Dacă sunteți singuri...
Vara se află la apogeu, afară este tot mai multă lumină. Brusc, starea sufletească parcă prinde aripi. Cum să-i facem față? Poate cumpărând o pereche nouă de ochelari de soare, sau făcând ceva mai mult sport? Sau ocupându-ne de îndată de un proiect cu mult mai important: dragostea? Ar fi frumos, mai ales că natura se pregătește să prindă rod. Dar cum procedăm? Puțină cremă autobronzantă pe picioare și pe brațe, câțiva cârlionți în păr, 1-2 kilograme mai puțin la cântar și gata! După care se întâmplă cum s-a mai întâmplat: persoana cu care să ieșim la plimbare sau la o înghețată se lasă așteptată. Și dacă totuși apare, drăguță, simpatică, numai bună de flirtat și - de ce nu - de sărutat, brusc ne revine în minte binecunoscuta sentință: "Cred că nu e pentru mine, nu ne potrivim". O frază pe care ne-o spunem singuri sau pe care ne-o șoptește vreun binevoitor la ureche. Și, din nou, aceeași resemnare și același gând obsedant: "Eu de ce n-am noroc?". O împrejurare întâlnită în ultima vreme extrem de des. În Europa, numărul celibatarilor (între 18 și 69 de ani) se ridică la peste 100 de milioane. O persoană din 5! Conform unui studiu recent, 75% dintre aceștia își doresc un partener (o parteneră) pentru o viață.
Și-atunci, de ce nu se întâlnesc cei care se caută? Conform acelorași studii, majoritatea celibatarilor pornesc în căutarea iubirii, înarmați cu o adevărată listă de pretenții. Astfel, 94% dintre ei țin morțiș la naturalețe, îngrijire și sănătate. Aspectul fizic este important pentru 83%. Trei sferturi dintre subiecții anchetați așteaptă un partener sportiv, capabil de performanțe fizice, suplu, îmbrăcat cu gust și modern. Pe scurt, un partener ca o marfă, pe care să-l cumperi de-a gata, cu toate ingredientele la vedere. Greșită reprezentare a iubirii!
Relațiile sentimentale nu se pot rezuma la o listă de reprezentări ideale, pentru că dacă în realitate lucrurile nu merg conform așteptărilor, concluzia este "din nou nimic". Unii preferă chiar să renunțe mai degrabă la partener decât la idealurile înalte.
Dar poate că, într-adevăr, cel găsit n-a fost persoana potrivită. Psihologii specializați în viața de cuplu spun: "Cu toții căutăm pe cineva înrudit sufletește, pe cineva care să ne înțeleagă problemele. Și credem că-l vom găsi într-un tovarăș de suferință, care a trecut prin aceeași experiență ca și noi. Problema este că tovarășul de suferință nu știe, nici el, care este soluția. De aceea este important să o luăm pe altă direcție. Deschideți-vă zona de siguranță pentru alții", ne îndeamnă specialiștii. Cu alte cuvinte, porniți cu curaj în căutarea iubirii, ieșiți din zona de precauție.
Dar înainte de-a o face, celibatarii trebuie să se întrebe de ce recurg mereu la aceleași modele când pornesc să-și caute un partener. "De ce dau tot timpul peste același tip de bărbați (sau de femei)? Ce găsesc atât de atrăgător la ei (ele), deși știu că mă fac nefericit(ă)? Unde să întâlnesc altfel de bărbați (femei)?"
Iată ce răspund experții în probleme de cuplu: "Bărbatul sau femeia pentru o viață nu pot fi găsiți la discotecă, ci în locuri care leagă oamenii printr-un interes comun. În sala de concert, la muzeu sau la teatru, în sala de sport sau la școlile populare de teatru, canto etc.". Interesele comune sunt o bază importantă pentru un cuplu fericit.
Dar în primă instanță, fiecare trebuie să înțeleagă că viața nu începe doar din momentul când are alături un partener. Fericirea o găsesc doar cei care sunt în clar cu așteptările lor, care sunt activi și își pun în aplicare interesele. Este greșit să credem că putem deveni oameni împliniți doar având o relație. "Credeți în voi. Profitați acum de energiile pozitive ale verii, pentru un nou început", ne sfătuiesc psihologii.
Dacă sunteți căsătoriți...
Să presupunem că această căutare de partener este ca achiziționarea unui automobil. Strângem bani cu anii, ne pierdem ceasuri întregi răsfoind ziarele sau navigând pe Internet, mereu și mereu în căutarea modelului potrivit. Și, în sfârșit, după câteva curse de probă, găsim mașina visată. Are parametri de excepție: viteză, stabilitate, sistem de siguranță perfect. Fericiți, călătorim prin viață ani de-a rândul uitând - pentru că funcționează atât de bine - să schimbăm uleiul sau pneurile. Și, la un moment dat, motorul începe să tușească, dar îl ignorăm, pentru că mașina încă merge. Fiecare dintre noi știe însă că dacă acum nu suntem atenți, o să stricăm ceea ce, cândva, ni se părea așa de important. Ce-i drept, cuplurile nu sunt automobile, dar dacă nu sunt îngrijite, ne lasă, și ele, în pană. Oare când începe dragostea să nu mai meargă? Cum arată primele semnale de uzură? Cercetătorilor li se pare mai ușor să înțeleagă eșecul unui cuplu decât succesul lui. Motivul: cuplurile fericite sunt extrem de creative și de aceea, imprevizibile.
În țările din Europa de Vest, circa 40% din căsnicii se destramă. Majoritatea mariajelor sau a relațiilor de cuplu durează - în medie - 4-5 ani, până când copiii mici depășesc vârsta critică. Fapt explicabil, după părerea unor oameni de știință, care apreciază că hormonii răspunzători de iubire nu pot alimenta o relație mai lungă de 5-7 ani. Alți cercetători din domeniul comportamentului uman sunt de părere însă că această teorie este greșită. Un automobil nu trebuie dus la cimitirul de mașini doar pentru că are o pană de cauciuc. Trebuie găsită o altă anvelopă, iar data viitoare, trebuie evitate găurile din asfalt. Pentru că în viața de zi cu zi, aceste găuri pândesc în mod evident relațiile durabile. Este vorba de tot felul de dispute lipsite de importanță (cine merge la coadă să plătească impozitul, de ce manevrează doar EL sau EA telecomanda televizorului etc.), lucruri banale, dar în spatele cărora se ascund, adeseori, răniri profunde, care pun relația în pericol și al căror sens ar trebui înțeles. Este vorba de lipsa de toleranță, de respect și de agresiuni. "Pentru cupluri, este esențial să renunțe la aceste certuri", spun experții. Pentru că lipsește comunicarea sinceră și apare nemulțumirea unuia față de contribuția celuilalt. Fiecare se simte nedreptățit, dar nu pune în discuție adevărata problemă, lăsând ca nemulțumirile să se transforme, cu vremea, în motiv de război. Și asta e rău. Pentru că atunci când nu mai împarți cu cel de lângă tine întâmplări trăite, speranțe și vise, la un moment dat te trezești și-ți dai seama că interesul comun, comunicarea, viața în doi s-au pierdut. Tot mai mult nu mai ai ochi pentru celălalt, începi să-ți ignori partenerul, respectul se clatină. Îndoiala că ar mai exista ceva în comun e tot mai acută. Ca să nu se ajungă așa de departe, ziua ar trebui organizată împreună. Copiii, slujba, treburile casei, prietenii și hobby-urile lasă spațiu mic de mișcare. Prin trezitul dimineață împreună și serile comode petrecute în fața televizorului, majoritatea cuplurilor nu realizează că în viața lor nu se mai întâmplă nimic nou. Că sentimentele au devenit obișnuință. Un studiu realizat de psihologul american Arthur Aron arată că întâmplările trăite în comun sunt ca un cablu de salvare pentru iubirea sugrumată și servesc la alungarea stresului în doi. Este vorba de mici remedii, cum ar fi, de pildă, o excursie în doi, programată o dată pe lună sau preocuparea comună pentru o temă nouă, intelectuală - o epocă istorică de cercetat împreună, un nou gen muzical, experimente gastronomice. 90% dintre cupluri chiar au deprinderi comune. Dar atenție: micile ritualuri nu trebuie să devină rutină. Astfel apare din nou sentimentul că suntem prizonieri într-un tunel de plictiseală și servituți.
Formula salvatoare împotriva stagnării într-o relație e următoarea: iubirea are preț și în viața de zi cu zi. După ce acest lucru a fost înțeles, se poate merge mai departe.
DINA BRAN