Indiferent de forma tumorală dezvoltată (celule mici sau celule mari), vă confruntați cu una dintre cele mai frecvente și agresive patologii neoplazice, de cele mai multe ori, însoțită de un prognostic nefavorabil. Acest lucru se datorează faptului că neoplasmul pulmonar este asimptomatic, altfel spus, nu produce simptome cât timp boala nu este avansată și, de obicei, însoțită de determinări secundare (metastaze). Evoluția cancerului pulmonar depinde de extensia bolii în momentul depistării ei, de starea generală de sănătate a pacientului, de vârstă, de tipul histologic și, bineînțeles, de forma terapeutică prin care este abordat. În principiu, opțiunile de tratament includ îndepărtarea chirurgicală a tumorii și a țesutului învecinat, chimioterapia, radioterapia sau unele combinații ale acestora. Dar pentru că, în cazul dvs., intervenția chirurgicală nu este practicabilă, chimioterapia și radioterapia rămân metodele de tratament consacrate în combaterea cancerului pulmonar. În acest context e bine să știți că unele chimioterapice mai noi determină mai puține reacții adverse decât citostaticele din trecut, la fel cum progresele făcute în centrarea radiațiilor asupra țesuturilor canceroase au redus substanțial complicațiile asociate folosirii lor.
Abordarea naturistă a neoplasmului pulmonar trebuie să se înscrie pe câteva coordonate esențiale, cum ar fi menținerea unui sistem imunitar sănătos și competent, aportul de amigdalină (vit. B17) în organism, consumul unor mari cantități de minerale, agenți antiinflamatori și antioxidanți naturali, echilibrarea pH-ului din organism etc.
În farmaciile naturiste se găsesc multe produse care întrunesc cerințele terapiilor anti-neoplazice, însă, pentru cancerul pulmonar m-aș opri la câteva remedii care au pus în evidență modificări semnificative în evoluția bolii și care dețin proprietăți inhibitoare directe asupra celulelor cancerigene, constituite în tumori pulmonare.
* Unul dintre acestea este CANTICER, produs care acționează prin refacerea energiei vitale a organismului, refacerea circulației lichidelor vitale la nivelul masei tumorale și retransformarea celulelor tumorale în celule sănătoase.
* Extractul de Pelin-dulce (ARTEMISININ) acționează prin blocarea factorului de transcriere E2F1, intervenind în distrugerea celulelor canceroase. Produsul trebuie administrat în asociere cu doze suplimentare de fier, numai astfel fiind capabil să țintească celulele maligne și să nu afecteze celulele sănătoase.
* În sfârșit, studii recente confirmă ca APIGENINA, substanța care se găsește în special în frunzele de pătrunjel, este capabilă să distrugă în mare parte celulele neoplasmului pulmonar. Apigenina poate fi găsită și în alte alimente, precum ceapa, portocalele și țelina.
Sigur, suntem departe de a fi epuizat toata gama remediilor anti-neoplazice, utile în cancerul pulmonar sau cu alte localizări și, de aceea, pentru lămuriri suplimentare, contactați-mă telefonic!
Să auzim numai de bine!
Dr. RAREȘ SIMU - Cabinetul "APIMEDICA", București, str. C.A. Rosetti nr. 31, tel. 021/317.37.91, 021/317.38.96
"De doi ani, fiica mea are stomatită"
(Răspuns pentru C.F. - Râmnicu Sărat, F. AS nr. 1222)
Stomatita aftoasă recurentă sau aftele recurente reprezintă o afecțiune inflamatorie a mucoasei bucale, destul de frecventă mai ales la tineri, în special la femei. Aftele pot apărea în contextul unei afecțiuni generale a organismului sau ca afecțiune independentă. Sunt cunoscuți mai mulți factori care intervin în declanșarea și întreținerea bolii. În primul rând, sunt implicați factori infecțioși - anumite virusuri (herpes virus, cytomegalovirus etc.) sau bacterii (streptococ, helicobacter, prin declanșarea unor mecanisme imunologice), factori alergici (alimente sau materiale folosite în stomatologie), factori hormonali (la femei s-a observat o ciclicitate legată de ciclul menstrual), factori mecanici (traumatisme ale mucoasei bucale), factori care scad imunitatea, anumite medicamente (aspirină, blocanți de calciu), stresul.
De asemenea, stomatita aftoasă recurentă poate evolua în cadrul unor boli sistemice: boala Behcet, sindromul Reiter, neutropenia ciclică, boala Crohn, anemie megaloblastică, sindroame imunodeficitare congenitale sau dobândite.
Boala se manifestă prin apariția unor zone inflamate, la nivelul mucoasei bucale, care ulterior evoluează spre eroziune. Inițial, apare senzația de arsură, care se transformă în durere intensă. Leziunile au formă rotund ovalară, și după câteva zile de evoluție, în care se ulcerează, iar mucoasa din jur se inflamează, pe suprafața leziunii apare un depozit alb-gălbui. Ulterior, aftele intră în remisie și mucoasa se reface, fără să rămână urme. Zonele în care apar aceste leziuni sunt în special la nivelul buzelor și obrajilor, dar se pot localiza și la nivelul limbii, palatului și gingiei. Episodul acut durează de obicei 2-3 săptămâni și se poate repeta la câteva săptămâni sau la intervale mai mari, în funcție de cauze și de terenul individual pe care apare afecțiunea.
Există mai multe tipuri de boală, în funcție de dimensiune și formă: afte minore, afte majore (au dimensiuni de peste 1 cm și sunt foarte dureroase, cu evoluție și vindecare mai lungă) și afte herpetice (leziunile sunt mici și grupate câte 3-4).
Stomatita cere investigații amănunțite. În primul rând, trebuie diferențiate aftele de alte afecțiuni, unele cu evoluție mai gravă: candidoza orofaringiană, leucoplachie, leziuni neoplazice. Apoi trebuie identificat, când este posibil, terenul pe care a apărut această problemă. Atunci când evoluează în cadrul unor afecțiuni sistemice (imunodeficitare, boli autoimune), trebuie, în primul rând, tratată boala de bază. În cazul fiicei dvs., vă recomand să faceți un consult medical amănunțit, inclusiv stomatologic, pentru a putea stabili cauzele care întrețin această stomatită aftoasă. În funcție de ce se descoperă la aceste investigații, trebuie un tratament adecvat.
Ca recomandări generale, vă sugerez următoarele:
* O igiena locală riguroasă, care se poate realiza prin folosirea produselor de igienă dentară (se poate utiliza o apă de gură care poate fi făcută în casă, în modul următor: într-o cană cu apă caldă, puneți 1-2 linguri cu sare și 5-7 picături tinctură de propolis.
* Badijonaj local cu propolis, mușețel, gălbenele.
* Plante cu efect imunomodulator - extracte de coacăz negru, măceș, călin, salvie, yucca, gheara-mâței.
* Dacă leziunile apar în corelație cu menstra, reechilibrare hormonală cu extracte de luminița-nopții (evening primerose), muguri de zmeur, seleniu și zinc.
* Dacă asociază tulburări digestive de tip gastrită, extracte de lucernă, cură cu argilă, enzime digestive.
* Tratamentul homeopat oferă cele mai bune soluții în această afecțiune. Pentru un tratament adecvat, ar fi indicat un consult individual. Remediile homeopate cele mai des indicate sunt Mercurius cyanatus, sulphuricum acidum, Borax, Kreosotum.
Dr. IRINA SPUDERCA - medic specialist medicină de familie și medicină complementară, Clinica Medical ES, București, tel. 0723/51.07.37
"Soției mele i se umflă picioarele și-i apar eczeme"
(Răspuns pentru P. PETRIȘOR - Târgu Jiu, F. AS nr. 1221)
Problema de sănătate a soției dumneavoastră este o consecință a insuficienței venoase. Oboseala venelor se accentuează odată cu înaintarea în vârstă, din mai multe motive. Am să enumăr câteva dintre ele: obezitatea, diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, atrofia musculară datorată sedentarismului. Ceva ce se vede la nivelul gleznelor sunt edeme de stază, ce împiedică din păcate și circulația arterială, scăzând irigația țesutului la nivelul extremităților. Din cauza proastei vascularizări, țesutul din zona picioarelor este și slab apărat, astfel încât bacteriile și fungii ce se află la suprafața pielii capătă putere patologică, iar la fiecare zgârietură, fie ea cât de mică, invadează țesutul și determină acele eczeme.
Soluția ar fi să se combată edemele, să se refacă pe cât posibil circulația arterială, și să fie mai bine protejată zona picioarelor. Trebuie știut însă dacă soția dvs. se confruntă cu o boală cronică ce determină această simptomatologie, și dacă da, să fie ajutată să echilibrezele efectele.
În orice caz, trebuie evitat scărpinatul, statul în picioare sau în mașină mai mult de jumătate de oră încontinuu. Este favorabil mersul pe jos, urcatul și coborâtul scărilor, scăderea în greutate, băile reci, alternate cu băi călduțe. Mai este recomandat un aport crescut de vitamina C naturală, ce ajută la formarea colagenului, "lipiciul" organismului, necesar atât pentru tegument cât și pentru vasele de sânge.
Aș avea nevoie de mai multe detalii pentru un program nutrițional personalizat.
ADRIAN UDREA - fitoterapeut, nutriționist - Timișoara, tel. 0766/75.02.01, e-mail: plantevindecatoare@gmail.com
"De zece ani, mama are încontinuu dureri de cap"
(Răspuns pentru SORINA - Iași, F. AS nr. 1216)
Durerea de cap este o manifestare care poate apărea ca rezultat al existenței unor afecțiuni precum sinuzită frontală, infecții ale urechii interne, circulație cerebrală deficitară, oscilații ale tensiunii arteriale, existența spondilozei cervicale. Există și alte cauze care pot influența apariția migrenei, printre care, expunerea la curenții de aer, natura profesiei, poziția sau postura defectuoasă a coloanei vertebrale etc.
Ce se poate face în această situație? Este foarte important ca mama dumneavoastră să-și asigure o hidratare corespunzătoare a organismului, consumând 2 litri de apă pe zi. Apa se consumă pe parcursul zilei, cu înghițituri mici, evitându-se instalarea senzației de sete - când organismul deja dă semnalul că este deshidratat. Cea mai indicată apă pe care o poate folosi este apa plată alcalină. În ea se pot dizolva, de 2 ori pe zi, câte un plic de Magneziu, Potasiu și Vitamina B6. Pe lângă hidratarea adecvată, aportul suficient de vitamina C, Complexul de Vitamine B și acizii grași nesaturați Omega 3, 6, 9 constituie o condiție esențială în sănătatea emisferelor cerebrale. Aceste elemente reprezintă nutrienți importanți pe care organismul nu-i poate produce și trebuie procurați din alimente. Cele mai bune surse de vitamina C sunt fructele proaspete de sezon (autohtone): cireșe, vișine, caise, căpșuni, pepene verde. Alte surse importante sunt măceșele, cătina, coacăzele, ardeiul roșu și planta exotică camu-camu. Vitaminele din complexul B se găsesc din abundență în pâinea integrală, polen, drojdie, în nuci și semințe. Cele mai importante surse de acizi grași tip Omega sunt chia, inul, cânepa, dovleacul și nuciferele (pentru vegetale), iar pentru produsele de origine animală peștele oceanic (sardine, ton, macrou, somon) și crabii.
Pentru a stimula circulația cerebrală se poate folosi extractul de ginkgo biloba sau de rozmarin, cu mențiunea că acestea trebuie să fie dozate în mod corespunzător, dacă persoana se confruntă cu tensiunea arterială ridicată.
Alimente care ar trebui evitate: * zahărul alb și brun, precum și alimentele care-l conțin * sarea iodată și sarea rafinată * făina albă și produsele derivate din aceasta * uleiurile rafinate * margarina * mezelurile * supele la plic instant.
Alte recomandări importante:
* mișcarea în natură (parcuri, grădini)
* expunerea la soare, la ore și intervale orare adecvate: între 8-10:30 sau după ora 17:00
* mersul desculț pe pământ, prin iarbă sau pe nisip.
Pe lângă aceste recomandări, produsele pe bază de spilcuță și-au dovedit eficiența în foarte multe situații și cazuri.