SIBIUL ÎN FESTIVAL

Teatrul lumii, în cetatea Cibinului (Festivalul Internațional de Teatru Sibiu 2016)

Făuritorii de vise

Fetița de lângă mine a privit în sus și a întrebat-o pe doamna îmbrăcată elegant, care o ținea de mână: "Buni, da' ăștia ce sunt?". "Sunt Făuritorii de vise", a răspuns doamna, privind în cărticica-program, dar nu a apucat să-și ducă la capăt cuvintele, când unul dintre acei "fauri" pe picioroange, înalt cât o casă, s-a aplecat și a luat-o pe fetiță în brațe, a ridicat-o sus, sus de tot, până aproape de cer, a zburat cu ea printre nori, printre stele, după care a pus-o ușurel, pe pă­mânt, lângă bunica ei. Oamenii mari aflați pe stradă au aplaudat-o, iar ea, ca o mică prințesă, cu stelele și cerul rămase încă în inimă, a început și ea să aplaude fâstâcită de atâta atenție.
Timp de zece zile, Festivalul Internațional de Tea­tru a făcut Sibiul să arate ca o uriașă cutie cu cadouri, în care oricine putea să găsească ceea ce îi plăcea. Teatru pe alese, dans, muzică sau circ, cărți sau, pur și simplu, discuții cu actori și regizori celebri (peste 450 de evenimente!), toate "servite" la discreție într-un fes­tin cultural rafinat. Ca dintr-un corn al abundenței culturale, darurile s-au revărsat pe străzile și în sălile Sibiului, transformând orașul într-o sărbătoare strălu­citoare. Piețele au fost pline de oameni fericiți, parcu­rile au răsunat de aplauze, sălile au fost neîncăpătoare pentru cei veniți să prindă o fărâmă din bucuria de a trăi prin artă. Sau pur și simplu de a trăi! Și oriunde ai fi ajuns în acele zile în Sibiu, în Piața Mare sau pe străduțele înguste, cu aer medieval, vedeai tot oameni fericiți și zâmbitori, amestecați printre clovni, dansând cu fanfarele sau privind dansatorii de pe cer. Vorbeau toate limbile pământului, erau veniți din toate colțurile lumii, încât Sibiul pă­rea nu capitala cultu­rală euro­pea­nă, ci ca­pitala cultura­lă mon­dia­lă. Și nu este nicio exagerare în asta: ar­tiștii veniți la această a 23-a ediție a Festi­valului de Teatru de la Sibiu au fost invitați, din nu mai puțin de 70 de țări! Să auzi pe stră­zile unui oraș ro­mânesc "Ce fru­moa­să e Româ­nia!", "Ce frumos este la voi!", în zeci de limbi, de la japo­neză la norve­gia­nă, nu este un semn de pro­vincialism, este o bucurie adevărată, bu­curia unei norma­lități după care româ­nii au tânjit câteva decenii, este bucuria excelen­ței, prezentă ca fapt obișnuit pe stră­zile unui oraș tran­silvă­nean. Pe terasele din Piața Mică, în timp ce oamenii își savurau cafeaua, în ritmurile unei fanfare de cinci­zeci de instru­mentiști, i-am auzit vorbind des­pre Ostermeier, despre Krystian Lupa, Luk Per­ceval sau despre Eugenio Barba, nume necunoscute până odinioară în România, despre care acum se vorbește și la noi, ca despre artiști mari "de-ai casei", li se urmăresc spectacolele și se discută ce au mai creat. Întocmai ca pe mica fetiță luată de Făuritorii de vise până sus, între stele, tot așa FITS și-a luat spectatorii, ducându-i în luminile ram­pei, acolo unde, în momente cu adevărat magice, viața se amestecă cu teatrul, devenind un singur, mare spectacol.

Regal teatral

"Anul acesta va fi o ediție de colecție!", a anunțat directorul festivalului, Constantin Chiriac. Și așa a fost. Cu foarte multe piese de teatru excepționale și unii dintre cei mai buni regizori ai lumii, a fost foarte greu să alegi ce să vezi, atunci când evenimentele se suprapuneau. Nume uriașe din industria teatrului au venit sau au revenit la Sibiu, printre ele - Oskaras Koršunovas, cu Teatrul Național din Vilnius, Eimun­tas Nekrošius, care anul trecut a primit o stea pe Aleea Celebrităților, Teatrul Vidy-Lausanne din Elveția, cel mai mare teatru al Europei, având cel mai mare buget.
Cu ei a venit și emblematicul Christoph Marthaler, cu un spectacol pe care festivalul s-a străduit să îl aducă de șapte ani! Pe scenele de la Sibiu au fost prezenți și actorii de la Yamamoto Noh, cel mai vechi teatru din lume, care este o adevărată legendă, un teatru vechi de 700 de ani, declarat patrimoniu UNESCO, și tot din Japonia, o companie de păpuși, care se află, de asemenea, în patrimoniul UNESCO.
Hermann și Maria Braun s-au căsătorit în tim­pul celui de-al Doilea Război Mondial, într-o primărie ce tocmai a fost bombardată. Două zile mai târziu, Hermann pleacă pe front și nu se mai întoarce. Mariei i se spune că a murit. Ca să-și câștige pâinea, se angajează într-un bar și începe o relație cu un soldat american negru. Dar în seara în care se pregătea să se culce cu el, intră în casă... Hermann. Maria îl ucide pe american, însă la tribunal, Hermann își asumă toată vina și merge la închisoare pentru ea. Așa începe Ma­ria să pregătească ziua celei de-a doua întoarceri a lui, străduindu-se să facă bani și să ajungă la alt statut social, în noua Republică Germană. Compro­misuri­le ei și contextul Germa­niei înainte și după război vor face din încercarea lor de a-și găsi fericirea o tragedie. Aceasta este, pe scurt, povestea "Căsă­to­riei Mariei Braun", una dintre piesele cele mai așteptate de publicul de la Si­biu. Așteptarea s-a dato­rat în primul rând regiei, sem­nate de germanul Thomas Ostermeier, de la teatrul "Schaubühne Berlin", cât și premiului luat de această piesă, în urmă cu doi ani, la Avignon. Ostermeier are faima unui regizor implicat politic, însă publicul tânăr a avut o surpriză când l-a ascultat vorbind: "Am mai spus-o: teatrul nu poate schimba lumea. Se poate considera că fac teatru politic, dar în realitate, ceea ce pun în piesele mele este ceea ce văd în jurul meu. Orice poate părea politic, însă tot ce doresc este să observ și să transpun viața societății de azi. Sigur că nu poți să rămâi impasibil când Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, este implicat într-un scandal rușinos, dar ține să dea lecții despre corupție României... Dar singurul gest politic autentic e acțiu­nea politică. Dacă vreți o schimbare, trebuie să fiți activi și să vă implicați. Nu vă bazați pe teatru, pentru că el a rămas doar o mică rotiță dintr-o mașinărie complexă care este lumea de azi".
În ce-i privește pe ruși, ei au venit la Sibiu cu vechea școală actoricească, cu actrițe superbe, actori geniali și poveștile lui Vasily Șukșin, spuse cu o energie și o poftă de viață molipsitoare. Deși textele marelui scriitor sunt pline de nostalgie și pe fundal spectacolul avea o muzică ancestrală, sfâșietoare, ce aducea cu doinele românești, trupa moscovită a reușit să prezinte personaje din Rusia profundă, așa cum erau cândva și așa cum sunt și astăzi. Un spectacol care de opt ani se joacă cu succes pe toate scenele lumii și care, iată, a ajuns și în România.
Regizorul italian Eugenio Barba a revenit la Sibiu pentru a patra oară. Fost, câțiva ani, asis­tent al regizorului polonez Jerzy Grotowski, a mers apoi în Norvegia, unde a lucrat ca sudor, înainte de a-și înființa propria trupă de teatru, Odin, în 1964, cu tineri respinși la admiterea în Universitate. În cele din urmă, i s-a oferit o veche fermă în nordul Danemarcei, unde să creeze un atelier-școală pentru teatru. Acolo va înființa Eugenio Barba celebra Școală Internațio­nală de Teatru Antropologic, un reper mondial pentru un nou fel de a înțelege dramaturgia. În 40 de ani de muncă, mica fermă din nord a devenit un adevărat campus, unde s-au realizat peste 70 de piese de teatru remarcabile, ba­zân­du-se atât pe talen­tul său re­gi­zoral cât și pe o disciplină de fier impusă cursan­ților săi veniți din toată lumea. Două din­tre aceste piese au sosit anul acesta la Sibiu - "Sensul vie­ții" și "Memo­rie de­­vas­tatoare". Să­li­le au fost pli­ne, specta­torii fiind cu­rioși să desco­pere textura stra­nie a acestui tea­tru-la­bo­rator, în ca­re sunt reuniți actori din 12 țări și în care trans­pare tra­diția pen­tru joc și măști a cultu­ri­lor din întreaga lume.
Și tot despre tea­­tru de foarte bu­nă ca­litate este vor­ba și când pri­vesc un domn gri­zonat, îmbrăcat le­jer, de vacanță, fă­cându-și selfie-iuri în fața sălii "Tha­lia" din Sibiu. Se plimbă apoi relaxat, pe lân­gă ve­chiul zid al cetății, și doar dacă te uiți atent îl poți recu­noaște: este Tim Robbins, ac­torul de Oscar din "În­chisoarea îngeri­lor", venit la FITS, în calitate de regizor. Poate că a fost vorba de celebritatea câștigată în cinematografe, poate că oamenii au vrut să vadă "Visul unei nopți de vară" într-o regie simplă, așa cum se juca pe vremea lui Shakespeare, cert este că biletele la piesele regizate de Tim Robbins s-au vândut cu mult înainte de înce­pe­rea festivalului. Norocoșii au putut vedea pe scenă o lume suprarealistă, cu zâne, vrăji, incantații și îndră­gos­tiți fermecați prin magie. "Aceasta este una dintre piesele mele preferate scrise de Shakespeare; conține foarte multe straturi de adevăr, neadevăr, vis, realita­te, magie și înșelătorie. O dis­pută conjugală tul­bu­ră universul, iar situația confuză re­zul­tată este pericu­loa­să și plină de com­portamente scan­da­loase și extrem de amuzante. Mă bucur că am venit în Româ­nia, și Sibiul mi se pare un oraș foarte frumos, cu ae­rul lui medieval. Eu am fost în juriul care a pre­miat la berlinale fil­mul Poziția copilului, un film magnific, și mi-am dorit să vin aici și să cunosc ac­to­rii români, care mi se par excepționali", a spus Tim Robbins.

Și a avut ce să vadă, pentru că prezența trupelor românești a fost de anvergură. Nu doar numă­rul pieselor jucate de actorii români a fost impre­sionant, dar și calitatea lor. În felul ăsta, la Sibiu s-a văzut (chiar și prin contrast cu marile teatre ale lu­mii) că România are și o școală de teatru foarte bună, dar și actori și regizori de talie europeană sau mon­dială. Că Faust-ul lui Silviu Purcărete s-a jucat cu casa închisă nu e de mirare, având în vedere că bile­tele la acest spectacol sunt vândute aproape în tota­litate până în septembrie. Dar la fel a fost și pentru "Metamor­foze" sau "Lulu" (în regia aceluiași Silviu Purcărete, ambele cu Ofelia Popii), pentru "Vestul singuratic", de la Nottara (cu Florin Piersic Jr, Andi Vasluianu, Vlad Zamfirescu și Ioana Calotă), "Mar­mură" (cu Victor Rebengiuc, care a și primit, emo­țio­nat, o stea pe Aleea Celebrităților) sau "Oameni obișnuiți" (un fel de jurnalism-teatru, în regia Gia­ninei Cărbunariu).

*

Dar festivalul de la Sibiu are, firește, și cârcotași. An de an, ei repetă același lucru: că marea demon­strație de teatru internațional are, în ea, prea mult "circ". Dar cine spune asta fie nu a văzut de aproape circul de pe străzile sibiene, fie nu înțelege rolul clovnului în lumea de astăzi, atât de demnă de "râs și plâns". Și anul acesta, spectacolele stradale au fost numeroase și, ca de obicei, de foarte bună calitate. Sigur că este circ, dar când trupa de la Les P*tits Bras prezintă, în Piața Mică, spectacolul "Parfumul Cir­cu­lui de altădată", nu ai cum să nu te emoționezi. Măcar pentru acrobațiile spectaculoase și umorul plin de can­doare al unor actori îmbrăcați în costume de catifea vișinie, exact ca în zilele frumoase ale copilă­riei. În Piața Mare, artiști veniți din Spania și Argenti­na au trans­format cerul într-o scenă pentru o comedie aeria­nă, la 30 de metri înălțime. Iar când și orchestra cântă live lângă tine, totul este minunat! Ca de obicei, au fost pe străzi și majorete, și fanfare (cea româneas­că, de la Cozmești și Youth Ma­rine, din Cehia), și tea­tru cu foc, și dan­sa­toare de batucada, îmbrăcate (doar) în pene și pietre prețioase. Au venit chiar și cimpoierii din Malta! Și dacă ați fi văzut toate as­tea și ră­mâneați tot plictisiți, mai aveați o singură șansă: un circ... ve­ge­tarian, în care o banană bate la tobă, o felie de pe­pene suflă în trom­­bon și un morcov cântă la trom­petă!

Pe scurt, despre festival

Directorul și fondatorul acestui eveniment minunat pentru Sibiu și pentru România, domnul Constan­tin Chiriac, este greu de "prins" în zilele cu mii de invitați la sărbă­toarea teatrului. Totuși, într-un scurt moment de respiro, am putut să îi pun câteva întrebări.

CONSTANTIN CHIRIAC
"Le-am promis spectatorilor o ediție «de colecție». Sper că nu am dezamăgit"

[/img]- Pare că în fiecare an vreți cu orice preț să depă­șiți edițiile pre­cedente. Dimen­siu­nile festivalu­lui și calitatea au fost impresio­nante! Cum reu­șiți?

- FITS este, de fapt, o activitate con­­tinuă precum curgerea unei ape, nu o muncă în sal­turi, pentru că nu facem așa: începe o ediție, apoi se ter­mi­nă, ne luăm avânt, ne poticnim și în­cer­căm să ducem mai departe. Nu! La noi ediția de anul viitor este realizată deja în propor­ție de 80%, iar cea din 2018, aproa­pe 50%. Mai avem de lucrat pentru 2019 și 2020, dar avem un con­tract semnat deja pentru 2023. Anul aces­ta le-am promis specta­torilor o edi­ție "de colecție". Cred că nu am dezamăgit.

- Tema acestei ediții este "În­cre­de­rea"...

- Ceea ce oferim publicului este, în primul rând, calitate. Se spune că sun­tem al treilea festival ca mărime din lume, dar, spre deo­sebire de Edinburgh, care este pe primul loc, aici, la Sibiu, nu este o piață de teatru unde oricine poate să vină să joace. Absolut toate spec­ta­colele sunt foarte atent selec­ționate, ca să oferim publicului doar ce este ex­celență. Încrederea se construiește în felul acesta în timp, și față de spectatori, dar și față de companiile invitate.

- Festivalul a costat anul aces­ta nouă milioane de euro. Cât de greu a fost să obți­neți acești bani?

- Aproape un sfert i-am primit de la bugetul local. Restul sunt sponsorizări. Din fericire, acest eveniment produce pentru comunitate mai mult decât cheltuiește și, când ai 65.000 de spectatori zilnic, și spon­sorii sunt încântați să parti­cipe. Ne-am stră­duit să obținem și finanțări europene. Este unul din motivele pentru care am avut seminarii cu tema "Polonia - mo­del de urmat în managementul cultural". Avem speranțe că lu­crurile vor merge spre bine, suntem în discu­ții pen­tru construirea, chiar aici, la Sibiu, a unui cen­tru de conferințe și spectacole de nivel internațional.


ELENA KUZINA, profesoară de actorie la Academia de Teatru din St. Petersburg, Rusia
"Oamenii au nevoie de artă, indiferent de regimul politic"

- Cum se explică fericita întâmplare pentru studenții români de a vă avea, chiar și pentru câteva zile, profesoară la Sibiu?

- L-am întâlnit pe George Banu, care era curios să vadă sistemul meu de formare actoricească, prin studiul corpului în mișcare. Nu vreau să vă plictisesc cu lucruri tehnice, dar pe scurt, tehnica se cheamă "Biomecanica lui Meyerhold" și este o alternativă la stilul de realism al lui Stanislavski, care am observat că este foarte popular printre actorii români. De altfel, eu mai predau și tehnica actoricească a lui Michael Cekhov. I s-a părut interesant lui George, și împreună cu domnul Chiriac m-au invitat în România, unde sunt pentru prima dată.

- Deși suntem vecini, de fapt știm foarte puține lucruri despre viața culturală din Rusia. Ce se întâmplă acolo? Cât de important mai este teatrul în Rusia?

- Este foarte important. În St. Pe­tersburg sunt foarte multe com­pa­nii private și sălile sunt mereu pline. La fel este și la Moscova. În siste­mul de stat, banii sunt foarte puțini, însă tea­trele independente o duc destul de bine. Există o efer­vescență cultura­lă reală, nu doar în teatru, ci și în artele plas­tice sau muzică. Oa­menii au ne­voie de artă, indiferent de regimul politic.

- Cât costă un curs cu dum­neavoastră în Rusia? E scump? Și în cât timp aș putea să devin un actor bun?

- Depinde... Un curs obișnuit, cu două întâlniri săptămânale, timp de o lună de zile, costă 60 de do­lari, la St. Petersburg. Țin aceleași cursuri și în Ame­rica, unde costă cam de zece ori pe atât. Dacă te ții de treabă, în doi ani poți să devii un actor bunicel și în patru ani un actor bun. Dar pentru asta îți trebuie și un pic de talent și... să faci na­veta de două ori pe săptămână la St. Pe­tersburg.

*

Am ajuns la finalul articolului și nu am apucat să spun nimic despre minunatele spectacole de dans, despre expoziții, filme sau lansări de carte, despre convorbirile lui George Banu sau despre concertele de gospel, fado sau orgă. E imposibil să scrii totul des­pre acest festival, așa cum e im­posibil să prinzi toate evenimentele. A fost ex­­traordinar să vezi cum oamenii, stră­zile, chiar casele și parcurile capă­tă o altă stră­lucire și frumusețe, atunci când sunt pro­iectate pe un decor artis­tic. Sibiul s-a trans­format, timp de zece zile, într-o mică planetă culturală. Cor­tina festivalului a coborât, însă emo­țiile și bucuria acestor zile vor rămâne, ca o lumină magică, peste casele, zi­durile și străduțele vechii Cetăți.