Un "monstru sacru" la București - TIM ROBBINS

Prolog

Săptămâna trecută a fost agitație mare în lumea artistică din București. După șapte zile petrecute în Sibiu, în calitate de invitat principal al Festivalului Internațional de Teatru, Tim Robbins, actor ilustru de la Hollywood, a poposit în capi­tală.
Cum de a ajuns Tim Rob­bins în România? Spre deo­sebire de alte figuri cu no­torietate din cinema­togra­fia internațională, america­nul n-a venit aici ca actor an­gajat în distribuția vreunui film turnat la noi datorită pei­sajelor sau costurilor de producție scă­zute, nici ca să pri­meas­că vreun premiu (vezi exem­plul cel mai re­cent: Sophia Loren, distinsă cu premiul pentru întreaga ca­rieră, la Festivalul Inter­na­țional de Film Tran­silvania, ediția 2016). Tim Robbins a fost invitat la Si­biu, în cadrul FITS, și ulterior în Bucu­rești, la Teatrul de Comedie, ca să-și prezinte una dintre prin­ci­pa­lele sale izbânzi regi­zo­rale: piesa "Visul unei nopți de vară", de Wil­liam Shake­speare, pe care a mon­tat-o cu propria trupă de teatru, "The Actors' Gang".

Povestea

Pentru cei care nu cunosc biografia actorului Tim Robbins, poate părea un nonsens să vorbești despre o izbândă "regizorală". Într-adevăr, Tim Robbins e un actor de Oscar, nu doar metaforic, ci și în reali­tate. A câștigat mult râvnita statuetă în 2004, pentru rolul splendid din filmul "Mystic River", în regia lui Clint Eastwood. Pentru același rol, a câștigat și un Golden Globe, după ce premiul îi mai fu­sese acordat și în 1993, pentru par­ti­tura din "The Player", în regia lui Robert Altman. Dar cu mult înainte de a deveni un actor galonat, cu cotă uriașă de box-office, Tim Robbins și-a dorit "să se facă" scriitor și regi­zor de teatru. Luând contact de tim­puriu cu această zonă a lumii artis­tice, datorită părinților săi (ac­trița Mary Robbins și muzicianul Gil Robbins, membru al trupei folk The Highwaymen) care au avut grijă să-l ducă din fragedă pruncie la spec­tacole de teatru, era fascinat de magia transformărilor de pe scân­dura scenei și de atmosfera vibrantă din labora­torul de culise al unei piese. (În acest punct, trebuie să fac o pa­ranteză mă­gulitoare: unul dintre specta­colele care l-au marcat în mod deosebit în tine­rețea-i înflăcărată de vise teatrale a fost "Agamemnon", în regia românului An­drei Șerban, spectacol pe care Tim Rob­bins l-a văzut la New York, în 1977, și-n urma că­ruia își amintește că a exclamat: "Uau, nu știu cum a făcut (n.a. regizorul) asta, dar vreau și eu să fac așa ceva!" Într-un rapel artistic fericit orchestrat, în 2016, Robbins s-a întâlnit cu Andrei Șerban în București.)
Spre deosebire de alte pasiuni ado­les­centine, fascinația pentru textul și regia de teatru nu s-a stins. Tim Rob­bins începe să regizeze piese încă din perioada liceu­lui, iar în 1981, coa­gulează în jurul său o gașcă de artiști tineri, cu o viziune teatrală non­conformistă, cu tușe punk, împreună cu care, după o scurtă perioadă de gestație, "naște" compania "The Actors' Gang". În decursul celor treizeci și cinci de ani de când trupa s-a "înră­­dăcinat" în California, com­ponența ei s-a tot modi­ficat, însă Tim Robbins, în calitatea sa de di­rector artistic, a rămas fidel crezului inițial: acela de a sprijini și ghida artiști cu năzuințe inovatoare și de a produce spectacole în afara uzanțelor creative tradiționale, nu doar în Los Angeles, ci pe toate cele cinci continente ale lumii.

Sosirea

Tim Robbins a sosit în București luni, 20 iunie, urmând ca marți, la ora 12, să susțină o conferință de presă la Teatrul de Comedie. Unde, în ziua cu pri­cina, pe o căldură care se opintea să lichefieze nu doar asfaltul, dar și aerul, și-a făcut apariția cu punc­tua­litate, într-un automobil "normal", și nu într-o li­mu­zină, precum starurile cu ifose. După ce a așteptat câteva minute în spatele unei mașini de gunoi care se avânta în pas de melc să curețe străduțele din Centrul Vechi, actorul și-a coborât de pe bancheta din spate cei 1,96 metri ai staturii sale, încununați de un păr tuns scurt, grizonat-aproape alb. Era îmbrăcat cu un tricou negru comun, un sacou albastru-închis și o pe­re­che de jeanși în aceeași nuanță. Domnul George Mihăiță, directorul Teatrului de Comedie, vizibil emo­ționat de greutatea momentului, dar și a misiunii sale de gazdă, l-a întâmpinat pe Tim Robbins, după care l-a introdus în clădirea teatrului. După câteva minute, "omul din America" s-a ivit zâmbitor în foa­ie­rul sălii "Radu Beligan", acolo unde fusese anun­țată conferința de presă și unde jur­naliștii îl așteptau nădușiți - nu știu cât de emoție, dar sigur de vi­pia care nu se dădea dusă de in­strumentele de climatizare fru­gale. După un dia­log prelung (gân­dit ca un soi de tête-à-tête artistic, dar cu public), condus de criticul de tea­tru Octa­vian Saiu, s-a trecut, în sfâr­șit, la proba de foc a întrebă­rilor jurnalistice care, din păcate, au ocolit aproape în totalitate su­biectul de fond, adică piesa de tea­tru, fiind (cu rare ex­cepții) cotro­pite de bana­litate: "Ce v-a plăcut cel mai mult în Ro­mâ­nia?", "Ați mâncat sarmale? V-au plăcut?" sau "Ce ați alege dintre teatru sau film?". Am admirat cu uimire răb­darea lui Tim Rob­bins, care a răs­puns tuturor curiozi­tăților, repe­tân­du-și mare par­te dintre răspun­surile date și în Si­biu. Bref, după o oră și jumătate, toți participanții la reuniune au răsu­flat ușurați c-au "mântuit trebușoara", vorba lui Creangă.

Interviu acordat revistei "Formula AS"

TIM ROBBINS
"Iată minunea teatrului! Ne reamintește că suntem oameni și că putem să creăm bucurie și fericire"

- Domnule Robbins, ce v-a de­ter­minat să aduceți în România "Vi­sul unei nopți de vară", în locul celorlalte două spectacole ce fi­gu­rează în programul actual al tea­trului dvs.?

- Din păcate, opțiunea nu mi-a aparținut: acesta a fost spectacolul cu care am fost invitat să vin în Ro­mâ­nia. Sincer, aș fi vrut să prezint publicului de aici spectacolul "Har­lequino: On To Freedom" - care pu­ne problema: cum descoperi liberta­tea în plină opresiune, cum poate spi­ritul uman să rămână liber? - dar inten­­ționez să revin cu el în curând. În egală măsură, mi-ar plăcea să aduc aici și spectacolul "1984", du­pă George Orwell - cred că ar avea un ecou preg­nant în România.

- După două sute de ani, în care "Visul" lui Shakespeare nu a mai văzut scena, a venit varianta lui Peter Brook, din 1970, care a renunțat la perspec­tiva tradițională a montării textului, spec­tacolul său devenind un punct de refe­rință pentru creatorii de teatru, in­clusiv cei români. Și dvs. ați mers cu montarea tot în zona metaforei?

- Îl admir enorm pe Peter Brook, el reprezintă, într-adevăr, un punct de re­ferință pentru mine. Cartea lui absolut fantastică, "The Empty Space", am ci­tit-o de mai multe ori din scoarță-n scoar­ță și o țin foarte aproape de mine, în bibliotecă, s-o am la îndemână. Însă nu pot să spun că, în ceea ce privește mon­tarea "Visului", am fost influențat de viziunea lui. M-am a­runcat în povestea asta cu sufletul deschis și cu speranța că-mi va ieși un spectacol coe­rent.

- Se pare că pre­zența zânelor din pie­sa lui Shakespeare le ridică probleme regi­zo­rilor...

- Reprezentarea ma­giei zânelor a fost, într-adevăr, cea mai provocatoare, cea mai dificilă parte, dar am ales să privesc proce­sul ăsta cu relaxare, nu cu încrâncenare, am ales să văd partea lui jucăușă. E drept că am avut și un avantaj, da­torită contextului: în California, oamenii sunt foarte preocupați de natură, consideră că natura face parte din viața noastră, că suntem legați de ea, că ea ne determină emo­țiile, California e un spa­țiu foarte progresist la nivel de gândire, și-atunci mi-a venit foar­te ușor să "văd" na­tura interpretată și suge­rată de trupurile și vo­cile actorilor. A fost ceva cât se poate de na­tural!

- În opinia dvs, des­pre ce este vorba în "Visul" lui Shake­speare, un text cu multe straturi de înțele­gere, despre care s-au scris tomuri întregi?

- Piesa aceasta ne reamintește ce înseamnă să fii om, să fii uman, ce înseamnă să fii îndră­gos­tit, ce nebunie poate să fie dragostea și câtă confuzie poate să seme­ne ea. Și e singura piesă de limbă engleză sau de orice altă limbă, pe care o cunosc și care se încheie cu o binecuvântare - aceea a lui Oberon - și cu invitația lui Puck de a ne da cu toții mâinile și de a fi prieteni. E atâta umanitate și atâta iubire în textul ăsta! Cred că mesajul lui esențial este: viețile voastre contează! Și viețile zămislite de voi contează! Iată minunea teatru­lui: ne reamintește că suntem oameni și că putem să "creăm" bucurie, fericire, pentru noi și semenii noștri! Asta e și credința mea supremă, când lucrez cu "The Actors' Gang", și acesta este țelul meu suprem în relația cu publicul.

Post Scriptum in extenso

Păcat că:
* În timpul primei reprezentații a "Visului", la care am asistat eu, în ultima jumătate de oră, moni­toarele pe care era prezentată traducerea textului - în folosul spectatorilor nevorbitori de limba engleză sau care ar fi avut dificultăți în a înțelege replicile din pricina caracterului lor arhaic - au clacat, înne­grindu-se, pentru ca apoi, în urma tentativelor de re­mediere a disfuncției, să etaleze o minunată nuanță de albastru, dar tot fără urmă de scenariu.
* În timpul aceleiași reprezentații, sistemul de climatizare al sălii a lăsat mult de dorit - doar că nu ne-am sufocat. Încercându-se probabil îmbunătă­ți­rea sa, nu s-a izbutit decât disturbarea spectacolului. În cea de-a doua jumă­tate, din partea dreaptă a sălii au răzbătut, în mod repetat, niște șuierături astmatice, încheiate, fi­nalmente, cu un fâsâit. Și mai gravă a fost situația pentru actori: rolurile im­pun tuturor multă im­plicare fizică, astfel că, la pauză, pentru a le per­mite bieților interpreți să se mai răcorească, le-a fost adus pe scenă un ven­tilator. O soluție nu tocmai ele­gantă!
* În niciuna dintre cele trei seri în care "Vi­sul" a fost jucat pe scena Teatrului de Comedie, Tim Robbins nu a apărut la aplauzele de final, așa cum a procedat, de pildă, anul trecut, în Lyon, pe scena festivalului "Les Nuits de Fourvière", unde a fost prezentată aceeași piesă. Inițial, am crezut că a fost dezamăgit de faptul că, cel puțin în prima seară, publicul româ­nesc nu a digerat pe deplin viziunea sa re­gizorală - după pauză, în sală nu s-au mai întors decât jumătate dintre spectatori, iar în timpul celei de-a doua părți a reprezentației au mai existat vreo 10 persoane care au depus, și ele, armele, s-au ridicat și au părăsit tea­trul. Ulterior am aflat că, de fapt, Tim Robbins a plecat din România chiar în data de 22 iunie, cu des­tinația Italia și, mai exact, Fes­tivalul Spoleto. Mă în­treb care a fost motivul acestei grabe, de vreme ce, conform programului oficial, primul său angajament italian era abia în data de 26 iunie.

Bine că:
* În distribuție au figurat Will Thomas McFad­den (interpretul rolurilor Lisandru/Chitră/Întâia Zână) și Molly Mignon O'Neill (interpreta Elenei), care au fost splendizi! Molly O'Neill a adus pe sce­nă o extraor­dinară prospețime interpretativă, iar Will McFadden a făcut o demonstrație excepțională de ce înseamnă arta actorului - o mimică variată și de mare elocvență, modularea vocii în registre diferite și un fel de a "vedea" textul care a reușit să fie mo­dern, dar nici să nu-l trădeze pe Shakespeare!


Îi mulțumesc domnului Bogdan Amarfi pentru facilitarea acestei întâlniri cu Tim Robbins.