Pentru cei care nu l-au vizualizat, mesajul este simplu de descris în cuvinte: solistul Dan Teodorescu are un vis - îl caută pe Dumnezeu în noua Catedrală Patriarhală, dar nu îl găsește, așa că pleacă în afara capitalei și se întâlnește cu El într-o mică biserică de lemn. Pentru că, spune solistul, alături de alți 33 de artiști care apar în videoclip, - "Dumnezeu iubește lemnul,/ Lemnul și spațiile mici." Poți să îl contrazici? Nu. Poate că tocmai de aceea mulți nefericiți, auto-intitulați, sau nu, ortodocși, s-au apucat să toarne zoaie. De parcă apărarea noii Catedrale Patriarhale se face, musai, cu bâta!
Un comentariu este însă necesar. E limpede, cred eu, pentru orice om cu o brumă de cultură, că noi, românii, nu am excelat în construcții impunătoare. Că geniul nostru, dacă e să îl acceptăm, pentru că și aici suntem tare dezbinați, e în registrul sufletesc și spiritual. E în lăcașele noastre bătrâne, de lemn sau de piatră, care au o atmosferă atât de intimă, încât Dumnezeu pare coborât printre credincioși. Mult mai aproape de ei, mai ușor de "simțit" decât în uriașele biserici occidentale. Nu trebuie să ne fie rușine cu asta, ba chiar dimpotrivă. Credința noastră e încă vie, în ciuda bisericilor modeste, din lemn, în vreme ce majoritatea somptuoaselor catedrale occidentale sunt goale și înghețate de frig. Din acest punct de vedere, videoclipul este un elogiu adus culturii noastre tradiționale. O cultură pe care un grup de artiști, sensibili la frumos, cum sunt toți artiștii, nu aveau cum să o treacă cu vederea. Mă bucur că au pus-o în valoare printr-o creație decentă.
Dar trupa Taxi și cei 33 de prieteni aplică și o judecată reducționistă - Dumnezeu iubește lemnul și spațiile mici, așadar, e mai greu (sau deloc) de găsit în marmură și aur, în maiestuozitatea unei catedrale, mai ales în cea a Mântuirii Neamului. Ceea ce sună artistic, dar nu și adevărat. În fond, Iisus însuși a numit templul din Ierusalim, așa mare și aurit cum era, "Casa Tatălui Meu" și a mers deseori acolo pentru a se ruga sau pentru a propovădui.
Cine a pășit vreodată în biserica Sfânta Sofia, acea minune în care Iustinian, unul dintre cei mai mari împărați romani, a risipit, cu toată generozitatea, marmura cea mai scumpă, aurul cel mai pur și cele mai scumpe pietre prețioase, știe că o catedrală poate revela o latură a dumnezeirii pe care o biserică de lemn nu e chemată să o facă - măreția, infinitul, ne-cuprinsul. Și dacă într-o biserică de lemn, Hristos coboară la tine și te sărută pe creștet, în spațiul diafan al cupolei de la Sfânta Sofia, El se dilată nemărginit, pentru a-ți revela propria ta dimensiune. Te simți copleșit, realizezi cât de mic ești în fața lui Dumnezeu. Iar sentimentul acesta te smerește. Or, un om smerit, asta o știu și o spun, indirect, și cei din trupa Taxi, este un om foarte aproape de Dumnezeu. Atât de aproape, încât atunci când o delegație a lui Vladimir I cel Sfânt, cneazul Kievului, a venit la Constantinopol și a vizitat Sfânta Sofia, i-a scris acestuia: "Am văzut cerul coborât pe pământ!". Acest strigăt de uimire, în fața uneia dintre cele mai frumoase catedrale ale lumii, a dus Rusia întreagă la creștinism.