Parcul Național Ceahlău - "O minune a naturii care are admiratori în toată Europa"

- Semeț, cu stânci strălucitoare și misterioase, cu o natură diversă și mereu schimbătoare, de la poale și până în vârf, Ceahlăul este unul dintre cei mai frumoși munți ai României. Cu o alură ascetică, dar și cu o generozitate de neegalat, oferind oricărui vizitator flori rare și păduri milenare, "Muntele Sfânt" este și o arie protejată, foarte bine întreținută. Am discutat despre Parcul Național Ceahlău, cu directorul acestuia, domnul CĂTĂLIN GAVRILESCU -

Păduri neatinse de mii de ani

- Aveți în grijă Parcul Național Ceahlău, unul dintre cele mai speciale locuri din România. În afa­­ră de frumusețea peisajelor, ce anume îi dă Ceah­lă­ului unicitatea?

- Într-adevăr, peisajele Ceahlăului sunt su­perbe, puține locuri din România au ase­me­nea pri­veliști, fie că te uiți din depărtare la vâr­ful Ceah­lăului, ca la un turn de veghe pes­te Mol­do­va și Transilvania, fie că o iei la pas pe potecile care duc spre Vârful Toaca sau Oco­lașul Mare sau complexul Detunatele, Castelul Vrăjit, Jghea­bul cu Hotar... Avem aici un amestec minunat de stânci monu­men­tale, păduri seculare și pajiști alpine, cu admiratori care vin să evadeze nu doar din Ro­mânia, ci din toată Europa. Ceea ce îi dă unicitate acestui Parc Național este atât marea diversitate de plante și animale, cât și raritatea lor. De exemplu, din perioada glaciară, au supraviețuit pe munte plante greu de întâlnit în altă parte - argintica, gâscărița, rogozul, firuța, iarba-surzilor, vulturica, zmeoaia; sau păsări adaptate înălțimilor, cum sunt fâsa de munte și brumărița alpină, mierla gulerată sau cio­că­nitoarea cu trei degete. Este o biodi­ver­sitate formidabilă, atât în pădurile de fag, așa-zis dacice, pentru că sunt neatinse de mii de ani, dar și în cele seculare de brad sau pe crestele golașe. Așa, în simplitatea cifrelor, vă pot spune că din 390 de specii de păsări identificate pe teritoriul României, în Ceahlău trăiesc 286, iar din 99 de specii de mamifere, avem 42, și aproape toate speciile de lilieci. Pe lângă toate acestea, se ada­ugă tradițiile și viața duhovnicească intensă. Toate împreună fac din Ceahlău un loc foarte special al Carpaților.

Muntele cu sfinți

- Celor ce vin aici în drumeție le reco­man­dați ceva anume de văzut sau de descoperit?

- Mi-e foarte greu să recomand ceva anume, avem o lungă listă de specii protejate, putem povesti despre ele o zi în­trea­gă... Ce-mi vine acum în min­­te, că tot au înflorit pa­jiștile și tuturor ne plac florile, ar fi or­hi­deele din Ceahlău. Avem 37 de specii de orhidee, dintre care trei sunt ocrotite de lege. Merită să le cauți și să le admiri, pentru culorile impre­sio­nante și pentru frumusețea lor, pentru delicatețea flo­rilor, ce rezistă, totuși, în asprimea mun­telui. În ultimii 15 ani, s-au făcut foarte multe efor­turi pentru protejarea zonei, toc­mai pentru a nu pierde aceste minuni ale naturii. În cazul orhideelor, ne-am străduit, alături de comu­ni­tatea științifică și de tineri volun­tari, să le apărăm, pen­tru că odată ce dispar, foarte greu mai reapar în peisaj.

- Ați pomenit despre tradiții și viață duhov­nicească. În ce fel fac ele parte din Parcul Național Ceahlău?

- În primul rând, tot muntele este în­conjurat de biserici și mânăstiri. Poate de-asta i se și spune Ceahlăului "Muntele Sfânt", că rugăciunile îl apără de jur-împrejur, îl țin curat, să nu se apropie nimic rău de el. Călugării și sihaștrii au făcut mereu parte din viața muntelui. Mulți se refugiau în grote și scorburi sau adăposturi încropite de mâna lor. Primii oameni care i-au întâlnit pe pustnici au fost vânătorii și ciobanii și probabil că așa au fost date și nu­mele anumitor locuri: Peștera lui Na­zarie, Peștera Pustnicului, Vârful Toaca etc. De altfel, Ceahlăul este singurul munte ce poartă hram, stabilit de cel mai vechi si­hastru de care se știe aici, Cuviosul Sil­vestru. În fiecare an, pe 6 august, se săr­bătorea hramul "Schimbarea la față" și toți călugării din sihăstrii ur­cau pe munte. Și astăzi, această sărbătoare creștină adună pe Ceahlău mii de oameni. Cât despre tra­diții, pot să vă spun că aproape fiecare stâncă sau loc are o legendă. Noi, ca Parc Na­țio­nal, am cules de la oameni, în timp, foarte multe legende, dintre care cele mai importante 44 le-am publicat într-o carte. Parcul Național nu înseamnă doar natură, ci și aceste povești ale oamenilor, moștenite din generație în generație.

Un noroc cu nume danez

- Astăzi, ecologia nu mai este o modă, este o necesitate. În ce măsură Parcul Național Ceahlău se înscrie în această nouă viziune, europeană?

- Parcul nostru nu este foarte mare, în com­parație cu altele, doar opt mii de hectare, în cea mai mare parte fond forestier. Suprafața redusă și modul cum este așezat parcul, ca un înveliș de verdeață pe masivul stâncos, îl face foarte fragil și orice acțiune mai brutală, naturală sau cauzată de oameni, poate avea efecte iremediabile. De aceea suntem foarte atenți cu orice intervenție. Acest fel de conservare a început încă din 1997, când o echipă de specialiști danezi a venit și, uimită de frumusețea și bogăția Ceahlăului, a determinat construirea unui Consiliu științific al parcului, prin Ministerul Mediului. Cu ei s-a construit punctul de informare de la Izvorul Muntelui și ei au pus bazele administrației ac­tua­le. A fost o mare șansă. Între timp, am devenit Arie de Protecție Avifaunistică, Parc Național și Sit de Importanță Comunitară. Am avut, de asemenea, norocul de a fi sprijiniți în permanență de iubitori ai naturii, în special de tineri. În felul ăsta, ecoturismul a devenit principala opțiune a celor care ajung aici. Aproape în fiecare an am avut fie proiecte cu micii ecologiști - elevi care făceau curățenie și amenajau trasee, fie tabere de rangeri juniori care vin să învețe și să aplice ecologia chiar aici. În general, avem foarte multe întâlniri în care combinăm educația cu natura și turismul, mai ales pentru adolescenți. Noi ne bucurăm foarte mult când vedem atâta entuziasm la ei și parcă suntem mai puțin îngrijorați cu viitorul privind la respectul lor pentru natură.

- Ultima întrebare e și o curiozitate personală. Știți cumva de unde vine denumirea muntelui - Ceahlău? Sună foarte ciudat și nu seamănă cu ni­mic din zonă.

- Legendele povestesc despre cum, înainte, plu­teau pe acest cer "mulțime de vulturi" și oamenii de știință au asociat descrierea făcută de bătrânii din sate cu imaginea și numele cilihoi-ului, o pasăre foarte puternică și răpitoare, din familia falco­noi­delor. Această pasăre era cunoscută și sub numele de ciahlău sau vulturul mieilor. Ciahlăul trăia numai pe stâncării foarte înalte, inaccesibile, numite din cauza asta Tabăra Vulturilor sau Staulul Vulturilor sau Scăldătoarea Vulturilor, sub marginea Vârfului Toa­ca, pe sub Detunate sau pe la Stânca Dochiei. Nici iar­na nu coborau de acolo. Posibil ca muntele să își fi luat numele de la aceste păsări superbe și de neatins.