Moș Itru
Îmi amintesc "ca acum" (așa cum le place bătrânilor să spună, atunci când evocă o întâmplare mai îndepărtată din viața lor) de o discuție ce a avut loc între tatăl meu și moșul Itru, o persoană cu o prestanță deosebită, de vârsta a treia, trecut prin multe greutăți scoase în cale, într-o viață de oier. Purta părul lung, retezat bătrânește, cam la un lat de palmă sub urechi, o căciulă rotundă, cu fundul plat, întocmită din blană neagră, de miel, și care după ce era așezată pe cap presa, sub circumferința ei, lațele de păr care apoi se răsfirau în voie, încovoindu-se de obicei în sus. Mustața bogată era albită, iarna, de geruiala de afară.
Mai în vârstă cu ani buni decât tatăl meu, într-o seară geroasă de iarnă, așezați în jurul sobei în care trosneau lemnele de fag, degustând o țuică de prune dreasă cu zahăr, chimen și câteva boabe de "tiperi" (piper), turnată în căni de pământ, cei doi au început să depene amintiri care, în marea lor majoritate, se refereau la un domeniu pe care amândoi îl cunoșteau bine: păstoritul.
După ce moșul Itru a deșertat câteva căni de țuică fierbinte, cu vocea domoală și cumpătată, a început să povestească despre viermii de zăpadă pe care îi văzuse prima dată în tinerețe, când ciobănea oile sterpe în Munții Parâng, în locul numit "La Lunci", bine cunoscut tuturor oierilor. Acolo, după cum povestea, sunt zone destul de întinse, unde zăpada din anul trecut, fiind destul de mare și mai ales nămețită, nu apucă să se topească în întregime, până ce vin alte ninsori peste ea. Rămân mici insule de omăt, în jurul cărora chiar și în cursul verii cresc puzderie de ghiocei și brândușe. Temperaturile scăzute ale verii, sus, pe înălțimi, și adăpostul creat de piscurile stâncoase păstrează aceste oaze de zăpadă înconjurate de florile specifice primăverii. Aici a văzut moșul Itru pentru întâia oară în viața lui viermii de zăpadă. Deși eram doar un țânc, mie mi-a fost foarte greu să cred ce spunea: cum să facă zăpada viermi, fără ca aceștia să degere de frig?
Tatăl meu, un bun oier, care văzuse și el de nenumărate ori la viața lui acești viermi de zăpadă, întărea însă afirmațiile moșului.
Avalanșele care cer cap de om
Anii au trecut, s-au dus "la vale" sau poate "la deal", nu știu cum este mai potrivit să spun și, din când în când, am mai auzit povestea viermilor de zăpadă, spusă de cunoscuți, ciobani care la viața lor au păstorit în munți diferiți, nu doar în pășunile din Parâng.
În anul 2005, Moian Nicolae mi-a confirmat că și el a văzut acești viermi de zăpadă în locurile relatate de moșul Itru, "La Lunci", unde își are izvorul un braț al apei Jiețului, afluent important al Jiului de est. Descrierea lui a fost, însă, mai amplă: "Viermii de zăpadă apar mai ales în locurile unde iarna se produc avalanșe mari de zăpadă, scurse de pe povârnișurile abrupte care ating grosimi impresionante, iar temperaturile mai scăzute din zona montană favorizează menținerea zăpezii până vara târziu." Ca o întregire a poveștilor lui Moian Nicolae, un prieten apropiat, scriitorul Ioan Dan Bălan, mi-a relatat faptul că în urmă cu câțiva ani, un grup de vânători au fost surprinși de o asemenea avalanșă, unii dintre ei pierzându-și viețile. Evenimentul a avut loc în miezul iernii. Trupurile lor au fost găsite înspre primăvară, ciuruite tocmai de acești viermi de zăpadă.
"Acolo unde vânturile puternice din timpul iernii adună nămeți mari, de zăpadă, și o așează în jgheaburile adânci dintre pereții stâncilor apar firișoare de apă limpede. Această apă este atât de rece, încât îți «trosnesc» măselele atunci când te încumeți să-ți astâmperi setea, după ce ai consumat o bucată de pită cu brânză, ceapă și slănină."
În unele zone din aceste locuri, chiar la sfârșitul verii, pe porțiuni circumscrise, zăpada rămasă înghețată din timpul iernii mai poate atinge o grosime de 1-2 m. Atunci, din grosimea ei își fac apariția, la suprafață, prin mici tunele, o puzderie de viermișori alb-gălbui, cu capul negru, având o lungime de 2-3 cm și o grosime poate puțin mai mare decât cea a unei mine cu pastă pentru pix. Se sprijină uneori în coadă, ca apoi să intre înapoi prin aceleași tunele și să dispară sub zăpada din care au apărut. Se simt foarte bine în stratul rece, de omăt, temperatura scăzută nu le creează niciun neajuns.
În momentele de liniște, atunci când nimic nu-i deranjează, viermii apar din zăpadă cu miile, creând o imagine stranie, prin mulțimea și mobilitatea lor. Moian a văzut acești viermi și în alt loc din Munții Parâng, la "Cleanțul lui Andraș". Stânca denumită astfel permitea, ca și cele de La Lunci, păstrarea zăpezii până vara târziu.
Viermii cu sânge rece
Existența viermilor de zăpadă mi-a fost confirmată de mulți alți oieri, care au păstorit în munți diferiți.
Astfel, Dobre Ion își amintește că în anul 1958, mergând cu oile sterpe pe care le păstorea din vârful Capra, către Scovarda, ajungând într-o zănoagă, a văzut aici o mulțime de viermi de zăpadă. Albul imaculat al omătului rămas de anul trecut era presărat cu mii și mii de puncte negre. "Aveai impresia că zăpada era stropită cu negru, cu bidineaua. Erau însă niște puncte negre în mișcare, ce apăreau la suprafața zăpezii, apoi dispăreau, apărând altele. Viermii ieșeau din zăpadă prin niște mici tunele, în formă de galerii. Pășind pe această zăpadă, deși era încă înghețată, simțeai cum ele se prăbușesc sub greutatea opincilor. Aveai senzația că pășești pe un burete care se presează".
Dobre Ion crede că acești viermi s-ar forma sub zăpadă, între ea și pământ, ieșind apoi la suprafață prin tuneluri și galerii pe care le fac, străbătând distanțe apreciabile și apoi se retrag, făcând drumul invers, ajungând din nou în apropierea pământului, unde au condiții bune de hrană și de dezvoltare.
Oricum, toți oierii cu care am discutat au fost în totalitate de acord cu faptul că acești viermi, spre deosebire de alții, au o rezistență crescută la frig, o rezistență aparte, "au sânge rece".
Lucruri asemănătoare mi-a relatat și oierul Marioane Gheorghe. El a văzut viermii de zăpadă în apropiere de vârful lui Pătru, spre Oașa, dovadă că ei nu sunt o "minune" a Parângului, ci a tuturor munților în care există oaze pentru păstrarea zăpezilor.
Viermii extratereștri
Nu aș fi acordat, poate, niciun interes poveștilor înregistrate de la oierii cu care am stat de vorbă de-a lungul anilor, dacă nu mi-ar fi atras atenția, recent, un articol apărut într-un ziar, unde era vorba despre niște viermișori de mici dimensiuni, care trăiesc în ghețari. Nu știu dacă este vorba despre același tip de viermi descriși de ciobanii momârlani, cert este că viermii ghețarilor au fost studiați temeinic de oamenii de știință de la NASA, care i-au botezat "viermi extratereștri", datorită însușirii lor inexplicabile de a supraviețui în condiții extreme de temperatură. O parte a oamenilor de știință susțin că aceste nevertebrate au capacitatea de a secreta o substanță necunoscută, care topește gheața în fața lor, dându-le posibilitatea să înainteze, la fel cum lama caldă a unui cuțit trece prin unt.
Că este sau nu este adevărat, eu mi-aș dori foarte mult ca, în cursul acestei veri, să pot urca în Munții Parâng, ca să fac măcar niște fotografii ale acestor viermi... Deși, cine știe! Poate că poveștile copilăriei noastre trebuie să rămână așa cum le-am auzit: frumoase, curate și fără dovezi.
DUMITRU GĂLĂȚAN - Jieț
Foto: Părintele Pantelimon Șușnea, Ernest Bernea