La 24 iunie se împlinesc șapte ani de la moartea lui Matei Călinescu, prozator, memorialist și teoretician al modernității literare, care a marcat și continuă să-i influențeze pe toți cei ce îl citesc. Marile lui calități intelectuale, cultura vastă, talentul de scriitor sunt dublate de ceea ce numim convențional un caracter - demn, nedispus la compromisuri, o combinație rarisimă în lumea noastră de ieri și de azi, între o minte strălucită, principii etice și deschidere afectivă. Tocmai această alcătuire l-a silit să rămână în 1973 în exil, pentru a scăpa de presiunile Securității care voia să-l racoleze ca informator. A avut o carieră universitară de top în SUA, a publicat în engleză cărți fundamentale de teorie literară și literatură comparată, intrate în bibliografii academice din multe țări, și a continuat să fie până la sfârșit un om bun, cu vocația prieteniei și o profundă înțelegere a suferinței, cu atât mai mult cu cât viața nu l-a scutit de tragedii personale. Recent, Editura Humanitas a lansat primele trei volume dintr-o serie de autor Matei Călinescu prevăzută să cuprindă integralitatea scrierilor lui. Conform dorinței testamentare, s-a început cu operele autobiografice și literare. Găsiți acum în librării, reeditate, "Viața și opiniile lui Zacharias Lichter" (romanul-eseu din 1969, de o importanță crucială pentru literatura română nu doar prin tema libertății interioare într-un regim opresiv, ci și prin modul de construcție modern, preluat de generația '80) și "Portretul lui M" din 2003, scris ca exercițiu spiritual după moartea fiului autist, dar și cu gândul de a fi de folos altora. Lor li se adaugă volumul inedit pe care vi-l recomand azi, o carte cu totul specială, care-l aduce printre noi pe omul și cărturarul confruntat cu propria moarte anunțată, într-un jurnal-epilog al faptelor și gândurilor din cei doi ani premergători "ieșirii din timp". Conceput ca o mărturie a "multiplelor vârste interioare ale unui autor bătrân, confruntat cu o moarte ce va surveni mai devreme sau mai târziu", jurnalul are în vedere publicarea postumă nu mai devreme de 2016. O spune Matei Călinescu într-o prefață datată 2008, în care "vede" cartea așa cum o avem noi acum, structurată în două părți: prima, "Problema memoriei", cu amintiri-evocări datate 2004-2006 și o a doua, "Cu plăcere privesc lumina soarelui", cu notații din 2007, când a primit diagnosticul de cancer terminal, și până în iunie 2009, când s-a stins la câteva zile după ce împlinise 75 de ani. Tema profundă a acestor pagini de supraviețuire "de pe o zi pe alta din punct de vedere metafizic" e drumul spre moarte al unui om lucid, care înfruntă cu calm și grație - căci unele pagini sunt un pur transport poetic - boala neiertătoare, un gânditor "care mai are forța de a lupta cu zădărnicia". Aliați îi sunt memoria, lecturile, scrisul, marea muzică, plimbările în natură și soția sa Uca - însoțitori fideli de o viață, o normalitate care capătă o altă intensitate în starea de urgență a coborârii cu sens unic. Paginile despre timpul pierdut și regăsit în memorie, imersiunile spre înțelesuri profunde ale textelor sacre, cu perspectiva lor consolatoare și incertă despre imortalitatea spiritului, dar și părerile despre România în care a revenit adesea după '90, te fac să-l însoțești participativ în irealitatea lui imediată. În 2004, Matei Călinescu intenționase să se repatrieze, își mobilase chiar un apartament în București, dar și-a dat în curând seama că postcomunismul, dominat de securiști și corupție instituționalizată, îl rănea în identitatea lui fundamentală. S-a întors în America și n-a mai revenit decât în scurte vizite anuale, pentru a-și comemora fiul a cărui urnă o adusese în mormântul familiei de la Turnu Severin. Acolo unde se află acum și rămășițele sale. Matei Călinescu cel viu e însă de găsit în cărțile lui.