- Bună dimineața, Bogdan! Ești acasă?
- Bună dimineața. Sunt în trafic, pe bicicletă, prin centru, mergând spre birou.
- Și ții ghidonul cu o singură mână?
- Nu, cu amândouă, fiindcă am căștile în urechi. Sunt foarte atent să nu dau în borduri. În București, circul aproape exclusiv cu bicicleta, nu mai suport traficul și așteptările la semafor. Mașina n-o mai folosesc decât pentru ieșirile din oraș.
- Spuneai că mergi la birou. Mă așteptam ca actorii să fie ceva mai boemi.
- Sunt un actor cu picioarele pe pământ. De când mă știu am muncit, în paralel cu rolurile pe care le-am avut. Am o agenție de casting. Inițial, a pornit ca o nevoie, am deschis agenția să putem trăi din ceva, fiindcă rolurile nu veneau constant. Însă managementul cultural a ajuns să mă intereseze, să mă stimuleze, am ajuns să-l văd ca pe-un mod de viață. Eu sunt căsătorit și am doi copii mici. M-am gândit bine și nu sunt dispus să plec din țară, să încerc acum o carieră internațională, s-o iau de la capăt, într-un teritoriu în care nu mă cunoaște nimeni. Mi-am asumat asta, ceea ce mă motivează și să lucrez mai mult, ca să trăiesc corect.
- Un om organizat și cu picioarele pe pământ, care anul ăsta a lansat deja trei filme...
- ...și se pregătește de al patrulea. În iunie, încep filmările pentru o peliculă a lui Constantin Popescu. Ard de dorul unei vacanțe, dar încă n-am timp să-mi iau lumea în cap. Avem un proiect pe care îl dezvoltăm, un centru cultural uriaș, cu teatru profesionist, Apollo 111, cu săli de casting, spații pentru rezidențe artistice și, firește, un mic bar. Suntem în plin șantier, fiindcă trebuie lansat la toamnă. Deci nu cred că apuc să plec nicăieri.
- Într-unul din cele trei filme care au ajuns anul ăsta și la public, ai chiar rol principal.
- Da, e vorba de "Dublu", în regia lui Catrinel Dănăiață, unde joc un bărbat de vârstă mijlocie, din zilele noastre, care traversează o criză sufletească, o criză ce-i pune în pericol inclusiv locul de muncă și relația pe care o are cu o femeie. Evadează la un moment dat, tentat de o fată, pe care o cunoaște întâmplător (Maria Dinulescu), are un moment adolescentin, dar nu se întoarce nici la femeia cu care trăiește, nu rămâne nici cu cea cu care a plecat. Nu vă zic mai mult, mergeți să-l vedeți. E un film dinamic, despre oamenii din jurul nostru, care ajung să se oprească la un moment dat și să se întrebe: "Bine, dar eu ce fac aici?". E și filmul pe care mizez cel mai mult, fiindcă resursele mele actoricești sunt mult mai vizibile.
- S-a întâmplat ca și biografia ta să înregistreze o asemenea criză, un asemenea moment de turnură? Sau a trebuit să construiești rolul de la zero?
- Da, am avut și eu un punct de cotitură în viața mea, atunci când mi-am pierdut părinții, dar despre asta nu vreau să vorbesc. E prea intim și nu-mi place să-mi plângă nimeni de milă.
- Hai atunci să ne întoarcem la locul în care ești. Ce vezi în jurul tău, Bogdan?
- Tocmai trec pe lângă clubul Green Hours, de pe Calea Victoriei. Dacă ar fi să dau indicații de platou, aș zice așa: peisaj șters, gri, zgomotul traficului pe fundal, zi dintr-aceea cu nori risipiți, ba picură, ba nu.
- Cafeaua ai apucat s-o bei sau o bei la birou?
- Am băut-o deja, sunt un mare cafegiu și m-am dotat acasă cu un expresor. Trec printr-o perioadă în care îmi place să mă trezesc la 7, să fac cafea și să rezolv în liniște treburile, până se trezesc și fetele mele. De obicei, nu sunt matinal, nici soția mea. Din fericire, nici copiii, care dorm și ne lasă și pe noi să dormim.
- Cred că lumea își imaginează cu totul altfel diminețile unui actor cunoscut.
- Eu nu trăiesc nimic spectaculos în viața de zi cu zi. Obiceiurile mele nu s-au schimbat de când sunt actor cunoscut. Am aceeași viață, cu copiii mei, cu familia mea. Nu știu dacă un actor de la Hollywood iese în parc cu copiii, inventează jocuri, gătește pentru toți sau îi taie seara, la culcare, unghiuțele fiicei lui.
- Deci ești un tătic bun?
- Sunt un tătic bun. (Râde) Pentru mine nu e deloc greu să împac filmele pe care le fac, cu munca de antreprenoriat și cu familia. Cred că e mai greu pentru ei, pentru că atunci când filmez (și o filmare ține cam 30 de zile) sunt teribil de absent pentru orice altceva. Sunt foarte concentrat și cred că mă port destul de rece, de neatent. Nu prea le ofer căldura pe care și-ar dori-o. Din fericire, după ce termin, mă întorc spre ei cu toată dragostea.
- Cum sunt diminețile pe platou, Bogdan?
- Diminețile alea, în care la ora 5 trebuie să fii pe set, deci te trezești pe la 4, ca să apuci să bei o cafea și să mai citești o dată textul, sunt, ca să zic așa, neprietenoase. O zi de filmare e lungă, are 12 ore de lucru, plus o oră pauză de masă.
- Până la urmă de ce ritmul ăsta nebun?
- Fiindcă totul costă, filmul e teribil de scump. Și-așa e foarte greu de finanțat un film, e vai de capul regizorului până ajunge la filmări, iar banii nu se prea recuperează în industria noastră. Și-atunci, dacă nu ți-ai terminat filmarea într-un bar sau nu ți-a ieșit, nu e ca și cum ai zice: "Ei, lasă, mai filmăm și mâine". Că mâine trebuie să mai închiriezi o dată tot barul și asta ar fi puțin, dar mai trebuie să aduci și toată echipa de filmare, de 100 de oameni, și fiecare are onorariul lui. În film se lucrează sub o presiune enormă.
- Nu te obosește?
- Ba da, dar mie îmi place la filmări. Nicăieri nu mă simt mai acasă decât pe platou. Mie, plăcerea de a fi actor, mi-a venit din mers. Nu mi-am dorit obsesiv să dau la Teatru. Îmi amintesc că eram obligat să fac niște meditații care nu-mi plăceau deloc, și de la geamul camerei mele, îl vedeam pe actorul Petrică Gheorghiu cum își pregătea pentru facultate elevii, în clădirea de vizavi. M-a lovit curiozitatea și m-am dus și eu. Și apoi, odată intrat la Teatru, cam tot ce am făcut mi-a plăcut.
- Cred că publicul te cunoaște aproape numai din filme. Ai apucat să joci și teatru?
- Am jucat doar în primii ani după absolvire. Am debutat la "Nottara", am trecut un pic cu un spectacol pe la "Bulandra" și apoi am plecat la Craiova, câțiva ani, angajat al teatrului de acolo.
- Nu-i greu să treci de la teatru la film? Mie mi se pare că mulți din cei care joacă prea mult teatru rămân cu un soi de afectare, sunt nenaturali pe marele ecran.
- Da, pentru că actoria de teatru are mijloace de teatru, lucru firesc într-o sală în care trebuie să amplifici tu, ca actor, gestul, ca să poată fi văzut și de pe rândul zece. Tipul de construcție al unui personaj nu e mult diferit, dar sunt și actori care nu-și dozează corect mijloacele de expresie.
- Mă uit pe fereastră și văd că a ieșit puțin soarele. Nu știu cum e pe Calea Victoriei, dar privește puțin în jurul tău. Ce anume din ce vezi te duce cu gândul la o vacanță?
- Cerul. E tulbure și albastru, de parcă s-ar oglindi în el toată marea.
Foto: microFILM (3)
GULIVER/ GETTY, ADI MARINECI