Vară de foc!

Redactia
- Întâi am tânjit după ea, acum ne văităm de vipiile solare care ne transformă în scrum. Câteva sfaturi de prim-ajutor (pentru cei care mai cred în minuni) citiți în rândurile următoare. Sunt de ultimă oră și aparțin specialiștilor -

Când sângele o ia razna

- Interviu cu dr. RADU NICOLAU -

- De ce circulă sângele așa de prost când e cald afară?

- Din cauza căldurii, vasele se dilată, aceasta pro­voacă o scădere a tensiunii și vă simțiți obosiți. În ace­lași timp, însă, inima trebuie să pom­peze mai mult pen­tru a menține sân­gele în circulație. Acest lu­cru o solicită în plus.

- O schimbare bruscă a vremii poate provoca un infarct?

- Da, este posibil. Un front at­­mosfe­ric poate cauza închi­de­rea com­pletă a va­se­lor co­ronariene prin­tr-o trom­boză. Rezul­tatul ar fi un in­farct.

- Să zicem că vreau să-mi petrec vacanța într-o țară din sud. Ce pot face împotriva unui șoc climateric?

- Înainte de plecare - cam cu 4 săp­tămâni - înce­peți să vă pre­gă­tiți. Mergeți de trei ori pe săptămână la saună și antrenați-vă transpirația. Într-o lună, veți putea crește secreția de transpirație (su­doa­re) cu 50%. În felul acesta, v-ați pre­găti bine orga­nismul pentru tem­pera­turile tro­pi­cale. Altfel, ați putea risca un co­laps de circulație.

- Pot să suport căldura, dar ume­zeala din aer, care se lipește de tot corpul, mă sleiește de puteri. Ce ajută?

- Beți multe lichide, de preferință apă minerală sau ceaiuri. Consumați doar mâncăruri ușor digera­bile, căci o digestie bună întărește sistemul ner­vos vegetativ.

- Când vremea este caldă (sufocantă și-apă­să­toare), nu mai pot să dorm. Din ce cauză?

- Din timpuri străvechi, orga­nis­­mul nostru s-a obișnuit ca noap­­tea temperatura să fie mai scăzută ca ziua. Când căldura este apăsă­toare, este cald și noaptea. Corpul este iri­tat, nu se poate aco­moda, practic este treaz.

- De ce ar trebui să beau mai puțin alcool atunci când este cald?

- Căldura dilată venele, iri­ga­rea cu sânge e mai bună. În felul aces­ta, alcoolul ajunge prin mu­coa­sa stoma­cală mai repede în sân­­ge, efectul lui fiind mai puter­nic.

- Căldura poate să provoace o boală serioasă?

- Căldura în sine nu provoacă boli. Dar poate declanșa boli grave, dacă predispoziția există deja. De mul­te ori, pacienții nici nu știu că au asemenea predispoziții în organism.

- Care sunt bolile tipice ce pot fi declanșate sub influența căldurii?

- Este vorba în special de boli de inimă și de circu­lație, hiper sau hipo­tensiune, dureri de cap, migrene, reu­matism, tromboze, astm, infecții.

- Sunt predispusă la varice. Doctorul spune că temperaturile ridicate ar fi o otravă pentru ele. De ce?

- Pentru că venele se dilată la căldură, iar sângele curge mai lent. Se depune mai ușor pe pereții vaselor și pericolul trombozei crește. De aceea, persoanele cu varice trebuie să poarte chiar pe căldură ciorapi spe­ciali (de compresie), oricât ar fi de neplăcut.

- Ne-am putea apăra în vreun fel de necazurile provocate de vreme?

- Da, puteți. Trebuie să vă întăriți trupul. Trebuie ca prin antrenament el să devină capabil să se adap­teze mai repede și mai bine la schimbările de vreme. Cele mai eficiente sunt: sau­na (1-2 ori pe săptămână) și un an­trenament ușor de rezistență.

Suferința venelor

Fiecare al doilea adult are va­ra probleme cu venele. Ti­pice, în sensul acesta, pen­­tru lunile calde sunt urmă­toa­rele simp­tome: picioarele ard, glez­nele se umflă, sunt grele și dor. Cei care pe durata unei zile de muncă stau în picioare sau șed pe scaun su­feră în mod special. De vină este acu­mularea de sânge în vene. Alte dovezi vizi­bile sunt varicele și va­sele de sân­ge sparte. "Cine ignoră aceste pro­ble­me riscă complicații severe, ca de pil­dă răni deschise sau blocări mortale ale circulației sângelui", avertizează medicii. Iată de ce, ime­diat ce ase­menea semnale de alarmă se ma­nifestă, mergeți la un medic pentru a clarifica natura sufe­rinței. În func­ție de gradul de gra­vitate al bolii, sufe­rința venelor poa­te fi tra­tată cu me­dicamente, alifii, ban­daje cu compre­sie (ciorapi elas­tici). Une­ori, este indi­cată și extir­pa­rea vase­lor bolnave prin mici inter­ven­ții chi­rurgicale sau cu ajutorul la­serului. Dar fiecare ins în parte poa­te să-și îmbunătățească singur cir­cu­lația sângelui și să-și întă­reas­că pereții vaselor. Iată câte­va pro­ce­dee, recomandate de specialiștii germani, menite să înlăture um­flarea și du­rerea pi­cioarelor:
* În cazul profesiilor care se practică șezând: din oră în oră, ridicați-vă de pe scaun și înăl­țați-vă pe vârful picioarelor de 10 ori. Apoi răsuciți-vă picioarele pe margi­nea exterioară a pantofilor și încer­cați să faceți câțiva pași așa. În fine, ridicați pe rând câte un picior în aer, învârtind laba spre dreapta, în sen­sul acelor de ceasor­nic. Când lucrați, nu stați niciodată picior peste picior. Se sparg ve­nele.
* În cazul profe­siilor care se prac­tică stând în picioa­re: în pauzele de lucru și seara, acasă, ridicați picioarele mai sus decât trupul, fie așezându-le pe birou, fie culcați pe pat, ridicându-le pe pe­rete. Foarte indicate sunt și băile de picioare alterna­tive: cald - rece.
* În călătorii: dacă plecați în voiaj cu ma­șina, din două în do­uă ore în­tre­rupeți că­lă­toria. Ri­di­cați-vă pe vâr­ful pi­cioarelor, apoi lă­sa­ți-vă pe căl­câie, în fine, fugiți ușor pe loc, scu­turând bine picioa­rele. Ținutul îndelungat al picioare­lor pe pedalele de conducere ale ma­și­nii (accelera­ție, frână) pro­duce cârcei și cram­pe în mușchi.
* În vacanța de vară: nu vă mul­țu­miți doar să zăceți pe iarbă, pe nisip sau în pat, lene­vind. Mult mai in­di­cat pentru sânge e să mergeți pe jos, să faceți ture cu bicicleta, să înotați.
* Venelor bolnave și slabe nu le place căl­du­ra, indiferent dacă ea e pro­dusă de soare, de sau­nă sau de băi în apă fierbinte. Acestea nu sunt com­plet inter­zise, dar trebuie nea­părat să fie urmate de dușuri reci.

Câteva boli ale verii și leacurile lor

* Arsuri solare
- se tra­tează foarte eficient, ex­tern, cu ulei medicinal de sună­toa­re. Iată cum se prepară: într-un borcan de sticlă cu filet se pune jumătate de litru de ulei de măs­line sau de sâmburi de stru­guri (la nevoie se poate fo­losi și cel de floarea-soa­relui) și se adaugă 6 linguri de pulbere de sunătoare, 2 linguri de pulbere de flori de mu­șețel și 2 linguri de pulbere de men­tă. Ames­tecul se lasă să ma­cereze vre­me de zece zile la soa­re, apoi se fil­trează prin ti­fon, iar so­luția rezultată se păs­trează în recipiente mici, închise la cu­loare. Se aplică pe zonele afec­tate, de oricâte ori este nevoie.
* Insolație - se tra­tea­ză în pri­mul rând cu mul­te li­chide. În 24 de ore după apariția in­solației este bine să se bea 3 litri de li­chide. Medi­cina na­­turis­tă reco­mandă ca remediu sucul de mere în care s-a adăugat miere (1 lin­guriță la pahar) și sare de bu­că­tărie (1 vârf de cu­țit la pahar). La fiecare pa­har de suc de me­re ast­fel îmbogățit se bea și un pahar de apă minerală cu conți­nut ridicat de mag­ne­ziu (Vâlcele, Bibor­țeni, Zi­zin) în care se pune o linguriță de bicarbonat de sodiu. Aceste două remedii lichide asigură nu doar hidratarea organis­mului, ci și re­fa­ce­rea echilibrului electro­litic, ex­trem de ne­ce­sar după ce s-a stat la soare. Pentru re­duce­rea sen­zațiilor neplă­cute (dureri de cap, frisoane, ame­țeală) se re­co­mandă și o cană de ceai de mă­ghiran și chimen a­mes­tecate în proporții egale.
* Varice - apar și se agra­vează cel mai adesea vara, la căldură. Se previn și se combat cu du­șuri alternative, cal­de și reci, pe gambe și pulpe, fă­cute di­mi­neața și după amiaza, când ajun­­geți acasă. În zilele calde se beau minimum doi litri de apă pe zi și, în plus, se con­sumă la fie­care masă fructe și o salată de cru­­dități. Astfel, tran­zi­­tul intes­ti­nal este accele­rat și este îm­pie­dicată apa­riția consti­pa­ției, iar mi­neralele și vita­mi­nele din legu­me și fructe vor în­tări vasele de sânge.
* Transpirație ex­­ce­sivă - se bea zilnic un litru de ceai din ur­mă­­toa­rea com­bi­nație: sal­vie (3 lin­gurițe), mentă (1 lin­gu­riță) și ceai ne­gru (1 lin­guriță). Are efecte antisu­do­rifice, redu­când can­tita­tea de trans­pi­rație, și deto­xifiante, elimi­nând în bună mă­su­ră mirosurile neplă­cu­te ale trans­pi­ra­ției. Pentru ar­moni­za­rea ac­tivi­tății glan­delor endocrine care re­glea­ză proce­sul transpira­ției în corp, a supra­re­na­le­lor în special, se administrează zil­nic macerat gli­cerinat de mu­guri de zmeur (se găsește în far­macii), câte 100 de pică­turi pe zi.
* Hipertensiune arte­ria­lă - se con­sumă zil­nic două lingurițe de pulbere de frunze de vâsc, obținută prin măcinarea cu râșnița elec­tri­că de cafea. Tratamentul se face vreme de 2 luni, cu câte 15 zile de pau­ză. Efec­tele apar după pri­mele 3 săptă­mâni de admi­nis­tra­re și con­stau în scăde­rea gradată a ten­siunii și în sta­bi­li­za­rea va­lo­rilor aces­teia. Pentru persoa­nele cu ten­siu­ne foar­te oscilantă se re­co­man­dă aso­cie­rea fiecă­rei lin­gurițe de pulbere de vâsc cu încă una cu pulbere de rozmarin.