Cei care au criticat-o au spus că ea discriminează pe nedrept produsele străine, că ar trebui să lăsăm piețele să se autoreglementeze și că singurul ei efect ar putea fi o scumpire a alimentelor la raft, pentru că produsele de afară ar putea să fie, de multe ori, mai scumpe. Fiecare argument are partea lui de adevăr, dar problema, din punctul meu de vedere, e imaginea de ansamblu, care e arareori discutată, pentru că privește un anumit tip de consum și de agricultură, cu care, din păcate, ne-am obișnuit cu toții. Supermarketurile sunt niște coloși multinaționali, gândiți în așa fel încât să livreze cam aceleași produse în tot lanțul, indiferent de țară. De aceea achiziționează volume imense de marfă, la prețuri la care un magazin de proximitate nu ar putea nici măcar să viseze. Lucrând cu astfel de cifre, accesibile doar mamuților, marile lanțuri de supermarketuri au și o problemă legată de perisabilitate. Cum să miște munți de legume și fructe, pe întregul glob, la intervale precise, fără să riște ca ele să ajungă fleașcă în galantare? Ei bine, aici sare în ajutor agricultura modernă. Cel puțin legumele pot fi crescute controlat, nu în pământ, ci pe asfalt, nu e o glumă!, cu rădăcinile băgate în recipiente speciale, unde primesc apă și nutrienți, după o rețetă minuțios elaborată. În felul acesta, roșia se coace într-un număr fix de zile și va ține exact cât vrea supermarketul din București, chiar dacă ea s-a înroșit, săraca, pe coastele Anatoliei. E un comerț modern, făcut pe ceas și cu calculatorul în mână. Un comerț care, așa cum îmi spunea un amic angajat al celui mai mare importator de fructe și legume din România, livrează doar "prostii", pentru că ce e bun se strică rapid. Problema mare este că agricultura noastră nu e adaptată acestui tip de comerț. Din fericire, aș spune eu... Câtă vreme noi avem un sezon la legume, nu patru, ca egiptenii, și cultivăm în pământ, nu pe asfalt, ca turcii, nu vom putea livra vapoare de alimente neperisabile la secundă. Și atunci, fermierii noștri sunt condamnați să livreze produse doar în piețe sau în micile magazine de cartier, care însă au dispărut în ultima vreme, înghițite de lanțurile de supermarketuri, iar fermierii s-au trezit fără piață de desfacere.
O problemă și mai mare este că noi ne-am obișnuit să cumpărăm "prostii", din comoditate. Ne place să ne umplem coșul din supermarket, și nu din piață, de la țărani. Roșia "de asfalt" e la îndemână tot timpul anului și e chiar mai ieftină decât surata ei "de pământ". Mai contează că are gust de plastic și că e plină de chimicale?
Noua lege ne-ar putea scumpi legumele, e adevărat, dar ne va aduce la pachet o altă calitate a lor și, deloc de lepădat, ceva bani fermierilor români. E protecționism? Evident! Dar îl practică și alții! Urmăriți bețele pe care Franța le bagă în roțile gigantului Amazon, de teamă că rețeaua acestuia de distribuție i-ar putea afecta comerțul de proximitate.
Vor pleca supermarketurile definitiv din România, așa cum amenință? Mă îndoiesc profund, dar, prin reducere la absurd, să admitem asta. Atunci am fi siliți să cumpărăm din nou din piețe, de la țăranii noștri și de la micii fermieri, majoritari în România, care ar avea, din nou, unde să își vândă marfa. Satele noastre, acum depopulate și lovite de izolare, s-ar putea regenera, pentru că și-ar recâștiga piețele de desfacere. Evident, un astfel de scenariu, în care nu cred nici măcar o secundă, ne-ar schimba stilul de viață. Credeți că în rău?