- Artificii, adrenalină, spectacole și proiecții în aer liber, sute de filme minuțios alese, apariții glamouroase pe covorul roșu și zeci de întâlniri ale artiștilor cu publicul, petreceri spumoase, emoții în seara de gală - ar trebui prea multe cuvinte să rezumi tot ce aduce cu sine cel mai mare festival cultural din România. Dedicat filmului și aflat la ediția aniversară cu numărul 15, Festivalul de Film Transilvania a generat o mare trepidație de entuziasm printre invitați și locuitori, reușind să îmbrace Clujul timp de zece zile în haine de sărbătoare. Am fost acolo și am radiografiat pentru cititorii revistei câteva din zecile de întâmplări culturale care au pus Ardealul pe harta marilor festivaluri de film -
Invitați unul și unul
Nu mai e o surpriză că în fiecare an, "Festivalul Transilvania" aduce la Cluj invitați de prima mână. Anul acesta au fost nenumărați, din foarte multe țări, însă câțiva chiar n-au putut trece neobservați. E și cazul lui Sion Sono - cel mai mare regizor al Japoniei, cu 40 de filme în palmares, căruia TIFF-ul i-a dedicat o amplă retrospectivă. Sion Sono le-a făcut organizatorilor bucuria de a veni cu soția lui, Megumi Kagurazaka, una dintre cele mai cunoscute actrițe ale arhipelagului. Bucuria a fost cu atât mai mare cu cât se știe că acceptă rar invitațiile în festivaluri, iar la Cluj a venit pentru șase zile. Timp suficient ca să dea interviuri, să vadă filme, să viziteze salina de la Turda și să facă o excursie de-o zi la Castelul Bran, de unde s-a întors peste poate de încântat.
Alt nume mare e Šar?nas Bartas, cel mai important regizor lituanian, celebru pentru filmele lui cu tăceri nesfârșite, care a adunat în palmares premii de la Berlin, Veneția și Varșovia. TIFF-ul i-a dedicat secțiunea 3x3, un miniportret în trei filme, în cadrul unui Focus mai larg, de zece filme, dedicat Lituaniei. Aflat la Cluj pentru doar trei zile, înaintea unei călătorii mai lungi spre Peru, Šar?nas s-a dovedit un om foarte deschis și cald. Alături de el a sosit în ultima zi și fiica lui, actriță și ea, și protagonistă în cel mai recent film al său.
La fel de așteptat s-a dovedit și scoțianul Iain Smith, unul dintre cei mai influenți și prolifici producători de film actuali, omul din spatele unor blockbustere ca "Mad Max, Drumul Furiei", "Al cincilea element" sau "Șapte ani în Tibet", care la Gala de închidere de pe 4 iunie, desfășurată la Teatrul Național din Cluj, a fost onorat cu "Premiul special pentru contribuția adusă cinematografiei mondiale".
Însă vedeta incontestabilă a acestei ediții de festival a fost marea actriță italiană Sophia Loren, pentru a cărei venire tratativele se poartă de ani de zile. "Comoară a cinematografiei mondiale", cum a fost numită de Academia Americană de Film, Sophia s-a dovedit o prezență foarte iubită la Cluj. A durat doar o jumătate de zi, din momentul confirmării sosirii ei, ca toate biletele puse în vânzare pentru proiecția filmului "Căsătorie în stil italian" (în regia lui Vittorio de Sica), pe care urma s-o prezinte personal, să se epuizeze. A venit însoțită de doi agenți de pază și de un om de încredere și, deși i s-au făcut mai multe propuneri de zboruri business class, a preferat să zboare cu o cursă low cost Wizz Air, care venea direct Roma-Cluj, ca să evite așteptările din aeroporturi. Prezența ei a stârnit o micro-isterie pe plan local, unde restaurantele s-au întrecut să-și perieze meniurile, unele fiind dispuse să se închidă exclusiv pentru marea actriță. N-a fost însă cazul. În ciuda glam-ului cu care e înconjurată, Sophia Loren s-a dovedit o prezență modestă și puțin pretențioasă. Și Hotelul Ramada, care a găzduit-o, a început, din dimineața venirii ei, pregătirile de covor roșu, încercând să distragă curioșii când spre o intrare, când spre cealaltă. Dorința celebrei italience a fost ca sosirea și ieșirea din hotel să se facă fără public și fără fotografii.
Sophia Loren a fost, totuși, destul de puțin accesibilă publicului. Dar în dimineața dinaintea ridicării "Premiului pentru întreaga carieră", la Gala de închidere, a oferit o conferință de presă, în care a răspuns jurnaliștilor, bine dispusă și cu multă căldură. A vorbit cu admirație despre fiul ei, Edoardo Ponti, regizor și el, în al cărui film a jucat și ea, a mărturisit că ar accepta un rol într-un film românesc, acum, că cinema-ul nostru e atât de pe val, dar că ar reflecta mult înainte și ar avea grijă ca rolul să se potrivească și cu vârsta pe care o are (82 de ani) și n-a ezitat să vorbească despre iubirea vieții ei, producătorul Carlo Ponti, cu care s-a căsătorit de două ori. O dată în Franța, fiindcă el era căsătorit în Italia, unde divorțul era ilegal. Și încă o dată, nouă ani mai târziu, fiindcă prima căsătorie le fusese anulată. "De când l-am întâlnit pe Carlo am știut că el va fi omul vieții mele", a declarat ea. "Dar a fost cu atât mai tragic, fiindcă aveam doar 16 ani, iar el era căsătorit. Pe atunci, aveam mai mult nevoie de un tată. Am început să lucrăm împreună, să facem filme, el era producător, și încă unul foarte bun. Și, încet, încet, fetița care eram s-a transformat într-o femeie și nevoile mele s-au schimbat. Tot ce pot să vă spun e că am fost foarte fericită cu soțul meu, mai mult de 40 de ani din viața mea."
Petreceri surpriză
Dincolo de filme, de întâlniri cu actori și regizori, de dezbaterile juriului și de zecile de filme care au rulat zilnic în toate cinematografele orașului, TIFF-ul și-a făcut în ultimii ani un renume și din petrecerile organizate seară de seară, oferite generos de diverși sponsori. Un adevărat festival paralel, cu muzică și bună dispoziție, care adună la un loc cinefilii, mai mult sau mai puțin celebri. Nouă ne-au plăcut :
Seara Maghiară de la Castelul Gilău
Ascuns în mijlocul unei păduri de 15 hectare și ridicat pe locul unei foste cetăți medievale, castelul de la Gilău a fost pentru o perioadă locul preferat al prințesei Isabella Zapolya, fiica regelui Sigismund al Poloniei. După ani și ani în care a zăcut în stare de ruină, rătăcit printre bălării și dărâmături, a fost restaurat recent și afișează azi un aer de poveste. Seara maghiară desfășurată pe proprietatea Castelului Gilău i-a avut protagoniști pe rockerii de la "Republic", formație care a împlinit anul trecut 25 de ani de existență și care este recunoscută unanim ca fiind cea mai bună trupă a Ungariei. Dacă n-ar fi plouat, seara ar fi fost și mai reușită. Aerul rece și umezeala strânsă în iarbă nu i-au împiedicat însă pe invitați să se bucure de concert, de gulașul servit în pită și de berea rece.
Petrecerea HBO
E probabil cea mai celebră, cea mai așteptată și cea mai grandioasă petrecere din cadrul TIFF-ului, pentru care unii invitați au venit direct de la București, cu avionul. Desfășurată pe două nivele ale unei vile cu camere luminate palid, de candelabre de cristal, chiar pe un deal deasupra Clujului, de unde orașul se vedea bătut în puzderie de lumini, party-ul HBO a adunat mai bine de 1000 de oameni. N-au lipsit actorii, regizorii, membrii juriului, jurnaliștii și toată industria filmului, pe care îi puteai vedea risipiți pe cele două terase, una la etaj și una la nivelul gazonului.
Cocktailul Conceptual Lab
Oferit de "Conceptual Lab", un ONG care-și propune să sprijine actele de cultură independente, cocktailul de vineri s-a dovedit printre cele mai exclusiviste. A avut loc într-una din cele mai frumoase case ale Clujului, casa decoratoarei Ioana Mezei. O splendoare arhitecturală așezată la buza pădurii, care-și trimitea crengile până pe terasă, desenată pe mai multe nivele și aranjată cu un gust desăvârșit, Casa Mezei a avut-o ca invitată specială pe superba actriță Mădălina Ghenea. A plouat și în ziua cocktailului Conceptual Lab, cum a plouat în multe din ultimele zile de festival, însă șemineul deschis pe patru părți din living și ferestrele uriașe care dădeau spre pădure au făcut ca stropii grei și reci să aibă mai mult farmec ca niciodată.
Petrecerea Mastercard
S-a desfășurat în incinta fostei fabrici Libertatea, într-o încăpere decorată ca un salon de bal. Mulțimea a preferat, totuși, să stea mai mult afară, pe peluză. Marea surpriză oferită de Mastercard a fost concertul Carla's Dream, secret care s-a păstrat cu sfințenie până în seara cocktailului (umblă vorba că, pentru a se asigura de confidențialitate absolută, membrii trupei au semnat o clauză prin care se obligau să plătească 20.000 de euro în cazul nefericit în care secretul răsuflă).
Și, desigur, filme...
"Sieranevada"
După controversata și recenta prezență în cadrul Festivalului de la Cannes, filmul lui Cristi Puiu s-a întors acasă doar cu aprecierile publicului. Pe ultima sută de metri, deși criticii îl dădeau printre câștigători, juriul internațional a cotit-o brusc, favorizând celălalt film românesc aflat în competiție, semnat de Cristian Mungiu ("Bacalaureat"). Prilej suficient ca "Sieranevada" să suscite nenumărate discuții printre cinefili. A fost sau nu mai bun Cristian Mungiu? Cât de subiectiv e, de fapt, juriul de la Cannes? Ar fi meritat Cristi Puiu premiul pentru regie la Cannes? Un lucru e cert, Casa de Cultură a Studenților a fost plină-ochi în ziua premierei naționale a filmului "Sieranevada", iar biletele s-au epuizat cu multe zile înainte. Înscris doar ca proiecție specială, în afara competiției, "Sieranevada" a fost cu siguranță filmul cel mai așteptat și mai comentat, dar și filmul care și-a atras, pentru durata lui excesivă, cele mai multe critici și ironii.
Și trofeul merge la...
Proaspăt întors de la Cannes, unde a câștigat anul acesta premiul Un Certain Regard, filmul "Câini" al tânărului regizor român Bogdan Mirică a plecat acasă și cu Trofeul TIFF. Ironic, tensionat, sumbru și violent pe alocuri, "Câini" amintește mai degrabă de Tarantino, decât de noul val românesc, de a cărui recuzită scenaristică se dezice în cea mai mare parte. Bogdan Mirică a cochetat mulți ani cu publicitatea și a scris o serie de scenarii TV ("Hohoho", "Las Fierbinți", "Umbre"). "Câini", ale cărui partituri sunt admirabil interpretate de Dragoș Bucur, Raluca Aprodu, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu, s-a dovedit un thriller excepțional, "un antiwestern dobrogean", cum a fost numit de critici, care și-a meritat pe deplin reușita.
MIHAI CHIRILOV
Critic de film și selecționer
"Filmele cu animale au fost secțiunea cea mai spumoasă"
- Care a fost provocarea acestei ediții a festivalului, a 15-a, în viziunea ta, ca selecționer?
- Provocarea cea mai mare, în fiecare an, nu doar acum, e să găsesc acea secțiune tematică reprezentativă pentru anumite obsesii contemporane sau ale momentului, care se regăsesc sublimate în film. Știm cu toții că anumite teme sau curente din actualitate își găsesc, mai devreme sau mai târziu, o replică în artă. Așa se face că în anii trecuți, am avut la TIFF secțiuni tematice despre religie, despre răzbunare, am avut secțiuni dedicate doar filmelor în două personaje sau filmelor în care nu se vorbește deloc. Anul ăsta, secțiunea tematică cea mai spumoasă, pe care mă bate gândul să o permanentizez, e cea a filmelor cu animale. Povestea asta cu animale, la care mă gândesc de mai bine de jumătate de an, i-a antrenat pe mulți selecționeri internaționali, de la festivalurile de la Veneția, Karlovy Vary, Chicago etc., cu care sunt bun prieten, într-o căutare generală de filme cu animale.
- Dar cum ți-a venit tocmai ideea asta?
- Anumite teme te găsesc singure, în timp. De pildă, am avut la TIFF, mai demult, un film absolut senzațional, islandez, care se numea "Despre oameni și cai". Anul trecut am avut altul, venit direct de la Cannes, care la Cluj a intrat în competiție, "Despre oameni și oi". În 2014, am avut filmul iranian "Câine", o panoramă a societății iraniene de azi văzută prin ochii unui câine fără stăpân, care deambulează pe străzile Teheranului. A mai fost și filmul maghiar "White Goat", despre toată nebunia cu câinii scăpați pe străzile Budapestei. Pe undeva, mi-au amintit filmele astea și de filmele copilăriei noastre: de "Fram, ursul polar", de "Lessie", de "Free Willy". Dar departe de mine gândul de a aduce filme cu animale care fac giumbușlucuri sau cascadorii. Din contră, unul din filmele incluse în secțiune, "Elefantul răzvrătit", a deschis o întreagă discuție despre ce înseamnă exploatarea și nevoia oamenilor de circ. Este povestea tragică a unui elefant care, înainte de reprezentație, s-a răzvrătit împotriva dresorului, l-a călcat în picioare sub ochii unei audiențe îngrozite, apoi a evadat din arenă, a mai lovit câțiva oameni pe parcurs, a ieșit pe străzi și a făcut ravagii și a sfârșit împușcat, într-o baltă de sânge. E un semnal de alarmă, un comentariu al unei extreme, în care lumea oamenilor și lumea animalelor interacționează în ziua de azi. Ce m-a interesat în filmele astea e cum se oglindește comportamentul animal prin prisma comportamentului uman și viceversa. E și cazul filmului sloven "Family". O treime din film e povestită din perspectiva unui câine care se pierde și rămâne singur pe o insulă - un pariu extraordinar al regizorului de a intra în mintea unui animal care se trezește brusc fără stăpân.
Cinema-ul în oglindă
- Înțeleg că asta îți e și cea mai dragă secțiune?
- Nu neapărat. Dar în termeni de facebook, aș spune că e hashtag-ul acestui an, secțiunea cea mai pe val. Pe locul doi, ca noutate, este secțiunea de documentare despre cinema. Noi aveam deja o secțiune de film documentar, gestionată foarte bine de Ana Maria Sandu, dar anul acesta, fiind și an aniversar, ne-am gândit că nu ne-ar strica să ne uităm puțin în oglindă. Am sfârșit prin a avea un grupaj de aproape 15 filme despre lumea cinema-ului, documentare trase la temă despre actori și cineaști monștri sacri, cum sunt cele despre Ingrid Bergman sau Helmut Berger, actorul-fetiș al lui Visconti, cum e cel "Hitchcock-Truffaut", până la povești despre lumi conexe ale cinematografiei, cum e lumea figuranților de film. Am adus, de pildă, un documentar foarte simpatic, despre un sat din Spania, unde s-a filmat "Odată în vestul sălbatic", despre gloria și decăderea acelui sat în care locuitorii încă mai trăiesc cu nostalgia vremurilor în care au apărut, fugitiv, în filmul lui Sergio Leone, cu Claudia Cardinale.
- Profit de interviul acesta despre filme, ca să-ți pun și o întrebare de culise. Cum sunt zilele tale din timpul festivalului? Apuci să te bucuri de toată această atmosferă extraordinară?
- Pentru mine, momentele cele mai plăcute de la TIFF sunt când reușesc să nu am niciun interviu, să nu trebuiască să prezint niciun film, să nu fac muncă de socializare sau să nu fug dintr-o parte în alta, și să-mi găsesc două ore ca să intru și eu în sala de cinema. 80% din filmele pe care le aduc la Cluj sunt văzute pe computer sau pe link-uri video. Nu e cel mai bun format în care poți vedea un film. Anumite filme îmi doresc să le pot vedea și pe marele ecran. Godard spunea: "Filmul e un vis pe care toată lumea îl visează la fel". Îmi place să am această experiență în intimitatea și în întunericul unei săli de cinema, să visez aceeași poveste cu 50 de oameni, cu 200 de oameni sau cu 2000 de oameni, cum se întâmplă când se proiectează filme în Piața Unirii. Așa m-am bucurat de "Mr. Gaga", documentarul extraordinar despre fotograful israelian, sau de "Taxi Driver", pe care l-am văzut prima oară pe o casetă alb negru, în anii adolescenței mele, și pe care l-am revăzut acum color, pe un ecran gigantic. A fost o atmosferă de solemnitate cinefilă, mai pioasă decât dacă aș fi intrat în catedrala de alături.
Foto: TIFF.ro, Vlad Cupșa (6), Nicu Cherciu (2)