1. Începeți cu gomajul
La soare, pielea se îngroașă, formând mici iregularități. Pentru a obține un bronz omogen, faceți un gomaj înainte de a vă expune la soare. Tărâțe amestecate cu apă sau chiar puțin nisip umezit de pe plajă sunt soluții gratuite și excelente. Nu uitați zonele mai aspre.
2. Protejați-vă negreșit
La ora prânzului, razele soarelui ating nocivitatea maximă. Dacă luați masa afară, pe o terasă, aplicați pe piele o cremă sau o loțiune protectoare suficient de puternică pentru a vă proteja toate zonele descoperite. Veți evita, astfel, să vă bronzați acolo unde nu o doriți (semnele tricoului pe brațe și umeri) și... insolația.
3. Adaptați-vă îmbrăcămintea
Pentru a evita urmele bretelelor de la costumul de baie există două posibilități: versiunea cu bretele detașabile, sau modelul bustier, moda anilor '50. Ulterior, pentru plimbări, ungeți-vă cu o cremă protectoare și preferați tricourile cu mâneci lungi, maieurilor.
4. Folosiți un autobronzant
Soluția perfectă pentru a acoperi zonele de piele rămase albe: aplicați un autobronzant, cu ajutorul unei pensule, întinzându-l de jos în sus pe zonele respective. Întăriți racordul de culoare, repetând operațiunea de trei ori la rând, cu intervale de 15 minute, pentru a obține nuanța dorită.
5. Mizați pe machiaj
În cazul unor demarcații foarte evidente, aplicați cu pămătuful o pudră nu foarte irizată, care să permită crearea unei culori unitare. Pe față, un fond de ten colorat, aplicat cu degetul, va face minuni.