Urina colorată
În clipa în care urina noastră se colorează în roz, portocaliu, verde sau maro închis, ne îngrijorăm. Trebuie știut că în funcție de ce mâncăm sau de ce medicamente luăm, culoarea se schimbă. Dar o culoare neobișnuită a urinei poate să indice și tulburări urinare, o infecție, ba chiar probleme la nivelul organelor interne.
Urina de culoare verde
Astfel, dacă mâncăm sparanghel, urina se colorează în verde și are un miros special. Acest lucru este valabil și pentru anumite produse multivitaminice și medicamente prescrise împotriva depresiei, alergiilor, durerilor de cap și inflamațiilor. După o intervenție chirurgicală, sub anestezie generală, mulți pacienți au urina de culoare verde sau, în unele cazuri, roz. Colorarea în verde se poate datora și unei acumulări de bilirubină, principalul colorant al bilei secretate de ficat și responsabilă cu icterul. Un exces de bilirubină indică faptul că ficatul sau pancreasul sunt bolnave.
Urina roz și roșiatică
Când urina este de culoare roz sau roșiatică, nu înseamnă neapărat că ea conține sânge. Alimentele bogate în pigment roșu, cum ar fi sfecla de zahăr, ardeiul roșu sau murele, dau urinei o culoare roșiatică. Ea este mai frecventă la persoanele care au o carență de fier, care suferă de sindromul malabsorbției sau care consumă multe alimente roșii. Rabarbărul și siminicul colorează, de asemenea, urina în roz, pentru că ele conțin o substanță (antrachinonă), utilizată, de altfel, drept colorant și laxativ.
Din punct de vedere medical, urina roz sau roșiatică este frecventă la persoanele care suferă de o tulburare psihiatrică și urmează un tratament medicamentos, precum și la pacienții bolnavi de cancer și tratați cu produse bogate în antrachinonă. Din nefericire, de multe ori, culoarea roz sau roșiatică se datorează prezenței sângelui în urină, ceea ce doctorii numesc hematurie. Ea poate să apară în urma unei leziuni la nivelul unui rinichi sau al altui organ al sistemului urinar. Sângele din urină este și semnul unor maladii grave la rinichi, ficat sau la vezică: infecții, pietre, chisturi sau tumori.
Urina purpurie
Se numără printre simptomele unor tulburări ereditare rare, numite porfirii. În mod ciudat, urina nu devine roșie decât atunci când este expusă la lumina soarelui. Porfiriile duc la neplăceri mai mult sau mai puțin grave: hipersensibilitate la lumină, mâncărimi, dureri abdominale, confuzie mentală, crize de epilepsie și paralizii.
Urina galbenă aurie
În mod firesc, urina are o culoare clară sau de tentă ușor gălbuie. Când se colorează în galben intens sau portocaliu faptul indică o puternică deshidratare, mai ales dacă urina are un miros puternic și volumul ei este mic. Se vorbește atunci despre oligurie. Persoanele care au un aport important în beta-caroten (din alimente sau suplimente) au de multe ori urina colorată în galben închis. De altfel, multe medicamente, mai ales Rifampicina (antibiotic împotriva tuberculozei), Warfarina (anticoagulant) și anumite produse anti-canceroase colorează urina în portocaliu.
Urina de culoarea ceaiului
Urina foarte închisă este un semn al deshidratării, al unui tratament medicamentos sau rezultatul unei alimentații bogate în coloranți sau pigmenți. De exemplu, rabarbărul poate să dea o urină foarte închisă sau roșie, dar și Flagylul (Metronizadol), un medicament prescris în tratamentul giardiei, al dizenteriei, al vaginitelor și tricomonasului. Dar urina de culoare maronie închisă poate fi și rezultatul unei suferințe grave: sângerare la nivelul unui rinichi sau la vezică (sângele coagulat colorează urina în maro), ori o boală a ficatului, ca hepatită, ciroză sau icter. Urina de culoarea ceaiului apare frecvent în cazul persoanelor care suferă de cetoacidoză diabetică sau acidoză diabetică, o complicație care poate fi fatală. În sfârșit, urina de culoarea ceaiului poate fi și primul semn al distrugerii țesutului muscular provocată de un accident și care antrenează o sângerare ce poate fi fatală. Această patologie este frecventă și la persoanele alcoolice, care, drept urmare a unui sevraj brutal, necontrolat, suferă de delirium tremens. E bine de știut că, în cazul când diagnosticul e stabilit rapid, există șanse mari de vindecare. În caz contrar, nervii mușchilor lezați riscă să fie profund vătămați, ducând la o disfuncție renală sau la aritmie cardiacă puternică.
Urina cu miros puternic
Anumite alimente pe care le ingerăm dau un miros puternic urinei. Este vorba mai ales despre sparanghel, varză, conopidă și usturoi. Dacă nu ați consumat niciunul dintre aceste alimente, dar urina dvs. miroase puternic, se poate să aveți o problemă de sănătate. De exemplu, un miros puternic de amoniac este tipic pentru o deshidratare puternică. Dacă el este prezent și în timpul urinei de dimineață, poate fi semnul unei infecții urinare. Urina care miroase a pește este tipică pentru o tulburare metabolică numită "sindromul mirosului de pește" sau "trimetilaminurie".
Urina cu miros de zahăr
Când urina noastră are un miros dulceag, el nu anunță vești bune. Adesea, acesta e semnul unei complicații la bolnavii de diabet, cunoscută sub numele de "cetoacidoză diabetică" sau "acidoză diabetică". Substanțele cetonice se aglomerează în sânge și îi dau urinei, respirației și chiar și pielii, un miros asemănător cu al acetonei. Urina închisă la culoare, despre care am vorbit, este și ea un simptom al acestei maladii. Dacă ea nu este tratată la timp, consecințele pot fi grave: crize cardiace, disfuncții renale, comă, ba chiar deces.
Urina cu spumă
Dacă, atunci când faceți pipi, urina dumneavoastră face spumă în vasul de toaletă, să nu credeți că e o urmă de detergent neclătit. Urina care face spumă e semnul sigur al unei proteinurii (albuminurie) datorată unei acumulări de săruri biliare sau proteine care circulă în urină sub formă de albumină. Proteinuria este dovada evidentă a unei probleme renale sau a unei maladii cardiace, mai ales la pacienții diabetici sau care suferă de hipertensiune arterială. Urina cu spumă este, de multe ori, și primul semn al unui sindrom nefrotic, o tulburare gravă, datorată unei leziuni a sistemului renal, în urma unei infecții virale, a diabetului sau a lupusului. Urina spumoasă se datorează, în unele cazuri, și unei fistule, un canal patologic ce stabilește o conexiune între vezică și vagin sau între vezică și rect, la persoanele atinse de anumite maladii grave, mai ales maladia Crohn, sau care au o tumoră.
Urina tulbure
Urina tulbure (turbidă) este tipică unei infecții urinare. Uneori, ea miroase puternic. Infecția poate să apară și să rămână localizată în vezică, ducând la cistită. Dacă urcă până în rinichi, apare pielonefrita. Bacteriile și mucusul tulbură urina. Infecțiile localizate în alte părți ale sistemului urinar, mai ales în uretră, sunt de multe ori transmise în timpul raporturilor sexuale. La bărbați, urina tulbure, cu nuanțe de roșu, se datorează de cele mai multe ori unei inflamații a prostatei (prostatită), ea însăși datorată unei infecții urinare sau unei maladii transmisibile sexual. Bărbații care suferă de hipertrofia prostatei (medical, hiperplazia benignă a prostatei) riscă mai des să facă o prostatită, mai ales după o infecție urinară. Prostata foarte voluminoasă blochează urina ce nu se mai poate evacua în mod corect. Hipertrofia prostatei apare mai frecvent la bărbații de peste 50 de ani. Printre alte simptome ale acestei boli figurează: dificultăți și arsuri în timpul micțiunii, un flux întrerupt al urinei, cât și senzația că vezica nu este niciodată golită. Până în prezent, niciun studiu științific nu a dovedit o eventuală legătură între o prostatită și un cancer la prostată.
Infecțiile urinare sunt frecvente și la femeile care au o viață sexuală foarte activă. În timpul unui raport, bacteriile pot ajunge până în uretră, care permite urinei adunate în vezică să se scurgă. La femei, uretra fiind relativ scurtă, bacteriile penetrează rapid în vezică. La bărbați, uretra este mai lungă, ceea ce explică de ce sunt mai puțin expuși la infecțiile de acest gen. La bărbații care au o hiperplazie benignă a prostatei, riscurile de a avea o infecție urinară sunt mai ridicate, pentru că nu își golesc niciodată vezica complet. Or, urina ne-evacuată este un mediu foarte propice pentru bacterii. Subiecții diabetici sau persoanele al căror sistem imunitar este slab sunt, de asemenea, foarte vulnerabili și suferă frecvent de infecții urinare. Din nefericire, cu cât infecțiile sunt mai numeroase, cu atât riscurile de a dezvolta o problemă renală sunt mai ridicate. Și, după cum se știe, orice leziune la nivelul rinichilor este ireversibilă.
Urinatul frecvent
Nu există nimic mai enervant și mai obositor decât să te scoli de câteva ori pe noapte pentru a urina. Poate fi vorba despre o simplă răceală, dar și despre poliurie. Femeile gravide știu despre ce este vorba, pentru că pe măsură ce sarcina avansează și fătul crește, el apasă din ce în ce mai mult pe vezică. Trebuie precizat, totuși, că nevoia frecventă de a urina poate fi, și la femei, și la bărbați, semnul unui început de diabet, mai ales dacă aceasta este însoțită de o sete intensă.
O poliurie poate, de asemenea, să semnaleze o infecție urinară sau o maladie sexual transmisibilă, mai ales dacă este însoțită de secreții. Dorința frecventă de a urina constituie și unul dintre simptomele cele mai curente ale menopauzei. Când nivelul de estrogen scade, pereții uretrei se subțiază și mușchii pelvieni care o înconjoară slăbesc, ceea ce nu numai că sporește frecvența micțiunilor, dar favorizează multe tulburări genito-urinare: infecții levuriforme și urinare.
La bărbați, hiperplazia benignă a prostatei sporește, de asemenea, frecvența micțiunilor. De fapt, hipertrofia prostatei (glandă de mărimea unei nuci, situată dedesubtul vezicii și care înconjoară uretra) comprimă uretra și blochează urina. Rezultatul: vezica se golește greu și niciodată în totalitate, de unde senzația permanentă de a face pipi.
Hiperplazia benignă a prostatei este mai frecventă la bărbații în vârstă: peste 90% dintre cei atinși au peste 80 de ani. După cum indică și numele (benignă), boala nu este gravă, chiar dacă are o incidență supărătoare asupra calității vieții.
A merge la toaletă des de-a lungul zilei și să te trezești de mai multe ori în timpul nopții este foarte neplăcut. Nocturia (urinatul frecvent în timpul nopții), poate avea mai multe cauze. Poate fi vorba despre efectul secundar al unor medicamente prescrise de doctor, cum ar fi diureticele, medicamentele împotriva tulburărilor cardio-vasculare sau psihice. Desigur, subiecții diabetici sau cei care au suferit de hiperplazie benignă a prostatei sunt, de asemenea, obligați să se trezească de mai multe ori pe noapte pentru a merge la toaletă. Dar nocturia poate rezulta și dintr-o disfuncție renală sau o criză cardiacă. Persoanele care beau mult în timpul zilei, mai ales băuturi bogate în cafeină, bere sau alte băuturi alcoolizate, au tendința de a urina noaptea.