Una dintre consecințele directe ale deciziei EBU este eliminarea țării noastre din cadrul binecunoscutei competiții muzicale Eurovision, ediția 2016. De asemenea, Televiziunea Publică va pierde accesul la alte servicii acordate membrilor EBU, printre care drepturile de a transmite evenimente sportive, servicii de expertiză legală, tehnică și de cercetare. Practic, TVR riscă să nu mai primească acces la transmiterea unor evenimente majore, precum Campionatul European de Fotbal sau Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro, care au fost negociate sau ajung în România prin intermedierea Uniunii Europene de Radio și Televiziune. Dar, până să piardă toate aceste programe definitorii pentru statutul său de post public de televiziune, plătit din taxele contribuabililor, TVR e pe cale să piardă singurul său show de mare audiență, emisiunea de seară "Starea Nației". Realizatorul emisiunii, Dragoș Pătraru, invocă haosul din televiziune și faptul că nu are cu cine să vorbească despre un nou contract. "La TVR e haos total. Sunt două tabere care se porcăiesc și vor să preia puterea. Între cele două tabere e o diferență de un singur vot. Eu nu am cu cine să vorbesc. Suntem neplătiți de două luni. E imposibil să putem continua aici, spre bucuria celor care vor să plecăm. O să fie bucurie fără noi, pentru că tot vine și campania electorală. Vom vedea, după sărbători, unde ne vom revedea, aici, la TVR, sau în altă parte", a spus Dragoș Pătraru, marți seara, la ultima ediție a emisiunii "Starea Nației", după ce, în prealabil, povestise despre intimidările din interiorul TVR, la care sunt supuși membrii echipei sale de producție.
Sunt destule puncte în care situația din TVR seamănă izbitor cu cea care are în centru un alt scandal ajuns în paginile presei internaționale: cel de la Opera Română. Ce simplu ar fi fost să fi avut și TVR-ul un Johan Kobborg, o vedetă internațională pe care să o acuze că vorbește limbi străine prin instituție și că nu știe constituția țării! În ambele cazuri, realitatea de după perdea e aceeași: în spatele titlurilor mari din presa locală și cea internațională, stă o ineficiență economică monstruoasă, o teribilă rezistență la schimbare, blocarea oricărei inițiative externe (vezi și cazul absolut similar al plecării lui Moise Guran din TVR, și el cu o emisiune produsă din afară și de mare audiență), sindicate greoaie, controlate politic, cel mai adesea. Cum să faci performanță într-un astfel de sistem?
Prezent, marți, la medierea dintre taberele aflate în conflict deschis la Operă, vicepremierul Vasile Dâncu concluziona, condescendent, că artiștii veniți aici cu școala Occidentului nu înțeleg cum ne-a schimbat pe noi comunismul. Lasăm la o parte observația că Guran și Dragoș Pătraru și oricine și-a dorit performanță în sistemul public din România a pățit-o la fel ca Kobborg, dar, la cum ne-au schimbat, mai nou, cei 25 de ani de capitalism, am mari îndoieli că vocalii apărători ai interesului național în artă ar fi în stare să pună în scenă, ca pe vremuri, măcar un festival de genul "Cântarea României"...