șef al Departamentului de Numismatică al Parcului Arheologic Carnuntum, cel mai mare din Austria, Cristian Găzdac e unul dintre cei mai importanți numismați din România. La Londra, la Viena sau la Budapesta, peste tot pe unde a studiat și a conferențiat, Cristian Găzdac a ținut în mână zeci de kosoni de aur și a colaborat, în calitate de specialist, cu procurorii care au investigat celebrul caz al brățărilor dacice. O voce distinctă și avizată în tot ce ține de istoria antică, profesorul clujean este interlocutorul ideal când vine vorba de interpretări serioase, legate de comorile dacice descoperite în Transilvania.
- Domnule Găzdac, din informațiile dumneavoastră, care este cel mai important tezaur dacic descoperit în Transilvania?
- Avem niște izvoare care spun că, la 1494, niște țărani au găsit un săculeț cu monede de aur. Din descrierea lor, însă, rezultă că ar fi, cel mai probabil, monede bizantine. În niciun caz nu puteau fi kosoni. Următoarea descoperire despre care vorbesc documentele vremii e cea de la 1542, când mai mulți țărani găsesc un tezaur. Oamenii s-au dus în cetatea de la Alba Iulia ca să vândă aurul și au fost prinși. Sunt variante diferite, ba că erau 400.000 de monede, ba că erau 40.000. Chiar și în a doua variantă, este vorba despre cea mai mare descoperire până în ziua de azi! Am citit rapoartele redactate de cei care i-au interogat pe țărani la Alba Iulia, iar aceștia scriu că erau monede cu inscripția Lisimachos, și atunci e clar că avem de-a face cu o comoară dacică. Practic, la 1542 și ceva, avem prima comoară dacică descoperită și documentată.
- Varianta cel mai des vehiculată în legătură cu acest tezaur și cu altele descoperite ulterior este că ele ar fi fost îngropate de Decebal, ca să nu încapă pe mâna romanilor. Rezistă această teorie?
- La 1542, când au fost strânși cu ușa de autorități, descoperitorii comorii au spus că era acolo, pus pe tezaur, și un șarpe de aur, umplut cu monede de aur. Acest detaliu ne dă informații extraordinare. Din păcate, puțină lume ține seama de un lucru destul de simplu: aurul este un metal moale. Ce crede lumea că este un koson? O monedă, desigur. Dar cum arată o monedă de aur care stă, să zicem, 10 ani în circulație? Știți cum se face aurul? Lucește, literele își pierd formele, imaginile devin neclare. Toți kosonii care s-au descoperit în Ardeal zici că au fost turnați ieri! Un koson nu s-a aflat în circulație pe vremea dacilor! Și atunci, mai sunt kosonii monede? Kosonii se găsesc tot timpul puși în zone sacre, laolaltă cu un șarpe, care, știm bine din mitologie, are rolul de gardian. De aceea, eu spun că acești kosoni nu sunt monede, nu au valoare tranzacțională, ci sunt elemente de depunere votivă. Erau daruri pentru divinitate. Unii kosoni au încă marginea de la cum au fost tăiați. Dacă dau cu muchia kosonului de aur pe o haină, se duce marginea aceea subțire. Așa și cu brățările dacice de aur: nici ele nu au fost purtate, au fost puse în tezaure, ca să le protejeze. Aceste tezaure nu au fost îngropate de daci de spaima romanilor, nici pomeneală! Erau bine puse ca să nu fie găsite, dar erau puse acolo pentru divinitate. Așa cum își aruncau războinicii în sulițe, ofrandă pentru Zamolxe, tot așa dacii puneau aceste tezaure prețioase din motive religioase. Inclusiv descoperirile recente, din anii '90 până în 2004, tot așa sunt: grămezi de bani cu un șarpe - adică brățara dacică - deasupra sau umplută cu bani. Dacă te uiți la un tezaur ascuns în grabă, de teama unui pericol, el arată cu totul și cu totul altfel, e aruncat alandala! Și mai e ceva interesant: când romanii au recuperat tezaurele și le-au dus la Roma, nimeni nu spune că au găsit monede. Inclusiv pe Columna lui Traian, scena cu comoara lui Decebal e plină de vase, de brizbriz-uri și de alte obiecte, dar nu monede, nu brățări. Alea erau altundeva, nimeni nu știa de ele! Ipoteza că au venit romanii, iar dacii și-au ascuns comorile e și falsă, și perimată. Cu adevărat spectaculoasă este varianta că aceste tezaure erau, de fapt, ofrande aduse divinității.
- Multă vreme, unii istorici au acreditat ideea că, de fapt, kosonii nu sunt obiecte produse de daci, ci monede romane. Dumneavoastră v-ați numărat printre cei care au contestat vocal această ipoteză. Care sunt argumentele decisive?
- Dacă ne uităm la prototipurile după care sunt făcuți kosonii de aur, constatăm că sunt prototipuri de monede romane republicane, cu o inscripție în limba greacă. Vulturul ține în gheare un sceptru, iar în cioc cununa de lauri. Pe față sunt doi lictori care cară fasciile, în mijloc e consulul, care e imaginea lui Iulius Brutus. Specialiștii au zis atunci: kosonii sunt bani trimiși de Brutus în Dacia, ca să plătească mercenari să îl ajute în război. Numai că ai cel puțin 40.000 de kosoni găsiți în tezaurul de la 1542, plus câteva zeci de mii găsiți mai apoi. Cu banii ăia cumpărai toată armata romană! Cum să trimiți sute de kilograme de aur pur, hăt, în mijlocul munților, unde dacii, la 120 de kilometri, la Roșia Montană, aveau aurul lor? Multora nu le convine adevărul acesta, dar compoziția aurului kosonilor începe să semene cu cea a minereurilor aurifere de la Roșia. Iar asta spune multe!