- De 8 ani de zile, Festivalul de Poezie de la Bistrița își croiește, grațios, drum printre evenimentele "mastodont". Dacă e discret și lipsit de mare tam tam mediatic, este, în schimb, cel mai așteptat eveniment de poeții din toate colțurile țării. Cum v-a venit ideea de a face un festival chiar acasă, în locul în care v-ați născut?
- Toate ideile bune apar în jurul cafelei. E nevoie doar de câțiva prieteni, oameni bucuroși din pricini mărunte (ca să-l parafrazez pe Ion Mureșan), adunați cu toții în fața ceștilor, ca lucrurile să fie puse în mișcare. Așa s-a întâmplat și în cazul nostru, pe o terasă, la sfârșitul toamnei, acum mai bine de nouă ani. Vorbeam cu Marin Mălaicu Hondrari și Gavril Țărmure despre lucrurile minunate care se întâmplau odată prin Bistritz, care din evenimente de amploare ajunseseră mici și pestrițe festivaluri locale. "Poate că n-ar fi rău să nu ne mai plângem și să încercăm să facem ceva" - vorbele astea ale domnului Țărmure au trasat imediat liniile de bază ale Festivalului de poezie și muzică de cameră. Se însera, eram la capătul cafelelor, soarele devenise portocaliu și sfârâia, și atunci am știut exact ce e de făcut. Cafea și precizie antreprenorială, lentoare ardelenească și curaj, distribuția muncii și încrederea în reacțiile pieței. Oriunde în lume se poate așa ceva. În orice loc în care există un manager de talia lui Ț. Un performer administrativ, care să înțeleagă exact cum stau lucrurile și care să dea credit total literaturii.
- În mijlocul lui iulie și-n inima țării, festivalul de poezie debutează ca o adevărată vacanță. Ați ales cu bună știință să se întâmple vara?
- Poezia e legată de căldură. De un anume soi de toropeală care modifică radical felul de-a fi. La Bistrița, lumina puternică a soarelui de munte reformatează receptorii, schimbând astfel percepția, reformulând scopurile, dinamitând distanțele. Aici vara e cu totul altfel: din loc în loc, de-a lungul orașului, întâlnești ploi mărunte și revigorante sau înserări discrete, în fața cărora te poți opri minute în șir. Peste vară, orașul e un fel de pătură pentru picnic, întinsă între dealuri. Cum să nu inviți aici oamenii la care ții? Pentru că ceea ce oferă festivalul acesta e, de fapt, un fel de vacanță insolită: nimeni nu are un program strict, nimeni nu trebuie să facă ceva anume. Dar tocmai de asta toți vor face câte ceva: lecturi de poezie, povești la cafea, fotbal în nocturnă, înot în lumina dimineții, concerte de muzică clasică, ateliere de scriere creativă - toate sub auspiciile bucuriei. Dacă festivalul acesta are ceva numai și numai al lui, acest ceva e legat de atmosferă. O atmosferă specială, dată de mișcarea liberă a oamenilor prin interiorul sofisticat al căldurii de iulie.
- S-o luăm și la modul concret. Cu ce-i momiți pe cei care bat drumul până acolo? Unde, ce și cum se întâmplă lucrurile la "Bistritz"?
- În primul rând, oferim liniște. Liniște și relaxare. Exact lucrurile de care are nevoie poezia ca să înainteze de la un om la altul. Mai apoi, cafea și apă plată cu gheață. Nu există cafea mai bună în lumea asta, ca cea din "Plan B": terasa umbroasă și discuțiile care au loc aici reprezintă un soi de incantații de mare efect. Și să nu uităm de Sinagogă, acum centru multicultural: peste 100 de oameni la lecturile de poezie, reacționând extrem de diferit, de la un poem la altul, de la un autor la altul. Și ar mai fi străduțele înguste, cotind brusc în direcții neașteptate, și librăriile, și galeriile de artă, cu rafinamentul lor special. Și munții - care nu se văd cu claritate decât în zilele de festival.
- Dintre toate, locul preferat al poeților care e?
- Curtea din fața Sinagogii. Acolo, vreme de cinci zile, se fac și se desfac toate: lecturile care tocmai s-au terminat, lecturile care stau să înceapă, muzica, partea moale și plăcută la pipăit a soarelui, ultimele vești din lumea literară, sticlele de suc și paharele de cafea, mirosul proaspăt de covrigi, tutunul aflat la capătul puterilor, umbrele arcuite și tot mai subțiri ale ascultătorilor, flirturile de seară, emoțiile.
- Lista de invitați a festivalului a cuprins, în fiecare an, nume foarte bune din țară și de peste hotare. Pe cine pariați anul acesta? Cine va călca treptele Sinagogii?
- De la an la an, festivalul a crescut mai ceva ca feciorul de împărat din basme, ajungând acum, la ediția a VIII-a, să aibă ca invitați poeți și muzicieni din 10 țări. Pe de o parte, câțiva scriitori foarte tineri, unii nedebutați încă în volum - e și cazul Alinei Aliteea Tite, care abia a terminat clasa a XII-a și care face parte din grupul SubNord - o gașcă de adolescenți minunați. Pe de altă parte, categoria grea: anul acesta se vor lansa la apă extraordinarele Sticle pentru inimă, minte și literatură, o antologie sui-generis de poezie olografă românească, pusă în capodoperă de Mihai A. Barbu și Ion Barbu. Ioan Es Pop revine la Bistrița cu cea mai nouă carte de versuri a sa, Arta fricii (Ed. Charmides), iar Ion Mureșan, cu reeditarea faimosului său Poem care nu poate fi înțeles. În plus, am reușit o colaborare excelentă cu Ambasada SUA, care a făcut posibilă venirea la Bistrița a doi poeți americani extraordinari, Ward Tietz și Leonard Schwartz, dar și cu "Flemish Literature Fund", prin intermediul căruia va fi prezent la festival belgianul Andy Fierens. Ca noutate, începând cu această ediție, va avea loc o noapte de performance poetic, unde vor fi prezenți extraordinarii Hila Lahav (Israel), Ales Mustar (Slovenia), Virgil Mihaiu sau Claudiu Komartin. În ceea ce privește partea muzicală, e suficient să spun că la Bistrița vor cânta Răzvan Suma și Ștefan Horvath (Elveția), Giorgio Matteoli (Italia), Drora Bruck sau Daniel Zamir (Israel).
- V-ați făcut bunul renume de a avea invitat în fiecare an și un prozator. Anul acesta e vorba chiar de o bistrițeancă. O aduceți acasă pe Ioana Bradea, unul din mulții scriitori născuți în zonă. Cum îți explici că Bistrița a dat atâția autori?
- S-a tot vorbit despre Bistrița și despre poeții și prozatorii pe care orășelul ăsta i-a dat. Mie nu mi se pare ceva ieșit din comun, e mai degrabă o chestiune de noroc. De noroc și de prietenie. Când bei cafea cu Ana Dragu și Marin Mălaicu sau când faci nesfârșite plimbări cu Florin Partene ori cu Alex Văsieș - și totul e legat de literatură și de fotbal, de cinematografie și Formula 1 - atunci asta se numește mare noroc. Toată prietenia noastră se bazează pe intransigență. Și pe bucuria de a citi cărțile altora. De a juca fotbal în echipe adverse, cu Ioana Nicolaie și Mircea Cărtărescu, impecabili din punct de vedere tactic, și cu rebelul Doru Pop, refuzând să paseze, cu Ioana Bradea pe post de arbitru (mai dură decât era pe vremuri Pierluigi Collina), trăgându-ne din când în când sufletul, nerăbdători și duri unii cu ceilalți, încântați de orice veste bună și adevărată. O prietenie care durează, pentru că am încercat să nu fentăm pe nimeni, niciodată.
- Cinci zile pe an, ora exactă în poezie bate la Bistrița. Cum e în rest orașul pentru poeții și prozatorii pe care îi adăpostește? Nu e apăsătoare provincia?
- Bistrița e un oraș de provincie, în măsura în care Bucureștiul și Londra sunt orășele de provincie. Centrul la care se raportează acum lumea nu mai e unul strict geografic sau unul economic și social, ci unul virtual, internautic, fără astfel de limite. Sigur, orice loc în care ești nevoit să muncești ca să-ți câștigi existența e un loc nesuferit. Însă ritmurile interne le structurează mereu pe cele externe, așa că cel mai important lucru, oriunde te-ai afla în lumea asta, e modul în care îți stabilești prioritățile. Cele cinci zile pe an de care vorbeai sunt urmarea celorlalte zile în care totul e așezat la fel, pe exact aceleași coordonate.
- De opt ani te implici în mod direct în organizarea festivalului. Care e partea pe care o aștepți cel mai mult?
- Mă încântă uluitoarea poftă de viață din cele cinci zile de festival. Lumina care prinde, în tot orașul, putere. Îmi plac serile cu pulovere subțiri, aruncate peste umeri, plimbările de-a lungul și de-a latul orașului. Nopțile fabuloase în care cântă Ț. Lecturile de poezie. Și primele semne ale dimineții, apărând exact când te întorci acasă.