În fiecare an, ca orice bun creștin, cu emoție, speranță și bucurie, aștept Paștele, această sărbătoare ce ne picură în suflet liniște și lumină. Ca orice bun creștin mă străduiesc să am și eu tot ceea ce trebuie pe masă, de sărbători. Vreau să-i știu pe toți cei dragi sufletului meu că se bucură de Învierea Domnului și să încercăm împreună să mergem mai departe, să înfruntăm viața asta, cu toate neajunsurile, capcanele și neliniștile ei.
Sărbătorile sunt întotdeauna prilejuri pentru a călători printre amintiri, deschizând ferestre spre tablourile dragi ale copilăriei, petrecută alături de părinți și frați, amintiri ce aduc căldură, fără de care am fi mai săraci și mai goi sufletește, am fi mai singuri, am fi mai bolnavi de dor și de tristețe.
Primele mele amintiri sunt legate de lumina pâlpâindă a lumânărilor, ce creștea în intensitate la miezul nopții. Pentru că pe vremea aceea priveam lumea cu capul dat mult pe spate (aveam poate 4-5 ani), pentru mine era cu adevărat un miracol să văd că întunericul nopții dispărea gonit de lumina lumânărilor ce aruncau umbre pline de mister pe fețele celor din jur. Nu înțelegeam tăcerea oamenilor care așteptau în fața bisericii, momentul în care, brusc, treziți parcă din transă, rosteau fără șovăire "Hristos a Înviat". O bucurie de nedescris în cuvinte se citea pe fețele lor. Mult mai târziu am înțeles că această procesiune era Sărbătoarea Paștelui.
Apoi... nu pot să uit ce bucurie aveam în suflet când, împreună cu bunica vopseam ouă. Ne străduiam să facem cât mai multe culori și modele, iar la sfârșit, mi se înlesnea importanta datorie de a le da strălucirea finală. Le tamponam cu un șervețel înmuiat în ulei și le așezam într-un coșuleț de răchită, le număram, furam câteva și fugeam apoi la copii să le ciocnim. Cum să nu-mi amintesc drumul, curtea și grădina bisericii, pline de oameni îmbrăcați în straie noi, cu fețe zâmbitoare, și peste tot răsunau singurele cuvinte de salut ce aveau să fie folosite până în ziua de Înălțare a Domnului: "Hristos a Înviat", "Adevărat a Înviat".
Sunt multe bucurii pe care le-am trăit, sunt multe amintiri pe care le păstrez într-o cută adâncă a inimii. Și cât de bine ne este că avem puterea de a ne întoarce la bucuriile esențiale ale vieții cu care am plecat de acasă și că avem capacitatea de a ne întoarce, cu sufletul și cu mintea, în lumea lor. Cât de bine ne este pentru că și în acest an, în ziua de Paște, credința, care este cea mai puternică forță din lume, face să ne adunăm în Sfânta Biserică și să primim lumina în suflet, chiar dacă suntem departe de țară.
Cât de bine este că mulți dintre românii noștri, sosiți de curând, aici, în Canada, se întorc, de Paște, la propria identitate, la cultură, tradiția în care au crescut, încât trăiesc într-o manieră mult mai vie perioada sărbătorilor. Și cât de bine este că Dumnezeu ne-a dăruit biserica Sfânta Treime și pe bunul părinte Nicolae Lăpuște, care ține credința vie printre credincioșii români.
Din păcate, în ultima vreme pacea, liniștea, armonia, binele și frumosul nu ne mai bucură ca în vremurile trecute. Am impresia că a început al treilea război mondial. Avioane care s-au prăbușit, atentate cu bombe peste tot în lume și atacuri sângeroase, numeroasele violențe și amenințările sunt fapte care ne înspăimântă și ne fură liniștea sufletească. Cum să ne apărăm de tot răul care năvălește peste noi? Scutul de apărare este să optăm pentru renașterea spirituală. Cu alte cuvinte, să trăim în armonie cu Dumnezeu, să nu uităm că rugăciunea este cheia biruinței, mijlocul de comunicare între suflet și Dumnezeu, este calea prin care putem alunga răul dinăuntrul și din afara noastră.
Așadar, în această zi, când "Hristos a înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând, și celor din mormânturi viață dăruindu-le", ne îndreptăm, Doamne, ruga spre Tine, să smulgi ura din inimile dușmanilor, să o duci departe de Pământul ținut în palma Ta, și să o spulberi în alte universuri.
Alungă de la noi pe toți vrăjmașii, cei văzuți și nevăzuți, și fă, Doamne, ca toată omenirea să trăiască în liniște și pace, să ne bucurăm de aceste Sfinte Sărbători, așa cum o făceam odinioară, acasă, în România.
Fie ca Sărbătoarea Învierii Domnului să vă aducă cele patru taine divine: încredere, lumină, iubire, speranță.
Un Paște Fericit!
DORINA CORNELIA ALDEA - Vancouver